La 9 iunie 2009, ora 09:00, vor avea loc audieri în fața Camerei a Patra a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la admisibilitatea și la fondul cauzelor Căldare și alți 42 c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 8252/05), Catan și alți 27 c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 43370/04) și Cervaschi și alți 98 c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 18454/06).


Înregistrarea video a audierilor va fi disponibilă la 9 iunie 2009, după ora 15:30, pe pagina web a Curții.


***


Reclamanții sunt cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o școală distinctă cu predarea în limba română și a fost depusă de către un grup de părinți, copii și profesori.


Reclamanții s-au plâns că ei au fost intimidați de către autoritățile RMN din cauza dorinței lor de a continua predarea în școli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului moldovenesc. Ei au invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentului inuman și degradant), a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și familiale), a art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) și a art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire).


***


În cauza Catan și alți 27 c. Moldovei și Rusiei, reclamanții sunt copii care studiază la liceul „Evrica” din Rîbnița, părinții acestora și un profesor. În fața Curții, reclamanții sunt reprezentați de către dl Ion MANOLE, dl Alexandru POSTICÄ‚ și dl Veaceslav ȚURCAN, avocați din Chișinău și dl A. UNGER, profesor de drept la Universitatea London South Bank.


Circumstanțele cauzei


Liceul „Evrica” din Rîbnița este unul dintre cele 6 licee din RMN în care predarea are loc în limba română cu grafie chirilică. În acest liceu studiază circa 600 elevi.


La 18 august 1994, regimul RMN a interzis folosirea grafiei latine în școală.


Din 1997, liceul „Evrica” a folosit sediul din str. Gagarin și era înregistrat la Ministerul Educației din Moldova, folosind curriculum-ul moldovenesc și grafia latină și fiind finanțat din fonduri ale Republicii Moldova. În 1999, regimul RMN a ordonat ca toate școlile aparținând altor state și funcționând pe teritoriul RMN să fie înregistrate la autoritățile RMN, în caz contrar ele nu vor fi recunoscute și vor fi private de drepturile lor.


Liceul „Evrica” a refuzat să se înregistreze, deoarece aceasta presupunea folosirea grafiei chirilice impuse de autoritățile RMN și priva liceele de sponsorizarea oferită de Ministerul Educației al Republicii Moldova. La 26 februarie 2004, clădirea folosită de liceu a fost transferată de către transnistreni administrației Departamentului de Educație din Rîbnița. Ei au reiterat cererea lor de înregistrare în sistemul de educație al RMN.


La 14 iulie 2004, transnistrenii au închis toate școlile care foloseau grafia latină. Părinții, elevii și profesorii liceului „Evrica” au început a păzi liceul pe parcursul zilei și a nopții. La 29 iulie 2004, poliția transnistreană a pătruns în liceu și a evacuat femeile și copiii care se aflau înăuntru. Cinci bărbați care se aflau în clădire au fost arestați și sancționați cu 3 sau 5 zile arest administrativ. În aceeași zi, soțul directoarei liceului a fost arestat în stradă și sancționat cu 7 zile de arest administrativ pentru încălcarea ordinii publice. În următoarele zile, poliția și funcționari publici din cadrul Departamentului de Educație din Rîbnița au vizitat părinții copiilor care își făceau studiile la liceu și le-au cerut să-și transfere copiii în altă școală înregistrată în RMN, amenințându-i că vor fi concediați sau chiar vor fi lipsiți de drepturile părintești. Ca urmare a presiunii, mulți părinți au transferat copiii lor în alte școli.


În urma intervenției Misiunii OSCE în Moldova, în septembrie 2004, liceul a fost înregistrat la Camera de Înregistrare de la Tiraspol în calitate de instituție de învățământ privată, însă nu a putut să-și reia activitatea din cauze lipsei de sediu. De abia la 2 octombrie 2004, regimul RMN a permis liceului sa se deschidă în altă clădire nefinisată, în care anterior și-a avut sediul o grădiniță. Liceul a fost obligat să folosească grafia chirilică și curriculum-ul elaborat de autoritățile RMN și nu a avut telefon.


Reclamanții au adresat numeroase plângeri autorităților Federației Ruse, având în vedere faptul că cea mai mare parte a liderilor RMN sunt cetățeni ruși, unii dintre aceștia fiind chiar decorați de către autoritățile Rusiei; Federația Rusă continuă să aibă trupe care staționează în Transnistria; și este mediator în conflictul între Moldova și regimul secesionist de la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a răspuns utilizând fraze generale despre depășirea conflictului în privința școlile de limbă moldovenească din RMN și a atenționat asupra pericolului utilizării forței în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor.


