Dan c. Moldovei, nr. 2, cererea nr. 57575/14Reclamantul, Mihail Dan, este de naționalitate moldovean, născut în 1960, din Chișinău.Cauza vizează procedurile penale împotriva reclamantului pentru acceptarea mitei, care a fost redeschisă urmare a hotărârii Curții Europene, Dan c. Moldovei, cererea nr. 8999/07.În hotărârea inițială din 2011 Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 6 § 1, dreptul la un proces echitabil, în ceea ce privește procedurile penale împotriva reclamantului, pentru solicitarea și primirea mitei în schimbul acceptării transferului elevului în școala în care activa.Instanțele naționale l-au găsit vinovat de acuzațiile imputate, în 2006, și l-au condamnat la privațiune de libertate cu suspendare și o amendă.Curtea a decis că procedurile naționale nu au fost echitabile, deoarece achitarea inițială a reclamantului a fost inversată de instanța de apel, fără audierea martorilor acuzării.Urmare a hotărârii Curții, instanțele naționale au dispus rejudecarea cauzei. În 2013 Curtea de Apel l-a condamnat din nou pe reclamant, reținând declarațiile a 3 martori din totalul de 7 care au fost inițial audiați de primă instanță în 2006 și o înregistrare video a reținerii reclamantului în cadrul operațiunii sub acoperire.Reclamantul a declarat recurs, invocând că toți cei 7 martori nu au fost de încredere, or erau ofițeri de poliție și că cei 3 care au fost audiați din nou au dat declarații contradictorii în raport cu declarațiile date în procedurile anterioare. De asemenea, el a invocat că instanța a făcut trimitere la înregistrarea video a operațiunii poliției fără a o vedea, or aceasta a fost pierdută.Curtea Supremă a respins recursul, hotărând că ne audierea a celor7 martori nu a fost problematică or unul din ei între timp a decedat altul a demisionat și adresa acestuia nu este cunoscută.Invocând Articolul 6 § 1, reclamantul a pretins o nouă violare a dreptului la un proces echitabil în cadrul procedurilor redeschise în ceea ce privește examinarea probelor și audierea martorilor.Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil.Curtea a luat notă, de la bun început, de argumentul Guvernului precum că reclamantul a fost de acord ca să fie citite în cadrul ședinței declarațiile martorilor absenți. Curtea a notat că chiar reclamantului, care a fost achitat de instanța de fond, nu a obiectat ca să fie citite declarațiile respective. Cu toate acestea, ea a considerat că Curtea de Apel trebuia să asigure un proces echitabil în aceste circumstanțe, având obligația să ia măsuri pozitive pentru a reaudia martorii absenți, în pofida faptului că reclamantul nu a cerut reaudierea respectivă.Curtea a notat, în continuare, că cei trei audiați de către Curtea de Apel Chișinău, în cadrul procedurilor redeschise, au dat declarații care, la prima vedere, nu păreau să fie inconsistente cu versiunea evenimentelor prezentată de către persoana care a dat mita, C. Cu toate acestea, la o examinare mai minuțioasă, Curtea a constatat, că aceste declarații au prezentat probleme serioase.Astfel, cei trei martori, care sunt ofițerii de poliție implicați în operațiunea poliției împotriva reclamantului, se pare că și-au reamintit în 2013 fapte noi de aparent nu au fost martori în 2006. De exemplu, martorii C.M. și C.C. și-au reamintit momentul când banii au fost transmiși de la C. reclamantului, pe când în 2006 ei nu au declarat că au văzut transmiterea banilor.Având în vedere situația respectivă, Curtea de Apel Chișinău, în decizia sa, nu a considerat necesar de a cere explicații și reconcilierea chestiunilor problematice și inconsistențelor în aceste declarații, însă doar a considerat ca vina reclamantului este demonstrată și l-a condamnat pe reclamant, fără a explica dacă s-a bazat pe declarațiile date în 2006 sau pe declarațiile noi și care au fost motivele pentru care s-a considerat că anumit set de declarații sunt mai credibile decât altele. În aceste circumstanțe, Curtea nu poate decât să constate că Curtea de Apel nu a reținut motive suficiente în decizia sa de condamnare a reclamantului.În continuare, Curtea a notat că 4 din 7 martori audiați de primă instanță nu au fost audiați de instanța de apel în procedurile redeschise; acești martori sunt C., M., B. și V. Ea a reamintit constatările sale din hotărârea principală potrivit căreia condamnând reclamantul, astfel inversând soluția de achitare dată de instanța de fond, Curtea de Apel, nu putea, ca o chestiune de proces echitabil, să examineze cauza în mod corespunzător fără o evaluare directă a probatoriului dat de martorii procuraturii. În lumina acestei constatări, Curtea trebuie să examineze dacă omisiunea de a audia 4 martori și 7 este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil.În ceea ce privește martorul C., care a fost martorul principal al acuzării, ea a notat că acesta a decedat înainte de redeschiderea procedurilor și că, corespunzător, el nu putea fi audiat din nou. Cu toate acestea, reținerea acestor declarații trebuie să fie acompaniată de către garanții corespunzătoare.În ceea ce privește martorii B. și V., s-a notat că ei nu au declarat că au văzut momentul când banii au fost transmiși reclamantului în procedurile din instanța de fond. Corespunzător, Curtea a acceptat că aceste declarații nu constituie “dovada decisivă” în sensul jurisprudenței Curții.