CtEDO: Ozdil și alții c. Moldovei, extrădarea profesorilor de la Liceul Orizont în Turcia a avut loc cu încălcarea Convenţiei
Hotărâri CEDO11 iunie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Ozdil și alții c. Moldovei, cererea nr. 42305/18. Cauza se referă la pretinsa extrădare deghizată a cinci cetăţeni turci la solicitarea autorităților turceşti pentru presupuse legături cu mișcarea Fethullah Gülen. Curtea a constatat încălcarea Articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și siguranţă) şi a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), considerând că reclamanţii au fost expulzaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Totodată a dispus ca Republica Moldova să achite fiecărui reclamant câte 25.000 Euro cu titlu de prejudicii morale.
Reclamanții Yasin Ozdil, Mujdat Celebi, Riza Dogan, Sedat Hasan Karacaoglu și Mehmet Feridun Tufekci, sunt cinci cetățeni turci care s-au născut în 1976, 1972, 1976, 1970 și respectiv 1976. Sunt deținuți în prezent în Turcia.
Reclamanţii erau profesori la un liceu dintr-o reţea de școli din Moldova numită Orizont. În legătură cu presupusa tentativă de lovitură militară din Turcia, din 15-16 iulie 2016, ambasadorul Turciei în Moldova a acuzat școlile de legătură cu mişcarea Gülen și i-a acuzat pe profesorii acelor școli de terorism.
În martie 2018, directorul școlii Orizont din Chișinău a fost arestat și interogat de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Moldovei în legătură cu acuzațiile de susținere a organizațiilor teroriste. În legătură cu evenimentele de mai sus, în aprilie 2018 toți reclamanţii au solicitat azil Biroului pentru Migrație și Azil al Republicii Moldova (BMA). Ei au solicitat statut de refugiat în Moldova deoarece se temeau de represalii în țara lor de origine, Turcia, pe baza opiniilor lor politice. Reclamanții au fost informați de procuratură în iunie 2018 că nu au existat investigații penale în curs care să-i vizeze.
În septembrie 2018, șapte cadre didactice din școlile Orizont, printre care și reclamanții, au fost arestați în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de serviciile secrete moldovenești și turcești. Aceştia au fost duşi direct la Aeroportul Chișinău, unde îi aștepta un avion charter care i-a dus imediat în Turcia. Familiile reclamanților nu au avut cunoștință despre soarta lor timp de câteva săptămâni.
La scurt timp după evenimentele descrise mai sus, familiile lor au primit scrisori cu deciziile Biroului pentru Migraţie şi Azil în care erau anunţaţi că reclamanţilor le-au fost respinse cererile de azil și li s-a interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de cinci ani și a fost dispusă expulzarea lor. BMA a concluzionat că reclamanții au îndeplinit cerințele legale de acordare a azilului în Republica Moldova, însă au constatat, totuși, pe baza unei note secrete primite de la serviciile secrete din Moldova, că ei prezentau o amenințare la adresa securității naționale.
În septembrie și octombrie 2018, reprezentantul reclamanţilor, care a fost împuternicit prin procură de către soțiile acestora, a contestat deciziile Biroului în instanță. Cu toate acestea, acțiunile au fost respinse pe motiv că împuternicirile avocatului nu au fost semnate de către reclamanți.
Bazându-se pe Articolul 5 § 1 (f) (dreptul la libertate și siguranţă), Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și Articolul 1 din Protocolul nr. 7 (garanții procedurale privind expulzarea străinilor) la Convenția Europeană, reclamanții s-au plâns, în special, că au fost privați ilegal de libertate și extrădați în Turcia.
Decizia Curţii
Articolul 5 § 1
Guvernul a invocat că autorităţile moldoveneşti nu au fost conştiente de frica reclamanţilor de a călători în Turcia. Totuşi, Curtea a notat că reclamanţii şi-au exprimat în mod explicit temerea de proceduri penale în Turcia, în cererile sale de azil. Totuşi, autorităţile moldoveneşti nu doar că au omis să ofere reclamanţilor posibilitatea de a alege jurisdicţia unde urmează a fi expulzaţi, dar în mod deliberat i-au transferat direct în mâinile autorităţilor turceşti.
Din moment ce reclamanţii au fost transportaţi în Turcia cu o aeronavă închiriată în mod special în acest sens, era de asemenea evident că operaţiunea comună a serviciilor secrete moldoveneşti şi turceşti a fost organizată înainte de septembrie 2018. Faptele speţei au arătat că operaţiunea a fost organizată în aşa o manieră încât să ia reclamanţii prin surprindere astfel încât să nu aibă timp sau posibilitate de a se apăra.
Curtea în continuare a notat că BMA nu a înmânat deciziile sale reclamanţilor, dar le-a expediat familiilor acestora după scoaterea din ţară a reclamanţilor.
