La 20 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a publicat hotărârile Brega c. Moldovei (cererea nr. 52100/08) și Racu c. Moldovei (cererea nr. 13136/07).


***


În cauza Brega c. Moldovei, reclamantul, Ghenadie BREGA, este jurnalist și membru al Hyde Park, o organizație nonguvernamentală neînregistrată.


La 10 mai 2008, la ora 10:00, reclamantul se afla în Piața Marii Adunări Naționale, în fața clădirii Guvernului, cu o pancartă pe care era scris „Greva foamei pentru drepturi”. Reclamantul a declarat grava foamei pe motiv că nu putea să-și găsească fratele care fusese arestat cu 2 zile înainte în urma unei demonstrații neautorizate. Aproximativ la ora 10:15, de reclamant s-au apropiat doi bărbați îmbrăcați în civil, care i-au spus într-un mod grosolan să nu filmeze. Unul dintre aceștia, care s-a prezentat fiind C.A., comandantul serviciilor speciale de poliție regimentul „Scut”, l-a lovit pe reclamant. Din înregistrarea video prezentată de reclamant se vede că celălalt polițist a pus capăt filmării și reclamantul a fost dus în mașina poliției, care a plecat de la locul evenimentelor. Acest eveniment a fost filmat din alt unghi și de polițiști, din care se vede cum al doilea polițist stopează forțat filmarea și reclamantul este dus în mașina poliției fără a opune rezistență.


Reclamantul a ajuns la secția de poliție aproximativ la ora 11:00, unde a fost interogat timp de circa 2 ore, iar lucrurile sale au fost luate de polițiști. Potrivit reclamantului, lui nu i-au fost comunicate motivele arestului, în pofida insistenței sale. Timp de 48 de ore reclamantul a fost deținut în izolare, într-o cameră fără geamuri, în condiții degradante. După 12 ore de detenție reclamantul s-a simțit prost și a solicitat să fie văzut de un medic. El a fost dus la medic abia în dimineața zilei următoare, unde a fost diagnosticat cu nefrolitiază (pietre la rinichi) și colică renală (dureri foarte mari cauzate de pietre renale blocate în uretră). În pofida recomandării medicului de a spitaliza reclamantul, polițistul care îl însoțea a refuzat.


La 12 mai 2008, la ora 11:00, reclamantul a fost dus la Judecătoria Buiucani, unde el a aflat că a fost acuzat de insultarea ofițerilor de poliție și opunerea rezistenței la arest. În special, polițiștii susțineau că reclamantul i-a numit „șobolani”, „lași” și „câinii lui Voronin” când ei s-au apropiat pașnic de el. La sfârșitul ședinței, la ora 15:00, reclamantul a fost eliberat. Când a mers la secția de poliție să-și ridice lucrurile, reclamantul a descoperit că înregistrarea sa, de circa 45 de minute, a fost ștearsă de pe cameră. În aceeași zi, reclamantul a dus camera la un expert, care a reușit sa salveze 7-10 min din înregistrare, care a fost expediată la Curte.


