La 20 noiembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Flux c. Moldovei (cererea nr. 28702/03).


În această cauză, reclamantul, ziarul Flux a publicat la 24 iulie 2001 articolul intitulat „Pe banii Lukoil-ului comuniștii Mișin și Stepaniuc au tras un chiolhan pe cinste la Jolly Alon”. În acest articol, ziarul se referea la o lege adoptată de majoritatea comunistă la 19 iulie 2001, prin care Departamentului Vamal i se acorda dreptul să prelungească cu 90 de zile termenul de plată a TVA și accizelor la importul benzinei și motorinei. Până la aceste modificări, taxele erau plătite la data importării.


În articol, s-a făcut o descriere a acestei legi și s-a menționat că în seara zilei de 19 iulie 2001, „în restaurantul „Jolly Alon” (fost Seabeco), comuniștii Vadim Mișin și Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe cinste pe banii rechinilor de la „Lukoil”. Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidență? Nu știm”. Articolul era însoțit de fotografiile celor doi politicieni.


La 8 iulie 2002, Victor Stepaniuc a înaintat o acțiune împotriva ziarului și autorului articolului, prin care pretindea că informația din pasajul de mai sus nu corespundea realității și îi lezează onoarea și demnitatea, solicitând dezmințirea ei și compensații morale pentru defăimarea sa.


La 1 august 2002, Președintele Judecătoriei sectorului Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată. Instanța a obligat ziarul să plătească MDL 3,690 (EUR 278 la acea dată), care reprezenta compensația pentru daunele morale cauzate dlui Stepaniuc și taxa de stat și să publice o dezmințire a titlului acestui articol și a pasajului de mai sus în termen de 15 zile. Instanța de judecată a conchis că, din conținutul și sensul articolului publicat, reiese că dl Stepaniuc, în calitate de Președinte al Fracțiunii Comuniștilor în Parlamentul Republicii Moldova, a votat legi în interesul unor companii private și după aceea, a chefuit în restaurant pe banii acestor companii. Aceste informații au fost considerate ca incontestabil ponegritoare, calomnioase și false. Instanța a denunțat folosirea zvonurilor în jurnalism și a constatat că ziarul a acționat cu rea-credință.


La stabilirea cuantumului daunei morale, instanța a ținut cont de „atacul vehement” întreprins de pârâți, tirajul sporit al ziarului și gradul suferințelor morale cauzate dlui Stepaniuc. Instanța a mai luat în considerație și funcția publică a dlui Stepaniuc, care justifica sporirea cuantumului daunelor morale.   


Potrivit reclamantului, ședința de judecată a durat 15 minute, nu au fost puse întrebări ziarului, iar dl Stepaniuc nu a fost prezent sau reprezentat.


În cererea de apel împotriva hotărârii din 1 august 2002, ziarul Flux a susținut că declarațiile publicate constituiau judecăți de valoare, care se bazau pe fapte. Ziarul a notat că dl Mișin nu l-a acționat în judecată și că modificările la lege au fost adoptate de către Parlament. Mai mult, datorită perioadei prea lungi de la apariția ziarului și până la acționarea în judecată, pentru ziar era imposibil să demonstreze că persoanele au fost în hotelul restaurantului și să verifice cine a plătit masa.


La 30 ianuarie 2003, Tribunalul Chișinău a respins apelul reclamantului ca neîntemeiat și tardiv. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins recursul ziarului.


În fața Curții, ziarul Flux  pretindea violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor și publicarea dezmințirilor în cauza în defăimare intentată de dl Stepaniuc, și violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), prin motivarea insuficientă a hotărârilor judecătorești.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că în această cauză a existat o ingerință în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” și urmărea „un scop legitim” de protecție a reputației dlui Stepaniuc, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.


Curtea a notat că ziarul Flux a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece nu a putut demonstra veridicitatea pasajelor publicate. Chiar dacă ziarul a susținut că pasajele publicate constituiau judecăți de valoare, nici una dintre instanțele naționale nu a comentat și nu a răspuns la aceste argumente.


Curtea a considerat că pasajul care a fost considerat calomnios de către instanțele naționale consta atât din fapte („în seara aceleeași zile, în restaurantul „Jolly Alon”, comuniștii Vadim Mișin și Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe banii rechinilor de la „Lukoil”), cât și din judecăți de valoare (caracterizarea petrecerii ca fiind „pe cinste”, fraza „lăsând la o parte orice pudoare proletară” și întrebarea „Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidență? Nu știm.”). Curtea notează că instanțele naționale au conchis că întregul pasaj nu corespundea adevărului, inclusiv judecățile de valoare menționate mai sus. Curtea a reamintit că existența faptelor poate fi demonstrată, pe când cerința de a demonstra că judecățile de valoare corespund adevărului este irealizabilă și afectează libertatea de opinie, care este un element fundamental garantat de art. 10 CEDO.


Curtea a notat că fraza „pe banii rechinilor de la „Lukoil”” era susceptibilă de a-i fi demonstrată veridicitatea, ceea ce reclamantul se pare că nu a făcut-o în instanțele naționale. Totuși, Curtea a luat în calcul declarația reclamantului precum că era imposibil să probeze toate faptele relevante după scurgerea unui an de zile de la evenimente, precum și lipsa oricărei reacții ale instanțelor naționale la această declarație. Curtea consideră că, cu trecerea timpului, presei îi este mult mai dificil de a dovedi faptele la care s-a referit, iar daunele cauzate persoanelor ce se pretind defăimate prin materialele respective, au tendința să dispară.


Pe lângă acestea, articolul punea în discuție întrebări de interes public, și anume, pretinsa folosire a puterii legislative pentru oferirea taxelor ce promovau avantaje necompetitive unor companii și planurile de modificare ulterioară a legislației ce aducea dezavantaje pentru simplii angajați. Curtea a mai notat că instanțele naționale au acordat dlui Stepaniuc cu titlu de daune morale cuantumul maxim posibil potrivit legislației naționale, în pofida faptului că el nu a fost audiat nici o dată de instanță pentru a-i fi evaluată dauna cauzată.


Luând în considerație importanța chestiunii pusă în discuție în articolul publicat de către ziarul reclamant și că cea mai mare parte a articolului nu a fost considerată ca fiind neadevărată sau abuzivă, că ziarul reclamant a întâmpinat anumite greutăți în demonstrarea evenimentelor care au avut loc cu mult timp înainte de inițierea procedurilor judiciare, că orice daună cauzată dlui Stepaniuc a fost diminuată substanțial cu trecerea timpului, că unele declarații ale reclamantului constituiau judecăți de valoare care nu erau susceptibile de a le fi demonstrată veridicitatea și în lumina compensațiilor acordate de către instanțele naționale, Curtea a conchis că ingerința în libertatea de exprimare a ziarului nu a fost „necesară într-o societate democratică”. În lumina acestei constatări, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat pretenția privind nemotivarea hotărârilor judecătorești.


Curtea a acordat ziarului Flux EUR 278 (echivalentul în euro la ziua pronunțării hotărârii naționale a compensațiilor acordate dlui Stepaniuc și a taxei de stat) cu titlu de daune materiale, EUR 3,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli. 


Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către Vladislav GRIBINCEA, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.