Având în vedere circumstanţele cauzei şi având în vedere probele şi viteza cu care autorităţile moldoveneşti au acţionat, Curtea a concluzionat că privarea de libertare a reclamanţilor în septembrie 2018 nu a fost nici legală şi nici necesară în sensul Articolului 5 § 1 (f), şi nici lipsită de arbitraritate. Privarea de libertate a reclamanţilor în acest mod a constituit un transfer ilegal a persoanelor de pe teritoriul Moldovei în Turcia care a omis toate garanţiile oferite de legislaţia naţională şi internaţională. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 5 § 1.
Articolul 8
Din moment ce reclamanţii s-au integrat în societatea moldovenească şi au avut relaţii de familie veritabile, Curtea a considerat că expulzarea lor din Moldova a perturbat în mod radical relaţiile lor private şi de familie. Corespunzător a avut loc o ingerinţă în drepturile acestora în această privinţă.
Curtea a notat că legislaţia moldovenească reglementează expulzarea şi extrădarea. Cu toate acestea, reclamanţii au fost înlăturaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Din moment ce transferul forţat nu a avut o bază legală suficientă, acesta nu a fost "conform legii" în sensul paragrafului 2 din Articolul 8.
Curtea a reiterat că o persoană supusă unei măsuri bazate pe considerente de securitate naţională trebuie să dispună de un control din partea unei autorităţi independente şi imparţiale.
Curtea a observat că nu au fost iniţiate proceduri împotriva reclamanţilor pentru participare în comiterea vreunei infracţiuni. Contrar legislaţiei naţionale, lor nu le-au fost înmânate deciziile privind declararea prezenţei acestora ca indizerabilă până a fi expulzaţi. Având în vedere că reclamanţii nu au dispus de un minim grad de protecţie împotriva arbitrariului din partea autorităţilor, Curtea a concluzionat că ingerinţa în drepturile sale private şi de familie au fost contrare legii. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 8.
Reclamanţii au cerut câte 50.000 Euro fiecare cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 25.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
În faţa Curţii reclamanţii a fost reprezentaţide către V. Nagacevschi, avocat din Chişinău.
CtEDO: Construct Confort S.R.L. c. Moldovei, admiterea recursului peste termenul legal aduce o nouă condamnare
Hotărâri CEDO
CtEDO: Kommersant Moldovy c. Moldovei, refuzul de revizuire a hotărârii judecătoreşti nu contravine Convenţiei
11 aprilie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Kommersant Moldovy c. Moldovei, cererea nr. 10661/08. Cauza se referă respingerea de către Curtea Supremă de Justiţie a cererii de revizuire a unei hotărâri din anul 2002 prin care s-a constatat că ziarul reclamant a încălcat integritatea teritorială și securitatea națională a Republicii Moldova și ca rezultat a fost obligat să-și stopeze activitatea, în temeiul hotărârii Curţii Europene din anul 2007 prin care a constatat violarea Articolului 10 din Convenție și a acordat despăgubiri ziarului reclamant pentru prejudiciul cauzat.
Reclamantul este un ziar, „Kommersant Moldovy” înregistrat în Republica Moldova.
Printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 29 mai 2002, s-a constatat că ziarul reclamant a încălcat integritatea teritorială și securitatea națională a Republicii Moldova și ca rezultat a fost obligat să-și stopeze activitatea.
La 9 ianuarie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în ceea ce privește cererea depusă de către ziarul reclamant. Curtea a constatat violarea Articolului 10 din Convenție și a acordat despăgubiri ziarului reclamant pentru prejudiciul cauzat (a se vedea, pentru mai multe detalii, Kommersant Moldovy c. Moldovei, nr. 41827/02, 9 ianuarie 2007). Hotărârea a devenit definitivă la 9 aprilie 2007.
La 29 mai 2007, ziarul reclamant a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire, care s-a finalizat cu hotărârea din 29 mai 2002. Cererea era întemeiată pe prevederile art. 449 (h) din Codul de procedură civilă și s-a referit la hotărârea Curții din 9 ianuarie 2007, ca temei pentru revizuire.
Potrivit ziarului reclamant, părțile nu au abordat problema înaintării tardive a cererii de revizuire și această chestiune nu a fost discutată în cadrul ședinței.
La 4 octombrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea ziarului reclamant, ca înaintată în afara termenului-limită stabilit de art. 450 (g) Cod de procedură civilă.
În fața Curții, ziarul reclamant s-a plâns de violarea Articolului 6 § 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil), deoarece Curtea Supremă de Justiție a respins cererea sa pentru un motiv care nu a fost invocat de către părți și în privința căruia nu a avut posibilitate de a înainta obiecții în fața instanței. De asemenea, s-a plâns de violarea Articolului 10 din Convenţie, deoarece prin refuzul de a anula hotărârile pe care Curtea Europeană le-a constatat ca o încălcare a Articolului 10, Curtea Supremă de Justiție a permis ca aceste hotărâri să continue încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare. Acesta s-a plâns, în cele din urmă, în temeiul Articolului 46 din Convenţie, că statul reclamat, de facto, a eșuat să se conformeze pe deplin cu hotărârea Curții.
