La data de 22 iunie 2023 de către Republica Moldova a fost depozitat instrumentul de ratificare a Procotolului nr. 16 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Tratatul va permite instanţelor naționale desemnate să transmită Curţii cereri privind emiterea Avizelor consultative cu privire la interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor definite de Convenţia Europeană şi de protocoalele sale. Aceste cereri trebuie să vizeze cauze pendinte în faţa instanţelor naţionale. Avizele consultative ale Curţii vor fi motivate şi non-obligatorii. Astfel, protocolul va contribui la: – întărirea legăturilor dintre Curte şi instanţele supreme ale statelor prin crearea unei platforme de dialog juridic şi implicit facilitarea aplicării de către instanţele naţionale a deciziilor Curţii; – trecerea de la ex-post la ex-ante, rezolvarea problemelor de interpretare a prevederilor Convenţiei în dreptul intern, cu economisirea de resurse preţioase ale Curţii; o mai rapidă rezolvare a cazurilor similare în dreptul intern va ranforsa şi principiul subsidiarităţii. Condiţiile de aplicare – de exemplu, ce instanţe vor putea solicita avizul Curţii şi modul în care o vor face (motivarea solicitării, datele legale şi faptice cu privire la speţe care aşteaptă o rezolvare) sunt stipulate în Art. 1 şi 10 ale Protocolului. Protocolul nr. 16 va intra în vigoare pentru Republica Moldova 01 octombrie 2023.

  Între 2009 și 2013, reclamantul a fost prim-ministru al Republicii Moldova. Din 2014 a exercitat un mandat de deputat. La 15 octombrie 2015, Parlamentul i-a ridicat imunitatea parlamentară pentru suspiciunea de luare de mită și trafic de influență. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat. La etapa judiciară, instanța de fond și instanța de apel au admis, în pofida dezacordului reclamantului, cererea procurorului de a petrece ședințele cu ușile închise, motivându-se pentru a evita prejudicierea urmăririi penale într-un alt dosar al reclamantului, separat de cel pendinte, care a vizat alte acuzații de luare de mită și trafic de influență, în legătură cu fraude masive în sistemul bancar din Republica Moldova. Judecătorii au subliniat că anumiți martori din prezenta cauză urmau să fie audiați și în cadrul procedurii celeilalte și că procesele-verbale ale cauzei pendinte și ale cauzei separate conțin sau ar putea conține în viitor informații și probe care ar trebui protejate în interesul justiţiei. Totodată, instanţa de fond a acceptat audierea a paisprezece martori ai apărării dintr-o listă de treizeci sugerată de reclamant. Întrucât unii dintre acești martori nu s-au prezentat, instanța le-a expediat citații în repetate rânduri. Ulterior, instanța a respins demersul reclamantului de a-i judece forțat. Până la urmă, doar șapte martori ai apărării s-au prezentat în fața primei instanțe și a instanței de apel. Totodată, au fost audiați douăzeci și opt de martori ai acuzării. Procesul judiciar s-a încheiat cu decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017. În special, Curtea a declarat inadmisibile recursurile depuse de părți și a confirmat condamnarea reclamantului la nouă ani de închisoare pentru corupție pasivă și trafic de influență. Judecătorii și-au întemeiat condamnarea pe declarațiile unui cunoscut om de afaceri, I.S., care declarase că l-a mituit pe reclamant, pe declarațiile altor apropiați I.S., precum și pe probe scrise. Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de lipsa audierilor publice în cauza sa penală. Invocând articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție, el a susținut, de asemenea, că instanțele naționale nu au luat măsuri eficiente pentru a asigura prezența martorilor apărarii și că echitatea generală a procesului său penal a fost afectată. În speță, Curtea a luat în consideraâie faptul că urmărirea penală separată, pentru care audierile s-au desfășurat cu ușile închise în cadrul prezentului proces, a vizat frauda masivă care a subminat sistemul bancar moldovenesc. De asemenea, ea nu a putut exclude faptul că de a face publice anumite mărturii, probe sau informații ar putea periclita buna desfășurare a acestei anchete și că ar putea exista un interes legitim în păstrarea confidențialității acestora pe parcursul procedurii urmate în prezenta cauză. Cu toate acestea, Curtea a reiterat că judecătorii naționali au trebuit să limiteze excluderea publicului din proces la ceea ce era strict necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, adică interesele justiției. Ea a subliniat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ținut audieri cu ușile închise pe tot parcursul procesului penal al reclamantului. Aceste autorități au motivat însă această decizie într-un mod destul de general, fără a oferi măcar câteva indicații cu privire la mărturia și alte informații a căror confidențialitate trebuia păstrată și fără a demonstra că aceste elemente sunt relevante și esențiale și pentru prezenta cauză. cât despre urmărirea penală separată. De asemenea, Curtea a reținut că judecătorii naționali au invocat necesitatea păstrării confidențialității probelor viitoare. În această privință, ea a reiterat că posibilitatea teoretică ca informațiile confidențiale să fie examinate la un moment dat al procedurii nu poate justifica menținerea publicului deoparte pe întreaga durată a procedurii (pentru comparație Kartoyev și alții, citați mai sus, § 59). Curtea a observat că autoritățile naționale nu au avut în vedere luarea de măsuri pentru limitarea efectelor lipsei de publicitate, de exemplu prin limitarea accesului doar la mărturiile și informațiile în litigiu și/sau prin ținerea anumitor audieri numai cu ușile închise. În lumina celor de mai sus și chiar presupunând că au fost respectate celelalte drepturi la apărare (pentru comparație Kilin împotriva Rusiei, nr. 10271/12, §§ 111-12, 11 mai 2021), Curtea a considerat că nu s-a dovedit că excluderea publicului din procesul penal al reclamantului în fața instanței de fond și a instanței de apel era strict necesară în circumstanțele cauzei. În plus, ea a reținut că Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat numai asupra admisibilității recursurilor depuse de părți, fără ai fi audiat, și că această instanță nu a remediat în niciun caz lipsa de publicitate a procedurii în fața instanțelor inferioare (pentru comparație Izmestiev împotriva Rusiei, nr.74141/10, § 94, 27 august 2019, și Kartoyev și alții, citată mai sus, § 62). Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Arrticolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil. Ea a considerat că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și fondul plângerii întemeiate pe articolul 6 §§ 1 și 3 (d) din Convenție referitoare la presupusa imposibilitate de a se prezenta la audierea martorilor apărării (a se vedea, în special, Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României [GC], nr.47848/08, § 156, CEDO 2014, și K.I. împotriva Franței, nr.5560/ 19, § 149, 15 aprilie, 2021). Curtea a acordat reclamantului suma de 7,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral. În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către avocații V. Munteanu și T. Osoianu.