Reclamanții s-au plâns și autorităților moldave, care, în pofida promisiunilor de soluționare a situației școlilor de limbă română, nu au reușit să rezolve problema.


Reclamanții au indicat că în RMN sunt 92,000 de elevi. În timp ce, în 1989, moldovenii reprezentau 40% din populație, ucrainenii – 26% și rușii – 26%, această proporție este departe de a fi respectată în școlile din RMN: în 82% din școli curriculum-ul este elaborat în limba rusă, în 13.5% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie chirilică, în 3.8% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie latină și în 0.7% – în limba ucraineană.


Pretenții


Reclamanții au invocat imposibilitatea folosirii clădirii de pe str. Gagarin și că ei au fost intimidați de către regimul RMN, deoarece au ales să folosească grafia latină.


Reclamanții s-au plâns că copiii lor au fost obligați să studieze într-o limbă artificială creată de autoritățile sovietice, adică limba moldovenească/română cu grafie chirilică. Mai mult ca atât, ei au fost obligați să învețe după curriculum-ul este elaborat de transnistreni, care a fost inspirat din teoria și metodele de denaționalizare a populației locale inițiate în regiunea transnistreana în 1924. Reclamanții au susținut că curriculum-ul cultiva ostilități în privința autorităților legitime moldovenești, limbii moldovenești/române, istoriei, culturii și valorilor caracteristice teritoriului de pe malul drept al Nistrului (care se află sub controlul Moldovei). Disciplinele istoria și limba maternă nu erau prezentate într-o formă obiectivă și critică, dimpotrivă, acestea erau folosite ca instrumente de propagandă și îndoctrinare. Astfel, instruirea copiilor în liceul „Evrika” nu era bazată pe valori ale unei societăți democratice și nu corespundea convingerilor filosofice ale părinților. Aceasta constituia o încălcare a dreptului lor la instruire și predare conform convingerilor lor filosofice garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO, după cum a fost interpretat de Curte în numeroase cauze, inter alia, în cauza Kjeldsen, Busk Madsen and Pedersen v. Denmark (hotărâre din 7 decembrie 1976, Seria A nr. 23).


În continuare, ei s-au plâns de discriminare pe motive etnice, care denotă o lipsă de respect din partea RMN față de cultura și etnia lor. Șocul și stresul pe care ei l-au simțit în urma discriminării, mai ales între iulie și octombrie 2004, dar și în continuare, se încadrează într-un tratament contrar art. 3 CEDO. În această privință, ei s-au referit la cauza Abdulaziz Cabales and Balkandali v. United Kingdom (hotărâre din 28 mai 1985, Seria A nr. 94).


Ei au mai afirmat că, având în vedere amenințările, persecuțiile și bătaia de joc la care ei și familiile lor au fost supuși în mod regulat, ei se tem pentru securitatea lor fizică și, în acest sens, au invocat art. 3 și 8 CEDO și hotărârea Curții în cauza Belgian Linguistics case (hotărâre din 23 iulie 1968, Seria A nr. 6).


De asemenea, ei au mai invocat art. 13 și 14 CEDO în colaborare cu art. 3 și 8 CEDO și art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO.


Reclamanții au considerat că autoritățile moldave erau responsabile, deoarece Transnistria este o parte a Moldovei și, prin urmare, autoritățile moldovene au obligația pozitivă să asigure drepturile reclamanților. Ei au mai considerat că autoritățile ruse sunt responsabile de violările menționate, deoarece teritoriul Transnistriei se află de facto sub controlul Rusiei.


***


Întrebările Curții adresate părților:


Cu privire la admisibilitate


1. Se află oare reclamanții sub jurisdicția Moldovei și/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO, după cum acesta a fost interpretat de Curte, inter alia, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 48787/99, ECHR 2004-VII), având în vedere circumstanțele prezentelor cauze?


În special, în lumina cauzei Ilașcu și alții, poate oare fi angajată responsabilitatea Guvernelor pârâte prin prisma Convenției, în virtutea obligațiilor lor pozitive de a asigura drepturile reclamanților garantate de CEDO?


Au existat oare evoluții după cauza Ilașcu și alții care ar putea afecta responsabilitatea vreunei din statele contractante?


2. Dacă este angajată responsabilitatea unui sau a ambelor Guverne pârâte, există oare recursuri eficiente care au trebuit să fie epuizate, după cum o cere art. 35 CEDO, anterior depunerii prezentelor cereri?


Cu privire la fond


1. Constituie oare măsurile luate împotriva reclamanților o violare a drepturilor lor garantate de art. 8 de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO?


2. Constituie oare măsurile luate împotriva reclamanților o violare a drepturilor lor garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO?