Sursa foto: www.justitiecurata.ro

La data de 11 ianuarie 2018 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Sharxhi şi alţii c. Albaniei (cerere nr. 10613/16), prin care a fost constatată încălcarea Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi Articolul 1 Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii) urmare a exproprierii și demolării unui bloc de locuit contrar deciziei instanțelor judecătorești albaneze. Totodată a fost dispusă și achitarea compensațiilor care însumează cca 13.500.000 Euro.

În fapt

Reclamanţii, 18 cetățeni albanezi şi unul de naţionalitate italiană născuţi între 1939 şi 1986.

În august 2010 autorităţile locale au permis construcţia unui imobil rezindenţial (“the Jon Residence/Reşedinţa”) pe un teren de pământ din Vlora. Doi reclamanţi, graţie deţinerii în proprietate a acestui teren de pământ, au devenit proprietarii unor apartamente şi magazine construite în reşedinţă; restul reclamanţilor au devenit proprietarii apartamentelor urmare a contractelor de vânzare-cumpărare. La finalizarea lucrărilor de construcţie, majoritatea apartamentelor şi magazinelor erau mobilate şi unii reclamanţi s-au mutat în apartamentele lor.

Pe 3 noiembrie 2013, fără o notificare prealabilă, funcționari ai Inspectoratului Național de Construcții și Planificare Urbană, ajutați de poliție, au înconjurat reşedinţa şi au încercuit-o cu bandă galbenă marcată cu “crime scene – no entry”. Iniţial reclamanţii au fost împiedicaţi să intre în apartamentele lor pentru a-și recupera bunurile. Li s-a comunicat că autorităţile au sechestrat imobilul pentru a verifica legalitatea autorizației de construcţie şi a altor documente relevante. Ulterior li s-a permis să se întoarcă în apartamente, la prezentarea certificatului de proprietate şi a documentului de identitate.

Reclamanţii au înaintat o acţiune în instanţele administrative şi la 7 noiembrie 2013 a fost emisă o măsură interimară prin care autorităţile au fost obligate să se abţină de la orice acţiune care ar putea încălca dreptul de proprietate a reclamanţilor. În decizia pe fondul cauzei din ianuarie 2014 instanţa administrativă a constatat că acţiunile autorităţilor desfăşurate la 3 noiembrie 2013 au fost ilegale.

În pofida măsurii interimare, întreaga clădire rezindenţială a fost demolată în perioada 4-8 decembrie 2013.

Între timp, la 27 noiembrie 2013 Guvernul a adoptat decizia prin care a dipus exproprierea proprietăţii reclamanţilor în interes public şi plata compensaţiei. Totuşi, reclamanţii au contestat mărimea compensaţiei motivând că procedura de expropriere a avut loc cu încălcarea flagrantă a legislației. La 15 ianuarie 2015, Curtea Supremă, a decis să suspende executarea deciziei instanţei inferioare prin care s-a dispus achitarea către reclamanți a sumei de 11.639.800 Euro.

Invocând Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi Articolul 1 Protocolul nr. 1 (protecţia proprietăţii), reclamanţii s-au plâns în particular în privinţa sechestrării, exproprierii şi demolării ulterioare a proprietăţilor lor, inclusiv a bunurilor personale, în pofida măsurii interimare dispuse de instanţa administrativă. În continuare ei s-au plâns, invocând Articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv), că nu au dispus de un remediu eficient pentru a-şi formula pretenţiile în faţa instanţelor naţionale.

Decizia Curţii

Omisiunea de a se conforma măsurii interimare

Curtea a constatat că măsura interimară a fost emisă pentru a preveni demolarea clădirii reclamanţilor. Potrivit legislaţiei naţionale, această măsură interimară era executorie şi obligatorie şi rămânea valabilă până la adoptarea hotărârii în privinţa fondului cauzei. Totuşi executarea măsurii interimare şi procedurile administrative principale în privinţa fondului cauzei au devenit redundante deoarece, în momentul când instanţele administrative urmau să examineze fondul cauzei, Guvernul deja adoptase decizia de expropriere a imobilului în interes public, iar clădirea demolată.

La fel ca instanţele naţionale, Curtea a considerat că autorităţile naţionale au eşuat să se conformeze deciziei din 7 noiembrie 2013 prin care autorităţile au fost obligate să se abţină de la orice acţiuni care ar încălca dreptul de proprietate al reclamanţilor. Corespunzător, Articolul 6 § 1  a fost deprivat de efectul util şi a avut loc violarea acestuia.

Dacă a existat un remediu pentru a contesta neexecutarea măsurii interimare

Curtea nu a fost convinsă de argumentele Guvernului precum că reclamanţii puteau cere prejudicii potrivit legislaţiei naţionale. Diferit de speţa reclamanţilor, exemplele furnizate de Guvern s-au referit la pretenţii în cauzele când au fost demolate construcţii ilegale şi unde legalizarea era încă pendinte. Nu exista nicio informaţie despre faptul că deciziile respective au devenit definitive la nivel naţional, şi dacă autorităţile le-au executat. De asemenea, autorităţile nu au procedat la o ulterioară expropriere în interes public. De altfel, reclamanţii nu s-au plâns de lipsa compensaţiei pentru neexecutarea măsurii interimare, ci de omisiunea autorităţilor de a executa măsura interimară, ceea ce a determinat imposibilitatea examinării corespunzătoare a fondului cauzei acestora. În final, în afară de a face o constatare declarativă a existenței unei încălcări atunci când hotărârile judecătorești definitive nu sunt puse în executare, Curtea Constituțională nu a putut oferi alt mijloc de redresare pentru remedierea situației.

