În decembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererile Leancă c. Moldovei (cererea nr. 26627/06), Deli c. Moldovei (cererea nr. 42010/06) și Arseniev c. Moldovei (cererea nr. 10620/06).


***


În cauza Leancă c. Moldovei, reclamanta, Natalia LEANCÄ‚, a luat parte la examenul de calificare pentru admiterea în profesia de avocat la 27 mai 2004 și a obținut 6.3 puncte din totalul de 10. La 29 aprilie 2005, reclamanta a solicitat un certificat de confirmare a rezultatului examenului, care i-a fost eliberat la 3 mai 2005. În aceeași zi, reclamanta a cerut Comisiei de licențiere („Comisia”) și Ministerului Justiției („MInisterul”) să-i elibereze o copie a Deciziei de refuz de admitere în profesia de avocat („Decizia”).


Deoarece reclamanta nu a primit niciun răspuns, ea a inițiat proceduri judiciare împotriva Ministerului, solicitând eliberarea Deciziei. La 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Chișinău a satisfăcut pretențiile reclamantei și a obligat Ministerul să-i elibereze Decizia. În recurs, Ministerul a argumentat prin faptul că nici el și nici Comisia nu au adoptat vreo Decizie prin care să refuze accesul la profesia de avocat și că certificatul eliberat reclamantei, care constituia un extras din procesul-verbal al ședinței Comisiei, era unicul document care putea fi eliberat în asemenea cazuri. La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea instanței inferioare, referindu-se la dreptul reclamantei de a contesta în instanțele de judecată Decizia, și nu alte documente emise de către Comisie.


La 19 ianuarie 2006, reclamanta a prezentat o copie a deciziei judecătorești Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare, solicitând executarea acesteia. La 7 februarie 2006, Comisia a informat reclamanta că rezultatele ședinței sale au fost făcute publice și că numele persoanelor care au fost admise în profesia de avocat, de asemenea, au fost făcute publice. Ulterior, la 5 mai 2006, Ministerul a informat Departamentul de Executare că Comisia nu era afiliată cu Ministerul, care doar îi oferea suport de secretariat în activitatea sa.


Pretenții


1. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 CEDO, că a fost încălcat dreptul său de acces la o instanță de judecată prin neexecutarea hotărârii judecătorești definitive în favoarea sa.


2. Reclamanta s-a mai plâns, în temeiul aceluiași articol, că a fost încălcat dreptul său de acces la o instanță de judecată în urma refuzului de a-i elibera Decizia Comisiei de licențiere, care putea fi contestată în instanțele de judecată.


Întrebările Curții adresate părților:


1. A fost oare art. 6 aplicabil în această cauză? Dacă da, neexecutarea hotărârii judecătorești din 8 septembrie 2005 a fost compatibilă cu cerințele art. 6 § 1 CEDO?


2. Omisiunea de a elibera reclamantei decizia pe care ea a solicitat-o a dus oare la încălcarea dreptului ei de acces la o instanță de judecată, în sensul art. 6 CEDO?


***


În cauza Deli c. Moldovei, reclamantul, Teodor DELI, era reprezentatul unui client al său în cadrul unui proces civil la Judecătoria Ciocana. Reclamantul a pretins că, în cadrul ședinței de judecată din 15 iunie 2006, el a obiectat împotriva intimidării clientului său de către judecătorul B., care a strigat la clientul reclamantului și l-a amenințat. Ca răspuns, judecătorul l-a amenințat pe reclamant că-l va da afară sau chiar că-l va trimite la închisoare. După ce reclamantul a recuzat judecătorul, acesta din urma a dictat grefierului pentru procesul-verbal al ședinței de judecată că, în urma comportamentului inadecvat al reprezentantului reclamantului [reclamantul], instanța l-a amendat potrivit art. 200/7 al Codului cu privire la contravențiile administrative la plata a 10 u.c., adică MDL 200 (echivalentul a EUR 12 la acel moment).


La 19 iunie 2006, reclamantul a cerut o copie a procesului-verbal al ședinței. La 23 iunie 2006, el a prezentat Judecătoriei Ciocana observațiile sale asupra procesului-verbal, și anume lipsa înscrierii despre invitația lui adresată judecătorului de a nu striga la clientul său și de a nu-l intimida; lipsa declarării recuzării judecătorului făcută de către reclamant în urma intimidării lui de către judecător; precum și că decizia de a-l amenda pe reclamant care a fost notată în procesul-verbal nu a fost pronunțată în mod public, ci a fost dictată grefierului. Potrivit reclamantului, el nu a primit vreun răspuns la observațiile sale și nici nu a văzut vreo încheiere judecătorească în acest sens.


