Sursa foto: http://www.echr.coe.int

În hotărârea Camerei, din 23 februarie 2016, în cauza Navalnyy și Ofitserov c. Rusiei (cererile nr. 46632/13 și 28671/14), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în ​​unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (Dreptul la un proces echitabil) al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cauza s-a referit la plângerea unui activist de opoziție și a unui om de afaceri precum că procedurile penale care au dus la condamnarea lor pentru deturnare de fonduri au fost arbitrare și inechitabile și s-au bazat pe o aplicare imprevizibilă a dreptului penal.

Curtea a constatat că condamnarea complicelui reclamanților în cadrul unei proceduri accelerate separate a privat reclamanții de garanțiile fundamentale ale unui proces echitabil. În special, instanța de judecată care l-a condamnat pe complice și-a formulat hotărârea într-o manieră care nu putea fi considerată decât prejudiciabilă în ceea ce privește presupusa implicare a reclamanților în infracțiune. Mai mult, instanțele ruse au constatat că reclamanții sunt vinovați de fapte care nu se disting de activitățile comerciale obișnuite. Cu alte cuvinte, legea penală a fost interpretată arbitrar în detrimentul reclamanților. În cele din urmă, instanțele rusești nu au reușit să abordeze afirmația discutabilă a domnului Navalnyy potrivit căreia motivele urmăririi penale erau activitățile sale politice.

Faptele principale

Reclamanţii, Alexei Navalnyy şi Petr Ofitserov, sunt de naţionalitate rusă, născuţi în 1976 şi 1975, şi locuiesc în Moscova. Dnul Navalnyy este un lider de opoziţie, activist anticorupţie şi bloger. El este avocat şi a fost, până la condamnarea sa penală, membrul baroului de avocaţi din Moscova. Dnul Ofitserov este om de afaceri.

În ianuarie 2009 guvernatorul regiunii Kirov l-a invitat pe Dnul Navalnyy să fie consultant pe bază de voluntariat pentru sporirea transparenţei administrării proprietăţii regiunii. Unul din proiectele sale au fost de natură să ajute la scoaterea din criză a industriei lemnului. El a discutat problemele financiare şi logistice a întreprinderii de stat Kirovles, activităţile comerciale ale căreia, constau în particular în procesarea lemnului, cu directorul acesteia, X.

La sugestia Dnului Navalnyy, X a căzut de acord ca întreprinderea pe care o conducea să-și unească forţele cu o companie de vânzare a lemnului pentru a aduce clienţi şi a reduce practica Kirovles a vânzărilor directe cu cheș pentru a evita conturile Kirovles. Fiind contactat de Dnul Navalnyy, Dnul Ofitserov a constituit o companie de vânzare a lemnului, VLK. În aprilie 2009 Kirovles, reprezentat de X, a încheiat un acord cadru cu VLK, reprezentată de Dnul Ofitserov. În particular, contractul prevederea vânzarea non-exclusivă dintre Kirovles şi VLK, care la rândul său ar vinde marfa consumatorilor contra unui comision de 7%.

În august 2009 departamentul regional de administrare a proprietăţii l-a suspendat pe X din funcţia de director a Kirovles, iar în octombrie 2009 el a fost concediat pentru proastă gestionare. În septembrie 2009 Kirovles a desfăcut contractul cu VLK.

Pe parcursul anului 2010 Dnul Navalnyy a organizat o campanie anticorupţie şi a publicat o serie de articole şi documente demascând implicarea oficialilor de rang înalt în fraude de proporţii mari. În particular, în unul din articolele publicate în noiembrie 2010 el a pretins că cel puţin 4 miliarde de dolari SUA au fost însuşite în mod ilegal în cadrul construcţiei conductei de petrol East Siberia-Pacific Ocean şi a sugerat că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a fost implicat personal.

