În noiembrie 2008, CtEDO a pronunțat deciziile Lozinschi și Rujavnița c. Moldovei (cererile nr. 33052/05 și 31504/05), Aroma Floris c. Moldovei (cererea nr. 25058/04), Blidari c. Moldovei (cererea nr. 2604/05), Harovschi c. Moldovei (cererea nr. 33852/04) și Jutov c. Moldovei (cererea nr. 2275/05).


***


În cauza Lozinschi și Rujavnița c. Moldovei, reclamanții, Victor LOZINSCHI și Maria RUJAVNIȚA, erau beneficiarii unei hotărâri judecătorești irevocabile din 9 octombrie 2002, prin care Judecătoria sectorului Centru a obligat Ministerul Afacerilor Interne („Ministerul”) să plătească dlui Lozinschi USD 1,715 (MDL 23,287.52 la acel moment) cu titlu de prejudiciu material și MDL 6,500 (EUR 488 la acel moment) cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, iar dnei Rujavnița – USD 1,445 (MDL 19,617.03 la acel moment) cu titlu de prejudiciu material și MDL 5,000 (EUR 376 la acel moment) cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.


După ce cererea reclamanților a fost comunicată Guvernului, la 5 decembrie 2007, acesta a informat Curtea că, la 5 decembrie 2005 și la 2 martie 2006, dlui Lozinschi i-au fost achitați MDL 2,000 (EUR 133) și, respectiv, MDL 26,079.70 (EUR 1,684), ceea ce reprezenta sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. De asemenea, Guvernul a informat Curtea că, la 11 noiembrie 2005 și la 2 martie 2006, dnei Rujavnița i-au fost achitați MDL 2,000 (EUR 134) și, respectiv, MDL 21,187.20 (EUR 1,368), ceea ce reprezenta sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002.


În continuare, Guvernul a informat Curtea că, după ce au primit aceste sume, reclamanții au inițiat proceduri judiciare separate împotriva Ministerului, solicitând compensații pentru imposibilitatea de a se folosi de banii lor între octombrie 2002 și martie 2006. Printr-o hotărâre irevocabilă din 6 aprilie 2007, Judecătoria Centru a dispus ca Ministerul să achite dlui Lozinschi MDL 10,889.88 (EUR 652), iar, prin decizia Curții de Apel din 12 decembrie 2006, dnei Rujavnița i-au fost acordați MDL 8,976 (EUR 519). La 21 august 2007, reclamanții au primit sumele acordate prin hotărârile judecătorești.


În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârii judecătorești irevocabile în favoarea lor din 9 octombrie 2002.


Curtea a notat că, la 13 decembrie 2007, reprezentantul reclamanților a informat Curtea doar despre executarea din martie 2006 a hotărârii judecătorești din 9 octombrie 2002. La 27 mai 2008, Guvernul a afirmat că reclamanții au acționat mala fides atunci când au informat Curtea doar despre executarea hotărârii din 9 octombrie 2002, deși la data prezentării acestei informații, reclamanților li se plătise deja compensația pentru executarea tardivă a hotărârii judecătorești.


La 5 august 2008, reclamanții au afirmat că ei au informat Curtea despre achitarea sumelor datorate și au solicitat acordarea în favoarea fiecărui dintre ei a câte EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit în urma executării tardive a hotărârii din 9 octombrie 2002.


Curtea a reamintit că, potrivit art. 47 § 6 al Regulamentului Curții, reclamanții trebuie să o informeze despre orice fapt pertinent privitor la examinarea cererii. O cerere poate fi respinsă ca abuzivă potrivit art. 35 § 3 CEDO, printre altele, pe motivul că a fost bazată cu bună știință pe fapte false. Informația incompletă și, prin urmare, eronată poate să constituie un abuz al dreptului la depunerea cererii, în special, dacă informația respectivă se referă la esența cauzei și nu este oferită o explicație suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informație. În circumstanțele acestei cauze, reclamanții, care au avut un reprezentant legal în procedurile în fața Curții, nu au prezentat vreo explicație plauzibilă pentru omisiunea de a informa Curtea despre faptul că au inițiat proceduri pentru compensarea sumelor acordate prin hotărârea din 9 octombrie 2002 și au omis să informeze Curtea că, în august 2007, le-au fost plătite compensații pentru executarea tardivă a acestei hotărâre. Luând în considerație importanța acestei informații pentru examinarea acestei cauze, Curtea a constatat că comportamentul reclamanților a fost contrar scopului dreptului la cereri individuale, după cum acesta este prevăzut de art. 34 CEDO. Curtea a declarat inadmisibile cererile reclamanților potrivit art. 35 § 3 și 4 CEDO și le-a respins ca fiind un abuz al dreptului la prezentarea cererii.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către dl Ivan MOSCAL, avocat din Chișinău.


***


În cauza Aroma Floris c. Moldovei, reclamantul este o companie înregistrată în Letonia. La 5 ianuarie 2004, Curtea de Apel Economică a emis o ordonanță judecătorească potrivit căreia o companie terță („compania”) (o corporație în care statul deține 100% de acțiuni) urma să plătească companiei reclamante USD 885,058.8.


