La 27 ianuarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Cebotari și alții c. Moldovei (cererile nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178/04 și 34350/04).


În această cauză, reclamanții, dl Nicolai CEBOTARI, dl Nicolai GORBATÎI, dna Zinaida CURGANOV, dl Ion NEDIN și dl Petru ANIN, erau angajații unei companii private și erau îndreptățiți la plata unor indemnizații de invaliditate. Deoarece compania a încetat să le achite indemnizațiile în 1998, reclamanții au inițiat o acțiune judiciară împotriva acesteia.


La 23 octombrie 2001, Judecătoria sectorului Botanica a obligat compania să achite reclamanților indemnizațiile pentru perioada 1 aprilie 2000 – 1 noiembrie 2001, după cum urmează: dlui  Cebotari – MDL 9,507 (EUR 823 ); dlui Gorbatii – MDL 6,245.4 (EUR 541); dnei Curganov – MDL 6,320.33 (EUR 548); dlui Nedin – MDL 6,345.61 (EUR 550) și dlui Anin – MDL 8,123.61 (EUR 550). Instanța a mai obligat compania să calculeze periodic și să achite reclamanților indemnizații pe toată durata vieții acestora. Această hotărâre a fost menținută prin decizia Tribunalului Chișinău din 8 mai 2002 și prin decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 13 iunie 2002.


Titlurile executorii au fost expediate executorului judecătoresc la 5 ianuarie 2002.


La 5 februarie 2002 și la 13 august 2002, executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe anumite proprietăți imobile ale companiei și le-a scos la licitație. Deoarece, potrivit registrului cadastral, aceste proprietăți aparțineau unor companii terțe, vânzarea prin licitație a fost anulată în ambele cazuri de către instanțele de judecată.


La 5 septembrie 2003, compania a devenit subiect al procedurilor de insolvabilitate și toate procedurile de executare împotriva ei au fost suspendate.


În 2004, reclamanții au inițiat o acțiune judiciară împotriva executorului judecătoresc, invocând faptul că toate măsurile luate în vederea executării hotărârii în favoarea lor au fost ineficiente. La 11 martie 2004, Judecătoria Botanica a admis cererea reclamanților.


Potrivit informației furnizate de către Departamentul Tehnologii Informaționale, compania deținea în proprietate 3 camioane. Deși, la 25 decembrie 2004, Judecătoria Botanica a ordonat poliției rutiere să găsească și să aplice sechestru pe aceste camioane, decizia a rămas fără niciun rezultat.


În mai 2005, executorul a aplicat sechestru pe 49 % acțiuni care aparținea companiei în cadrul unei companii terțe, precum și pe anumite bunuri ale companiei. Executorul a solicitat în iunie și august 2005 Institutului Republican pentru Expertize Judiciare și Criminalistice să evalueze acțiunile și bunurile sechestrate. Institutul a refuzat pe motiv că nu a fost plătit pentru evaluare. La 5 aprilie 2006, o companie privată a evaluat bunurile companiei la MDL 582,422 (EUR 36,780), iar în privința acțiunilor a răspuns că nu are personal calificat pentru aceasta.


De câteva ori, executorul a solicitat creditorilor companiei, inclusiv reclamanților, să plătească sumele necesare pentru plasarea anunțului despre licitație. Licitația din 7 iunie 2006 a eșuat, deoarece nu au fost cumpărători.


La 8 decembrie 2006, executorul a achitat dlui Gorbatii – MDL 1,419.43 (EUR 81), dnei Curganov –  MDL 1,409.42 (EUR 80) și dlui  Nedin – MDL 1,442.20 (EUR 82). La 16 februarie 2008, executorul a adoptat o decizie prin care se dispunea achitarea următoarelor sume: MDL 821.32 (EUR 50) dlui Cebotari; MDL 528.43 (EUR 32) dlui  Gorbatii; MDL 524.70 (EUR 32) dnei Curganov; MDL 536.91 (EUR 33) dlui Nedin; and MDL 687.35 (EUR 42) dlui  Anin. La 18 martie 2008, dl Gorbatii și dl Nedin au primit MDL 1,947.86 (EUR 115) și, respectiv, MDL 1,979.11 (EUR 117).