În decembrie 2010 Departamentul Kirov a Comitetului de Investigaţie a Procuraturii (ulterior schimbată în comitetul de investigaţie a Federaţiei Ruse) a iniţiat o investigaţie privind suspiciunea că reclamanţii au delapidat Kirovles prin impunerea directorului acesteia să accepte o tranzacţie perdantă. Iniţial Comitetul de Investigaţie a decis prin trei decizii consecutive să nu iniţieze investigaţii penale împotriva acestora pe motivul lipsei componenței infracționale în acțiunile investigate, dar în mai 2011 a fost iniţiată o investigaţie privind suspiciunea de înşelătorie şi abuz a încrederii directorului Kirovles. După audierea unui şir de martori, inclusiv X şi alţi câţiva foşti angajaţi a Kirovles, şi examinarea conturilor Kirovles şi VLK, anchetatorii au constatat lipsa componenșei infracșionale în acțiunile reclamanţilor. În aprilie 2012 Comitetul de Investigaţie a încetat urmărirea penală. Totuşi, ulterior Comitetul şi-a schimbat decizia. La 05 iulie 2002, şeful Comitetului de Investigaţie, Dnul Bastrykin, într-o cuvântare în cadrul adunării generale, a condamnat decizia de a încetare a anchetei, avertizându-și subalternii să nu permită repetarea acestui fapt. La 26 iulie 2012 Dnul Navalnyy a publicat un articol în care l-a acuzat pe Dnul Bastrykin de încălcarea normelor legale care impuneau restricţii în privinţa oficialilor de rang înalt.

La data de 30 iulie 2012 Comitetul de Investiţia a iniţiat o investigaţie penală împotriva lui X, suspectându-l că el a conspirat cu persoane necunoscute pentru a disipa acţiunile Kirovles prin VLK, care a fost conexată cu cauza penală împotriva reclamanţilor. Ulterior trei persoane au fost acuzate de conspiraţie privind disiparea acţiunilor Kirovles.

În septembrie 2012 Procurorul general adjunct a acceptat cererea lui X. de a încheia un acord de recunoaştere a vinei şi examinarea cauzei acestuia într-o procedură accelerată. Ca condiţie, X. s-a angajat să prezinte investigatorilor informaţii despre „implicarea Dnului Ofitserov şi Dnului Navalnyy în deturnarea activelor” şi „rolul acestora în comiterea infracţiunii”. În octombrie 2012 cauza în privinţa lui X. a fost disjungată de cauza reclamanţilor. O cerere ulterioară a Dnului Navalnyy precum că acordul de recunoaştere a vinei i-a încălcat drepturile sale procedurale şi solicitarea de a conexa cu cauza reclamanţilor, au fost respinse. În decembrie 2012 X. a fost condamnat pentru disiparea acţiunilor Kirovles şi a primit o pedeapsă cu suspendare. Sentinţa menționa că X. a conspirat cu alţi doi, „fostul consultant voluntar a Guvernatorului N.” şi „fostul director a VLK O.”, specificând în particular că „N.” a „dezvoltat un plan criminal pentru delapidarea acţiunilor Kirovles în favoarea entităţii noi create sub controlul său, ce urma a fi fondată şi condusă de O.”

Dnul Navalnyy a declarat apel asupra acestei sentinţe, invocând că aceasta este prejudiciabilă pentru finalitatea cauzei sale şi a Dnului Ofitserov. El a fost informat de către instanţă că el nu putea declara apel la sentinţa în cauza lui X. deoarece nu era parte la proces.

Cererea reclamanţilor de excludere din probele cauzei a sentinţei în cauza lui X. a fost respinsă de către instanţă. În cadrul examinării cauzei, X. a fost audiat în calitate de martor, şi împotriva obiecţiilor reclamanţilor, înainte de audierea acestuia de către apărare,  procurorului i s-a permis să citească declaraţiile lui X. de la urmărirea penală. Instanţa de judecată a respins cererea reclamanţilor de audiere a câtorva persoane în calitate de martori, inclusiv doi funcţionari din regiunea Kirov.

La data de 17 iulie 2013 Dnul Navalnyy s-a înregistrat ca candidat pentru alegerile locale din Moscova, pentru postul de primare. În următoarea zi, 18 iulie 2013, instanţa de judecată a adoptat sentinţa în cauza reclamanţilor, condamnându-l pe Navalnyy pentru organizarea, şi pe Dnul Ofitserov pentru facilitarea delapidării în proporţii mari.

Ei au fost condamnaţi la 4 şi 5 ani de închisoare, ce urmau a fi executaţi în colonie corecţională. Printre alte dovezi, instanţa de judecată s-a bazat pe declaraţiile lui X. şi declaraţiile date de acesta în cadrul urmăririi penale. Instanţa a respins alegaţiile Dnului Navalnyy de persecutare politică şi obiecţia acestuia privind admiterea declaraţiilor lui X.

