La 7 ianuarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Ranțev c. Ciprului și Federației Ruse (cererea nr. 25965/04).


În această cauză, reclamantul, Nicolai Ranțev, este un cetățean rus și tatăl Oxanei Ranțeva, care a decedat în circumstanțe stranii și neclarificate după ce a căzut din geamul unei case în Cipru în martie 2001.


Dra Ranțeva a ajuns în Cipru la 5 martie 2001 printr-o viză „artistică”. Ea a început să lucreze la 16 martie 2001 în calitate de dansatoare într-un cabaret. Trei zile mai târziu, ea și-a părăsit locul de muncă, lăsând o înștiințare precum că pleca înapoi în Rusia. La 28 martie 2001, managerul cabaretului a găsit-o pe dra Ranțeva într-o discotecă din Limassol și a dus-o la poliție, solicitând ca șederea acesteia să fie declarată ilegală și ea să fie expulzată din țară, aparent cu scopul de a o reîntoarce în cabaretul său. După verificarea bazei de date, poliția a conchis că șederea drei Ranțeva nu părea să fie ilegală și a refuzat să o rețină. Ei au cerut managerului cabaretului să o ia pe dra Ranțeva de la secția de poliție și să se reîntoarcă cu ea dimineața în vederea verificării ulterioare a statutului de imigrant al acesteia. Managerul cabaretului a luat-o pe dra Ranțeva aproximativ la ora 5:20 dimineața.


Dra Ranțeva a fost dusă de managerul cabaretului în apartamentul unui angajat de-al cabaretului, care se afla la etajul 6 al blocului de locuit. Managerul cabaretului se afla în apartament. La 28 martie 2001, aproximativ la ora 6:30 dimineața, dra Ranțeva a fost găsită moartă în stradă, sub apartamentul în care a fost dusă de manager. O cuvertură de pat a fost găsită înnodată în jurul balustradei balconului apartamentului.


După decesul drei Ranțeva, persoanele care se aflau în apartament au fost interogate. Au mai fost interogați un vecin care a văzut corpul drei Ranțeva căzând pe pământ, precum și ofițerii de poliție care erau de serviciu la secția de poliție din Limassol în dimineața zilei când managerul cabaretului a adus-o pe dra Ranțeva de la discotecă. A fost efectuată o autopsie care a stabilit că moartea și rănile de pe corpul drei Ranțeva s-au produs în urma căzăturii. Ulterior, reclamantul a vizitat secția de poliție din Limassol și a solicitat să participe la anchetă. Ultima ședință a avut loc la 27 decembrie 2001 în absența reclamantului. Instanța a concluzionat că dra Ranțeva a decedat în circumstanțe care păreau a fi un accident, încercând să scape din apartamentul în care se afla ca oaspete, dar că nu existau dovezi care ar fi sugerat necesitatea examinării răspunderii penale pentru moartea acesteia.


Ulterior, la cererea reclamantului, corpul drei Ranțeva a fost repatriat din Cipru în Federația Rusă. Experții medicali din Federația Rusă au efectuat o autopsie separată și rezultatele acesteia, precum și constatările autorităților Federației Ruse, potrivit cărora dra Ranțeva a decedat în circumstanțe stranii și neclarificate care cereau investigații ulterioare, au fost expediate autorităților cipriote printr-o formă de cerere pentru asistență juridică mutuală în baza tratatelor la care Rusia și Cipru erau părți. În cerere se solicita, printre altele, să fie efectuate investigații ulterioare, inițierea unui dosar penal în privința morții drei Ranțeva și să-i fie permis reclamantului să participe efectiv în proceduri.


În octombrie 2006, Cipru a confirmat Procuraturii Federației Ruse că ancheta în cazul morții drei Ranțeva s-a finisat la 27 decembrie 2001 și că sentința instanței era definitivă. Reclamantul a continuat să insiste asupra unei investigații efective privind moartea fiicei sale.


