Compoziția Consiliului Superior al Magistraturii nu a satisfăcut cerințele Convenției privind independența și imparțialitatea.
În hotărârea Curții de la Strasbourg în cauza Catana c. Moldovei, cererea nr. 43237/13 s-a constatat, în unanimitate că a avut loc violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil.
Cauza vizează sancțiunile disciplincare, mustrări aspre, care au fost aplicate reclamantului în calitate de judecător.
Curtea a constatat că cerințele privind independența și imparțialitatea nu au fost satisfăcute în prezenta cauză, în ceea ce privește compoziția CSM-ului, care a examinat cauza reclamantului. Ea a constatat, în particular că prezența, chiar cu un rol pasiv, a unui membru a guvernului în cadrul unei autorități împuternicite să impună sancțiuni disciplinare a judecătorilor, poate în sine să fie foarte problematică în sensul exigențelor Articolului 6 din Convenție, și în particular cerința ca autoritatea disciplinară să fie independentă.
Mai mult decât atât, lipsa transparenței în ceea ce privește rolul Procurorului General în adoptarea hotărârilor CSM a servit sursă legitimă a preocupării privind riscul părtinirii în această parte. În final, Curtea a constatat că procesul de selecție a profesorilor de drept în CSM nu a prevăzut garanții de independență.
Între 2009 și 2013, reclamantul a fost prim-ministru al Republicii Moldova. Din 2014 a exercitat un mandat de deputat.
La 15 octombrie 2015, Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară pentru suspiciunea de luare de mită și trafic de influență. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat.
La etapa judiciară, instanța de fond și instanța de apel au admis, în pofida dezacordului reclamantului, cererea procurorului de a petrece ședințele cu ușile închise, motivându-se pentru a evita prejudicierea urmăririi penale într-un alt dosar al reclamantului, separat de cel pendinte, care a vizat alte acuzații de luare de mită și trafic de influență, în legătură cu fraude masive în sistemul bancar din Republica Moldova. Judecătorii au subliniat că anumiți martori din prezenta cauză urmau să fie audiați și în cadrul procedurii celeilalte și că procesele-verbale ale cauzei pendinte și ale cauzei separate conțin sau ar putea conține în viitor informații și probe care ar trebui protejate în interesul justiţiei.
Totodată, instanţa de fond a acceptat audierea a paisprezece martori ai apărării dintr-o listă de treizeci sugerată de reclamant. Întrucât unii dintre acești martori nu s-au prezentat, instanța le-a expediat citații în repetate rânduri. Ulterior, instanța a respins demersul reclamantului de a-i judece forțat. Până la urmă, doar șapte martori ai apărării s-au prezentat în fața primei instanțe și a instanței de apel. Totodată, au fost audiați douăzeci și opt de martori ai acuzării.
Procesul judiciar s-a încheiat cu decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017. În special, Curtea a declarat inadmisibile recursurile depuse de părți și a confirmat condamnarea reclamantului la nouă ani de închisoare pentru corupție pasivă și trafic de influență. Judecătorii și-au întemeiat condamnarea pe declarațiile unui cunoscut om de afaceri, I.S., care declarase că l-a mituit pe reclamant, pe declarațiile altor apropiați I.S., precum și pe probe scrise.
Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa audierilor publice în cauza sa penală. Invocând articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, el a susținut, de asemenea, că instanțele naționale nu au luat măsuri eficiente pentru a asigura prezența martorilor apărarii și că echitatea generală a procesului său penal a fost afectată.
În speță, Curtea a luat în consideraâie faptul că urmărirea penală separată, pentru care audierile s-au desfășurat cu ușile închise în cadrul prezentului proces, a vizat frauda masivă care a subminat sistemul bancar moldovenesc. De asemenea, ea nu a putut exclude faptul că de a face publice anumite mărturii, probe sau informații ar putea periclita buna desfășurare a acestei anchete și că ar putea exista un interes legitim în păstrarea confidențialității acestora pe parcursul procedurii urmate în prezenta cauză. Cu toate acestea, Curtea a reiterat că judecătorii naționali au trebuit să limiteze excluderea publicului din proces la ceea ce era strict necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, adică interesele justiției. Ea a subliniat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ținut audieri cu ușile închise pe tot parcursul procesului penal al reclamantului. Aceste autorități au motivat însă această decizie într-un mod destul de general, fără a oferi măcar câteva indicații cu privire la mărturia și alte informații a căror confidențialitate trebuia păstrată și fără a demonstra că aceste elemente sunt relevante și esențiale și pentru prezenta cauză. cât despre urmărirea penală separată.
De asemenea, Curtea a reținut că judecătorii naționali au invocat necesitatea păstrării confidențialității probelor viitoare. În această privință, ea a reiterat că posibilitatea teoretică ca informațiile confidențiale să fie examinate la un moment dat al procedurii nu poate justifica menținerea publicului deoparte pe întreaga durată a procedurii (pentru comparație Kartoyev și alții, citați mai sus, § 59). Curtea a observat că autoritățile naționale nu au avut în vedere luarea de măsuri pentru limitarea efectelor lipsei de publicitate, de exemplu prin limitarea accesului doar la mărturiile și informațiile în litigiu și/sau prin ținerea anumitor audieri numai cu ușile închise.
