Instituțiile publice mai șchiopătează, atunci când trebuie să ofere cetățenilor informații de interes public. La această concluzie au ajuns experții, care au realizat un experiment social de măsurare a nivelului de receptivitate a autorităților publice centrale și locale la solicitări de informații publice. Studiul a fost elaborat în cadrul Proiectului „Promovarea dreptului la informare pentru publicul din Moldova”, implementat de Asociația Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” și susținut financiar de Fondul Naţiunilor Unite pentru Democrație (UNDEF).Scopul experimentului a fost de a măsura receptivitatea autorităților publice locale și centrale la solicitarea informațiilor publice, prin telefon, de către persoane care se confruntă cu situații discriminatorii: persoane infectate cu HIV, reprezentant(ă) al/a minorității religioase musulmane, reprezentant(ă) al/a minorității sexuale LGBTQ, reprezentant(ă) al/a minorității etnice rroma, fost deținut etc.În baza celor peste 100 de apeluri telefonice, s-a constatat că accesul la informații publice nu a fost asigurat în totalitate. În mare parte și din cauza lipsei de pregătire a angajaților publici. Nu toate persoanele abordate au știut ofere un răspuns. Mai exact, în 34 de cazuri răspunsurile au fost complexe; în 56 de cazuri persoanele au fost redirecționate spre alte instituții responsabile; iar în 11 cazuri răspunsurile au fost incomplete, autoritățile refuzând să ofere detalii sau chiar întrerupeau discuția telefonică, menționând că nu este în atribuția instituției respective să răspundă la întrebările adresate.Criteriile care au stat la baza realizării experimentului, dar și concluziile experților, pot fi vizualiate AICI.

 La data de 04 februarie 2020 Curtea de la Strasbourg a pronunțat hotărârea în cauza Furtuna c. Moldovei, cererea nr. 54104/07.În cauza Furtuna, reclamantul este Grigore Furtună născut în 1938.Reclamantul s-a pensionat în 1999. Potrivit fișei de pensionare, eliberată la 03 iunie 1999, asistența socială a calculat o pensie pentru limită de vârstă, la 21 mai 1999, în mărime de 10,401.67 MDL.Ulterior el a observat că primea doar 280.60 MDL. La 20 octombrie 2005 reclamantul a primit un răspuns de la asistență socială, precum că la 21 mai 1999 a fost stabilită pensia în mărime de 280.60 MDL, că în cazul său multiplicatorul este de 227 dar potrivit unui Proiect de lege, acest multiplicator este limitat la 5.La 07 decembrie 2005 reclamantul a inițiat o acțiune solicitând plata restanței de pensei, invocând că la 21 mai 1999 nu existau prevederi la instituiau limită la pensii; că prevederile legale invocate nu au efect retroactiv; că nu au fost aplicate anterior la stabilirea pensiei. Reclamantul a invocat prevederile legislației naționale care excludeau aplicarea termenelor de prescripții pentru cerințele ce rezultau din omisiunea de a plăti pensii imputabile asistenței sociale.În cadrul procedurilor, serviciul de asistență socială a prezentat o copie a deciziei sale nr. 6/84 privind stabilirea pensiei reclamantului; reclamantul a pretins că nu i-a fost prezentată niciodată. Această decizie stabilea că multiplicatorul de 227 individual a reclamantului și pensia de vârstă în mărime de 10,401.67 MDL. O corecție manuală înlocuia 227 cu 5 și 10,401.67 MDL cu 280.60 MDL și avea o inscripție: corectările valabile potrivit proiectului modificării legislative.Autoritatea pârâtă a invocat prescrierea acțiunii, argumentând că calculul a fost dublu, dar la 18 mai 1999 Curtea Constituțională a declarată neconstituțională, corespunzător Legea nr. 553 a fost adoptată la 21 octombrie 1999, dar a fost aplicabilă începând cu 18 mai 1999.La 16 februarie 2007 Curtea de Apel Chișinău a respins cerințele reclamantului ca nefondate, concluzionând că acțiunea a fost prescrisă, dar pensia a fost calculată corect. Instanța nu a răspuns la argumentele reclamantului despre inexistența prevederilor legislative în perioada de referință și despre aplicarea retroactivă a Legii nr. 552.Reclamantul a contestat hotărârea respectivă, invocând că pensia de vârstă nu a fost calculată potrivit legislației în vigoare în perioada de referință și că situația reclamantului nu urma să fie afectată de modificările respective.La 13 iunie 2007 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.Invocând încălcarea art. 6 CEDO, reclamantul s-a plâns că instanțele naționale au eșuat să abordeze chestiunile privind inadmisibilitatea reducerii pensiei, în temeiul unei legi care nu a întrat în vigoare în perioada de referință și lipsa efectului retroactiv. Invocând încălcarea art. 1 Protocolul nr. 1 CEDO, reclamantul s-a plâns de omisiunea autorităților de a-i adjudeca drepturile de pensie, garantate explicit de către legislația relevantă.