Foto: https://www.echr.coe.int

15 ianuarie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Graciova c. Moldovei, cererea nr. 43404/08, constatând violarea Articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că interpretarea deosebit de strictă de către Curtea Supremă de Justiție a normelor și circumstanțelor cauzei a privat dreptul de acces al reclamantei la o instanță. Totodată Curtea a acordat reclamantei suma de 1.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamanta, Oxana Graciova, este născută în 1977, din Chişinău.

Începând cu 1979, reclamanta a locuit cu părinții săi la adresa: Strada Tighina nr. 33, Chișinău. Ea a fost înregistrată oficial ca locatar al apartamentului și a avut reședința la această adresă.

În 2001, ea a plecat în Italia. Părinții ei au murit în februarie 2004, iar apartamentul nu a fost privatizat până la decesul părinţilor săi.

În 2005, reclamanta a aflat că, în martie 2004, un ofițer de poliție, D., a inițiat o acțiune în instanță pentru a constata că ea și-a pierdut dreptul de a locui în apartamentul menționat mai sus, pe motiv că nu ar fi trăit acolo pentru o perioadă mai mare de șase luni.

Prin hotărârea din 28 aprilie 2004, Judecătoria Chişinău a admis cererea. De asemenea, instanța a constatat că D. avea dreptul de a obține locuințe și a obligat autorităților locale să îi acorde dreptul de a locui în apartamentul în cauză. După ce hotărârea a întrat în vigoare, D. a întrat în posesia apartamentului reclamantei. Reclamanta nu a mai putut să intre în apartament sau să-și recupereze bunurile.

La 5 decembrie 2005, reclamanta a solicitat redeschiderea procesului și anularea hotărârii din 26 martie 2004, adoptată fără a fi citată la proces. La 21 martie 2006, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea și a dispus reexaminarea cauzei.

La 29 iunie 2007, Judecătoria Centru a admis cererea lui D. și a obligat autorităților locale să îi acorde dreptul de a locui în apartamentul în cauză. La 15 august 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantei. Copia hotărârii judecătorești a fost eliberată acesteia din urmă la 31 octombrie 2007.

La 22 noiembrie 2007, reclamanta a depus recurs. În recurs, ea a indicat datele menționate în actele de identitate, inclusiv adresa apartamentului în cauză ca reședință, dar a indicat și o altă adresă pentru a primi corespondența în timpul procesului. Ea a susținut că nu are acces la apartamentul ocupat de D. din 2004. De asemenea, a depus dovada de plată a taxei de stat în valoare de 45 lei, echivalent a 50% din suma plătită de D. atunci când a înaintat acțiunea împotriva ei.

Prin scrisoarea din 22 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a restituit recurusul reclamantului, informând că recursul nu poate fi examinat deoarece nu a plătit integral taxa de stat 95 lei şi a solicitat reclamantului să plătească în acest scop o taxă suplimentară de 50 lei, însă nu a făcut referire la nicio prevedere legală și nu a explicat metoda de calcul. Această scrisoare a fost trimisă la adresa apartamentului în litigiu și nu la adresa indicată de reclamantă în recursul său pentru a primi corespondența. Deoarece nu avea acces la apartament, reclamanta nu a primit niciodată această scrisoare.

La 14 ianuarie 2008, reclamanta a luat cunoștință de această situație, a plătit suma solicitată de către Curtea Supremă de Justiție pentru taxa de stat și a reiterat recursul său.

Prin hotărârea definitivă din 9 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție a declarat că recursul reclamantului este inadmisibil pentru motivul că acesta a fost depus în afara termenului de două luni prevăzut de lege.

În faţa Curţii reclamanta s-a plâns că Curtea Supremă de Justiție i-a declarat recursul ca fiind inadmisibil pe motivul tardivităţii, deși l-a înaintat în termenul de două luni prevăzut de lege.

Decizia Curţii

Curtea a notat că reclamanta a luat cunoștință de decizia Curții de Apel Chișinău la data de 31 octombrie 2007. De asemenea a constatat că, la 22 noiembrie 2007, reclamanta a achitat taxa de stat reprezentând 50% din suma plătită de D. în momentul înaintării acțiunii, în conformitate cu articolul 3 din Legea privind taxa pe stat. Aceasta a constatat că Curtea Supremă de Justiție a refuzat să examineze recursul reclamantei pe motiv că nu a plătit integral taxa de stat și a solicitat să plătească încă 50 de lei.

În această privință, ea a constatat că, în scrisoarea din 22 noiembrie 2007, Curtea Supremă a informat reclamanta că nu a plătit integral taxa de stat pe care ar fi trebuit să o plătească, doar că instanța nu a explicat metoda de calcul utilizată pentru a ajunge la această sumă și nu a făcut referire la nici o prevedere a legii privind taxa de stat. Ea a remarcat faptul că Curtea Supremă a informat de asemenea reclamanta cu privire la posibilitatea de a-și prezenta din nou cererea de recurs după îndeplinirea cerințelor formale de introducere a căii de atac. În cele din urmă, aceasta a remarcat faptul că Curtea Supremă a adăugat că recursul trebuie depus în termen de două luni de la data deciziei și, în cazul în care urma să fie elaborat, de la data notificării scrise a părților.

Curtea a notat că scrisoarea Curții Supreme nu a fost expediată la adresa indicată de reclamantă pentru a primi corespondența sa în timpul procesului, ci la adresa proprietății în litigiu, la care reclamanta nu mai avea acces. Aceasta a observat că, de îndată ce reclamanta a luat cunoștință de scrisoarea Curții Supreme din 14 ianuarie 2008, ea a luat măsurile necesare pentru a-și avea recursul examinat. Aceasta a plătit taxa de stat revendicată de Curtea Supremă și și-a reiterat recursul pentru ca aceasta să fie examinat.

În continuare Curtea a constatat că Guvernul nu a comentat argumentul reclamantei cu privire la valoarea taxei de stat plătită la 22 noiembrie 2007 și nici la prevederile hotărârii explicative nr. 3 a Curții Supreme de Justiţie.

Ea a considerat că reclamanta a fost împiedicată să își repete cererea de recurs până în ianuarie 2008 din cauza unor circumstanțe care nu au depins de ea. În consecință, aceasta a constatat că reclamanta nu poate fi acuzată din neglijență sau că nu a achitat taxa legală de stat de 50% din suma plătită inițial la înaintarea acțiunii civile.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că interpretarea deosebit de strictă de către Curtea Supremă de Justiție a normelor și circumstanțelor cauzei a privat dreptul de acces al reclamantei la o instanță.

Aceste elemente au fost suficiente pentru ca Curtea să poată concluziona că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției.

Reclamanta a pretins că a fost victima unei încălcări a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea a notat că această plângere este legată de cea examinată mai sus și că, prin urmare, aceasta trebuie, de asemenea, declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, nu poate specula asupra rezultatului care ar fi fost dacă ar fi fost respectate cerințele dreptului de acces la o instanță în fața instanțelor naționale.

Reclamanta a cerut 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.550 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantei 1.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii reclamanta a fost reprezentată de A. Adascaliţa, avocat din Chişinău.