În cadrul alegerilor locale pentru postul de primar a Moscovei din septembrie 2013 Dnul Navalnyy s-a situat pe locul 2, acumulând 27% din voturi. În octombrie 2013 sentinţa împotriva reclamanţilor a fost menţinută de instanţa de apel, fiind dispusă suspendarea pedepsei, cu obligaţia de a nu-şi schimba locul de reşedinţă. În februarie 2014 Dnul Navalnyy a fost plasat în arest la domiciliu, în contextul unei alte cauze penale împotriva acestuia. Instanţa de judecată a justificat această măsură prin condamnarea penală anterioară a acestuia în cauza Kirovles.

Invocând Articolul 6 §§ 1, 2 şi 3 (d), dreptul la un proces echitabil, prezumţia nevinovăţiei, dreptul acuzatului să audieze sau să solicite audierea martorilor, reclamanţii s-au plâns că procedurile penale împotriva acestora au fost arbitrare şi inechitabile. În continuare, invocând articolul 7, nici o pedeapsă fără lege, ei s-au plâns că prevederile legale în baza cărora ei au fost condamnaţi nu erau aplicabile acţiunilor acestora. Ei au pretins să autorităţile au extins interpretarea infracţiunii la termeni întra-tât de largi şi vagi, că acestea nu satisfac cerinţele previzibilităţii. În final, reclamanţii s-au plâns de violarea Articolului 18, limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor, în conjuncţie cu Articolele 6 şi 7, invocând că acuzaţiile şi condamnarea penală a avut loc pentru alte motive decât ai aduce în faţa justiţiei şi în particular pentru a-l împiedica pe Dnul Navalnyy să-şi desfăşoare activităţile sale publice şi politice.

Decizia Curţii

Deşi fiecare din plângerile reclamanţilor în temeiul Articolului 6 ar fi fost capabilă să provoace o chestiune separată în temeiul Convenţiei, Curtea a considerat oportun în acest caz să examineze alegaţiile specifice ca elemente a echităţii generale potrivit Articolului 6 § 1. Ea a observat în particular că plângerile s-au bazat pe aceeaşi afirmaţie de bază că condamnarea lui X. într-o procedură accelerată a determinat eludarea garanţiilor importante de care au fost îndreptăţiţi dacă toţi acuzaţii erau judecaţi împreună.

Acuzaţiile penale împotriva reclamanţilor s-au bazat pe aceleaşi circumstanţe de fapt ca celea împotriva lui X. Astfel a fost incontestabil că orice fapte stabilite şi concluzii legale realizate în cadrul procedurilor împotriva lui X. au fost direct relevante pentru speţa reclamantului. În aceste circumstanţe ar fi fost esenţial să existe garanţii care să asigure că deciziile adoptate în cadrul procedurilor împotriva lui X. nu ar submina echitatea procedurilor ulterioare împotriva reclamanţilor.

Totuşi, Curtea a concluzionat că două cerinţe de bază pentru garantarea echităţii procedurilor, când co-acuzaţii sunt judecaţi în seturi de proceduri separate, nu au fost îndeplinite.

În special, contrar obligaţiei instanţei de a se abţine de la orice declaraţii care ar putea avea efect prejudiciabil asupra procedurilor pendinte, instanţa de judecată condamnându-l pe X. şi-a motivat sentinţa sa din decembrie 2012 în privinţa lui X. într-o manieră care nu lasă dubii în privinţa identităţii reclamanţilor sau implicarea în crima pentru care a fost condamnat X. Aceasta şi-a exprimat concluziile sale în termeni care nu pot fi definiţi altfel decât prejudiciabili.

În al doilea rând, contrar obligaţiei instanţelor de judecată de a nu trata ca res judicata, orice fapte admise într-o cauză în care reclamantul nu a participat, circumstanţele stabilite în sentinţa împotriva lui X. au avut ca efect forţa de res judicata. Guvernul rus a invocat  că în cauza reclamanţilor instanţa de judecată a fost obligată să examineze toate probele şi martorii şi să-şi bazeze evaluarea sa exclusiv pe materialele şi declaraţiile prezentate în şedinţă. Totuşi, Curtea a considerat că instanţa de judecată a avut un interes evident să rămână concordantă, deoarece orice constatări contradictorii făcute în cauzele respective puteau submina validitatea ambelor sentinţe emise de aceeaşi instanţă. Riscul emiterii sentinţelor contradictorii a fost un factor care a descurajat judecătorii să stabilească adevărul şi a diminuat capacitatea administrării justiţiei.

