La 27 aprilie 2010, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea sa în cauza Tănase c. Moldovei (cererea nr. 7/08).


Anterior, la 18 noiembrie 2008, Curtea a decis, în unanimitate, că a existat violarea art. 3 Protocolul nr. 1 în privința dlui Tănase și a declarat inadmisibilă cererea din partea dlui Chirtoacă.


La 6 aprilie 2009, la cererea Guvernului Moldovei, cauza a fost deferită Marii Camere, potrivit art. 43 CEDO. La 16 septembrie 2009, au avut loc audieri la Curte în această cauză.


Faptele cauzei


În această cauză, reclamantul, Alexandru TÄ‚NASE, deține cetățenia Republicii Moldovei și pe cea a României.


După declararea independenței Republicii Moldova, cetățenii Moldovei nu aveau dreptul să dețină cetățenia altui stat. Totuși, la 5 iunie 2003, Parlamentul Moldovei a modificat Legea cetățeniei și a acordat cetățenilor moldoveni dreptul la pluralitatea de cetățenii. Conform acestor modificări, cetățenii cu pluralitate de cetățenii aveau aceleași drepturi ca și persoanele care dețineau doar cetățenia Republicii Moldova, fără existența unor excepții de la această regulă.


În decembrie 2005, reclamantul a obținut pașaport românesc. Ulterior, el a făcut public faptul că deține cetățenia română. Dl Tănase este membru al Partidului Liberal Democrat și în prezent deține funcția de ministru al Justiției în coaliția de guvernare. În cadrul alegerilor parlamentare din aprilie 2009 și iulie 2009, el a fost ales deputat în Parlament.


La 10 aprilie 2008, Parlamentul Moldovei a adoptat 3 amendamente la legislația electorală, care presupun: creșterea pragului electoral de la 4 la 6 procente, interzicerea blocurilor electorale și a coalițiilor și interzicerea persoanelor deținătoare de dublă sau multiplă cetățenie să devină membri ai Parlamentului. Anterior, la 11 octombrie 2007, Parlamentul a adoptat în prima lectură un proiect de lege (Legea nr. 273) pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Potrivit acestui proiect de lege, doar persoanele care dețineau exclusiv cetățenia Moldovei puteau ocupa funcții de conducere în guvern, activa în unele funcții ale serviciului public și puteau fi candidați la funcția de deputat în Parlament. La 7 decembrie 2007, proiectul de lege menționat a fost adoptat de Parlament în lectură finală. Totuși, Președintele țării a refuzat să-l promulge și l-a restituit Parlamentului.


Proiectul de lege a suferit ulterior unele modificări în sensul că a fost redusă lista propusă cu funcțiile din guvern și din serviciul public la care era limitat accesul deținătorilor de cetățenie multiplă. Prevederile referitoare la alegerile legislative au fost, de asemenea, modificate în sensul că persoanele cu dublă sau multiplă cetățenie pot candida la alegeri, totuși, la momentul înregistrării sale în calitate de candidat la funcția de deputat, ele sunt obligate să informeze Comisia Electorală Centrală despre deținerea cetățeniei altui stat și, la momentul validării mandatului de deputat de către Curtea Constituțională, să renunțe la cetățenia altui stat.


La 29 aprilie 2008, Președintele a promulgat Legea nr. 273 și, la 13 mai 2008, ea a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel intrând în vigoare. Art. 21 al Legii nr. 273 prevede următoarele: „(3) Pentru persoanele domiciliate în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), incompatibilitățile stabilite de prezenta lege se vor aplica doar în măsura în care acestea vor fi stipulate de legislația ce va reglementa statutul juridic special al Transnistriei.”


Mai multe organizații internaționale, inclusiv Consiliul Europei, Comisia Consiliului Europei împotriva Rasismului și Intoleranței („ECRI”), Comisia de la Veneția și oficiali internaționali și-au exprimat îngrijorarea în privința amendamentelor referitoare la cetățenia dublă și multiplă și au recomandat revizuirea legislației.


Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova a contestat constituționalitatea Legii nr. 273. În mai 2009, Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre, prin care a constatat constituționalitatea legii, considerând, în special, că persoanele cu dublă cetățenie pot deveni deputați, deoarece este posibilă inițierea procedurii de renunțare la alte cetățenii.


