La 23 septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Prepeliță c. Moldovei (cererea nr. 2914/02).


În această cauză, reclamantul, Boris PREPELIȚÄ‚, a fost deportat de către autoritățile sovietice și casa familiei sale a fost confiscată. În 1998, reclamantul a inițiat proceduri judiciare în vederea restituirii imobilului confiscat. La 27 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului Orhei a satisfăcut pretențiile reclamantului și a obligat consiliul local să evacueze locatarii casei și să-i asigure cu locuință. Hotărârea a devenit executorie.


Deoarece hotărârea nu se executa, la 10 ianuarie 2003, reclamantul a propus consiliului local să-i plătească valoarea în bani a casei, pe care el a estimat-o la MDL 80,000 (aproximativ EUR 5,465 la acea dată). Consiliul a respins propunerea reclamantului, pe motiv că, potrivit datelor oficiale, valoarea casei era de MDL 15,514.


La 20 februarie 2004, consiliul local a informat reclamantul că este gata să-i plătească MDL 80,000 în schimbul casei. Reclamantul nu a fost de acord cu această ofertă. Ulterior, Institutul Republican pentru Expertize Judiciare și Criminalistice a determinat valoarea de piață a casei la MDL 81, 570 (EUR 5,400). Reclamantul a respins și această ofertă. La cererea Guvernului, la 16 iulie 2007, Centrul Național de Expertize Judiciare a mai efectuat o evaluare a casei și au determinat valoarea de piață la MDL 162,000 (EUR 9,674). Potrivit reclamantului, expertul angajat de el nu a avut acces la casă și la documentele relevante și, din acest motiv, el nu a putut determina valoarea casei. La cererea reclamantului, la 16 ianuarie 2008, o agenție de stat a confirmat faptul că casele din centrul orașului Orhei valorau între EUR 25,000 și EUR 150,000, iar arenda unei case varia între EUR 50 și EUR 100 lunar.


Hotărârea judecătorească din 27 noiembrie 1998 nu a fost executată nici până în prezent.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.


În observațiile sale suplimentare din 30 iulie 2007, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești în favoarea reclamantului. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului cu titlu de daune materiale MDL 162,000 (EUR 9,674), care reprezentau valoarea de piață a casei reclamantului; EUR 2,000 cu titlu de dane morale și EUR 600 pentru costuri și cheltuieli, solicitând radierea cererii de pe rolul Curții


Reclamantul nu a acceptat propunerea Guvernului, deoarece el nu era de acord cu evaluarea experților, care lucrau pentru același angajator ca și Agentul guvernamental (Ministerul Justiției) și care nu puteau fi considerați ca fiind completamente obiectivi în evaluarea unui obiect al litigiului împotriva statului. Reclamantul a mai argumentat că nu a fost evaluat lotul de teren aferent casei (500 m.p.), precum și venitul ratat.


Curtea a notat că ea va examina declarația prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudența sa (a se vedea Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, § 22-25, 14 noiembrie 2006). Curtea a mai notat că a existat un dezacord semnificativ între părți referitor la valoarea de piață a casei reclamantului. Ea a considerat că preocuparea reclamantului privind independența Centrului Național de Expertize Judiciare nu este lipsită de temei, luând în considerație faptul că centrul de expertiză este subordonat Ministerului Justiției și că statul este parte la aceste proceduri. Mai mult, faptul că centrul de expertiză nu a inclus în evaluarea sa costul terenului aferent casei confirmă opinia Curții că reclamantului nu i s-a oferit o compensație suficientă. Prin urmare, Curtea a respins cererea Guvernului de a scoate cererea de pe rol în temeiul art. 37 CEDO și a declarat pretențiile reclamantului admisibile.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului timp de mai mult de nouă ani.


Curtea a considerat că casa și terenul aferent trebuie să fie transferate în posesia reclamantului în termen de 3 luni de la data când această hotărâre va deveni definitivă. În cazul în care aceasta va fi imposibil, luând în considerație necesitatea asigurării cu locuință a actualilor locatari, Guvernul trebuie să plătească reclamantului, în același termen de 3 luni, EUR 25,000 în locul casei și a terenului. De asemenea, Curtea a acordat reclamantului EUR 4,500 cu titlu de venit ratat, EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,200 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către dl Andrei CHITIC, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.