Viza „artistică” era deschisă la cererea angajatorului cipriot, care trebuia să depună o garanție bancară care să acopere eventualele costuri de ședere a solicitantului de viză. Angajatorul cipriot, de asemenea, era obligat să informeze autoritățile destre părăsirea de către deținătorul vizei a locului de muncă.


Ombudsmanul cipriot, Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului și Departamentul de Stat al SUA au publicat mai multe rapoarte care se refereau la traficul de ființe umane în Cipru cu scop de exploatare sexuală, precum și despre rolul industriei de cabaret și a vizelor „artistice” pentru facilitarea traficului de ființe umane în Cipru.


Invocând art. 2 CEDO (dreptul la viață), art. 3 CEDO (interzicerea torturii), art. 4 CEDO (interzicerea sclaviei și a muncii forțate), art. 5 CEDO (dreptul la libertate și siguranță) și art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), reclamantul s-a plâns de investigația circumstanțelor decesului fiicei sale, de omisiunea poliției cipriote de a lua măsuri întru protecția acesteia atunci când ea încă era vie și de omisiunea autorităților cipriote de a lua măsuri întru pedepsirea celor responsabili de moartea și maltratarea fiicei sale. De asemenea, reclamantul s-a mai plâns în temeiul art. 2 și 4 CEDO de omisiunea autorităților Federației Ruse de a investiga pretinsa traficare și decesul fiicei sale și de a lua măsuri pentru ca fiica sa să nu fi fost supusă riscului de a fi traficată. În final, reclamantul a invocat art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) în privința procedurilor de anchetă și lipsei de acces la instanțele din Cipru.


Autoritățile cipriote au făcut o declarație unilaterală, recunoscând că au violat art. 2, 3, 4, 5 și 6 CEDO, oferindu-se să plăteacă prejudiciului material și moral reclamantului și aducând la cunoștință că au fost acceptați trei experți independenți care urmau să investigheze circumstanțele decesului drei Ranțeva, a angajării, șederii în Cipru și posibila comitere a oricăror acte ilegale împotriva acesteia. Curtea a reiterat că hotărârile sale servesc pentru deciderea asupra cazurilor individuale aduse în fața sa, dar și pentru elucidarea, păstrarea și dezvoltarea regulilor instituite prin CEDO. De asemenea, ea a subliniat importanța interpretării și aplicării art. 4 CEDO cazurilor de trafic de ființe umane. Ea a concluzionat că, în această cauză, având în vedere cele expuse mai sus și natura gravă a acuzațiilor de traficare, respectarea drepturilor omului cere continuarea examinării cauzei.


Curtea a declarat admisibile pretențiile reclamantului prin care a fost invocată violarea art. 2,3,4 și 5 CEDO contra Ciprului și a Federației Ruse.


Curtea a constatat în unanimitate, violarea art. 2 CEDO de către autoritățile cipriote din cauza omisiunii de a efectua o anchetă efectivă asupra cauzelor decesului drei Ranțeva. Totodată, Curtea a considerat că nu a avut loc violarea art. 2 de către Cipru, prin prisma obligației pozitive a statului de a proteja dreptul la viață, deoarece autoritățile cipriote nu puteau prevedea lanțul evenimentelor care a dus la moartea drei Ranțeva și că, în acele circumstanțe, ele nu aveau obligația de a lua măsuri pentru a preveni riscul asupra vieții acesteia. Totodată, ancheta efectuată de autoritățile Ciprului a fost viciată, și anume: existau mărturii contradictorii care nu au fost elucidate; nu s-a întreprins nimic pentru a clarifica circumstanțele stranii ale morții drei Ranțeva după pronunțarea sentinței instanței în procedurile de anchetă; reclamantul nu a fost înștiințat despre data anchetei și a fost absent la ședința la care a fost pronunțată sentința și, deși faptele au avut loc în 2001, nu exista o explicație clară asupra celor întâmplate.


