La 6 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererea SRTV c. Moldovei (cererea nr. 36398/08), care a fost depusă la 1 august 2008. În fața Curții, compania reclamantă este reprezentată de către dra Janeta HANGANU, avocat din Chișinău.


Circumstanțele cauzei


În această cauză, compania reclamantă, SRTV (Societatea Română de Televiziune), este o companie publică de televiziune din România, ale cărei emisiuni au fost difuzate pe teritoriul Moldovei pe toată perioadă de existență a Republicii Moldova.


La o dată nespecificată, înțelegerile anterioare privind difuzarea emisiunilor SRTV în Moldova au expirat și, la 19 ianuarie 2006, compania reclamantă a încheiat un acord cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova în vederea prelungirii colaborării. Potrivit acestui acord, Guvernul Moldovei urma să elibereze, în termen de 30 de zile, o licență pentru retransmiterea emisiunilor SRTV cu un termen de valabilitate până în 2011. Licența îi permitea companiei reclamante să difuzeze pe teritoriul Moldovei prin intermediul televiziunii prin cablu pe toată durata termenului valabilității licenței.


În temeiul acestui acord, la 14 februarie 2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova a emis o nouă licență pentru retransmiterea emisiunilor SRTV prin intermediul rețelei de stat nr. 2 de televiziune, care era valabilă până la 14 februarie 2011. Potrivit prevederilor licenței, compania urma să închirieze de la Guvernul Moldovei rețeaua de stat nr. 2 de televiziune pe care o arenda din 1997.


La 28 decembrie 2006, contractul de închiriere a rețelei de televiziune a fost prelungit prin semnarea unui Protocol de Colaborare între SRTV și Ministerul Dezvoltării Informaționale din Moldova pentru perioada ianuarie – iunie 2007. Potrivit prevederilor acestui document, costul de închiriere constituia aproximativ USD 63,000 lunar. Banii urmau să fie deduși din contul unei datorii de USD 3 milioane a Guvernului Moldovei față de Guvernul României. Înțelegerea era valabilă între ianuarie și iunie 2007, totuși, data exactă a expirării ei urma să fie stabilită după calcularea sumei exacte achitate pentru închiriere. Înțelegerea prevedea, de asemenea, că, având în vedere popularitatea emisiunilor SRTV în Moldova, părțile urmau să identifice soluții în vederea finanțării ulterioare a rețelei de stat nr. 2 de televiziune, precum și elaborarea și încheierea unei noi înțelegeri între Guverne în acest scop pentru perioada ce urma după mai 2007.


La 8 mai 2007, Ministerul Dezvoltării Informaționale din Moldova a informat Consiliul Coordonator al Audiovizualului că banii pentru închirierea rețelei de stat nr. 2 de televiziune urmau să ajungă la 15-17 iunie 2007 și că nu a fost găsită nicio sursă nouă de finanțare.


Printr-o scrisoare din 17 mai 2007, compania reclamantă a informat Guvernul Moldovei despre intenția sa de a continua retransmiterea emisiunilor sale în Moldova și că a fost găsită o soluție pentru finanțarea în continuare a retransmiterii, care în curând urma să fie comunicată.


Printr-o scrisoare din 4 iunie 2007, Ministerul Finanțelor și Economiei din România a propus Guvernului Moldovei ca finanțarea ulterioară a retransmiterii emisiunilor SRTV să fie efectuată prin deducerea sumelor necesare din datoria de USD 9.4 milioane a Guvernului Moldovei față de Guvernul României. Scrisoarea conținea un proiect de anexă la contractul de împrumut încheiat la 1 septembrie 1993 între cele două Guverne. Se pare că autoritățile moldovene nu au reacționat în niciun fel.


La 12 iunie 2007, SRTV și Guvernul Moldovei au semnat un nou Protocol de Colaborare între SRTV și Ministerul Dezvoltării Informaționale din Moldova pentru perioada 13 iunie – 31 august 2007. Prevederile acestui document erau similare celor din acordul încheiat la 28 decembrie 2006.


La 28 iunie 2007, Ministerul Dezvoltării Informaționale din Moldova a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului organizarea concursului pentru dreptul de a difuza programe de televiziune prin rețeaua de stat nr. 2 de televiziune. La 31 iulie 2007, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunțat concursul pentru utilizarea rețelei de stat nr. 2 de televiziune.


La 30 august 2007, Ministerul Dezvoltării Informaționale din Moldova a informat compania reclamantă că banii rezervați pentru finanțarea retransmiterii emisiunilor sale pe teritoriul Moldovei s-au epuizat la 12 iunie 2007 și că, deoarece nu au fost încheiate noi înțelegeri, Guvernul Moldovei a suportat pierderi în sumă de USD 150,000 la acea dată. Compania reclamantă a fost atenționată că retransmiterea emisiunilor putea fi finisată dacă nu se găsea o soluție până la 10 septembrie 2007.


La 4 septembrie 2007, compania reclamantă a răspuns Ministerului Dezvoltării Informaționale din Moldova și a invocat, printre altele, scrisoarea din 4 iunie 2007 a Ministerului Finanțelor și Economiei din România. De asemenea, ea a solicitat autorităților moldovene suspendarea procedurilor de concurs pentru ca autoritățile române și moldovene să poată rezolva problemele de finanțare.


La 25 septembrie 2007, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a desemnat compania T. în calitate de câștigător al concursului pentru utilizarea rețelei de stat nr. 2 de televiziune.


La 29 noiembrie 2007, compania reclamantă a inițiat proceduri judiciare în fața Curții de Apel Chișinău, solicitând anularea deciziei Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind acordarea rețelei de stat nr. 2 de televiziune companiei T. Ea a susținut că acordarea rețelei de stat nr. 2 de televiziune companiei T. constituia, de fapt, anularea licenței sale, deoarece licența sa a devenit imposibil de utilizat. Compania reclamantă a mai susținut că licența sa era valabilă până în 2011 și că anularea de facto a acesteia era contrară legislației naționale, articolului 10 CEDO și articolului 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO. 


La 17 martie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins pretențiile companiei reclamante. Instanța a argumentat, printre altele, că Consiliul Coordonator al Audiovizualului a acționat în mod justificat atunci când a acordat rețeaua de stat nr. 2 de televiziune unei companii terțe în condițiile în care nu au fost făcute înțelegeri financiare privind finanțarea viitoare a SRTV și a retransmiterii sale în Moldova. Instanța nu s-a referit la propunerea făcută de către Ministerul român de Finanțe din 4 iunie 2007.


În cererea sa de recurs, compania reclamantă s-a referit, printre altele, la scrisoarea Ministerului român de Finanțe din 4 iunie 2007, prin care Guvernul României a propus Guvernului Moldovei o înțelegere financiară privind retransmiterea SRTV în Moldova și a susținut că părțile nu au încheiat nicio înțelegere din cauză că Guvernul Moldovei nu a răspuns la acea propunere. Reclamantul a mai argumentat că compania T. întâmpina dificultăți la achitarea sumei pentru închirierea rețelei de stat nr. 2 de televiziune și o plătea în rate.


La 10 iulie 2008, un complet de judecată al Curții Supreme de Justiție format din 3 judecători, și anume V. Arhip, I. Cimpoi și A. Cobăneanu, a respins recursul companiei reclamante. Instanța s-a bazat, printre altele, pe faptul că nu a fost încheiat niciun acord în vederea finanțării retransmiterii emisiunilor SRTV după 12 iunie 2007. Ea nu s-a referit la argumentele companiei reclamante privind omisiunea Guvernului Moldovei de a răspunde la propunerea Guvernului României din 4 iunie 2007. Curtea Supremă de Justiție a decis că nu a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 10 CEDO și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.


Unul dintre membrii completului de judecată a Curții Supreme de Justiție, judecătorul Cobăneanu, nu a fost de acord cu opinia majorității și a avut o opinie separată. Ea a afirmat, printre altele, că acordarea rețelei de stat nr. 2 de televiziune, în condițiile în care compania reclamantă dispunea de o licență care îi acorda dreptul să folosească această rețea până în 2011, constituia o ingerință în drepturile de proprietate ale acesteia. Potrivit judecătorului Cobăneanu, ingerința nu a fost legală, deoarece, potrivit legislației naționale, doar frecvențele libere puteau fi închiriate, în timp ce rețeaua de stat nr. 2 era ocupată la acel moment de către SRTV. Judecătorul s-a mai referit la imposibilitatea financiară a companiei T. de a achita plata pentru închirierea rețelei de televiziune. În final, ea a susținut că ingerința era disproporționată. Potrivit ei, din materialele cauzei rezulta în mod evident că Guvernul României a propus de două ori soluții financiare în vederea finanțării retransmiterii emisiunilor SRTV prin deducerea sumelor necesare din contul datoriilor Guvernului Moldovei față de Guvernul României.


Pretenții


1. Compania reclamantă s-a plâns prin prisma art. 10 CEDO că măsurile aplicate ei de către autoritățile moldovene i-au încălcat dreptul de a comunica informații.


2. În continuare, compania reclamantă a susținut că imposibilitatea de a-și exercita dreptul său de difuzare pe teritoriul Moldovei potrivit licenței sale din 14 februarie 2006, valabilă până la 14 februarie 2001, constituie o încălcare a dreptului său garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.


Întrebările Curții adresate părților:


1. A existat oare o ingerință în dreptul companiei reclamante la libertatea de exprimare, în special dreptul său de a comunica informații, după cum este prevăzut de art. 10 § 1 CEDO?


În special, este oare acoperită pretinsa ingerință în această cauză de marja de apreciere a statului în domeniul licențierii media, la care se face referire în art. 10 § 1 CEDO?


Dacă da, a fost oare compatibilă această ingerință cu prevederile art. 10 § 1 CEDO?


2. A avut oare reclamantul o posesie în urma acordului din 19 ianuarie 2006 și a licenței din 14 februarie 2006? Dacă da, a existat oare o ingerință în dreptul companiei reclamante la protecția proprietății, după cum este prevăzut de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO?


A fost oare ingerința în interes public, în conformitate cu condițiile prevăzute de lege și a fost oare necesar de a reglementa folosința proprietății conform interesului general?


 


Decizia Curții Supreme de Justiție din 10 iulie 2008 poate fi accesată aici.


Opinia separată a judecătorului Ala Cobăneanu poate fi accesată aici.