În urma alegerilor din aprilie 2009, reclamantul a inițiat o procedură de renunțare la cetățenia României și Curtea Constituțională i-a validat mandatul de deputat. După alegerile din iulie 2009, mandatul său de deputat a fost iarăși validat în urma prezentării dovezii că dosarul de renunțare la cetățenia română este pendinte.


Potrivit statisticilor, între 95,000 și 300,000 de moldoveni au obținut cetățenie română între 1991 și 2001, iar în februarie 2007, circa 800,000 de moldoveni aveau cereri pendinte pentru cetățenia română.


Plângeri


În fața Curții, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, că dreptul său de a candida la alegeri a fost încălcat. Potrivit lui, nu a existat un interes public de a limita accesul în Parlament a unui număr foarte mare de cetățeni moldoveni ce dețin cetățenia altor state și, în același timp, în limitarea drepturilor alegătorilor de a-și exprima liber opinia în procesul de alegere a corpului legislativ. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 14 CEDO combinat cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, că a fost discriminat în comparație cu alți cetățeni moldoveni cu dublă cetățenie care locuiesc în Transnistria.


Admisibilitatea


În ceea ce privește statutul de victimă, Curtea a notat că reclamantul este direct afectat de Legea nr. 273, deoarece el a fost obligat să inițieze o procedură care îl pune în situația de risc de a pierde cetățenia română. Astfel, în urma alegerilor din aprilie 2009, el a fost obligat să inițieze procedura de renunțare la cetățenia română pentru ca mandatul său de deputat să fie validat de către Curtea Constituțională. După alegerile din iulie 2009, pentru ca mandatul său să fie validat, el a prezentat dovada că dosarul de renunțare la cetățenia română era pendinte. El risca să piardă voturi ale alegătorilor, deoarece electoratul conștientiza că există șansa ca reclamantul să renunțe la funcția de deputat pentru a-și păstra dubla cetățenie.  


În ceea ce privește chestiunea epuizării căilor de recurs interne, Guvernul Moldovei a susținut că dl Tănase putea să solicite dlui Filat, care era deputat la acel moment, să sesizeze Curtea Constituțională. Curtea a notat că acest argument a fost prezentat doar în fața Marii Camere și că remediul propus de Guvern nu era direct accesibil dlui Tănase, care nu intra în categoria subiectelor cu drept de sesizare directă a Curții Constituționale, ci dlui Filat, iar această cale de atac a fost considerată ineficientă. În orice caz, între timp, Curtea Constituțională a declarat constituțională Legea nr. 273 și, prin urmare, această cale de recurs a fost epuizată, iar obiecția Guvernului a fost respinsă.


În observațiile prezentate Marii Camere, Guvernul s-a referit pentru prima dată la obiecția ratione materiae, în urma referirii în hotărârea Camerei la Convenția Europeană cu privire la Cetățenie. Guvernul a considerat că Camera s-a referit nu la dreptul de a candida la alegeri, ci la dreptul a obține și a deține cetățenie multiplă, care nu sunt drepturi garantate de CEDO. Guvernul a susținut că Moldova poate să denunțe Convenția Europeană cu privire la Cetățenie și să o ratifice din nou, făcând o rezervă în privința art. 17. Curtea a considerat că această obiecție are o conexiune cu fondul cauzei și că o va examina împreună cu fondul cererii.


Hotărârea Marii Camere


Curtea a notat că reclamantul a fost obligat să inițieze o procedură de renunțare la cetățenia română pentru ca mandatul său de deputat să fie validat și a conchis că aceasta reprezintă o ingerință în dreptul garantat de art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO. O ingerință în acest drept constituie o violare a Convenției, cu excepția cazurilor dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este proporțională scopului legitim urmărit.


În ceea ce privește „legalitatea” ingerinței, Curtea a notat că aceasta a fost examinată concomitent cu „proporționalitatea” acesteia.


Curtea a observat că „scopul legitim” invocat de autorități a fost asigurarea loialității membrilor Parlamentului față de statul Republica Moldova. Curtea a notat că există o distincție între loialitatea față de stat și loialitatea față de Guvern. În timp ce necesitatea de a asigura loialitatea față de stat constituie un scop legitim și poate justifica restricții în drepturile electorale, cea din urmă nu poate. Într-un stat de drept, este clar că membrii Parlamentului, în special membrii partidelor de opoziție, au rolul de a reprezenta electoratul asigurând responsabilitatea Guvernului la putere și de a evalua politicile lor.