De asemenea, la 23 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere de recurs la Judecătoria Ciocana, pe care instanța a transmis-o împreună cu dosarul la Curtea de Apel Chișinău. Totuși, Judecătoria Ciocana nu a anexat observațiile reclamantului la procesul-verbal al ședinței de judecată, și nici vreun răspuns la acestea. La 6 iulie 2006, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, menținând hotărârea instanței inferioare. Instanța a notat că reclamantul a fost citat pentru ședința de judecată, dar nu s-a prezentat.


Pretenții


1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, că judecătorul care l-a sancționat pentru manifestarea lipsei de respect față de judecată era imparțial.


2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, că lui nu i s-a oferit oportunitatea de a-și apăra cauza în fața Curții de Apel Chișinău, deoarece el nu a primit citație pentru ședința de judecată din 6 iulie 2006.


3. El s-a mai plâns, în temeiul aceluiași articol, că Curtea de Apel Chișinău a emis o hotărâre nemotivată.


4. Reclamantul a invocat violarea art. 7 CEDO, deoarece a fost pedepsit de 2 ori pentru aceeași faptă, o dată fiind sancționat și altă dată fiind amendat.


5. Reclamantul a mai pretins, fără a da detalii, violarea art. 1, 13, 14 CEDO și a art. 4 al Protocolului nr. 7 CEDO.


Întrebările Curții adresate părților:


1. A fost oare aplicabil procedurilor îndreptate împotriva reclamantului art. 6 § 1 CEDO sub aspectul său penal? Dacă da, a fost oare imparțială Judecătoria Ciocana la judecarea cauzei privind manifestarea lipsei de respect față de judecată, după cum este cerut de acest articol (a se vedea Kyprianou v. Cyprus [GC], no. 73797/01, ECHR 2005‑XIII)?


2. Instanțele naționale au adus motive suficiente în hotărârile lor, potrivit cerințelor art. 6 CEDO?


3. A avut oare reclamantul parte de un proces echitabil în sensul art. 6 CEDO? În special, a fost el informat și citat în modul potrivit pentru ședința de judecată de la Curtea de Apel Chișinău din 6 iulie 2006?


***


În cauza Arseniev c. Moldovei, reclamantul, Igor ARSENIEV, a fost acuzat de omor și condamnat, la 24 mai 2004, de către Judecătoria Botanica la 20 ani privațiune de libertate. Această hotărâre a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 27 septembrie 2005.


Reclamantul a depus cerere de recurs la Curtea Supremă de Justiție. La 21 octombrie 2005, instanța a informat reclamantul că cererea sa nu era conformă prevederilor legale, și anume ea nu era dactilografiată și nu includea copii pentru fiecare parte în proces, contrar prevederilor art. 429 CPP. Reclamantul a invocat că a avut la dispoziție doar 10 zile pentru a se conforma cu prevederile legale și că nu a putut dactilografia cererea, deoarece în închisoare nu era mașină de scris. El a prezentat Curții Supreme de Justiție cinci copii ale cererii sale de recurs scrise de mână. În plus, în acea perioadă, reclamantul a pretins că a fost într-o grevă de foame și, ca rezultat, a pierdut 10 kg.


La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reclamantului, ca nefiind conform cerințelor cu privire la formă și conținut, deoarece cererea nu era dactilografiată, după cum era prevăzut de art. 429 și 430 CPP. La 24 februarie 2006, Parlamentul a modificat art. 429 (1) CPP și a exclus cerința ca cererea de recurs să fie dactilografiată. La 7 aprilie 2006, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea reclamantului de obligare a autorităților penitenciarului să-i asigure accesul la mașină de tipărit și copiator, notând modificările legale intervenite privind forma cererii de recurs.


Reclamantul a inițiat o serie de proceduri judiciare civile împotriva autorităților și a unor persoane private, dar instanțele nu i-au examinat cererile din cauză că el nu a achitat taxa de stat.


Pretenții


1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 CEDO, că greva sa de foame și pierderea greutății corporale, precum și condițiile de detenție, constituie tratament inuman.


2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul art. 13 CEDO, că el nu putea, în condițiile penitenciarului, să se conformeze cu cerințele depunerii cererii de recurs la Curtea Supremă de Justiție, adică în formă dactilografiată și într-un număr de copii egal cu cel al părților în proces.


3. Reclamantul a pretins că refuzul de a examina cererile sale de către instanțele de judecată constiuie o încălcare a drepturilor sale garantate de art. 14 CEDO, deoarece el a fost discriminat pe motive de proprietate și naționalitate.


Întrebările Curții adresate părților:


1. Refuzul Curții Supreme de Justiție de a examina recursul reclamantului împotriva condamnării sale din 27 septembrie 2005, deoarece el nu a depus cererea în formă dactilografiată, este oare o încălcare a dreptului său de acces la o instanță de judecată, garantat de art. 6 § 1 CEDO?


2. A fost oare încălcat dreptul reclamantului de acces la o instanță de judecată, garantat de art. 6 § 1 CEDO, în urma refuzurilor instanțelor de judecată de examinare a cererilor sale civile pe motiv că reclamantul nu a achitat taxa de stat?