La 30 martie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Petrenco c. Moldovei (cererea nr. 20928/05).


În această cauză, reclamantul este Anatol PETRENCO, care, la momentul evenimentelor, era președintele Asociației Istoricilor din Moldova și profesor universitar.


La 4 aprilie 2002, ziarul „Moldova Suverană” a publicat un articol redactat de către un istoric și fost viceministru al Educației, S.N., intitulat „Comentariul la răspunsul de pe Internet al domnului Petrenco”. Acest articol conținea remarci negative despre competența reclamantului în calitate de istoric și sugera că studiile postuniversitare și cariera ulterioară ale reclamantului se datorează colaborării cu KGB-ul.


La 18 aprilie 2002, reclamantul a inițiat proceduri judiciare împotriva lui S.N. și a ziarului „Moldova Suverană”, solicitând publicarea unei dezmințiri și compensații pentru dauna morală. La 30 aprilie 2002, Judecătoria sectorului Centru a dat câștig de cauză dlui Petrenco. Instanța a constatat că reclamantul a fost membru al Partidului Comunist, însă referirile la presupusele legături ale reclamantului cu serviciile secrete erau defăimătoare, deoarece ele nu au fost confirmate. Instanța a subliniat că asemenea colaborări erau condamnate de către societatea civilă și că declarațiile conținute în articol au afectat grav onoarea și demnitatea reclamantului. Instanța a obligat ziarul să publice o dezmințire în termen de 15 zile, și să achite reclamantului MDL 900 (din partea lui S.N.) și MDL 1,800 (din partea ziarului) pentru prejudiciile morale.


Această hotărâre a fost casată, la 23 decembrie 2003, de către Curtea de Apel Chișinău și cauza a fost trimisă la reexaminare. În urma unei noi examinări, instanțele de judecată naționale au respins pretențiile dlui Petrenco și au constatat că declarațiile conținute în articolul disputat erau judecăți de valoare și că S.N. nu putea să fie responsabil pentru exprimarea propriei sale opinii. La 1 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a examinat admisibilitatea recursului reclamantului, în absența acestuia, și a constatat inadmisibilitatea acestuia, fără a se referi la o expertiză lingvistică anexată de reclamant, elaborată de Centrul Național de Terminologie, potrivit căreia S.N. a insultat reclamantul și că articolul a prejudiciat onoarea, demnitatea și reputația profesională a acestuia.


Între timp, la 1 aprilie 2004, „Moldova Suverană” a publicat o dezmințire, prin care a condamnat articolul scris de S.N., explicând că limbajul folosit de acesta nu reprezintă politica editorială a ziarului.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), invocând aplicarea incorectă e legii, omisiunea de a comenta pe marginea probei prezentate și necitarea legală la ședința de judecată din 1 decembrie 2004; precum și violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), pe motiv că dreptul său la protecția reputației a fost încălcat.


Curtea a constatat, în unanimitate, că nu a avut loc violarea art. 6 § 1 CEDO. În ceea ce privește aplicarea incorectă a legii, reclamantul nu a argumentat detaliat poziția sa și nu a explicat în ce mod pretinsa eroare a putut duce la o posibilă violare a CEDO. Referitor la pretenția că instanțele nu au ținut cont de expertiza Centrului Național de Terminologie, Curtea a menționat că nu este clar în această cauză dacă expertiza a fost exclusă în mod expres ca mijloc de probă, însă ea a subliniat că chestiunea admisibilității probelor este reglementată de dreptul național. Misiunea Curții este de a verifica dacă procedura ca un tot întreg, este echitabilă, inclusiv modul în care probele au fost obținute. Curtea a notat că, în această cauză, nu a fost demonstrat că omisiunea instanțelor naționale de a lua în considerație expertiza Centrului Național de Terminologie a dus la inechitatea procedurilor ca un tot întreg. În ceea ce privește pretenția privind necitarea la ședința de judecată, Curtea a menționat că obligația de a organiza audieri nu este absolută. Curtea a notat că la acea ședință de judecată s-a examinat doar admisibilitatea recursului, iar potrivit legislației naționale, admisibilitatea recursurilor se examinează în absența părților. Curtea a conchis că, deoarece reclamantul a beneficiat de ședințe publice în prima instanță, necitarea lui la ședința Curții Supreme de Justiție de examinare a admisibilității recursului, nu este contrară art. 6 § 1 CEDO. Prin urmare, pretenția reclamantului privind violarea art. 6 § 1 CEDO a fost respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, potrivit art. 35 § 4 CEDO.