Însă, chestiunile sunt diferite în ceea ce privește martorul M., a cărui declarații în fața instanței de fond au fost cele în coroborare cu versiunea lui C. a evenimentelor. Curtea a considerat că declarațiile respective au constituit “dovada decisivă”. Examinând materialele cauzei și argumentele guvernului, Curtea nu a fost convinsă că au fost luate toate măsurile rezonabile pentru a asigura prezența la examinarea cauzei a reclamantului la Curtea de Apel.De asemenea, Curtea trebuie să considere dacă au fost suficienți factori de contra balansare, cum ar fi probe de coroborare, pentru a compensa handicapurile cauzate apărării în rezultatul admiterii declarațiilor martorilor C. și M. Având în vedere seriozitatea contradicțiilor în declarațiile celor 3 martori audiați de Curtea de Apel la rejudecarea cauzei, evident că acesta nu a fost cazul în speță. Faptul că reclamantului a avut posibilitate să audieze martorii absenți în cadrul primei runde de proceduri nu este suficient pentru a schimba concluzia, având în vedere schimbările esențiale în declarațiile martorilor care au fost reaudiați.În final Curtea a notat că, constatând vinovăția reclamantului, Curtea de Apel s-a referit la o înregistrare video care a fost pierdută a operațiunii speciale vizând reținerea reclamantului. Din moment ce acesta este un moment crucial – transmiterea banilor – nu a fost filmat niciodată, aceasta, în opinia Curții, a exacerbat deficiențele în evaluarea în ansamblu a probelor.Curtea a acordat reclamantului suma de 2,000 Euro cu titlu de prejudiciu.Judecătorii Bårdsen, Kjølbro, Bošnjak, Roosma și Jelić au formulat și s-au raliat la opinii concurente.

 Reclamantul este Felix Guţu, este născut în 1966, din Chişinău.Cauza vizează concedierea reclamantului urmare a procedurilor penale iniţiate împotriva acestuia pentru delapidare. El s-a plâns că a fost încălcat principiul prezumpţiei nevinovăţiei.La data de 26 august 2003 procuratura a iniţiat proceduri penale împotriva reclamantului, acesta fiind suspectat de delapidare de fonduri de la o companie de stat M.La data de 02 decembrie 2006 procuratura a decis încetarea procedurilor penale; investigația stabilind că reclamantul, pentru a primi rambursare neconformă de la angajator a prezentat un cont de cheltuieli cu o chitanță falsă de la un hotel, pe când el ar fi plătit doar jumătate din suma indicată în cont. Procuratura a concluzionat că infracțiunea de delapidare nu a fost comisă, or reclamantul, imediat ce departamentul de contabilitate a respins solicitările sale, a cerut ca cheltuielile neconforme să fie deduse din salariul său. Mai mult decât atât, suma indicată în contul respectiv nu a depășit plafonul maxim la care reclamantul era îndreptățit potrivit reglementărilor privind acoperirea cheltuielilor de transport.La data de 23 martie 2005 a fost anulată ordonanța privind încetarea urmăririi penale şi dispusă continuarea investigațiilor. La data de 20 mai 2005 procuratura a dispus încetarea procedurilor penale pe motivul că faptele imputate cădeau sub incidenţa Legii cu privire la amnistie din 16 iulie 2004.La data de 18 august 2005 compania M. l-a concediat pe reclamant pentru furt, menţionând că procedurile penale au stabilit delapidare de fonduri. Reclamantul a contestat concedierea sa. El a invocat că nu există nici o hotărâre judecătorească care ar fi stabilit delapidare de fonduri. Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, notând că cu toate că reclamantul a returnat banii voluntar, el, prin acceptarea amnistiei în cazul său, a recunoscut în substanță că banii erau de la angajator şi că concedierea a fost legală.Urmare a apelului reclamantului, Curtea de Apel a admis acţiunea, constatând încălcarea articolului 86 § 1 (j) din Codul muncii şi a dispus restabilirea reclamantului, plata salariului pentru absenţă forţată, etc.Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia Curţii de Apel şi a menţinut hotărârea instanţei de fond.Invocând Articolul 6 § 2, prezumpţia nevinovăţiei, din Convenţie, reclamantul a pretins că motivarea instanţelor civile a încălcat dreptul său a fi prezumat nevinovat.Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 6 § 2, prezumpţia nevinovăţiei, din Convenţie.Ea a reiterat că trebuie să se facă o distincţie fundamentală dintre o declaraţie precum că cineva este suspectat că ar fi comis o infracţiune şi o declaraţie judiciară explicită, în absenţa unei condamnări definitive, că persoana a comis infracţiunea respectivă. Reclamantul a fost concediat pentru comiterea unui furt „săvîrşit la locul de muncă a unei sustrageri din patrimoniul unităţii, stabilite prin hotărîre a instanţei de judecată sau a organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor administrative”. Simplul fapt că instanţele civile au confirmat acest temei de concediere, în pofida amnistierii ce a dus la încetarea procedurilor penale, a constituit o declaraţie explicită că el este vinovat de infracţiunea respectivă. Mai mult decât atât, Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în lipsa unei baze legale, că cererea de amnistie este în esenţă o recunoaştere a vinovăţiei.Curtea a luat în consideraţie că confirmarea de către instanţele civile a concedierii pentru furt şi limbajul utilizat, este incompatibil cu principiului prezumpţiei nevinovăţiei.Curtea a acordat reclamantului suma de 3,600 Euro cu titlu de prejudiciu moral, 3,600 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 45 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de I. Guzun, avocat din Chişinău.