În luna mai 2008, CtEDO a pronunțat 6 decizii în cauze contra Moldovei, și anume: Ardelean c. Moldovei (cererea nr. 10154/05), Teleba c. Moldovei (cererea nr. 37510/05), Pavlovschi și alți 10 c. Moldovei (cererile nr. 38647/05, 38648/05, 38649/05, 38650/05, 38651/05, 38652/05, 38653/05, 38654/05, 38676/05, 38677/05, 38678/05), Novicov c. Moldovei (cererea nr. 507/04), Boguslavschi c. Moldovei (cererea nr. 13225/04) și Lupașcu c. Moldovei (cererea nr. 41463/04).


***


În cauza Ardelean c. Moldovei, reclamantul, Mihail ARDELEAN, era beneficiarul unei hotărâri judecătorești a Tribunalului Bălți din 6 martie 2003 privind plata a MDL 132,473, cu titlu de compensații pentru proprietatea confiscată de autoritățile sovietice.


Hotărârea din 6 martie 2003 a fost executată după ce cererea reclamantului la CtEDO a fost comunicată Guvernului.


În fața Curții, reclamantul pretindea violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma executării tardive a hotărârii judecătorești în favoarea sa.


La 19 decembrie 2007, Guvernul și reclamantul au prezentat Curții un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, părțile au convenit că Guvernul va plăti reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de EUR 8,279 cu titlu de daune materiale și EUR 1,800 cu titlu de daune morale, iar reclamantul va retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul semnat de părți, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către V. Martin, avocat din Edineț.


***


În cauza Teleba c. Moldovei, reclamanta, Galina TELEBA, era beneficiara unei hotărâri judecătorești din 17 septembrie 2001, prin care Judecătoria Sângerei a obligat Consiliul local Drăgănești de a acorda reclamantei un lot de teren cu suprafața de 4.8 ha, la care ea avea dreptul potrivit Codului funciar.


Reclamanta a prezentat titlul executor spre executare, însă hotărârea judecătorească nu a fost executată din motivul lipsei terenurilor. La 31 octombrie 2002, executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Sângerei schimbarea modului de executare a hotărârii din 17 septembrie 2001 prin acordarea unei sume de bani în locul terenului.


La 13 februarie 2003, Judecătoria Sângerei a ordonat acordarea în folosul reclamantei a valorii terenului în sumă de MDL 102,841.05 în locul terenului. Hotărârea judecătorească din 17 septembrie 2001, după cum a fost modificată la 13 februarie 2003, nu a fost executată până la acest moment.


În fața Curții, reclamanta pretindea violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății) în urma neexecutării hotărârii judecătorești din 17 septembrie 2001.


La 1 februarie 2008, Guvernul și reclamanta au prezentat Curții un acord de reglementare amiabilă. Potrivit acordului, părțile au convenit că Guvernul va plăti reclamantei, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de EUR 14,000 cu titlu de daune materiale și EUR 2,000 cu titlu de daune morale, iar reclamanta va retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul semnat de părți, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie IORDACHI, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.


***


În cauza Pavlovschi și alți 10 c. Moldovei, reclamanții, Nina PAVLOVSCHI, Svetlana NALIVAICHIN, Ala BIRIUCOV, Mihail MIR, Axenia OSIPOV, Galina GHEORGHIU, Nadejda COLȚIȘOR, Elena GRIMIȘ, Nina PERFIRIEV, Valentina CHIRILESCU și Efimia BUSUIOC, activau în cadrul unei companii de stat („compania”) administrată de Ministerul Transportului și Comunicațiilor. Între 1999 și 2001, compania nu a achitat integral salariile reclamanților. În 2001, reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând achitarea salariilor. Toți reclamanții au obținut hotărâri judecătorești executorii în favoarea lor. Totuși, hotărârile nu au fost executate până la acest moment.


La 4 decembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a ordonat transferul unei clădiri ce aparținea companiei unei alte companii de stat („CFM”), în scopul executării unei hotărâri judecătorești în favoarea CFM. Reclamanții nu au fost informați despre aceste evenimente. Cererea lor de apel împotriva hotărârii din 4 decembrie 2002 a fost respinsă.


În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârilor judecătorești în favoarea lor.


La 13 februarie 2008, Guvernul a prezentat Curții o propunere de încheiere a acordului amiabil, prin care s-a angajat să plătească reclamanților, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, anumite sume de bani (dnei Pavlovschi – EUR 3,310, dnei Nalivaichin – EUR 3,085, dnei Biriucov – EUR 3,085, dlui Mir – EUR 2,720, dnei Osipov – EUR 3,430, dnei Gheorghiu – EUR 3,010, dnei Colțișor – EUR 2,820, dnei Grimiș – EUR 3,020, dnei Perfiriev – EUR 2,890, dnei Chirilescu –  EUR 3,412 și dnei Busuioc – EUR 2,655) cu titlu de compensații pentru daune materiale și morale, iar reclamanții vor retrage cererile sale de pe rolul Curții.  


