În februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Chiforiuc c. Moldovei (cererea nr.41744/02), Ursu c. Moldovei (cererea nr. 28534/03), Coșleț c. Moldovei (cererea nr. 42365/07) și Sandu c. Moldovei (cererea nr. 29729/07).


***


În cauza Chiforiuc c. Moldovei, reclamantul, Petru CHIFORIUC, s-a plâns Curții de inechitatea procedurilor judecătorești naționale. Cererea sa afost comunicată Guvernului, care a prezentat observații cu privire la admisibilitate și fondul cauzei. Acestea au fost expediate reclamantului pentru a prezenta, la rândul său, observații, până la 30 septembrie 2009. Printr-o scrisoare recomandată, Curtea a notificat reprezentantul reclamantului despre omiterea termenului pentru prezentarea observațiilor și că nu a fost solicitat alt termen în acest sens. Nu a urmat niciun răspuns.


În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea, în sensul art. 37 § 1 (a) CEDO. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a notat că nu există circumstanțe speciale care ar face necesară continuarea examinării cauzei și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către V. Constantinov, avocat din Chișinău.


***


În cauza Ursu c. Moldovei, reclamanta, Ana URSU, s-a plâns în fața Curții de executarea întârziată, la 21 august 2003, a unei hotărâri judecătorești irevocabile din 11 iunie 2001, prin care consiliul local Ialoveni a fost obligat să acorde reclamantei un lot de pământ. Reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO (protecția proprietății).


La 26 ianuarie 2007, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea CEDO și s-a obligat să achite reclamantei EUR 700 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii.


La 25 martie 2007, reprezentantul reclamantei și-a exprimat dezacordul cu mărimea sumei acordate, considerând că e prea mică, informând Curtea că, în 2006, reclamanta a inițiat proceduri de obținere a compensațiilor pentru executare tardivă. La 19 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că acele proceduri erau încă pendinte.


La 28 octombrie 2009, Guvernul a modificat suma propusă la EUR 1,200 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli. Reclamanta nu a comentat.


Având în vedere natura recunoașteriii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către N. Daniliuc, avocat din Chișinău.


***


În cauza Coșleț c. Moldovei, reclamantul, Petru COȘLEÈš, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 30 mai 2007, care obliga Consiliul municipal Chișinău să-i acorde un lot de teren. La 26 februarie 2008, consiliul a adoptat o decizie de acordare a lotului de teren în favoarea reclamantului, iar la 31 martie 2008, a fost încheiat un contract de vânzare a lotului între consiliu și reclamant. Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătorești, Curtea aflând despre aceasta din observațiile Guvernului.


Reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv de executare tardivă a hotărârii judecătorești din 30 mai 2007.


Curtea a considerat că consiliul municipal a executat hotărârea judecătorească într-un termen rezonabil, deoarece într-un termen mai scurt de 9 luni de la adoptarea hotărârii judecătorești a adoptat o decizie în acest sens și în termen de 10 luni a fost semnat contractul de vânzare. Prin urmare, Curtea a declarat această cerere inadmisibilă, fiind în mod vădit neîntemeiată, conform art. 35 § 3 și 4 CEDO.


***


În cauza Sandu c. Moldovei, reclamanta, Nadejda SANDU, era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile din 12 aprilie 2006, prin care angajatorul său era obligat să o reangajeze și să-i plătească MDL 13,940 pentru daune materiale și MDL 1,901 pentru daune morale (în total EUR 1,273 la acel moment). Hotărârea nu a fost executată până în prezent.


Reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 12 aprilie 2006, precum și violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pretinzând că nu a dispus de vreun recurs efectiv pentru a obține executarea hotărârii.


La 20 februarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea CEDO și s-a obligat să achite reclamantei EUR 3,000 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii.


La 31 martie 2009, reprezentantul reclamantei și-a exprimat dezacordul cu mărimea sumei acordate, considerând că e prea mică, solicitând EUR 14,495 pentru daune materiale și EUR 6,000 pentru daune morale.


Având în vedere natura recunoașteriii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către V. Tarnovschi, avocat din Chișinău.