În mod similar, condamnarea lui X. urmare a recunoaşterii vinei şi procedura accelerată a compromis competenţa sa ca martor în cazul reclamanţilor. Condamnarea acestuia s-a bazat pe versiunea faptelor formulate de procuratură şi acuzat în procesul de recunoaştere a vinei, şi nu s-a impus verificarea acestora sau coroborarea cu alte probe.  Fiind audiat în calitate de martor, X. a fost nevoit să repete declaraţiile făcute în calitate de acuzat în cadrul recunoaşterii vinei. Mai mult decât atât, prin admiterea citirii declaraţiilor anterioare a lui X. în şedinţă de judecată, până la audierea acestuia în calitate de martor de către apărare, instanţa putea să-i creeze impresia unui observator independent că ea a încurajat martorul să menţină o versiune particulară a evenimentelor.

În ceea ce priveşte plângerea privind pretinsa aplicare arbitrară a legii, Curtea a notat că după ce acuzaţiile iniţiale împotriva reclamanţilor, definite ca înşelăciune şi abuz de încredere a lui X., au fost abandonate ca urmare a lipsei corpus delicti, procuratura a decis că X. a fost acela care a deturnat acţiunile prin încheierea unei tranzacţii perdante, şi că reclamanţii au fost complici. Curtea în continuare a observat că potrivit legii ruseşti, SRL-urile precum VLK erau definite ca entităţi care au scopul principal de a obţine profit. Instanţele naţionale nu au stabilit, şi nici nu a fost invocat, că VLK, prin semnarea contractului şi încasarea comisionului, a urmărit alt scop decât obţinerea profitului din revânzarea lemnului, de exemplu, instituind scheme de spălare de bani, evaziuni fiscale, sau alte scopuri ilegale sau dubioase.

Materialele speţei au arătat că două părţi contractante au urmărit scopuri comerciale independente unul de altul şi că aceste scopuri au fost exact aceleaşi ca celea prevăzute în contract. Curtea corespunzător a observat că instanţele naţionale l-au găsit vinovat pe Dnul Ofitserov de acte specifice unei activităţi comerciale de intermediere şi pe Dnul Navalnyy de încurajarea acestora. Astfel Curtea s-a confruntat cu situaţia când actele descrise ca penale sunt în totalitate în afara scopului prevederii legale pentru care au fost condamnaţi reclamanţii. Cu alte cuvinte, legea penală a fost modelată în mod arbitrar în detrimentul reclamanţilor.

Aceste constatări au arătat că instanţele judecătoreşti ruseşti au eşuat să asigure o audiere echitabilă în cazul reclamanţilor într-o măsură care poate sugera că nici nu le-a păsat de aparenţe. A meritat de notat faptul instanţele au respins fără nici o examinare alegaţia reclamantului despre persecutare politică, pe care Curtea a considerat-o cel puţin discutabilă. Ea a notat, în particular, că campania anti-corupţie condusă de Dnul Navalnyy şi-a atins avântul în cursul anului 2010; în acel an ea a atins oficiali de rang înalt, inclusiv Preşedintele Federaţiei Ruse. Investigaţiile Dnului Navalnyy au atras o atenţie în creştere pentru folowerii blogului său, şi de asemenea o audienţă largă prin alte medii care au republicat conţinutul blogului. Indiferent dacă oficialii vizaţi au recunoscut publicaţiile, sau dacă au contestat sau nu alegaţiile, ei în mod indubitabil le-au considerat neprielnice. Mai mult decât atât, a fost imposibil să se treacă cu vederea, în particular, că prima investigaţie Kirovles a fost iniţiată peste 3 săptămâni de la publicarea articolului despre scandalul financiar privind proiectul East Siberia-Pacific Ocean, sugerând implicarea politicienilor de rang înalt.

Omiţând să adreseze aceste alegaţii discutabile de persecuţie politică, instanţele judecătoreşti ruseşti ele înşişi au date motive pentru îngrijorare sporită că motivaţia reală pentru persecutare şi condamnare a fost una politică.

Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 6 § 1 în cadrul procedurilor împotriva reclamanţilor.

Curtea a decis ca Federația Rusă să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de 8.000 Euro pentru prejudiciul moral, precum și domnului Navalnyy, 48.053 Euro, iar lui Ofitserov 22.893 Euro pentru costurile și cheltuielile suportate.