În speță, Curtea a observat că reclamantul a formulat într-o manieră suficient de clară și precisă un motiv întemeiat privind neretroactivitatea celor două texte legislative în litigiu. În măsura în care dreptul la pensie nu a fost acordat înainte de intrarea în vigoare a acestor texte, acest motiv a fost relevant și decisiv. Dacă instanțele naționale ar fi găsit-o întemeiată, ar fi trebuit să admită cererile reclamantei pentru plata unei pensii neîncasate, cel puțin în ceea ce privește perioada anterioară intrării în vigoare a textelor în cauză. În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia, în cazul de față, tăcerea instanțelor naționale în legătură cu motivul menționat mai sus a reclamantei ar putea fi în mod rezonabil interpretat ca o respingere implicită, Curtea nu a putut să o accepte. În primul rând, faptul că partea care s-a opus a considerat că este necesar să combată acest motiv tinde să demonstreze contrariul. În continuare, întrebarea dacă reclamantul ar putea profita de pretinsa neretroactivitate a textelor în discuție este legal și logic distinct de cea a dacă formula de calcul al pensiei sale de pensionare era în conformitate cu aceste texte. Prin urmare, prima întrebare a necesitat un răspuns specific și explicit. Instanțele naționale nu au reușit să facă acest lucru și este imposibil să știe dacă au neglijat pur și simplu motivul întemeiat pe neretroactivitate sau dacă doreau să îl respingă și, dacă acestea din urmă, din ce motive (pentru comparație Lebedinschi v. Republica Moldova, nr. 41971/11, § 35, 16 iunie 2015 și Nichifor împotriva Republicii Moldova, nr. 52205/10, § 30, 20 septembrie 2016).Considerațiile de mai sus au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că procedura națională nu a fost echitabilă. Având în vedere această constatare, Curtea nu a considerat necesar să examineze în continuare alegația reclamantului potrivit căreia deciziile interne au fost viciate de arbitrariu sau eroare vădită.În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.În continuare, Curtea a observat că nici Decizia nr. 843 și nici Actul nr. 552 nu conțin dispoziții care le-ar conferi efect retroactiv. Nici un astfel de efect nu este prevăzut în mod clar și precis de Legea nr. 156. În ceea ce privește instanțele naționale, acestea nu au redat, la fel ca Guvernul, o bază legală pentru a stabili aplicarea retroactivă a dispozițiilor în litigiu.Curtea a reiterat că Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu interzice, ca atare, aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale în anumite domenii (a se vedea, în materie fiscală, Di Belmonte c. Italia, nr. 72638/01, § 42, 16 martie 2010 și, în materie de subvenții publice, Plalam SPA împotriva Italiei, nr. 16021/02, § 47, 18 mai 2010; a se vedea, de asemenea, în domeniul articolului 6 din Convenție, Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții împotriva Franței [CG], nr. 24846/94 și alții 9, § 57, CEDO 1999 - VII). Pentru aceasta să fie posibil, o astfel de aplicare retroactivă trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul național (comparație cu Arnaud și alții împotriva Franței, nr. 36918/11 și cu 5 alții, §§ 9, 15 și 27, 15 ianuarie 2015) . Din probele prezentate Curții nu reiese că acesta a fost cazul din speță.A rezultat că refuzul instanțelor naționale de a acorda reclamantului o pensie de neîncasată în perioada 21 mai - 23 septembrie 1999 nu era prevăzut de lege. Această constatare face inutilă examinarea respectării celorlalte cerințe ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în consecință, a existat o încălcare a acestei dispoziții.Curtea a acordat reclamantului suma de 2 200 Euro cu titlu de prejudiciu material.În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de V. Bordeianu, avocat din Chișinău.