Curtea a constatat, cu 6 voturi la 1, violarea art. 8 CEDO.


Inițial, reclamantul a invocat violarea art. 10 CEDO, pretinzând că reputația sa a fost prejudiciată în urma publicării articolului. Curtea a constatat că această pretenție cade sub incidența art. 8 CEDO.


Curtea a notat că, în primul rând, potrivit Guvernului, articolul a fost publicat în contextul unor discuții privind conținutul și calitatea manualelor de istorie și despre evaluarea unor evenimente istorice, fapt care nu a fost contestat de către reclamant. Prin urmare, Curtea a conchis că articolul litigios a fost scris în contextul unor dezbateri care prezentau un interes semnificativ pentru societate și că subiectul colaborării cetățenilor moldoveni cu serviciile secrete sovietice, îndeosebi a persoanelor cu poziții înalte în societate, era extrem de delicat și sensibil în contextul specific al Moldovei.


În al doilea rând, Curtea a observat că, la momentul evenimentelor, reclamantul era președintele Asociației Istoricilor din Moldova și autorul curriculei școlare la disciplina „Istorie universală” din 1996, prin urmare, opiniile sale erau considerate semnificative în contextul dezbaterilor din 2002 privind manualele de istorie. Astfel, Curtea a opinat că nivelul reclamantului de acceptare a criticismului, în contextul acestor dezbateri, era relativ înalt.


În al treilea rând, Curtea a notat că autorul articolului litigios era, de asemenea, un istoric și fost viceministru al Educației. Prin urmare, o discuție aprinsă între reclamant și S.N., care aveau opinii contrare, a contribuit la efectivitatea dezbaterii generale și la informarea publicului.


În al patrulea rând, la 1 aprilie 2004, „Moldova Suverană” a publicat o dezmințire, prin care a condamnat articolul scris de S.N., explicând că limbajul folosit de acesta nu reprezintă politica editorială a ziarului.


În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că tonul general al articolului și limbajul insultător folosit de S.N., în contextul unor dezbateri aprinse privind manualele de istorie, și având în vedere dezmințirea publicată ulterior de „Moldova Suverană”, nu constituie prin sine o încălcare a dreptului la respectarea reputației.


Totuși, în partea care se referă la acuzațiile de colaborare a reclamantului cu serviciile secrete sovietice, Curtea a constatat că declarații de așa natură nu pot fi considerate judecăți de valoare a căror corespundere cu realitatea nu trebuie demonstrată. Chestiunea privind colaborarea unei persoane cu KGB-ul nu era o speculație, dar un fapt istoric, care putea fi demonstrat prin probe relevante. În plus, prima instanță de judecată a constatat că nu exista nicio probă care ar fi confirmat că reclamantul a fost agent KGB, iar următoarele instanțe nu au constatat în alt mod. Prin urmare, Curtea a constatat că declarațiile care se refereau la colaborarea reclamantului cu KGB-ul erau în mod clar fapte, care discreditau în mod grav reclamantul și opiniile sale privind dezbaterile publice. Astfel, în loc să contribuie la dezbateri, declarațiile riscau să submineze integritatea și utilitatea acestora. Sugerând faptul că reclamantul a colaborat cu KGB-ul, ceea ce era o speculație din partea autorului, articolul a depășit limitele criticilor acceptabile în contextul dezbaterii de interes general.


Judecătorul David Thór Björgvinsson a avut o opinie separată, iar judecătorii Garlicki, Å ikuta și Poalelungi – o opinie concordantă.


Reclamantul a pretins EUR 7,000 pentru compensarea prejudiciului moral, precum și EUR 370 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea a acordat reclamantului EUR 1,200 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 300 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către avocatul Vlad MOGA.