În februarie 2009, CtEDO a pronunțat deciziile Trohin c. Moldovei (cererea nr. 3630/05), Rusu c. Moldovei (cererea nr. 75646/01) și Cernenchii c. Moldovei (cererea nr. 7173/05).


***


În cauza Trohin c. Moldovei, reclamantul, Valerii TROHIN, cetățean moldovean și vorbitor de limbă rusă, la 3 aprilie 2003, a fost arestat fiind bănuit de comiterea unui jaf. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 martie 2006, reclamantul a fost condamnat pentru comiterea jafului. Cererea de recurs a reclamantului a fost declarată inadmisibilă prin decizia Curții Supreme de Justiție sin 13 septembrie 2006. În urma recursului în anulare a reclamantului, la 23 aprilie 2007, Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel, care l-a achitat pe reclamant pe unele capete de acuzare aduse împotriva lui.


Reclamantul s-a plâns la Curte de încălcarea drepturilor sale prevăzute de art. 1 CEDO (obligația de a respecta drepturile omului); de violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane și degradante), pe motiv că condițiile de detenție au fost inumane și degradante și deoarece a fost maltratat de polițiști după arestul său; de violarea art. 5 CEDO (dreptul la libertate și siguranță), pe motiv că a fost arestat fără vreo suspiciune rezonabilă și că documentele relevante i-au fost prezentate într-o limbă pe care el n-o cunoștea; de violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) în urma refuzului autorităților de a-l asigura cu un avocat în fața Curții Supreme de Justiție; de violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) prin lipsa recursurilor efective pentru a se plânge de încălcările expuse mai sus; de violarea art. 14 CEDO (interzicerea discriminării), deoarece nu i-au fost prezentate documentele într-o limbă pe care el o înțelege; și violarea art. 17 CEDO (interzicerea abuzului de drept).


La 6 mai 2008, Guvernul a prezentat Curții o declarație, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 3,500 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. La 17 septembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului și a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Alexandru TÄ‚NASE și dna Janeta HANGANU, avocați din Chișinău.


***


În cauza Rusu c. Moldovei, reclamanta, Ecaterina RUSU, era beneficiara unei hotărâri judecătorești definitive din 20 decembrie 1995, prin care Judecătoria sectorului Centru a obligat Consiliul municipal Chișinău de a-i restitui casa părinților săi, care a fost confiscată de autoritățile sovietice. Deoarece casa era locuită de către alte persoane și Consiliul municipal nu i-a evacuat, reclamanta a inițiat noi proceduri judiciare, care s-au finalizat cu hotărârea irevocabilă a Judecătoriei sectorului Centru din 21 iunie 1996, prin care pretențiile reclamantei au fost admise. Totuși, hotărârea nu se executa.


În urma recursului în anulare depus de către Procurorul General, la 19 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 20 decembrie 1995 și a dispus rejudecarea cauzei. Procedurile s-au finalizat prin decizia Curții de Apel Chișinău din 6 februarie 2003, prin care pretențiile reclamantei de restituire a proprietății confiscate de autoritățile sovietice au fost respinse.


După ce cererea reclamantei a fost comunicată Guvernului de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procurorului General să depună la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 septembrie 2001, în baza art. 449 1 (j) CPC, pe motiv că reclamantul și Guvernul au intenția de a încheia un acord amiabil. La 16 iulie 2008, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea Procurorului General pe motiv că părțile nu a prezentat nicio dovadă a pretinsului acord amiabil.


În fața Curții, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa din 20 decembrie 1995; precum și în urma casării ilegale a acestei hotărâri judecătorești prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 septembrie 2001; de asemenea, și violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) și a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieții private și familiale), în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa și a imposibilității de a locui în casa sa.


La 17 noiembrie 2005 și 2 martie 2006, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea drepturilor reclamantei prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea reclamantei și a casării acestei hotărâri prin decizia Curții Supreme de Justiție. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantei echivalentul valorii casei,EUR 2,500 cu titlu de daună morală, precum și EUR 100 pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamanta a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamanta a solicitat EUR 805,161 cu titlu de prejudiciu material (venit care putea fi obținut în urma dării în chirie a casei), EUR 110,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 5,675 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea notează că, în anumite circumstanțe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declarația prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003-VI); și Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006).


În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura și extinderea obligațiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO și art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătorești definitive în favoarea reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Roșca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; și Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia depindea de particularitățile cauzei.


Curtea a notat că pretenția reclamantei privind casarea hotărârii din 20 decembrie 1995 ridică întrebări privind respectarea termenului de 6 luni. Curtea a mai mențional că, la 15 iunie 2006, Curtea a solicitat părților să prezinte dovezi privind valoarea de piață a imobilului litigios. Potrivit informației furnizate de Guvern la 13 iulie 2007, valoarea casei se ridica la MDL 1,271,915 (EUR 75,809 la acel moment). Reclamanta nu a prezentat informația solicitată în termenul indicat de Curte. Luând în considerație natura recunoașterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și mărimea compensației propuse (EUR 75,809 cu titlu de prejudiciu material, EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO.


Pretențiile reclamantei prin prisma art. 3 și 8 CEDO au fost declarate ca fiind în mod vădit neîntemeiate și au fost respinse potrivit art. 35 § 4 CEDO.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către dl James McSweeney, avocat din Dublin.


***


În cauza Cernenchii c. Moldovei, reclamantul, Vladimir CERNENCHII, este un jurnalist din Bălți care, la 12 septembrie 2002, a publicat un articol prin care a criticat companiile de stat, în special CET-Nord, pentru neconformarea cu Hotărârea Guvernului nr. 634 din 5 iulie 2000, care prevedea că companiile care ofereau populației anumite servicii, cum ar fi furnizarea energiei electrice și a apei, erau obligate să instaleze din contul lor contoare de măsurare a consumului.


Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 15 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a satisfăcut pretențiile lui K., directorul CET-Nord, și a constatat că un pasaj din articol era defăimător. Reclamantul a fost obligat la publicarea unei dezmințiri și la plata a MDL 2,000 (EUR 122 la acel moment).


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pe motiv de aplicare retroactivă a legii de către instanțele de judecată și examinarea cauzei sale la Curtea Supremă de Justiție în absența sa; precum și violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).


La 20 noiembrie 2008, Guvernul a prezentat Curții o declarație, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 4, 050 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. La 1 decembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului și a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.