Hotărârea din 23 octombrie 2001 în favoarea reclamanților nu a fost executată pe deplin până la această dată.


În fața Curții, reclamanții au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării depline a hotărârii judecătorești din 23 octombrie 2001.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești din 23 octombrie 2001.


Curtea a considerat că perioada care trebuie luată în considerație începe la 13 iunie 2002, când hotărârea judecătorească în favoarea reclamanților a devenit definitivă, și continuă până la această dată, constituind astfel 6 ani și 6 luni.


Curtea a reamintit că executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul art. 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, § 40). Totuși, dreptul de „acces la o instanță de judecată” nu impune statului obligația de a executa orice hotărâre cu caracter civil fără a ține cont de circumstanțele speciale ale cauzei (Sanglier v. France, § 39, 27 mai 2003). Curtea a notat că responsabilitatea statului în privința executării unei hotărâri împotriva unei companii private nu se extinde mai departe decât implicarea organelor de stat pentru procedurile de executare (a se vedea Fuklev v. Ukraine, § 67 și § 90-91, 7 iunie 2005). Totuși, atunci când autoritățile sunt obligate să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și nu o fac, inacțiunea lor poate angaja responsabilitatea statului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției (Scollo v. Italy, hotărâre din 28 septembrie 1995, § 44).


În primul rând, Curtea a notat că compania a constituit subiect al procedurilor de insolvabilitate la 5 septembrie 2003 și că, între 13 iunie 2002 și 11 martie 2004, executorul judecătoresc nu a întreprins măsuri în vederea executării hotărârii, după cum a fost stabilit prin hotărârea Judecătoriei Botanica la 11 martie 2004.


În al doilea rând, Curtea a notat că executorul judecătoresc nu a întreprins măsuri rezonabile în vederea executării hotărârii în favoarea reclamanților atunci când a scos la licitație proprietatea imobilă a companiei. Executorul avea acces la registrul cadastral și putea verifica mai întâi dacă proprietatea imobilă pe care a scos-o la licitație aparținea companiei, în acest fel evitând anularea licitațiilor de către terțe părți.


În al treilea rând, Curtea a notat că măsurile adoptate de instanțele de judecată în vederea căutării și sechestrării automobilelor aparținând companiei au rămas ineficiente până la această dată.


În al patrulea rând, Guvernul nu a argumentat întârzierea la sechestrarea acțiunilor și a bunurilor companiei din cadrul terței companii, precum și durata evaluării acelor acțiuni și bunuri.


Reclamanții nu au plătit pentru evaluarea acțiunilor și bunurilor companiei și nici nu au achitat costul anunțurilor privind licitația. În acest sens, Curtea a menționat că impunerea obligației de a achita cheltuieli în vederea executării hotărârii constituie o restricție de natură pur financiară. Compania datora diferite sume diferitor persoane, precum și autorităților de stat. Guvernul nu a demonstrat că autoritățile de stat, care erau de asemenea creditori ai companiei, au plătit partea lor de cheltuieli legate de executare și că unicul motiv pentru care licitația nu a putut fi organizată a fost neachitarea de către reclamanți a cheltuielilor pentru anunțarea licitației. Curtea a considerat că, prin deplasarea responsabilității către reclamanți de a suporta o parte din cheltuielile legate de procedura de executare, statul a încercat să evite obligațiile sale pozitive de organizare a unui sistem eficient de executare a hotărârilor judecătorești.


În plus, compania a mai fost obligată prin hotărârea din 23 octombrie 2001 să calculeze periodic și să achite reclamanților indemnizații pe toată durata vieții acestora. Guvernul nu a prezentat nicio probă care ar demonstra că executorul s-a conformat cu această parte a hotărârii și dacă cel puțin a calculat suma indemnizațiilor reclamanților.


Curtea a decis că statul trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea hotărârii din 23 octombrie 2001. În plus, Curtea a acordat câte EUR 2,000 fiecărui dintre reclamanți (în total, EUR 10,000) cu titlu de prejudicii morale.


Dl Nicolai CEBOTARI a fost reprezentat în fața Curții de către dl Corneliu MORARU.