La 29 octombrie și 7 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererile Anușca c. Moldovei (cererea nr. 24034/07) și, respectiv, Railean c. Moldovei (cererea nr. 23401/04).


***


În cauza Anușca c. Moldovei, I.A., fiul reclamantei Liuba ANUȘCA, a fost găsit mort, la 5 octombrie 2004, pe perioada executării ultimei luni a serviciului militar obligatoriu. La 13 mai 2006, procurorul militar a decis de a înceta urmărirea penală în acest caz, considerând că I.A. s-a sinucis.


La 13 noiembrie 2006, reclamanta a contestat în instanța de judecată ordonanța de încetare a urmăririi penale, aparent pe motiv că ea considera că fiul său a fost omorât. La 20 noiembrie 2006, Judecătoria Bălți a constatat că drepturile reclamantei au fost serios încălcate pe perioada urmăririi penale, și anume ea nu a fost recunoscută în calitate de reprezentant al victimei, după cum era cerut de lege, ceea ce nu i-a permis de a avea acces la materialele dosarului, de a recuza ofițerul de urmărire penală și de a contesta ordonanțele adoptate de acesta. Mai mult ca atât, expertiza judiciară efectuată la 6 octombrie 2004 menționa că au fost făcute fotografii ale cadavrului, care însă lipseau din dosar.


Se pare că, în urma plângerilor reclamantei, la o dată nespecificată, procuratura a reluat urmărirea penală. În răspuns la o scrisoare din partea unui deputat din Parlament, la 31 mai 2007, Procuratura Generală a afirmat că procurorii nu au întreprins toată măsurile necesare de urmărire penală și au adoptat o hotărâre prematură de încetare a urmăririi penale. La 16 ianuarie 2008, Procuratura Generală a expediat o scrisoare similară reclamantei, adăugând că dosarul se află la controlul Procuraturii și că reclamanta va fi informată despre evoluția urmăririi penale.


Potrivit reclamantei, ei i s-a spus verbal că ea a fost recunoscută în calitate de reprezentant al victimei. Cu toate acestea, ea nu a primit nicio confirmare în scris despre aceasta. Ea a adăugat că nu a avut acces la materialele dosarului și că nu cunoaște cauza decesului fiului său.


Pretenții


Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, de diverse deficiențe ale urmăririi penale în cauza decesului fiului său.   


Întrebarea Curții adresată părților:


A corespuns oare urmărirea penală în privința morții fiului reclamantei cerințelor impuse de art. 2 CEDO? În special, a fost oare efectuată urmărirea penală în mod prompt și fără deficiențe capabile de subminare a capacităților autorităților la stabilirea cauzei decesului fiului victimei și la identificarea vinovatului sau vinovaților de comiterea infracțiunii (a se vedea Hasan Çalıșkan and Others v. Turkey, nr. 13094/02, § 51 și urm., 27 mai 2008)?


***


În cauza Railean c. Moldovei, reclamantul, Mihail RAILEAN, este un cetățean ucrainean. Fiul reclamantului a fost accidentat de un automobil și câteva ore mai târziu a decedat la spital. Șoferul a fugit de la locul accidentului. O urmărire penală a fost inițiată într-aceeași zi, dar a fost încetată la 14 noiembrie 2001, pe motiv că era imposibil de a identifica șoferul. Automobilul aparținea unui ofițer de poliție din Chișinău. Potrivit reclamantului, nu a fost efectuată o urmărire penală în vederea verificării veridicității declarațiilor ofițerului de poliție precum că automobilul său ar fi fost furat înainte de accident.


La 29 noiembrie 2002, Ministerul Afacerilor Interne al Moldovei a informat reclamantul că, în urma efectuării urmăririi penale, a fost stabilită identitatea șoferului și că dosarul a fost trimis la procuratură pentru cercetări suplimentare. Potrivit scrisorii, urmărirea penală a început la 11 ianuarie 2001. În răspuns la plângerea reclamantului precum că fiul său a fost omorât în vederea obținerii organelor sale interne, Ministerul l-a informat că autopsia efectuată asupra corpului fiului reclamantului nu a dezvăluit vreo lipsă a organelor interne.


Printr-o scrisoare din 10 octombrie 2004, Procuratura Generală a informat reclamantul că a fost stabilit că urmărirea penală nu a fost efectuată în termen rezonabil și că ordonanța privind încetarea urmăririi penale a fost anulată, iar dosarul penal a fost trimis la Procuratura municipiului Chișinău pentru cercetări suplimentare sub controlul Procuraturii Generale.


Într-o scrisoare adresată Procurorului General din august 2004, reclamantul s-a plâns despre faptul că fiul său nu a fost exhumat, după a cerut el anterior, pentru a se verifica prezența organelor sale interne. Reclamantul s-a mai plâns de omisiunea de a iniția o urmărire penală privind pretinsa deturnare a automobilului care l-a lovit pe fiul său, ceea ce l-a lăsat să creadă că aceasta era doar o scuză pentru a nu atrage la răspundere pe polițistul proprietar al automobilului. În final, reclamantul a afirmat că el nu dispunea de surse financiare de a angaja un avocat din Moldova sau de a veni personal în Moldova și a solicitat să-i fie expediată în Ucraina o copie a ordonanței de încetare a urmăririi penale.


Ofițerul de poliție care era proprietarul automobilului care l-a lovit pe fiul reclamantului a fost pus sub învinuire. La 23 mai 2007, el a fost achitat de către Judecătoria Botanica pe motiv că nu a fost demonstrat că el a comis infracțiunea, deoarece a fost stabilit că el a vândut automobilul cu câteva săptămâni înainte de accident. Această hotărâre a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 26 septembrie 2007.


La 22 noiembrie 2007, procurorul a depus recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție, solicitând condamnarea ofițerului de poliție și referindu-se la probe care demonstrau faptul că acesta conducea automobilul la momentul accidentului. Cazul urma să fie examinat de către Curtea Supremă de Justiție la 19 februarie 2008. La moment, nu se cunoaște dacă cazul a fost examinat sau nu la această dată.


Pretenții


1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 2 CEDO, că autoritățile nu au întreprins toate măsurile de investigație rezonabile în vederea identificării și atragerii la răspundere a persoanei care i-a omorât fiul și că autoritățile nu l-au informat regulat în acest sens.


2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, despre omisiunea atragerii la răspundere a persoanei vinovate de moartea fiului său.


3. Reclamantul a prezentat a plângere generală prin prisma art. 1 CEDO, reafirmând, în general, pretenția sa în temeiul art. 2 CEDO.


Întrebarea Curții adresată părților:


Având în vedere obligațiile pozitive ale statului care decurg din protecția dreptului la viață, a corespuns oare urmărirea penală efectuată de către autoritățile naționale în această cauză cu obligațiile procedurale ce decurg din art. 2 CEDO? În special, a fost oare efectivă urmărirea penală privind moartea fiului reclamantului, după cum este cerut de art. 2 CEDO?