Curtea a observat că Legea nr. 273 și alte măsuri ale reformei electorale au avut un efect nociv asupra partidelor de opoziție și că toți deputații care au fost afectați negativ de Legea nr. 273, pe motiv că dețineau încă o cetățenie, făceau parte din partidele de opoziție. Prin urmare, obligația Guvernului de a demonstra că amendamentele au fost introduse în scopuri legitime a devenit cu atât mai mult presantă. Totuși, Guvernul nu a fost capabil să prezinte un exemplu când vreun deputat cu dublă cetățenie ar fi demonstrat lipsa de loialitate față de stat. Prin urmare, Curtea nu a fost pe deplin satisfăcută de argumentul că scopul măsurii era să asigure loialitatea deputaților față de stat.


În ceea ce privește proporționalitatea măsurii, a fost notat că în statele membre la Consiliul Europei se permite dubla cetățenie și că deținerea dublei cetățenii nu trebuie să fie temei pentru imposibilitatea de a fi ales deputat în Parlament. Totuși, Curtea a considerat că o practică mai restrictivă ar putea fi justificată, în special din rațiuni istorice sau politice. În Moldova, la momentul declarării independenței, exista un interes particular de a lua măsuri pentru a limita orice pericole asupra independenței și securității statului. Totuși, interdicția deputaților de a deține multiplă cetățenie a fost aplicată după 17 ani de la declararea independenței și după 5 ani de la adoptarea legii cetățeniei care permitea dubla și multipla cetățenie. Astfel, Curtea a constatat că argumentul precum că această măsură era necesară pentru a proteja legile, instituțiile și securitatea națională ale Moldovei este mult mai puțin convingător. Guvernul nu a explicat de ce preocupările privind loialitatea cetățenilor dubli a apărut recent și de ce acestea nu au fost prezente la adoptarea legii care prevedea permiterea deținerii dublei cetățenii.


Curtea a recunoscut că un număr semnificativ de deputați dețin sau sunt pe cale să obțină a doua cetățenie, însă ea nu a fost convinsă că acest număr justifică măsurile luate. Având în vedere că un număr mare de persoane dețin dublă cetățenie, acestea au dreptul să fie reprezentate de deputați care le împărtășesc preocupările. Curtea a considerat că existau alte măsuri, mult mai specifice, pentru a proteja legile, instituțiile și securitatea națională a Moldovei, cum ar fi sancțiuni pentru un comportament care amenință instituțiile și securitatea națională și autorizarea de securitate pentru accesul la documentele confidențiale.


Curtea a respins obiecția Guvernului precum că dreptul la cetățenie multiplă și dreptul de a obține o cetățenie nu sunt drepturi garantate de CEDO și că Camera Curții în hotărârea sa a acordat o importanță prea mare obligației Moldovei prin prisma Convenției Europene cu privire la Cetățenie. Curtea a subliniat că ea nu a examinat dreptul reclamantului de a deține dubla cetățenie, dar mai degrabă dreptul Moldovei de a introduce restricții în dreptul reclamantului de a deveni deputat după alegerea sa, ca rezultat al dublei sale cetățenii, și compatibilitatea oricărei astfel de restricții în sensul CEDO. În ceea ce privește referirea la Convenția Europeană cu privire la Cetățenie și la activitățile altor instituții ale CoE, Curtea a subliniat că ea a susținut în mod constant că, în scopul interpretării CEDO și stabilirii unui standard european comun în domeniu, trebuie de luat în considerație instrumentele și rapoartele internaționale relevante, în speciale pe cele ale CoE.


Curtea a subliniat că rapoartele internaționale, în special cele ale ECRI și ale Comisiei de la Veneția, au fost unanime în critica lor, exprimând îngrijorări privind impactul discriminatoriu al legii. Curtea a mai reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, nicio restricție asupra drepturilor electorale nu trebuie să aibă ca efect excluderea grupurilor de persoane de la participarea în viața politică a țării.


În lumina acestor considerații, Marea Cameră a Curții a constatat că prevederile care interzic deputaților aleși, care dețin cetățenie multiplă, să fie membri ai Parlamentului, sunt disproporționate și a considerat, în unanimitate, că a existat violarea art. 3 Protocolul nr. 1 la CEDO.


Având în vedere violarea constatată, Curtea nu a considerat necesar de a examina separat pretenția reclamantului privind violarea art. 14 CEDO.


Curtea a acordat reclamantului EUR 8,881.83 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către Janeta HANGANU, avocat din Chișinău.