La 27 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea sa în cauza Ciubotaru c. Moldovei (cererea nr. 27138/04).


În această cauză, reclamantul, Mihai CIUBOTARU, este scriitor și profesor de limbă franceză. Părinții reclamantului s-au născut în 1927 și 1928, în provincia Basarabia, România, iar actele lor de stare civilă nu conțineau indicii despre apartenența etnică. În certificatul lor de căsătorie de tip sovietic apartenența etnică nu era indicată. În pașapoartele de tip sovietic eliberate reclamantului și părinților acestuia era indicată etnia de moldovean. În 2002, reclamantul a depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate de tip nou, indicând „român” la apartenența etnică. Totuși, lui i s-a spus că cererea sa nu va fi acceptată decât dacă va scrie că este „moldovean”. Reclamantul s-a conformat.


În scurt timp după aceasta, reclamantul s-a adresat oficiului de stare civilă, solicitând ca în actele sale să fie indicată etnia de „român” în loc de „moldovean”. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că părinții săi nu au fost înregistrați în calitate de etnici români în actele lor de naștere și căsătorie și, astfel, era imposibil să fie înregistrat ca aparținând etniei române. Reclamantului i s-a sugerat să caute în Arhiva Republicană dovezi ale originii române ale buneilor și strămoșilor săi.


Reclamantul a inițiat proceduri judiciare, solicitând modificarea apartenenței sale din „moldovean” în „român” în actele sale de stare civilă. Cererea reclamantului a fost respinsă de către instanțele judecătorești naționale, procedura culminând cu decizia Curții Supreme de Justiție din 6 aprilie 2005, instanțele reluând argumentele autorităților de stare civilă.   


Reclamantul a invocat violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și familiale) pe motiv de refuz al autorităților de a înregistra etnia sa română în actele de identitate; precum și violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv că, potrivit legislației moldovenești, el nu putea să aducă probe în susținerea pretenției sale de a schimba etnia din „moldovean” în „român”.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 8 CEDO.


Curtea a notat că, apartenența etnică a persoanei, concomitent cu astfel de aspecte ca numele, sexul, religia și orientarea sexuală, constituie un aspect esențial al vieții private și identității persoanei și, prin urmare, cade sub incidența art. 8 CEDO.


Fiind conștientă de natura sensibilă a subiectului în discuție, Curtea se distanțează de la dezbaterile din cadrul societății moldovenești privind identitatea etnică a grupului etnic principal. Ea s-a bazat pe legislația Moldovei și poziția oficială a autorităților moldovenești atunci când se referă la moldoveni și români.


În ceea ce privește cerința autorităților moldovene de a dovedi originea etnică a părinților reclamantului, Curtea nu a disputat dreptul Guvernului de a solicita existența probelor obiective a etniei pretinse. De asemenea, Curtea a notat că este gata să accepte că autoritățile pot refuza o cerere de înregistrare oficială ca aparținând unei anumite etnii, dacă o astfel de cerere este bazată pe motive subiective și nefondate.


Totuși, se pare că dl Ciubotaru s-a confruntat cu o cerință legală care i-a făcut imposibilă susținerea pretențiilor sale. Dreptul și practica interne relevante privind înregistrarea apartenenței etnice a creat bariere de nedepășit pentru persoanele care doresc să le fie înregistrată o etnie diferită de cea a părinților lor, care a fost înregistrată de către autoritățile sovietice în trecut. Potrivit legii, reclamantul putea să-și modifice apartenența etnică doar dacă ar fi demonstrat că unul dintre părinții săi a fost înregistrat oficial în calitate de etnie română. Totuși, în perioada sovietică, populația Moldovei a fost înregistrată în mod sistematic fiind de etnie moldovenească, cu foarte puține excepții, nefiind clare criteriile pentru aceasta. Astfel, solicitându-i dlui Ciubotaru să demonstreze că părinții săi au fost înregistrați în calitate de etnici români, autoritățile au impus reclamantul să suporte o povară disproporționată, având în vedere realitățile istorice ale Republicii Moldova.


În continuare, Curtea a observat că pretenția dlui Ciubotaru a fost bazată pe alte elemente decât percepția sa subiectivă asupra originii sale etnice. Era clar că el putea furniza referințe obiective la originea sa română care puteau fi obiectiv verificate, cum ar fi limba, numele, empatia și alți factori. Totuși, astfel de probe obiective nu puteau fi invocate potrivit legislației moldovenești. Astfel, reclamantul nu a avut posibilitatea de a avea examinate pretențiile sale, precum că aparține ului alt grup etnic, în lumina probelor obiectiv verificabile, prezentate în susținerea acestor pretenții.


Având în vedere toate circumstanțele cauzei, Curtea a conchis că procedura de care dispunea dl Ciubotaru pentru a-și modifica originea etnică nu era conformă cu obligațiile Moldovei potrivit Convenției privind respectarea vieții private. Astfel, a avut loc violarea art. 8 CEDO.


Având în vedere violarea constatată, Curtea nu a considerat necesar de a examina separat pretenția reclamantului privind violarea art. 6 CEDO.


Reclamantul a solicitat EUR 3,000 pentru compensarea daunelor morale și EUR 6,280 cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului EUR 1,500 cu titlu de daune morale și EUR 3,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Al. Tănase și V. Maximov.