La o dată nespecificată, compania debitoare a solicitat Curții de Apel Economice să efectueze plăți în rate. La 19 februarie 2004, compania reclamantă și compania debitoare au ajuns la un acord potrivit căruia achitarea urma să aibă loc în 7 rate, termenul limită fiind 20 aprilie 2004. La aceeași dată, Curtea de Apel Economică a obligat compania debitoare să se conformeze ordonanței judecătorești din 5 ianuarie 2004 potrivit graficului de achitare și a emis un titlu executoriu.


La 25 și 27 februarie 2004, compania debitoare a plătit companiei reclamante USD 13,079.69 și, respectiv, USD 100,000.


La 5 noiembrie 2004, compania debitoare a depus la Judecătoria Economică o cerere de revizuire a ordonanței judecătorești din 10 februarie 2005. La 31 martie 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins apelul companiei.


La 21 aprilie 2005, compania a depus la Colegiul economic al Curții Supreme de Justiție o cerere de revizuire împotriva deciziei din 31 martie 2005. La 19 mai 2005, Colegiul economic al Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire, a casat hotărârile din 10 februarie 2005 și 31 martie 2005, a admis cererea de revizuire din 5 noiembrie 2004 și a casat ordonanța judecătorească din 5 ianuarie 2004.


După ce cererea compania reclamantei a fost comunicată de către Curte Guvernului, Agentul guvernamental a solicitat Procuraturii Generale înaintarea unei cereri de revizuire la Curtea Supremă de Justiție privind casarea deciziei sale din 19 mai 2005. La 19 martie 2008, Procurorul General a depus o cerere de revizuire, invocând art. 449 § 1 (j) CPC. La 15 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire, constatând că a avut loc încălcarea drepturilor companiei reclamante prevăzute de art. 6 § 1 CEDO și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării ordonanței judecătorești din 5 noiembrie 2005 și a casării sale ulterioare la 19 mai 2005. Instanța a acordat companiei reclamante USD 771,979.11, ceea ce reprezenta suma acordată prin ordonanța judecătorească, EUR 404,797.11 cu titlu de prejudiciu material suferit în rezultatul imposibilității de a se folosi de banii săi, EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli.


În fața Curții, compania reclamantă a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării ordonanțelor judecătorești din 5 ianuarie 2004 și 19 februarie 2004. La 28 iunie 2005, compania reclamantă s-a plâns, prin prisma art. 6 § 1 CEDO, al art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO și al art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), că drepturile sale au fost încălcate în urma abuzului de procedurile de revizuire (această cerere a fost înregistrată de către Curte ca o cauză separată).


La 22 septembrie 2208, Guvernul a informat Curtea că, la 19 septembrie 2008, companiei reclamante i-a fost plătită suma acordată prin hotărârea din 15 mai 2008, solicitând scoaterea cererii de pe rol.


La 24 septembrie 2008, compania reclamantă a informat Curtea că suma datorată i-a fost plătită și a solicitat scoaterea cererii sale de pe rol.


Având în vedere art. 37 § 1 (a) și (b) CEDO și faptul că reclamantul a primit o compensație adecvată la nivel național, Curtea a notat că reclamantul nu mai dorește sa-și mențină cererea. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rolul său.


În fața Curții, compania reclamantă a fost reprezentată de către dl Alexandru TÄ‚NASE, avocat din Chișinău.


***


În cauza Blidari c. Moldovei, reclamantul, Maxim BLIDARI, era beneficiarul a 2 hotărâri judecătorești irevocabile adoptate de către Judecătoria sectorului Ciocana din 7 noiembrie 2002 și 5 noiembrie 2003, prin care angajatorul reclamantului era obligat să-l restabilească la locul de muncă și să-i achite MDL 1,453 (EUR 112) și, respectiv, MDL 2,848 (EUR 180).


Deoarece angajatorul reclamantului nu executa hotărârile judecătorești, reclamantul s-a adresat Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare („DEDJ”). La 14 iunie 2004, DEDJ a invitat reclamantul să ridice sumele acordate prin cele 2 hotărâri judecătorești, fără a se referi la restabilirea la locul de muncă. Reclamantul a comunicat numărul contului bancar la care urmau sa fie transferați banii. Potrivit reclamantului, banii nu au fost transferați.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârilor judecătorești irevocabile în favoarea sa.


La 10 februarie 2007, Curtea a primit observațiile Guvernului, pe care le-a expediat reclamantului. Acesta a fost invitat să prezinte comentariile sale în scris până la 10 aprilie 2007, dar, la cererea reprezentantului reclamantului, a extins acest termen până la 7 mai 2007.


La 21 mai 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că el nu-l mai reprezintă pe reclamant în procedurile în fața Curții, deoarece clientul său nu i-a prezentat anumite documente relevante. La 12 iunie 2007, Curtea a expediat reclamantului răspunsul fostului său reprezentant, precum și observațiile Guvernului și a extins, cu titlu de excepție, termenul limită pentru depunerea observațiilor până la 24 iulie 2007. Curtea nu a primit niciun răspuns. Reclamantul nu a răspuns nici la scrisoarea Curții din 13 august 2007, prin care el era avertizat că Curtea ar putea scoate cererea sa de pe rol.


În lumina celor de mai sus, potrivit art. 37 § 1 (a) CEDO, Curtea a considerat că reclamantul nu dorește examinarea în continuare a cererii și nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rolul său.


***


În cauza Harovschi c. Moldovei, reclamantul, Victor HAROVSCHI, a lucrat în cadrul unei organizații neguvernamentale în 2002 și 2003. În mai 2003, el a fost concediat pe motiv că nu și-a exercitat corespunzător funcțiile și a încălcat disciplina muncii.


Reclamantul a inițiat proceduri judiciare împotriva angajatorului, solicitând restabilirea sa la locul de muncă, eliberarea carnetului de muncă, achitarea salariului pentru perioada reținerii carnetului de muncă ș.a. Pretențiile reclamantului au fost respinse la 30 octombrie 2003 de către Judecătoria Râșcani, la 24 decembrie 2003 de către Curtea de Apel Chișinău și la 12 mai 2004 de către Curtea Supremă de Justiție. Instanțele au constatat că dl Harovschi a fost concediat în mod legal, că el nu a prezentat carnetul de muncă angajatorului și că salariul i-a fost achitat pe deplin.


La 6 octombrie 2006, cererea reclamantului a fost comunicată de către Curte Guvernului. În urma cererii reclamantului, la 5 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a dispus reexaminarea cauzei. La 28 februarie 2008, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial pretențiile reclamantului, acordându-i MDL 752.22 și obligând angajatorul să-i elibereze un carnet de muncă de tip nou. La 6 iunie 2008, Curtea Supremă de Justiție, fără a cita părțile, a declarat recursul reclamantului ca fiind inadmisibil.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv de diverse violări procedurale și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) pe motiv că nu i-au fost acordați banii la care el avea dreptul potrivit legii.


În ceea ce privește pretenția referitor la violarea art. 6 CEDO, Curtea a notat că toate hotărârile judecătorești din procedura inițială au fost casate și că cauza a fost reexaminată în întregime în cadrul unor proceduri noi. Curtea a considerat că, dacă au existat careva neajunsuri în procedurile inițiale, acestea au fost remediate în cadrul noilor proceduri, iar instanțele de judecată au motivat suficient hotărârile lor. Referitor la pretenția privind omisiunea Curții Supreme de Justiție de a cita părțile la ședința de judecată din 6 iunie 2008, Curtea a notat că art. 440 CPC prevede expres că determinarea admisibilității cererii de recurs se face fără citarea părților, prin urmare, acest capăt de cerere nu constituie o violare a art. 6 § 1 CEDO. Cu referință la pretenția reclamantului potrivit căreia instanțele de judecată naționale nu au aplicat corect legea, Curtea a considerat că dosarul național nu conține informație care ar sugera că hotărârile judecătorești sunt în mod vădit arbitrare sau insuficient motivate. Prin urmare, Curtea a respins pretențiile reclamantului în temeiul art. 6 CEDO ca fiind în mod vădit nefondate, potrivit art. 35 § 3 și 4 CEDO.


În ceea ce privește pretenția referitor la violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, Curtea a notat că cererea reclamantului de achitare a salariului său în urma concedierii depindea de constatările instanțelor de judecată naționale. Deoarece instanțele au constatat că concedierea a fost legală, reclamantul nu avea un „bun” în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 și nici o „speranță legitimă” de a-i fi achitat salariul sau alte sume. Prin urmare, Curtea a respins pretenția reclamantului în temeiul art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO ca fiind în mod vădit nefondată, potrivit art. 35 § 3 și 4 CEDO.


***


În cauza Jutov c. Moldovei, reclamantul, Mihail JUTOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești din 17 mai 1994, prin care Judecătoria sectorului Șoldănești a obligat un colhoz să plătească reclamantului MDL 3,876.45 (EUR 950) pentru funeraliile fiicei sale, care a decedat în urma unui accident rutier provocat de un tractor al colhozului. Hotărârea din 17 mai 1994 nu a fost executată până în prezent.


În fața Curții, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârii judecătorești irevocabile în favoarea sa din 17 mai 1994. Reclamantul a mai pretins, în temeiul art. 2 CEDO (dreptul la viață), că statul era responsabil de moartea fiicei sale.


Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 2007, Curtea a expediat reclamantului observațiile Guvernului și l-a invitat să prezinte comentariile sale în scris până la 20 martie 2007. Printr-o scrisoare din 8 august 2008, expediată prin poștă recomandată, reclamantul a fost notificat că perioada pentru depunerea observațiilor sale a expirat și că el nu a cerut prelungirea termenului. Reclamantul a fost avertizat că Curtea ar putea scoate cererea sa de pe rol. La 8 octombrie 2008, scrisoarea s-a întors cu mențiunea „nu a fost ridicată”.


Curtea a considerat că, în aceste circumstanțe, reclamantul pare să nu mai dorească examinarea în continuare a cererii și nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.