În cauza Lilian Erhan c. Moldovei (cererea nr. 21947/16), reclamantul, Lilian Erhan, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1974 și care locuiește în Chișinău. Reclamantul, în momentul de referință, activa în calitate de conducător auto în cadrul unei organizații de stat. La 3 septembrie 2015, la ora 7 dimineața, a fost oprit în trafic de către poliția rutieră care i-a cerut să treacă testul alcoolscopic. Conform rezultatelor testului, care s-a bazat pe analiza aerului expirat, solicitantul ar fi condus sub influența alcoolului. Reclamantul nu a fost de acord cu rezultatele testului și a cerut să fie însoțit la un spital pentru a da un test de sânge. Cu toate acestea, ofițerii de poliție au refuzat să-l însoțească, invocând că au o chemare urgentă. În procesul-verbal întocmit de poliție, în locul rezervat semnăturii reclamantului care să confirme că i-au fost comunicate rezultatele testului alcoolscopic, reclamantul a scris cu propria mână că nu este de acord („nu sunt de acord”). În locul rezervat pentru obiecțiile persoanelor testate, un ofițer de poliție a scris că reclamantul nu a avut nici o obiecție. Dosarul a fost remis instanței de judecată. Imediat după incident, reclamantul a mers la un spital, unde a fost supus unui test de sânge la ora 08:58. Rezultatele testului de sânge au confirmat că dânsul nu a consumat băuturi alcoolice. La 18 noiembrie 2015, Judecătoria Rîșcani l-a găsit vinovat pe reclamant de conducere sub influența alcoolului și l-a amendat cu 3,000 de lei moldovenești (echivalentul a circa 150 euro (EUR)), cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de doi ani. Pe parcursul procedurii reclamantul a susținut că nu a fost de acord cu rezultatul testului alcoolscopic. El a subliniat că, potrivit legii, polițiștii sunt obligați să însoțească la spital o persoană care nu este de acord cu rezultatele testului alcoolscopic din teren, pentru a confirma sau infirma rezultatele respective în termen de două ore de la momentul în care acesta a fost testat. Reclamantul a susținut că a indicat în mod expres în procesul-verbal că nu este de acord cu rezultatele testului alcoolscopic din teren. El a subliniat, de asemenea, că a cerut să fie însoțit de un ofițer de poliție la cel mai apropiat spital pentru prelevarea unui test de sânge, dar fără niciun rezultat. Apoi, reclamantul nu a avut o altă alternativă decât să meargă singur la un spital în termenul de două ore prevăzut de legislație, unde testul de sânge a confirmat faptul că nu a consumat băuturi alcoolice. În luarea hotărârii, instanța s-a bazat doar pe rezultatele testului din teren, declarând ca inadmisibile rezultatele testului de sânge. În acest sens, instanța a motivat că, deoarece reclamantul nu a fost însoțit la spital de către un ofițer de poliție, rezultatele testului de sânge nu pot fi admis ca probă. În plus, reclamantul nu a putut dovedit că ofițerii de poliție au refuzat să-l însoțească la spital. Reclamantul a declarat recurs împotriva hotărârii și și-a reiterat poziția. El a subliniat că, potrivit legii, în cazul dezacordul cu rezultatele testului, poliția a avut obligația expresă de a-l însoți la spital. La data de 23 decembrie 2015, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, invocând aceleași motive ca și prima instanță. În plus, Curtea de Apel a constatat că reclamantul nu a făcut nicio obiecție în secțiunea procesului-verbal rezervat obiecțiilor. Instanța nu a făcut nici o referire la faptul că reclamantul și-a exprimat în scris dezacordul său într-un alt loc al procesului-verbal. În fața Curții reclamantul s-a plâns că procedura penală împotriva sa a fost contrară prevederilor Articolului 6 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, deoarece el a fost plasat într-o poziție în care era imposibil de a obține proba relevantă, contrar principiului legalității și egalității armelor. Curtea a notat, în primul rând că reclamantul a scris cuvintele “Nu sunt de acord” pe toate documentele întocmite de poliție. Ea a notat că potrivit punctului 6 (e) din Hotărârea nr. 296 aceasta în sine ar servi motiv suficient pentru a fi însoțit la spital de către un ofițer de poliție. În al doilea rând, un reprezentant al poliției, care era prezent la audierea cauzei în instanța de fond nu a contestat alegația reclamantului că el a cerut să fie însoțit la un spital și că ofițerul de poliție respectiv a refuzat să-l însoțească, deoarece avea de realizat altă chestiune urgentă. În asemenea circumstanțe, Curtea nu a găsit motiv să pună sub îndoială faptul că reclamantul a cerut să fie însoțit pentru un test biologic, însă fără succes. Faptul că reclamantul nu a cerut în scris acest lucru, în ochii Curții, este lipsit de importanță deoarece Guvernul nu a indicat nici o prevedere legală sau practică impunând forma scrisă a unei atare solicitări. La acest capitol, Curtea a dorit să accentueze că conduita reclamantului, care s-a grăbit la spital pentru a verifica alcoolemia în sânge, vorbește în favoarea credibilității și intenția sa veritabilă exprimată în nota “Nu sunt de acord” introdusă în documentele respective. Dincolo de aceasta, Curtea a notat că instanțele naționale au refuzat să accepte în calitate  de dovezi rezultatele testului biologic exact deoarece acesta a fost efectuat în lipsa unui ofițer de poliție, așa cum prevedea legea. În aceste circumstanțe, ea a considerat că refuzând să-l însoțească pe reclamant l-a spital și să accepte rezultatele testului biologic a reclamantului, autoritățile naționale au făcut imposibil pentru acesta să se apere împotriva acuzației de conducere în stare de ebrietate. Aceasta a subminat exigențele unui proces echitabil și egalitatea armelor, contrar exigențelor Articolului 6 §§ 1 și 3 (b) din Convenție. Corespunzător a avut loc violare acestor prevederi. Curtea a acordat reclamantului suma de 3,600 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 800 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

  Reclamanții în această cauză sunt Ala Boboc, Victor Boboc și Natalia Romanciuc, născuți în 1963, 1959 și 1987, din Bubuieci și Chișinău. Cauza vizează bătaia până la moarte a feciorului/soțului reclamanților de către poliție în cadrul protestelor în masă ce au avut loc în centrul Chișinăului în aprilie 2009, de asemenea și modul în care maltratarea și decesul acestuia au fost ulterior investigate. Invocând articolul 2, dreptul la viață, și articolul 3, interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant din Convenție, reclamanții s-au plâns că el a fost ucis de către poliție, și că investigația decesului acestuia nu a fost eficientă. Curtea a constatat violarea Articolului 2, dreptul la viață, din Convenție, sub aspect material și procedural, bătaia până la moarte a feciorului/soțului reclamanților de către poliție, utilizarea forței de către poliție nu era absolut necesară și lipsa unei investigații eficiente. Curtea a acordat reclamanților suma de 50,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și suma de 7,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli. În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de V.Pleșca, avocat din Chișinău.