În lumina celor de mai sus și chiar presupunând că au fost respectate celelalte drepturi la apărare (pentru comparație Kilin împotriva Rusiei, nr. 10271/12, §§ 111-12, 11 mai 2021), Curtea a considerat că nu s-a dovedit că excluderea publicului din procesul penal al reclamantului în fața instanței de fond și a instanței de apel era strict necesară în circumstanțele cauzei. În plus, ea a reținut că Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat numai asupra admisibilității recursurilor depuse de părți, fără ai fi audiat, și că această instanță nu a remediat în niciun caz lipsa de publicitate a procedurii în fața instanțelor inferioare (pentru comparație Izmestiev împotriva Rusiei, nr.74141/10, § 94, 27 august 2019, și Kartoyev și alții, citată mai sus, § 62).
Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Arrticolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil.
Ea a considerat că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și fondul plângerii întemeiate pe articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție referitoare la presupusa imposibilitate de a se prezenta la audierea martorilor apărării (a se vedea, în special, Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr.47848/08, § 156, CEDO 2014, și K.I. împotriva Franței, nr.5560/ 19, § 149, 15 aprilie, 2021).
Curtea a acordat reclamantului suma de 7,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către avocații V. Munteanu și T. Osoianu.
Între 2009 și 2013, reclamantul a fost prim-ministru al Republicii Moldova. Din 2014 a exercitat un mandat de deputat.
La 15 octombrie 2015, Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară pentru suspiciunea de luare de mită și trafic de influență. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat.
La etapa judiciară, instanța de fond și instanța de apel au admis, în pofida dezacordului reclamantului, cererea procurorului de a petrece ședințele cu ușile închise, motivându-se pentru a evita prejudicierea urmăririi penale într-un alt dosar al reclamantului, separat de cel pendinte, care a vizat alte acuzații de luare de mită și trafic de influență, în legătură cu fraude masive în sistemul bancar din Republica Moldova. Judecătorii au subliniat că anumiți martori din prezenta cauză urmau să fie audiați și în cadrul procedurii celeilalte și că procesele-verbale ale cauzei pendinte și ale cauzei separate conțin sau ar putea conține în viitor informații și probe care ar trebui protejate în interesul justiţiei.
Totodată, instanţa de fond a acceptat audierea a paisprezece martori ai apărării dintr-o listă de treizeci sugerată de reclamant. Întrucât unii dintre acești martori nu s-au prezentat, instanța le-a expediat citații în repetate rânduri. Ulterior, instanța a respins demersul reclamantului de a-i judece forțat. Până la urmă, doar șapte martori ai apărării s-au prezentat în fața primei instanțe și a instanței de apel. Totodată, au fost audiați douăzeci și opt de martori ai acuzării.
Procesul judiciar s-a încheiat cu decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017. În special, Curtea a declarat inadmisibile recursurile depuse de părți și a confirmat condamnarea reclamantului la nouă ani de închisoare pentru corupție pasivă și trafic de influență. Judecătorii și-au întemeiat condamnarea pe declarațiile unui cunoscut om de afaceri, I.S., care declarase că l-a mituit pe reclamant, pe declarațiile altor apropiați I.S., precum și pe probe scrise.
Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa audierilor publice în cauza sa penală. Invocând articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, el a susținut, de asemenea, că instanțele naționale nu au luat măsuri eficiente pentru a asigura prezența martorilor apărarii și că echitatea generală a procesului său penal a fost afectată.
În speță, Curtea a luat în consideraâie faptul că urmărirea penală separată, pentru care audierile s-au desfășurat cu ușile închise în cadrul prezentului proces, a vizat frauda masivă care a subminat sistemul bancar moldovenesc. De asemenea, ea nu a putut exclude faptul că de a face publice anumite mărturii, probe sau informații ar putea periclita buna desfășurare a acestei anchete și că ar putea exista un interes legitim în păstrarea confidențialității acestora pe parcursul procedurii urmate în prezenta cauză. Cu toate acestea, Curtea a reiterat că judecătorii naționali au trebuit să limiteze excluderea publicului din proces la ceea ce era strict necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, adică interesele justiției. Ea a subliniat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ținut audieri cu ușile închise pe tot parcursul procesului penal al reclamantului. Aceste autorități au motivat însă această decizie într-un mod destul de general, fără a oferi măcar câteva indicații cu privire la mărturia și alte informații a căror confidențialitate trebuia păstrată și fără a demonstra că aceste elemente sunt relevante și esențiale și pentru prezenta cauză. cât despre urmărirea penală separată.