Decizia Curţii
Plângerea reclamantului privind violarea Articolului 10 și 46 din Convenție
Curtea a considerat că plângerea reclamantului privind violarea Articolului 10 în esență este aceeași cu cea privind violarea Articolului 46. Ea vizează o pretinsă lipsă a executării corespunzătoare a hotărârii Curții Europene din 9 ianuarie 2007 în cauza precedentă din moment ce nu a fost adoptată o nouă hotărâre în care instanțele naționale ar fi examinat careva chestiuni legate de libertatea de exprimare. Omisiunea hotărârile judecătorești adoptate anterior poate fi privită ca prevenirea restitutio in integrum integrală urmare a constatării Curții violării Articolului 10 din Convenție din moment ce publicația reclamantă în continuare nu poate publica sub numele vechi. Totuși, plângerile privind omisiunea fie de a executa hotărârea Curții sau a redresa o violare deja constatată de Curte este în afara competenței Curții ratione materiae (a se vedea, spre exemplu, Lyons and Others v. the United Kingdom (dec.), no. 15227/03, ECHR 2003-IX și Bochan (2) și este mai degrabă obiectul supravegherii executării de către Comitetul de Miniștri în temeiul Articolului 46 din Convenție.
Curtea este competentă să examineze plângerile privind situațiile când autoritățile naționale au efectuat o nouă examinare a cauzei prin implementarea uneia din hotărârile Curții fie prin redeschiderea procedurilor fie prin inițierea unui întreg set de proceduri naționale noi. Totuși, în speță, când publicația reclamantă a înaintat cererea sa privind redeschiderea procedurilor, ea nu a urmărit exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, ci mai degrabă înlăturarea consecințelor violării constatate anterior (a se vedea, spre exemplu, Costică Moldovan şi alţii c. României (dec.), nr. 8229/04). Situația era să fie diferită dacă Curtea Supremă admitea cererea de revizuire și examina fondul cauzei în privința publicației reclamante sau dacă ultima se adresa pentru re-înregistrare sub numele său vechi și era refuzată pe motivul existenței hotărârii din 29 mai 2002 sau se baza pe motive noi.
Corespunzător, plângerile publicației reclamante, în ceea ce privește omisiunea de a remedia violarea ințială a Articolului 10 și 46 din Convenție după cum a fost constatat în hotărârea Curții din 9 ianuarie 2007, trebuie să fie declarată ca incompatibilă ratione materiae în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Plângerea reclamantului privind violarea Articolului 6 din Convenție
Curtea a notat că legislația națională prevede dreptul de a cerere redeschiderea procedurilor urmare a constatării Curții a violării unui drept din Convenție. Deși procedurile în acest caz trebuie să respecte reglementările pentru examinarea oricărei acțiuni, obiectul acesteia este limitat expres la admisibilitatea cererii de revizuire. Acest aspect este reflectat în continuare în întinderea competențelor instanței de la examinarea cererii de revizuire, care se limitează la fie respingerea cererii sau admiterea ei și anularea hotărârii relevante. Doar după admiterea cererii de revizuire instanța poate expedia dosarul la reexaminare instanței competente. Urmează că, diferit decât în Bochan (2) citat anterior (§§ 51-56), legislația moldovenească, nu tratează procedurile de revizuire ca o formă a recursului sau prelungirea procedurilor inițiale, dar limitează expres scopul acesteia la verificarea motivelor pentru redeschiderea unui caz și la adoptarea unei decizii separate de admitere sau respingere a cererii de revizuire.
În Bochan (2) Curtea în continuare a examinat scopul și natura "examinării" realizate de fapt de către Curtea Supremă din Ucraina în acest caz particular și a constatat că ea a revizuit materialele cauzei și deciziile judecătorești din procedurile inițiale în lumina observațiilor noi care s-au bazat în principal pe hotărârea Curții. În contrast, în prezenta speță, Curtea Supremă nu a examinat alte chestiuni decât conformarea cererii de revizuire cu cerințele legale formale privind respectarea termenelor limită pentru înaintarea unor astfel de cereri. Astfel nu se poate spune că Curtea Supremă a revizuit în vreun fel fondul acțiunii în justiție inițiale împotriva publicației reclamante.
Corespunzător, plângerea reclamantului privind violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, privind echitatea procedurilor în fața Curții Supreme de Justiție ce au dus la adoptarea deciziei din 4 octombrie 2007, trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind incompatibilă ratione materiae în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Pentru motivele specificate mai sus, Curtea a declarat cererea ca fiind inadmisibilă.
Noul remediu intern radiază cererile de la Curtea de la Strasbourg
CtEDO: Ozdil și alții c. Moldovei, extrădarea profesorilor de la Liceul...
CtEDO: Construct Confort S.R.L. c. Moldovei, admiterea recursului peste termenul legal...
CtEDO: Consocivil S.A. şi Zelinschi c. Moldovei, Curtea Supremă de Justiţie...
CtEDO: Kommersant Moldovy c. Moldovei, refuzul de revizuire a hotărârii judecătoreşti...
CtEDO: Romanenco c. Moldovei, Curtea Supremă de Justiție a anulat eronat...
Convenția Europeană
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Publicații