Corespunzător, Curtea a constatat că nu a existat şi încă nu există un remediu eficient pentru reclamanţi în ceea ce priveşte neexecutarea măsurii interimare, contrar Articolului 13 în conjuncţie cu Articolul 6 § 1.

Sechestrarea clădirii reclamanţilor şi dreptul acestora la respectarea locuinţei

Capetele de cereri în privinţa a doi reclamanţi privind sechestrarea clădirii au fost respinse ca inamisibile fiindcă nu au prezentat vreo dovadă documentară că ei de fapt le utilizau pentru locuinţe sau oficii. Ceilalți 17 reclamanţi, care erau proprietarii apartamentelor în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare, au prezentat dovezi prin care au arătat  că apartamentele erau mobilate şi că le foloseau ca case de vacanţă. Unii dintre reclamanţi au început să locuiască în apartamentele lor. Corespunzător, Curtea a considerat că apartamentele puteau fi calificate ca locuinţe în sensul Articolului 8.

După sechestrarea clădrii, reclamanţilor li s-a permis accesul în locuinţele sale, dar doar dacă prezentau autorităţilor certificatul de proprietate şi un document de identitate. Intervenţia poliţiei în încercuirea clădirii şi prevenirea accesului la aceasta şi la folosirea locuinţelor reclamanţilor a constituit corespunzător o ingerinţă a autorităţii publice în dreptul la respectarea locuinţelor acestora.

La fel ca instanţele naţionale, Curtea a constatat că nu a existat în mod cert o bază legală pentru încercuirea de către poliţie şi sechestrarea clădirii reclamanţilor, ce a avut loc fără înștiințarea proprietarilor sau companiei de construcţie şi fără vreo decizie ce ar interzice reclamanţilor să intre în apartamentele lor. Corespunzător a avut loc o violare a dreptului la respectarea locuinţei prevăzute de Articolul 8 în ceea ce priveşte sechestrarea clădirii în privinţa a 17 reclamanţi.

Totodată, Curtea a constatat că a avut loc violarea Articolului 13 în conjuncţie cu Articolul 8 în privinţa celor 17 reclamanţi în ceea ce priveşte sechestrarea clădirii acestora. Reclamanţii au înaintat plângeri privind sechestrarea şi încercuirea clădirii în faţa instanţelor naţionale, care au constatat încălcarea drepturilor reclamanţilor, fără a dispune încasarea compensaţiilor.

Sechestrarea, exproprierea şi demolarea clădirii reclamanţilor şi dreptul lor la respectarea proprietăţii

Curtea a declarat admisibile cererile celor 19 reclamanţi privind drepturile lor de proprietate, or ei erau cumpărători de bună-credinţă.

În ceea ce priveşte sechestrarea clădirii reclamanţilor, Guvernul nu a furnizat nici o justificare privind decizia de a interzice accesul reclamanților în apartamentele lor pentru o lună de zile în perioada 3 noiembrie – 3 decembrie 2013. De asemenea, sechestrarea şi încercuirea imobilului cu banda galbenă a fost în totalitate contradictorie cu măsura interimară emisă de instanţele naţionale.

În mod similar, în deciziile lor instanţele naţionale au concluzionat că atât omisiunea autorităţilor de a se conforma măsurii interimare, cât şi demolarea reşedinţei au fost ilegale. Corespunzător Curtea a concluzionat, la fel ca instanţele naţionale, că toată procedura de expropriere şi demolare a construcţiei, în pofida măsurii interimare, a fost efectuată în grabă şi astfel a fost contrară legislaţiei naţionale. În rezultat, demolarea a fost incompatibilă cu dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc violarea Articolului 1 Protocolul nr. 1, atât în ceea ce priveşte sechestrarea, cât şi exproprierea şi demolarea construcţiei.

În final Curtea a notat că reclamanţilor nu li s-a acordat vreo compensaţie de către instanţele naţionale pentru sechestrarea clădirii. Ei nu au fost compensaţi pentru ceea au considerat instanţele naţionale ca fiind ilegal şi de facto o expropriere. Reclamanţii au făcut deja uz de remediile disponibile. Ei au intentat acţiuni atât pentru a cere autorităţilor să se abţină de la demolarea clădirii, cât şi să se plângă de ilegalitatea procedurii de expropriere. Curţii i-a fost dificil de a vedea cum reclamanţii ar fi putut intenta alte acţiuni care ar fi fost de succes pentru asigurarea redresării situaţiei lor. De asemenea, a fost dificil de presupus cum şi când reclamanţii puteau să-şi mute bunurile, când în ziua când li s-a comunicat acest fapt, autorităţile au continuat demolarea. Corespunzător Curtea a constatat că a avut loc violarea Articolului 13 în conjuncţie cu Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, în ceea ce priveşte lipsa unui remediu eficient atât pentru contestarea sechestrării, cât şi în privinţa exproprierii şi demolării clădirii.

Satisfacţia echitabilă, Articolul 41

Curtea a decis că Albania urmează să plătească tuturor reclamanţilor suma de 13.098.600 Euro cu titlu de prejudiciu material. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea a decis ca primii 2 reclamanţi urmează să primească suma de 7.800 Euro fiecare, iar ceilalți reclamanţi câte 13.000 Euro. În final, a acordat suma de 112.100 cu titlu de costuri şi cheltuieli.