În ceea ce privește Rusia, Curtea a decis, în unanimitate, că nu a avut loc violarea art. 2 CEDO de către autoritățile Rusiei, deoarece acestea nu erau obligate să investigheze moartea drei Ranțeva, care a avut loc în afara jurisdicției lor. Curtea a subliniat că autoritățile Rusiei au cerut de câteva ori Ciprului să efectueze o investigație suplimentară.


În ceea ce privește pretenția privind violarea art. 3 CEDO, Curtea a susținut că orice maltratare pe care dra Ranțeva ar fi suportat-o înainte de moarte era legată inerent de presupusa sa traficare și exploatare și că acest capăt de acuzare va fi examinat prin prisma pretenției privind violarea art. 4 CEDO.


Curtea a constatat în unanimitate, violarea art. 4 CEDO de către autoritățile cipriote din cauză că nu au acordat drei Ranțeva o protecție practică și efectivă împotriva traficului și exploatării – în general și din cauză că nu au întreprins măsuri specifice pentru protejarea ei – în special. Curtea a notat că două organizații neguvernamentale, Interights și AIRE Centre, au prezentat Curții materiale potrivit cărora definiția modernă a sclaviei includea situații de genul celei din această cauză, în care victima era subiect al violenței al constrângerii care îi dădeau făptuitorului un control total asupra victimei.


Curtea a notat că, la fel ca și sclavia, traficul ființelor umane, prin natura și scopul de exploatare, este bazat pe exercitarea puterii atașată dreptului de proprietate; acesta tratează ființele umane în calitate de produse care pot fi cumpărate și vândute și impuse cu forța să lucreze; implică supravegherea îndeaproape a activităților victimei, ale cărei mișcări adesea sunt limitate și implică folosirea violenței și a amenințărilor asupra victimei. Prin urmare, Curtea a conchis că traficarea în sine este interzisă de art. 4 CEDO. Curtea a concluzionat că Cipru a încălcat obligația sa pozitivă ce decurge din art. 4 CEDO din două motive, și anume: în primul rând, omisiunea de a pune în practică un cadru legal și administrativ potrivit în vederea combaterii traficării ca rezultat al existenței regimului de vize artistice și, în al doilea rând, omisiunea poliției de a lua măsuri operative pentru a o proteja pe dra Ranțeva de traficare, în pofida faptului că existau suspiciuni credibile că ea ar fi putut fi victimă a traficului de ființe umane.


Având în vedere constatarea sa cu privire ancheta inadecvată efectuată de autoritățile cipriote sub aspectul art. 2 CEDO, Curtea nu a considerat necesar să examineze separat eficiența anchetei efectuate de Cipru prin prosma art. 4 CEDO.


În ceea ce privește Rusia, Curtea a constatat, în unanimitate, că a avut loc violarea art. 4 CEDO de către autoritățile ruse din cauza omisiunii de a investiga în ce mod și unde dra Ranțeva a fost recrutată și, în special, de a identifica persoanele implicate în recrutarea drei Ranțeva sau metodele de recrutare folosite. Totodată, Curtea a stabilit că Rusia nu a încălcat obligația sa pozitivă ce decurge din art. 4 CEDO, deoarece Rusia nu era obligată să întreprindă măsuri operaționale pentru a o proteja pe dra Ranțeva împotriva traficului.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 CEDO de către autoritățile cipriote. Curtea a constatat că reținerea drei Ranțeva pentru circa o oră la secția de poliție și detenția ulterioară a acesteia într-un apartament privat, timp de circa o oră, angajează responsabilitatea Ciprului. Curtea a notat că reținerea drei Ranțeva de poliție, după ce a fost confirmat că șederea acesteia nu era ilegală, este neîntemeiată conform legislației naționale, iar detenția ulterioară a acesteia în apartament este ilegală și arbitrară.


Curtea a acordat reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, din partea Ciprului – EUR 40,000 cu titlu de daune morale și EUR 3,150 pentru costuri și cheltuieli, iar din partea Rusiei – EUR 2,000 cu titlu de daune morale.