De asemenea, Curtea a reținut că judecătorii naționali au invocat necesitatea păstrării confidențialității probelor viitoare. În această privință, ea a reiterat că posibilitatea teoretică ca informațiile confidențiale să fie examinate la un moment dat al procedurii nu poate justifica menținerea publicului deoparte pe întreaga durată a procedurii (pentru comparație Kartoyev și alții, citați mai sus, § 59). Curtea a observat că autoritățile naționale nu au avut în vedere luarea de măsuri pentru limitarea efectelor lipsei de publicitate, de exemplu prin limitarea accesului doar la mărturiile și informațiile în litigiu și/sau prin ținerea anumitor audieri numai cu ușile închise.
În lumina celor de mai sus și chiar presupunând că au fost respectate celelalte drepturi la apărare (pentru comparație Kilin împotriva Rusiei, nr. 10271/12, §§ 111-12, 11 mai 2021), Curtea a considerat că nu s-a dovedit că excluderea publicului din procesul penal al reclamantului în fața instanței de fond și a instanței de apel era strict necesară în circumstanțele cauzei. În plus, ea a reținut că Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat numai asupra admisibilității recursurilor depuse de părți, fără ai fi audiat, și că această instanță nu a remediat în niciun caz lipsa de publicitate a procedurii în fața instanțelor inferioare (pentru comparație Izmestiev împotriva Rusiei, nr.74141/10, § 94, 27 august 2019, și Kartoyev și alții, citată mai sus, § 62).
Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Arrticolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil.
Ea a considerat că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și fondul plângerii întemeiate pe articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție referitoare la presupusa imposibilitate de a se prezenta la audierea martorilor apărării (a se vedea, în special, Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr.47848/08, § 156, CEDO 2014, și K.I. împotriva Franței, nr.5560/ 19, § 149, 15 aprilie, 2021).
Curtea a acordat reclamantului suma de 7,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către avocații V. Munteanu și T. Osoianu.
26 ianuarie 2023 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut public raportul de activitate pentru anul 2022. Conform raportului, la 31 decembrie 2022, 1.020 de cereri pendinte erau îndreptate împotriva Moldovei, aceasta situându-se pe locul 12 din 46 de state.
Dintre acestea, 642 (630 în anul 2021) cereri vizând Moldova au fost alocate unui organ judiciar; 301 cereri au fost comunicate Guvernului; au fost pronunțate 34 hotărâri.
După numărul de cereri alocate unui organ judiciar raportat la populația țării, Moldova este pe locul 4, cu indicele 2,47 cereri la 10.000 locuitori.
În privința Moldovei, pe parcursul anului 2022, Curtea a pronunțat 34 hotărâri, dintre care în 31 hotărâri a fost constatată cel puțin o violare a Convenției din partea Republicii Moldova. Suma prejudiciilor pe care Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să le achite reclamanților se ridică la 529.348 Euro.
Analiza pe articole a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele moldovenești în anul 2022 relevă încălcarea următoarelor articole de către Republica Moldova:
Articolul 2 – Dreptul la viață, sub aspect material (1 cauză)
Articolul 2 – Dreptul la viață, sub aspect material (2 cauze)
Articolul 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție – Protecția proprietății (8 cauze).
Până la data de 31 decembrie 2022, Curtea a pronunțat 575 de hotărâri împotriva Moldovei, dintre care în 492 a fost constatată cel puțin o violare a Convenției de Republica Moldova, pentru care au fost achitate prejudicii în sumă de circa 19 milioane de Euro. De remarcat este faptul că Moldova, după numărul de hotărâri și după numărul violărilor constatate, devansează state ca Germania, Spania, Norvegia, Olanda, Portugalia, care după numărul populație depășesc cu mult Moldova și care au aderat cu mult timp înainte la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Mai mult de jumătate din violările constatate în privința Moldovei sunt pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil (234), protecția proprietății (160), tratamentul inuman și degradant (179), dreptul la libertate și siguranță (121).
Compoziția Consiliului Superior al Magistraturii nu a satisfăcut cerințele Convenției privind independența și imparțialitatea.
În hotărârea Curții de la Strasbourg în cauza Catana c. Moldovei,...
Între 2009 și 2013, reclamantul a fost prim-ministru al Republicii Moldova. Din 2014 a exercitat un mandat de deputat.
La 15 octombrie 2015, Parlamentul i-a...
Hotărârea din 17 ianuarie 2023 în cauza Machina c. Moldovei, cererea nr. 69086/14.
Curtea a constatat, în unanimitate, următoarele:
Violarea Articolului 3, sub aspect material și...
Cauza vizează alegația reclamantului precum că a fost judecat de 2 ori pentru aceeași faptă contravențională, contrar Articolului 4 din Protocolul nr. 7 la...
Hotărârea - Balan nr. 2 c. Moldovei, cererea nr. 49016/10, din 29 noiembrie 2022
Curtea de la Strasbourg a constatat în unanimitate:
Violarea Articolului 6 §...
„Autoritățile au devenit mai responsabile și mai deschise, atunci când trebuie să ofere informații de interes public”. Aceasta este concluzia experților prezenți evenimentul...