Partidul Politic “Patria” și Alții c. Moldovei, cererea nr. 5113/15 și alte 14 cereri.Reclamanții sunt partidul politic moldovenesc, Patria, și 14 candidați din lista electorală, de naționalitatea Republicii Moldova.Cauza vizează excluderea din cursa electorală a partidului reclamantului pentru alegerile naționale pe motivul unor iregularități financiare.La data de 27 noiembrie 2014, cu trei zile înainte de alegeri, instanțele judecătorești naționale au admis acțiunea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea partidului reclamant pe motivul că, contrar prevederilor legislației electorale, acesta a utilizat fonduri nedeclarate, inclusiv bani din străinătate.CEC a depus acțiunea respectivă urmare a scrisorii primite de la șeful IGP care pretindea că partidul reclamant a utilizat în campanie electorală mai mult de 8 milioane de lei de origine străină care aparțineau lui R. Usatîi, un politician bine cunoscut și om de afaceri și candidatul numărul unu de pe lista partidului. Domnul Usatîi activa în Federația Rusă, s-a întors în Moldova în 2012 și a încercat crearea a două partide politice, pe care Ministerul Justiției a refuzat să le înregistreze.Un alt argument pentru excluderea partidului reclamante, de asemenea, acceptat de CEC și instanțe, a fost că partidul reclamantul aparent a cheltuit peste 5 milioane de lei de mijloace nedeclarate pentru cumpărarea a 11 mașini în mai 2014, combustibil, etc.Instanțele au trecut cu tăcere argumentul partidului reclamant precum că acuzațiile erau nefondate, că mașinile erau cumpărate până la introducerea de către Domnul Usatîi a celor 8 milioane de lei în Moldova și până la campania electorală, și că combustibilul și comunicările GSM au fost achitate din contul bancar a partidului reclamant. Și nici nu au examinat argumentul precum că CEC a informat partidul reclamant cu 15 minute înainte despre ședință pe caz din 26 noiembrie 2014, contrar reglementărilor CEC, ceea ce a făcut dificil pregătirea apărarii pe caz.Invocând articolul 3 din Protocolul nr. 1, dreptul la alegeri libere, și Articolul 14, interdicția discriminării, reclamanții au pretins că anularea participării Patriei în alegerile din 2014 a fost arbitrară și a avut motive ascunse, și anume excluderea unui concurent cu un înalt suport din partea populației.Curtea a concluzionat că ingerința în drepturile electorale a reclamanților nu a respectat standardele impuse de Articolul 3 din Protocolul nr. 1. În particular, excluderea partidului reclamant din cursa electorală nu s-a bazat pe dovezi suficiente și relevante, procedurile în fața comisiei și instanțelor judecătorești nu au acordat partidului reclamant suficiente garanții împotriva arbitrariului, și că deciziile autorităților naționale nu au fost motivate și corespunzător au fost arbitrare.Curtea a acordat partidului reclamant 7,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 8,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de către I. Pohila și S. Pavlovschi, avocați din Chișinău.

Reclamantul, Dumitru Covalenco, este de naționalitate moldovean, care s-a născut în 1983 și locuiește în Chișinău.Cauza vizează inversarea soluției judiciare de către Curtea Supremă prin casarea a două hotărâri a instanțelor inferioare favorabile reclamantului într-un litigiu cu o companie de asigurări, urmare a unui accident rutier.În 2009 automobilul reclamantului a fost grav avariat în urma unui accident în care era implicată soția acestuia. Reclamantul a adresat câteva scrisori companiei de asigurare, cerând plata asigurării, însă fără succes.Reclamantul a inițiat proceduri civile împotriva companiei de asigurări în 2012. Instanțele de fond și de apel au hotărât în favoarea acestuia, obligând compania să plătească valoarea integrală a automobilului.Totuși, în 2014, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârile respective și a respins acțiunea reclamantului, reținând că polița de asigurare nu acoperea și situații când automobilul era condus de soția reclamantului. Ea a acceptat argumentul companiei de asigurare că nu a avut acces la automobilul deteriorat. Ea nu a răspuns la contra-argumentul reclamantului că automobilul se afla în posesia companiei și că a fost evaluată de către un expert desemnat de aceasta.Invocând Articolul 6 din Convenție, dreptul la un proces echitabil și Articolul 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv, și Articolul 1 din Protocolul nr. 1, protecția proprietății, reclamantul s-a plâns de examinarea de către Curtea Supremă a recursului fără participarea părților și că au fost reținute argumente totalmente noi care nu au fost dezbătute anterior în fața instanțelor inferioare.Curtea a notat, în primul rând, că instanța supremă a anulat hotărârile instanțelor inferioare și nu s-a referit la concluziile acestor instanțe în propria hotărâre. Ea a examinat cauza de la bun început și a schimbat circumstanțele de fapt și de drept reținute de instanțele inferioare cu ale sale, acționând ca și cum cauza nu a fost examinată niciodată de către aceste instanțe. În aceste circumstanțe, se poate concluziona că în pofida faptului că este ultimă instanță și că examinează chestiuni de drept, în realitate a acționat că prima instanță. Faptul că audierile au avut loc în primă instanță nu a fost relevant și reclamantul nu poate fi blamat pentru faptul că nu a cerut ședință publică în fața instanței supreme din moment ce nu a fost în poziție de a cunoaște limitele/intinderea examinării de către aceasta.Curtea, în continuare, a notat că părțile au disputat în fața instanței supreme pentru prima dată chestiunile factologice cum ar fi locația mașinii deteriorate și accesul companiei de asigurări la aceasta. Având în vedere alegațiile contradictorii a părților privind situația de fapt, credibilitatea părților la fel este o chestiune care urma să fie examinată de către instanța supremă. Astfel, in vederea respectării dreptului la un proces echitabil, instanța supremă nu putea examina cauza și emite o soluție definitivă în ea fără a desfățura o sedință publică.Curtea a notat că Curtea Supremă a acceptat argumentul companiei de asigurări că nu ar fi avut acces la automobil. În această privință instanța supremă nu a acordat atenție contra-argumentului reclamantului că automobilul se afla în posesia companiei și că un expert desemnat de către compania de asigurări a realizat evaluarea automobilului. În opinia Curții, contra-argumentul respect a fost unul important și dacă era acceptat, ar fi dus la o altă soluție pe acest caz. În pofida acestui fapt, instanța supremă a tăcut în această privință. În absența unui răspuns specific și explicit, este imposibil de a determina dacă simpla neglijare de către instanță a acestuia sau dacă ea a intenționat să-l respingă sau dacă aceasta a fost intenția, care au fost motivele în acest sens (Ruiz Torija, § 30; Hiro Balani v. Spain, 9 December 1994, § 28, Series A no. 303‑B; și Lebedinschi v. the Republic of Moldova, no. 41971/11, § 35, 16 June 2015).În final, Curtea nu a putut să nu observe că prin respingerea acțiunii împotriva companiei de asigurare instanța supremă și-a întemeiat poziția în hotărârea să proprio motu pe un nou motiv care nu a fost adus de părți și niciodată nu a fost disputat. Și anume că polița de asigurare nu acoperea situația de conducere a automobilului de către soția reclamantului. Nu doar că compania niciodată nu a invocat acest argument, dar a admis anterior în proceduri că soția reclamantului era acoperită de polița de asigurare.Curtea a constatat violarea Articolului 6 § 1, dreptul la un proces echitabil. În continuare, a considerat că nu este necesar să examineze restul plângerii reclamantului.Curtea a acordat reclamantului 3,500 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către G. Ionas, avocat din Chișinău.