Reclamantul, Dumitru Covalenco, este de naționalitate moldovean, care s-a născut în 1983 și locuiește în Chișinău.Cauza vizează inversarea soluției judiciare de către Curtea Supremă prin casarea a două hotărâri a instanțelor inferioare favorabile reclamantului într-un litigiu cu o companie de asigurări, urmare a unui accident rutier.În 2009 automobilul reclamantului a fost grav avariat în urma unui accident în care era implicată soția acestuia. Reclamantul a adresat câteva scrisori companiei de asigurare, cerând plata asigurării, însă fără succes.Reclamantul a inițiat proceduri civile împotriva companiei de asigurări în 2012. Instanțele de fond și de apel au hotărât în favoarea acestuia, obligând compania să plătească valoarea integrală a automobilului.Totuși, în 2014, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârile respective și a respins acțiunea reclamantului, reținând că polița de asigurare nu acoperea și situații când automobilul era condus de soția reclamantului. Ea a acceptat argumentul companiei de asigurare că nu a avut acces la automobilul deteriorat. Ea nu a răspuns la contra-argumentul reclamantului că automobilul se afla în posesia companiei și că a fost evaluată de către un expert desemnat de aceasta.Invocând Articolul 6 din Convenție, dreptul la un proces echitabil și Articolul 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv, și Articolul 1 din Protocolul nr. 1, protecția proprietății, reclamantul s-a plâns de examinarea de către Curtea Supremă a recursului fără participarea părților și că au fost reținute argumente totalmente noi care nu au fost dezbătute anterior în fața instanțelor inferioare.Curtea a notat, în primul rând, că instanța supremă a anulat hotărârile instanțelor inferioare și nu s-a referit la concluziile acestor instanțe în propria hotărâre. Ea a examinat cauza de la bun început și a schimbat circumstanțele de fapt și de drept reținute de instanțele inferioare cu ale sale, acționând ca și cum cauza nu a fost examinată niciodată de către aceste instanțe. În aceste circumstanțe, se poate concluziona că în pofida faptului că este ultimă instanță și că examinează chestiuni de drept, în realitate a acționat că prima instanță. Faptul că audierile au avut loc în primă instanță nu a fost relevant și reclamantul nu poate fi blamat pentru faptul că nu a cerut ședință publică în fața instanței supreme din moment ce nu a fost în poziție de a cunoaște limitele/intinderea examinării de către aceasta.Curtea, în continuare, a notat că părțile au disputat în fața instanței supreme pentru prima dată chestiunile factologice cum ar fi locația mașinii deteriorate și accesul companiei de asigurări la aceasta. Având în vedere alegațiile contradictorii a părților privind situația de fapt, credibilitatea părților la fel este o chestiune care urma să fie examinată de către instanța supremă. Astfel, in vederea respectării dreptului la un proces echitabil, instanța supremă nu putea examina cauza și emite o soluție definitivă în ea fără a desfățura o sedință publică.Curtea a notat că Curtea Supremă a acceptat argumentul companiei de asigurări că nu ar fi avut acces la automobil. În această privință instanța supremă nu a acordat atenție contra-argumentului reclamantului că automobilul se afla în posesia companiei și că un expert desemnat de către compania de asigurări a realizat evaluarea automobilului. În opinia Curții, contra-argumentul respect a fost unul important și dacă era acceptat, ar fi dus la o altă soluție pe acest caz. În pofida acestui fapt, instanța supremă a tăcut în această privință. În absența unui răspuns specific și explicit, este imposibil de a determina dacă simpla neglijare de către instanță a acestuia sau dacă ea a intenționat să-l respingă sau dacă aceasta a fost intenția, care au fost motivele în acest sens (Ruiz Torija, § 30; Hiro Balani v. Spain, 9 December 1994, § 28, Series A no. 303‑B; și Lebedinschi v. the Republic of Moldova, no. 41971/11, § 35, 16 June 2015).În final, Curtea nu a putut să nu observe că prin respingerea acțiunii împotriva companiei de asigurare instanța supremă și-a întemeiat poziția în hotărârea să proprio motu pe un nou motiv care nu a fost adus de părți și niciodată nu a fost disputat. Și anume că polița de asigurare nu acoperea situația de conducere a automobilului de către soția reclamantului. Nu doar că compania niciodată nu a invocat acest argument, dar a admis anterior în proceduri că soția reclamantului era acoperită de polița de asigurare.Curtea a constatat violarea Articolului 6 § 1, dreptul la un proces echitabil. În continuare, a considerat că nu este necesar să examineze restul plângerii reclamantului.Curtea a acordat reclamantului 3,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către G. Ionas, avocat din Chișinău.

