La 9 decembrie 2008, CtEDO a pronunțat deciziile Soloviov c. Moldovei (cererea nr. 19265/05) și Gașițoi c. Moldovei (cererea nr. 11623/05).


***


În cauza Soloviov c. Moldovei, reclamantul, Andrei SOLOVIOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești definitive din 29 noiembrie 2000, prin care Judecătoria Cahul a obligat Consiliul municipal Cahul de a restitui reclamantului casa părinților lui, care a fost confiscată de autoritățile sovietice, și de a evacua persoanele care locuiau în acea casă. Hotărârea a fost executată doar după ce cererea reclamantului a fost comunicată Guvernului.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea sa din 29 noiembrie 2000.


La 11 aprilie 2008, Curtea a primit o declarație semnată de Guvern și reclamant, potrivit căreia Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, EUR 1,800 cu titlu de compensații pentru orice daune materiale și morale și EUR 400 cu titlu de costuri și cheltuieli, iar reclamantul a declarat că-și retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl G. Chiriacov, avocat din Cahul.


***


În cauza Gașițoi c. Moldovei, reclamantul, Victor GAȘIȚOI, a inițiat proceduri civile împotriva Guvernului, solicitând compensații, în urma urmăririi penale ilegale a sa. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 18 aprilie 2001, Judecătoria Bălți a ordonat Ministerului Afacerilor Interne să plătească reclamantului MDL 1,800 (EUR 159). Hotărârea judecătorească nu a fost executată până la acest moment.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) în urma neexecutării într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 18 aprilie 2001.


La 24 iunie 2008, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea reclamantului din 18 aprilie 2001. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 2,500 cu titlu de compensații pentru orice daună materială și morală, precum și pentru costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamantul a cerut Curții să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamantul a solicitat EUR 729 cu titlu de prejudiciu material, EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 2,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Curtea notează că, în anumite circumstanțe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declarația prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003-VI); și Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006).


În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura și extinderea obligațiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO și art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătorești definitive în favoarea reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Roșca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; și Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia depindea de particularitățile cauzei.


Luând în considerație natura recunoașterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și mărimea compensației propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu ceea ce a acordat Curtea în cauze similare), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 (c) CEDO.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către dl Roman ZADOINOV, avocat din Chișinău.