În martie 2009, CtEDO a pronunțat deciziile Buruian c. Moldovei (cererea nr. 13433/06), Pasternac c. Moldovei (cererea nr. 49246/06) și Uscov c. Moldovei (cererea nr. 25398/05).


***


În cauza Buruian c. Moldovei, reclamantul, Ștefan BURUIAN, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 21 septembrie 2004, prin care Curtea de Apel Chișinău a obligat Departamentul Privatizării să plătească reclamantului MDL 37,868 (EUR 2,573 la acel moment), în calitate de compensație pentru executarea întârziată a unei hotărâri judecătorești definitive. Hotărârea din 21 septembrie 2004 nu a fost executată până la acest moment.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătorești definitive în favoarea sa; precum și violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) combinat cu art. 6 § 1 CEDO, pe motiv că nu a dispus de recursuri efective la nivel național pentru a se plânge de violarea dreptului său garantat de art. 6 § 1 CEDO.


La 23 ianuarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 6,653 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului și a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Sergiu BÄ‚IEȘU, avocat din Chișinău.


***


În cauza Pasternac c. Moldovei, reclamantul, Andrei PASTERNAC, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 19 decembrie 2002, prin care Judecătoria Briceni a obligat Oficiul de poliție Edineț să restituie reclamantului bunuri confiscate (19,800 litri alcool etilic) sau echivalentul pecuniar al acestora în sumă de MDL 268,220 (EUR 18,717). Hotărârea din 19 decembrie 2002 nu a fost executată până la acest moment.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătorești definitive în favoarea sa.


La 23 ianuarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 47,881 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului și a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl E. Breazu, avocat din Edineț.


***


În cauza Uscov c. Moldovei, reclamantul, Iurie USCOV, a inițiat proceduri judiciare împotriva Guvernului, solicitând compensații pentru efectele inflației asupra valorii banilor săi de la depozitele Băncii de Economii. Reclamantul se referea la Hotărârea Guvernului nr. 170 din 20 februarie 2003, potrivit căreia persoanele care erau născute înainte de 1926 aveau dreptul la compensații parțiale pentru banii depuși la Banca de Economii.


La 17 decembrie 2004 și 23 martie 2005, Judecătoria Buiucani și, respectiv, Curtea de Apel Chișinău au respins pretențiile reclamantului, pe motiv că acesta nu se încadra în categoria persoanelor care aveau dreptul la compensații. Ambele instanțe au scutit reclamantul de plata taxei de stat, pe motiv de situație financiară proastă și vârstă înaintată. La 25 aprilie 2005 a restituit reclamantul cererea sa de recurs pe motiv de neachitare a taxei de stat.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) pe motiv de refuz a Curții Supreme de Justiție să examineze cererea sa de recurs.


La 2 februarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 1,000 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și EUR 500 pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului și a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie ZAMA, avocat din Chișinău.