Compania reclamantă, (cererea nr. 71130/13), Gospodăria țărănească Chiper Terenti Grigore, este o companie înregistrată în Republica Moldova.Cauza vizează retragerea licenței pentru extragerea calcarului, pietrișului și nisipului. În martie 2012 Procuratura Generală a cerut efectuarea unei expertize în privința activităților companiei, pentru a verifica dacă au avut loc extrageri de minereu în afara teritoriului alocat acesteia. Expertiza, emisă în iunie, a constatat că aceasta nu a avut loc, însă a concluzionat că compania a extras 1,400 metri cubi de nisip ilegal.Procuratura Generală s-a adresat Camerei de licențiere pentru a-i aduce la cunoștință raportul, adăugând că extragerea ilegală a nisipului nu a fost declarată, și că compania nu a completat declarațiile fiscale corespunzătoare.După aplicarea companiei reclamante a 2 avertismente privind încălcarea Codului subsolului, în septembrie 2012, Camera de licențiere a retras licența companiei reclamante și s-a adresat în instanța de judecată pentru a confirma măsura aplicată.În cadrul procedurilor în fața instanței de fond, compania reclamantă a invocat că avertismentele aplicate nu au fost clare, și că ei de fapt au declarat autorității competente întreg volumul a nisipului extras și că au depus toate declarațiile oficiale necesare.În acest temei, instanța de sector a respins solicitarea Camerei de licențiere, accentuând faptul că unica dovadă prezentată a fost raportul din iunie 2012, care a fost realizat de experți care nici nu au vizitat locația companiei reclamante și concluziile cărora sunt confuze. Totuși, în 2013 Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție au casat această hotărâre, dispunând retragerea licenței companiei reclamante pe motivul omiterii conformării cu scrisorile de avertisment a Camerei de licențiere.Invocând Articolul 1 din Protocolul nr. 1, protecția proprietății, compania reclamantă s-a plâns că retragerea licenței i-a încălcat dreptul de proprietate și că procedurile judiciare nu au fost echitabile.Curtea a concluzionat că scrisorile de avertisment din 02 iulie și 02 august 2012 au fost totalmente neclare pentru compania reclamantă și ultima nu a putut înțelege din ele și din textul din lege la care se refereau, chiar cu sfatul unui specialist, că ar fi fost acuzată de nedeclararea autorității competente a 1,400 metri cubi de nisip și neîndeplinirea formelor oficiale din perspective fiscale pentru cantitatea respectivă de nisip. Diferit de primă instanță, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție nu au remediat situația, însă doar au luat notă de faptul că compania reclamantă a omis să se conformeze scrisorilor de avertisment a Camerei de licențiere și a hotărât retragerea licenței.Corespunzător, Curtea a concluzionat că ingerința în proprietatea reclamantului, care a rezultat în neconformarea cu acele scrisori neclare de avertisment nu poate fi considerată legală și că nu a existat o balanță echitabilă dintre interesul public pe de o parte și dreptul reclamantului la respectul proprietății pe de altă parte. Astfel, a avut loc violarea Articolului 1 Protocolului nr. 1.Curtea a acordat companiei reclamante suma de 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.În fața Curții compania reclamantă a fost reprezentată de către C. Lazari, avocat din Chișinău.