Cererea sa de a iniția un dosar penal împotriva polițiștilor care l-au arestat ilegal și l-au maltratat a fost respinsă de procuratură și instanțele naționale. Polițiștii au fost mustrați formal, iar reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile aduse împotriva sa.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv de abuzare verbală și fizică din partea polițiștilor înainte de arestare și din cauza condițiilor proaste de detenție; violarea art. 5 § 1 CEDO (dreptul la libertate și siguranță), deoarece a fost deținut timp de 48 de ore fără niciun temei; violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire și de asociere) și a art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 (c) CEDO. Ea a notat că reclamantul a fost arestat și acuzat de insultarea ofițerilor de poliție și opunerea rezistenței la arest. Din înregistrarea video și după cum a fost confirmat și de către instanțele naționale care l-au achitat pe reclamant, este evident că acuzațiile îndreptate împotriva reclamantului erau false și că el nu a comis faptele ce i se imputau. În aceste circumstanțe, având în vedere că nu exista nicio „suspiciune rezonabilă” în sensul art. 5 § 1 (c) CEDO, Curtea a considerat că detenția reclamantului în baza unor acuzații false nu poate fi considerată „legală” prin prisma art. 5 § 1 CEDO.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO. Curtea a fost de acord cu argumentul Guvernului precum că agresiunea fizică din partea polițiștilor nu a fost aplicată cu scopul de a cauza durere fizică, dar mai degrabă un act de intimidare. După aceasta reclamantul a fost arestat abuziv și deținut timp de 48 de ore. În detenție, reclamantul a suferit un atac de colică renală, ceea ce cauzează durere foarte mare. În pofida cererii reclamantului de a fi consultat de un medic, acesta a fost chemat peste circa 12 ore. Mai mult, în timp ce temperatura în celulă era de 14 grade Celsius, el era îmbrăcat subțire și nu avea vreun pat pe care să doarmă. Guvernul a susținut că având în vedere perioada scurtă de detenție, nivelul minim cerut de art. 3 nu a fost atins. Curtea nu a fost convinsă de acest argument, mai ales având în vedere toate aceste elemente cumulativ și starea sănătății reclamantului la acel moment. Curtea a considerat că tratamentul aplicat reclamantului a fost cel puțin degradant. 


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că protestul reclamantului corespundea legii privind întrunirile, că el era pașnic și nu a perturbat ordinea publică. Nici faptul că el filma întâlnirea sa cu polițiștii nu era contrară legii. El a continuat să fie pașnic și politicos chiar și atunci când era agresat fizic de către poliție și nu a opus rezistență în nici un fel. Astfel, ingerința în dreptul său la întrunire nu poate fi considerată legală potrivit legislației naționale.


În lumina constatării violării art. 11 CEDO, Curtea nu a considerat necesar de a se expune separat asupra alegațiilor reclamantului privind violarea art. 10 CEDO.


Reclamantul a solicitat EUR 10,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului EUR 8,000 cu titlu de daune morale. Având în vedere faptul că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă a orelor lucrate de către avocați și onorariul perceput de aceștia, Curtea nu a acordat nicio sumă cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vanu JEREGHI și Natalia BAYRAM, avocați din Chișinău.


***


În cauza Racu c. Moldovei, reclamantul, Simion RACU, s-a plâns de executarea tardivă a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 7 iunie 2006. Hotărârea în favoarea reclamantului a fost executată la 20 martie 2008. 


La 28 iulie 2009, CtEDO a adoptat hotărârea Olaru și Alții c. Moldovei, grup din care făcea parte și reclamantul Racu, în care a constatat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării hotărârilor definitive în favoarea reclamanților. Deoarece la acel moment, chestiunea privind satisfacția echitabilă nu era pregătită pentru a adopta o hotărâre, Guvernul și reclamanții au fost invitați să prezinte observațiile lor cu privire la acest subiect în termen de 3 luni.


La 1 februarie 2010, CtEDO a primit o declarație a Guvernului, prin care acesta s-a obligat să achite reclamantului EUR 1,800 cu titlu de orice daune materiale și morale, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la data radierii cererii de pe rol de către CtEDO în temeiul acordului amiabil. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului, considerând că sumele propuse sunt prea mici și a solicitat EUR 100,000 cu titlu de daune și EUR 2,000 pentru costuri și cheltuieli.


Curtea notează că, în anumite circumstanțe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declarația prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003-VI); și Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006). Având în vedere mărimea sumei propuse care este consistentă cu sumele acordate de Curte în cauze similare (Ungureanu v. Moldova, cererea nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea a considerat că examinarea cauzei nu mai este justificată, radiind cererea de pe rol (art. 37 § 1 in fine CEDO).


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către A. Bizgu, avocat din Chișinău