La 18 şi 19 februarie 2010, în cadrul preşedinţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CoE), Elveţia a organizat o Conferinţă Ministerială la Interlaken cu scopul de a stimula reformarea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).

Conferinţa a fost co-prezidată de către Micheline CALMY-REY, ministrul Afacerilor Externe al Elveţiei, căreia îi revine funcţia de preşedinte al Comitetului de Miniştri al CoE, precum şi de Eveline WIDMER-SCHLUMPF, ministrul Justiţiei al Elveţiei. La conferinţă au luat parte reprezentanţi ai celor 47 de state membre ale CoE, Secretarul General al CoE, Thorbjørn JAGLAND, Preşedintele CtEDO, Jean-Paul COSTA şi Preşedintele Adunării Parlamentare a CoE, Mevlüt ÇAVUSOGLU. Republica Moldova a fost reprezentată de către ministrul Justiţiei, Alexandru TĂNASE (vezi aici discursul ministrului).

La 18 februarie 2010, înainte de deschiderea Conferinţei Ministeriale, ministrul Justiţiei al Rusiei, Alexander KONOVALOV, a depus instrumentele de ratificare a Protocolului nr. 14 la CEDO, în prezenţa Secretarului General al CoE, Thorbjørn JAGLAND, şi a ministrul Justiţiei elveţian, Eveline WIDMER-SCHLUMPF. Astfel, Protocolul nr. 14 va intra în vigoare la 1 iunie 2010.

Conferinţa a avut scopul de a stabili cursul pentru viitoarea reformă a CtEDO, care se confruntă cu o situaţie disperată. Numărul de cereri depuse la CtEDO se ridică la cifra de 120,000, depăşind cu mult capacităţile Curţii de a le examina. Nouăzeci de procente dintre aceste cereri sunt în mod vădit nefondate sau nu au o bază legală, ceea ce denotă o necunoaştere profundă a Convenţiei şi a procedurilor Curţii. De asemenea, acest fapt indică că sistemul Convenţiei necesită a fi revitalizat prin aplicarea mai riguroasă a principiului subsidiarităţii, care trebuie aplicat de către instanţele judecătoreşti naţionale.

Lucrările Conferinţei s-au finalizat prin adoptarea unei declaraţii a reprezentanţilor celor 47 de state membre la CoE. Potrivit acestei declaraţii, este necesar de a stabili o balanţă echitabilă între cauzele noi care sunt depuse la CtEDO şi cele înregistrate deja şi de a reduce volumul celor aproximativ 120,000 de cereri într-un mod care să garanteze examinarea într-un termen rezonabil a cererilor noi. Suplimentar, a fost decis că trebuie să fie îmbunătăţită implementarea la nivel naţional a hotărârilor CtEDO şi că Comitetul de Miniştri trebuie să garanteze o supraveghere efectivă a acestui proces de implementare.

În scopul realizării acestor obiective, declaraţia conţine un plan de acţiuni care prevede o listă de măsuri pe termen scurt şi mediu, precum şi o agendă de implementare a acestora.

Planul de acţiuni se referă la:

A. Dreptul la cerere individuală – Comitetul de Miniştri să examineze noile reguli procedurale şi să determine în ce măsură acestea pot fi aplicate fără a descuraja cererile întemeiate;

B. Implementarea Convenţiei la nivel naţional – statele membre să execute în totalitate hotărârile CtEDO şi să prevină violări similare pe viitor, să ia în calcul jurisprudenţa în evoluţie a Curţii, inclusiv care se referă la alte state, să implementeze recursuri efective, să asigure implementarea recomandărilor Comitetului de Miniştri;

C. Filtrarea cererilor – informarea potenţialilor reclamanţi privind jurisprudenţa CtEDO, evidenţiindu-se rolul birourilor de informare ale CoE, implementarea de către CtEDO a mecanismului de filtrare efectivă a cererilor, Comitetul de Miniştri urmează să stabilească un mecanism de filtrare în afară de procedura judecătorului unic;

D. Cererile repetitive – statele membre să faciliteze reglementarea amiabilă şi adoptarea declaraţiilor unilaterale şi, după adoptarea unei hotărâri pilot, să coopereze cu Comitetul de Miniştri în vederea implementării măsurilor generale necesare; CtEDO să stabilească standarde clare şi previzibile pentru procedura hotărârii pilot şi să evalueze efectele acestei proceduri;

E. Curtea – statele membre să asigure transparenţa şi calitatea procedurii de selectare a candidaţilor la postul de judecător la CtEDO, inclusiv cunoaşterea dreptului internaţional public, a sistemului de drept naţional şi cel puţin a unei limbi oficiale ale CtEDO, precum şi să deţină o experienţă practică legală necesară; CtEDO să evite reconsiderarea circumstanţelor faptelor sau dreptului naţional care au fost stabilite şi decise de către instanţele naţionale, în conformitate cu jurisprudenţa sa potrivit căreia ea nu este cea de-a patra instanţă, să aplice uniform şi riguros criteriile privind admisibilitatea şi să ia în consideraţie rolul său subsidiar în interpretarea şi aplicarea Convenţiei, să aplice noile criterii de admisibilitate prevăzute de Protocolul nr. 14 şi să identifice alte posibilităţi de aplicare a principiului minimis non curat praetor, să solicite Comitetului de Miniştri reducerea până la cinci membri numărul judecătorilor Camerei aşa cum este prevăzut de Protocolul nr. 14, să identifice priorităţile la examinarea cauzelor şi problemele structurale care ar putea genera nu număr semnificativ de cereri repetitive;

F. Supravegherea executării hotărârilor – Comitetul de Miniştri să acorde prioritate şi cauzelor ce indică probleme structurale majore şi să acorde importanţă necesităţii stabilirii recursurilor interne efective;

G. Procedura simplificată pentru amendarea Convenţiei – Comitetul de Miniştri să examineze posibilitatea introducerii unei proceduri simplificate pentru modificarea viitoare a Convenţiei sau a unei prevederi a acesteia, de exemplu prin intermediul unui Statut al CtEDO sau a unei prevederi în Convenţie similară cu cea din art. 41 (d) al Statutului CoE.

În vederea implementării planului de acţiuni, declaraţia prevede o agendă de implementare a obiectivelor acestuia, şi anume:

– Statele membre urmează să informeze Comitetul de Miniştri, înainte de sfârşitul anului 2011, despre măsurile întreprinse în vederea implementării declaraţiei;

– Comitetul de Miniştri să implementeze, până în iunie 2011, măsurile stabilite în declaraţie care nu necesită modificarea Convenţiei;

– Comitetul de Miniştri să stabilească termeni de referinţă organelor competente pentru a stabili, până în iunie 2012, măsurile specifice care necesită modificarea Convenţiei (care se referă la mecanismul de filtrare şi simplificarea modificării Convenţiei);

– Comitetul de Miniştri să evalueze, pe parcursul anilor 2012 până în 2015, în ce măsură implementarea Protocolului nr. 14 şi a planului de acţiuni de la Interlaken a ameliorat situaţia la CtEDO şi să decidă, înainte de sfârşitul anului 2015, necesitatea adoptării unor noi acţiuni. Înainte de sfârşitul anului 2015, Comitetul de Miniştri să decidă dacă măsurile adoptate sunt suficiente şi să se pronunţe asupra necesităţii unor schimbări mai profunde.

Declaraţia de la Interlaken din 19 februarie 2010 (în engleză)

Declaraţia de la Interlaken din 19 februarie 2010 (în franceză)