La 13 februarie 2008, reclamanții au informat Curtea că sunt de acord cu propunerile Guvernului în vederea încheierii acordului amiabil.


Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.


În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către V. Guțu, avocat din Chișinău.


***


În cauza Novicov c. Moldovei, reclamanta, Vera NOVICOV, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea plătea prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere. Reclamanta a început să primească pensia lunară, în mărime de MDL 200 (USD 45 la acea dată), la 1 august 1996. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând rezilierea contractului.


În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie până la acea dată și obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 30 august 2001, Judecătoria sectorului Râșcani a obligat ASITO să plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului. La 17 ianuarie 2002, apelul companiei ASITO a fost respins de către Tribunalul Chișinău, care a confirmat validitatea contractului din 1994. Deoarece nu a fost depusă o cerere de recurs, această hotărâre a devenit definitivă și executorie. 


În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.


La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. La 12 februarie 2003, Judecătoria sectorului Ciocana a dat câștig de cauză companiei ASITO. La 16 aprilie 2003, Tribunalul a respins apelul reclamantei. Cererea de recurs a reclamantei a fost respinsă de Curtea de Apel a Republicii Moldova la 10 iunie 2003.


În fața Curții, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), deoarece hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea ASITO au încălcat principiului securității raporturilor juridice și au avut drept efect încălcarea dreptului său la protecția proprietății.


La 20 martie 2008, părțile au prezentat Curții un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, Guvernul a recunoscut violarea drepturilor reclamantei prevăzute de Convenție și s-a angajat să-i plătească, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul încheierii acordului amiabil, suma de EUR 2,500 cu titlu de compensație pentru orice daună, iar reclamanta va retrage cererea sa de pe rolul Curții.  


Curtea a luat act de acordul semnat de părți și a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.    


***


În cauza Boguslavschi c. Moldovei, reclamanta, Galina BOGUSLAVSCHI, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 200 (USD 48 la acea dată). În decembrie 1998, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând rezilierea contractului.


În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie până la acea dată și obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 17 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a obligat ASITO să plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.


În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.


În 2002, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 3 decembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile ASITO și a reziliat contractul din 1994.


La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea contestată și a notat că ASITO nu putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.


După ce cererea reclamantei la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 decembrie 2003. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General și a anulat decizia din 3 decembrie 2003. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 17 aprilie 2002 și a acordat reclamantei EUR 900 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli. Instanța a confirmat validitatea contractului din 1994 și a notat că părțile trebuie să respecte prevederile acestuia.


În fața Curții, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), deoarece hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea ASITO a încălcat principiului securității raporturilor juridice și a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecția proprietății. Dna Boguslavschi a mai invocat inechitatea procedurilor din cauza unei pretinse înțelegeri secrete între ASITO și Guvern.


La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decizia Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007 și a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curții. La 19 martie 2008, reclamanta, de asemenea, a comunicat Curții rezultatul procedurilor naționale care s-au finalizat cu decizia Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007 și, considerând că i-au fost acordate compensații adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curții.


Curtea a notat că reclamantul a primit compensații adecvate la nivel național și că nu dorește continuarea examinării cererii sale. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanțe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.    


În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie IORDACHI, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.


***


În cauza Lupașcu c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe LUPAȘCU, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 100 (USD 21 la acea dată). În noiembrie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând rezilierea contractului.


În 2001, reclamantul a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie până la acea dată și obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 20 februarie 2002, Tribunalul Chișinău a obligat ASITO să plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.


În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.


La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 30 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile ASITO și a reziliat contractul din 1994.


La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea contestată și a notat că ASITO nu putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.


După ce cererea reclamantului la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curții Supreme de Justiție din 30 iunie 2004. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General și a anulat decizia din 30 iunie 2004. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 20 februarie 2002 și a acordat reclamantului EUR 900 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli. Instanța a confirmat validitatea contractului din 1994 și a notat că părțile trebuie să respecte prevederile acestuia.


În fața Curții, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), deoarece hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea ASITO a încălcat principiului securității raporturilor juridice și a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecția proprietății. Dl Lupașcu a mai invocat inechitatea procedurilor din cauza unei pretinse înțelegeri secrete între ASITO și Guvern.


La 25 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decizia Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007 și a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curții. La 19 martie 2008, reclamantul, de asemenea, a comunicat Curții rezultatul procedurilor naționale care s-au finalizat cu decizia Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007 și, considerând că i-au fost acordate compensații adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curții.


Curtea a notat că reclamantul a primit compensații adecvate la nivel național și că nu dorește continuarea examinării cererii sale. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanțe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.    


În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie IORDACHI, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.