La 2 februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Partidul Popular Creștin Democrat (nr. 2) c. Moldovei (cererea nr. 25196/04).


*  *  *


În această cauză, reclamantul este Partidul Popular Creștin Democrat care, la momentul evenimentelor, era reprezentat în Parlament și se afla în opoziție.


La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chișinău autorizarea unei demonstrații de protest care urma s[ aib[ loc la 25 ianuarie 2004 în piața Marii Adunări Naționale. Organizatorii intenționau să-și exprime punctul de vedere cu privire la funcționarea instituțiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului și conflictul transnistrean.


La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chișinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că dispunea de probe convingătoare că, pe durata demonstrației, urmau a fi manifestate chemări la agresiune, ură etnică și violență publică.


La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului privind anularea deciziei Consiliului municipal Chișinău. Instanța a constatat că refuzul Consiliului municipal era justificat, deoarece prospectele răspândite de reclamant conțineau sloganuri ca „Jos regimul totalitar al lui Voronin” și „Jos regimul de ocupație al lui Putin” și că aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituțional și la ură față de poporul rus. Instanța a menționat că, pe durata unei demonstrații anterioare organizată de partidul reclamant împotriva prezenței militare a Rusiei în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a președintelui Federației Ruse și drapelului rus. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău și a menținut hotărârea din 23 ianuarie 2004.


În fața Curții, partidul reclamant a pretins violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire) pe motiv de refuz al Consiliului municipal Chișinău de a autoriza demonstrația din 25 ianuarie 2004.


Partidul reclamant a susținut că ingerința în dreptul său la libertatea întrunirilor nu a urmărit un scop legitim și nu a fost necesară într-o societate democratică.


 Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerință în dreptul reclamantului garantat de art. 11 CEDO, însă această ingerință a fost prevăzută de lege, și anume de Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim și a fost necesară într-o societate democratică.


Părțile susțin în comun, și Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea întrunirii din 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorității publice” în dreptul reclamanților la libertatea de întrunire garantată de para. 1 al art. 11 CEDO. O astfel de ingerință reprezintă o violare a art. 11 CEDO doar dacă este „prevăzută de lege”, urmărește un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol și este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.


Părțile nu au contestat faptul că ingerința a fost legală în sensul art. 11 CEDO. În același timp, ele nu au căzut de acord în ceea ce privește dacă ingerința a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă această chestiune și se va axa asupra proporționalității ingerinței.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, PPCD era un partid parlamentar de opoziție minoritar, care deținea aproximativ zece procente din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comuniștilor, care era majoritar, avea aproximativ șaptezeci de procente din locuri. Ingerința se referă la o întrunire la care partidul reclamant intenționa să protesteze împotriva presupuselor abuzuri antidemocratice comise de Guvern și împotriva prezenței militare a Rusiei în Transnistria. Având în vedere interesul public privind libera exprimare asupra acestor subiecte și faptul că partidul reclamant se afla în opoziție, Curtea consideră că statul avea o marjă de apreciere limitată.


Curtea a notat că Consiliul municipal Chișinău și instanțele de judecată au considerat că sloganurile „Jos cu regimul totalitar al lui Voronin” și „Jos cu regimul de ocupație al lui Putin” constituiau o chemare la răsturnarea violentă a regimului constituțional și la ură față de poporul rus și instigare la război împotriva Rusiei. Curtea a notat că astfel de sloganuri trebuie să fie privite ca o manifestare a insatisfacției li a protestului și nu este convinsă că acestea pot fi, în mod rezonabil, considerate chemare la violență, chiar dacă ar fi fost însoțite de arderea drapelelor sau a fotografiilor liderilor ruși. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că motivul de mai sus invocat de autoritățile naționale la refuzarea autorizării demonstrației poate fi considerat relevant și suficient în sensul art. 11 CEDO.


În deciziile lor, autoritățile naționale s-au referit și la riscul confruntărilor între protestatari și susținătorii partidului de guvernământ. Curtea a considerat că, chiar dacă, teoretic, exista un asemenea risc, era sarcina poliției de a asigura ordinea publică. În orice caz, acest motiv nu poate fi considerat relevant și suficient în sensul art. 11 CEDO.


Curtea a notat că partidul reclamant a organizat în 2002 numeroase proteste care au fost pașnice și nu s-au soldat cu confruntări. În aceste circumstanțe, Curtea a conchis că nu a existatu chestiuni care să sugereze că organizatorii intenționau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autoritățile.


Curtea a conchis că ingerința nu a corespuns unei necesități sociale imperioase și, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenției.


Partidul reclamant a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,098.05 cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat partidului reclamant EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, care, la momentul reprezentării, era avocat în Chișinău.