În decembrie 2009, CtEDO a pronunțat deciziile Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova c. Moldovei (cererea nr. 67300/01), Turchin c. Moldovei (cererea nr. 32808/07) și Netanyahu c. Moldovei (cererea nr. 23270/09).


***


În cauza Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova c. Moldovei, reclamantul este o organizație neguvernamentală din Moldova.


Între 17 și 19 iulie 2000, câțiva membri ai organizației reclamante examinau circumstanțele arestului lui U., un cetățean rus de origine cecenă. La 18 iulie 2000, aproximativ la ora 14:00, în timpul unei discuții telefonice cu un angajat al Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei (SIS), linia telefonică s-a întrerupt brusc. Cea de-a doua linie telefonică s-a întrerupt puțin timp după aceasta. Organizația reclamantă s-a adresat la secția reparație a companiei de telecomunicații Moldtelecom, dar cererea sa a fost refuzată, pe motiv că liniile telefonice s-au întrerupt din cauză că aveau loc lucrări de reparații la o cabină telefonică. Câțiva membri ai organizației s-au deplasat la acea cabină telefonică, însă acolo nu se afla nimeni. Telefoanele au început a funcționa aproximativ la ora 16:30 în aceeași zi.


La 19 iulie 2000, președintele organizației a depus o cerere la Moldtelecom, solicitând explicarea de ce liniile telefonice au fost întrerupte. În aceeași zi, el a depus cereri la SIS, Ministerul Afacerilor Interne (MAI, Comisia specială pentru controlul serviciilor speciale a Parlamentului și la Procuratura Generală, solicitând informații despre o posibilă interceptare a convorbirilor telefonice ale organizației în general și, în particular, între 13 și 16 iulie 1999 și între 17 și 19 iulie 2000.


La 28 iulie 2000, Moldtelecom a informat organizația reclamantă că, la 18 iulie 2000, a intervenit la solicitarea organizației și în aceeași zi problemele în funcționarea celor două linii telefonice au fost rezolvate. În august și septembrie 2000, SIS, Procuratura Generală, MAI și președintele Parlamentului au informat organizația reclamantă că în privința ei nu au fost efectuate careva măsuri operaționale de investigație.


Organizația reclamantă s-a plâns la Curte de încălcarea drepturilor sale prevăzute de art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și de familie), pe motiv că, între 17 și 19 iulie 2000, convorbirile sale telefonice au fost interceptate și că legislația națională nu prevedea suficiente măsuri de asigurare împotriva interceptării abuzive a conversațiilor telefonice.


După ce cererea a fost comunicată Guvernului, organizația reclamantă nu a depus observațiile sale cu privire la admisibilitate și fondul cauzei în termenul limită indicat de Curte. La 14 iunie 2004, președintele Secțiunii a Patra, căreia i-a fost alocată cererea spre examinare, a decis că observațiile organizației reclamante, care au fost prezentate în afara termenului limită, să nu fie incluse pentru examinare în dosarul de la Curte. La 24 mai 2005, organizația reclamantă a prezentat observații suplimentare în răspuns la întrebările suplimentare formulate de Curte și adresate părților. La 17 martie 2009, Curtea a decis că fondul cauzei va fi examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia și a invitat organizația reclamantă să prezinte observațiile sale însoțite de pretențiile de satisfacție echitabilă până la 16 aprilie 2009. Organizația reclamantă nu a prezentat niciun fel de observații până la acest termen.


La 8 octombrie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, în care s-a referit la constatările Curții în hotărârea Iordachi și Alții c. Moldovei (10 februarie 2009, cererea nr. 25198/02) și a recunoscut că a existat o ingerință în drepturile reclamantului garantate de CEDO, deoarece legislația națională nu prevedea o protecție adecvată împotriva abuzurilor de putere în domeniul interceptării convorbirilor telefonice. Guvernul a notat omisiunea organizației reclamante de a prezenta observații în termenul indicat de Curte și constatările Curții în cauza Iordachi și Alții c. Moldovei, în care reclamanții au invocat pretenții similare, și a solicitat radierea.


Curtea a luat act de conținutul declarației unilaterale a Guvernului și a considerat că, având în vedere constatările sale în cauza Iordachi și Alții c. Moldovei, precum și omisiunea organizației reclamante de a prezenta observațiile solicitate în termen, nu mai este necesară continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rol.


În fața Curții, organizația reclamantă a fost reprezentată de către Ștefan URÎTU, președinte al organizației.


***


În cauza Turchin c. Moldovei, reclamantul, Vasile TURCHIN, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești din 21 decembrie 2006, prin care Curtea de Apel Bălți a obligat Direcția financiară raională Edineț de a plăti MDL 143,236 (EUR 8,415) reclamantului și fratelui acestuia cu titlu de compensație pentru averea familiei lor care a fost confiscată de autoritățile sovietice. Deoarece hotărârea nu a fost contestată, ea a devenit definitivă și executorie peste 15 zile.


La 21 februarie 2007 reclamantul a prezentat titlul executoriu spre executare. La 26 noiembrie 2007, Guvernul a transferat bugetului raional Edineț MDL 1,368,500. La 17 decembrie 2007, reclamantul a primit MDL 143,236, astfel hotărârea în favoarea sa a fost executată. Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii în favoarea sa, dar Curtea a aflat despre acest lucru după ce Guvernul i-a prezentat observațiile sale.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa din 21 decembrie 2006.


Guvernul a susținut că, deoarece hotărârea a fost executată, reclamantul nu mai putea să se pretindă victimă a încălcării CEDO, precum și că procedurile au durat între 21 februarie și 17 decembrie 2007. Reclamantul a confirmat că hotărârea a fost executată la 17 decembrie 2007.


Curtea a notat că hotărârea în favoarea reclamantului a devenit executorie la 5 ianuarie 2007 și a fost executată la 17 decembrie 2007, adică 11 luni și 11 zile după ce hotărârea a devenit definitivă. Curtea a notat că hotărârea a fost executată într-un „termen rezonabil” (a se vedea Osoian c. Moldovei, decizie din 28 februarie 2006, cererea nr. 31413/03) și a declarat cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, radiind-o de pe rol (art. 35 § 3 și 4 CEDO).


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către V. Marcu, avocat din Edineț.


***


În cauza Netanyahu c. Moldovei, reclamantul, Johnattan NETANYAHU, este un cetățean român și american care locuiește la Chișinău.


La 13 iulie 2009, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea reclamantului în care se invoca violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) privind pretinsa maltratare și insuficiența asistenței medicale; violarea art. 5 § 2 CEDO (informarea privind motivele arestului), deoarece autoritățile nu l-au informat despre motivele arestării sale; precum și violarea art. 5 § 3 CEDO (motivarea arestului), pe motiv că autoritățile nu au motivat suficient arestarea reclamantului și prelungirea mandatului de arest.


La 30 septembrie 2009, noul ministru al Justiției a declarat că noul Guvern recunoaște că drepturile unor persoane au fost încălcate pe durata evenimentelor post-electorale și că Guvernul intenționa să încheie acorduri amiabile în cauzele comunicate.


La 16 octombrie 2009, Curtea a primit un acord amiabil semnat de ambele părți, prin care Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 4,000 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rol.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către R. Mihăeș, avocat din Chișinău.