La 23 octombrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârile Cazacu c. Moldovei (cererea nr. 40117/02), Colibaba c. Moldovei (cererea nr. 29089/06), Flux și Samson c. Moldovei (cererea nr. 28700/03).


*  *  *


În cauza Cazacu c. Moldovei, reclamantul, dl Vasile CAZACU, a fost concediat de la locul său de muncă (Primăria Cimișlia) la 29 decembrie 1999 în urma reducerii numărului de personal, în rezultatul reorganizării instituției angajatoare. La 12 ianuarie 2000, el a fost informat în scris despre concediere.


Reclamantul a solicitat de la fostul angajator, în conformitate cu legislația muncii, plata unor compensații (o indemnizație de concediere în mărimea câștigului mediu lunar, salariul mediu pe perioada a două luni, salariul mediu pe perioada a trei luni după concediere, salariul pentru concediul nefolosit pe anul 1999 și salariul pentru luna decembrie 1999 și o parte pentru luna ianuarie 2000). În urma refuzului angajatorului, el a inițiat acțiuni judiciare, solicitând compensații în urma concedierii. Instanțele judecătorești naționale i-au respins pretențiile, invocând, printre altele, că Primăria se autofinanța și nu avea surse financiare suficiente pentru a-i plăti reclamantului compensațiile solicitate, că reclamantul nu a oferit servicii noi după octombrie 1999 și nu putea să ceară salariul pentru lunile noiembrie-decembrie 1999, că reclamantul nu s-a înregistrat la oficiul forței de muncă ca șomer și, prin urmare, nu putea solicita compensații de concediere.


Reclamantul și membrii familiei sale se plângeau în fața Curții de încălcarea drepturilor sale garantate de art. 6 al Convenției (dreptul la un proces echitabil), din cauza lipsei de independență și imparțialitate a judecătorilor și a înrăutățirii situației sale în urma recursului depus de el, și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (protecția proprietății), din cauza refuzului instanțelor naționale de a-i acorda compensații de concediere care i se cuveneau conform legislației muncii.


Curtea a considerat în mod vădit nefondate pretențiile membrilor familiei reclamantului și pretențiile reclamantului referitor la violarea art. 6 CEDO și le-a respins ca inadmisibile în conformitate cu art. 35 § 4 CEDO. În ceea ce privește pretențiile membrilor familiei reclamantului, Curtea a notat că reclamantul putea singur să se plângă în instanțele de judecată de refuzul de a-i plăti compensațiile de concediere și de pretinsa încălcare a drepturilor lui procedurale, ceea ce el a și făcut. Deși familia reclamantului se afla într-o situație financiară dificilă, în această cauză afectarea familiei reclamantului nu este suficientă pentru a reprezenta o ingerință suficient de distinctă de cea a reclamantului, care ar acorda membrilor familiei reclamantului calitatea de victimă. În ceea ce privește independența și imparțialitatea judecătorilor, Curtea a notat că reclamantul nu a prezentat probe care ar demonstra că întregul sistem judiciar din Moldova și instanțele de judecată care au examinat cauza au fost dependente de executiv, sau că judecătorii au fost părtinitori în detrimentul reclamantului. În ceea ce privește înrăutățirea situației reclamantului în recurs, Curtea a notat că o asemenea soluție nu era contrară legislației naționale (art. 296 al Codului de procedură civilă în vigoare până la 12 iunie 2003) și ea nu vede nici o problemă prin prisma art. 6 CEDO în această privință.  


Curtea a notat că art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO nu garantează un drept de a dobândi proprietăți. Totuși, o pretenție poate reprezenta un „bun” în sensul art. 1 dacă reclamantul poate argumenta că avea cel puțin o „speranță legitimă” că va obține un drept de proprietate. Pentru a stabili dacă așteptarea este „legitimă”, Curtea trebuie să stabilească dacă pretenția reclamantului se baza pe un fundament legal suficient. Curtea a reiterat că două dintre pretențiile reclamantului au fost respinse de către instanțele naționale, deoarece el nu s-a conformat cerințelor legale, și anume: reclamantul nu a oferit servicii după octombrie 1999 și nu putea solicita salariu pentru acea perioadă și nu s-a înregistrat la oficiul forței de muncă pentru a putea solicita salariul mediu pentru a treia lună, după cum era prevăzut de art. 45/3 Codul muncii în vigoare la acea dată. Curtea a respins aceste două pretenții ale reclamantului, deoarece în privința lor reclamantul nu avea o „speranță legitimă”.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO referitor la celelalte pretenții (plata unei indemnizații de concediere în mărimea câștigului mediu lunar, salariul mediu pe perioada a două luni după concediere și compensația pentru concediul nefolosit). Curtea a considerat că aceste pretenții ale reclamantului se bazau pe un fundament legal suficient, deoarece angajatorii din Moldova erau obligați necondiționat prin lege la plata compensațiilor de concediere (art. 45 și art. 80 ale Codului muncii), iar instanțele naționale nu s-au referit la vreo prevedere legală sau alte circumstanțe care ar permite o excepție de la prevederile sus-menționate ale Codului muncii. Prin urmare, ingerința în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale a fost contrară legii.


Curtea a acordat reclamantului EUR 805 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli. 


Reclamantul a  fost reprezentat la CtEDO de către d-a Luciana IABANGI, membru al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.


*  *  *



În cauza Colibaba c. Moldovei, reclamantul, Vitalie COLIBABA, a fost reținut la 21 aprilie 2006 fiind învinuit că ar fi agresat un polițist. Reclamantul susține că la 25 și 27 aprilie, pe perioada aflării sale în custodia poliției, el a fost torturat de către trei polițiști, fiind obligat să-și recunoască vina. Potrivit reclamantului, mâinile și picioarele sale erau legate împreună la spate și o bară de metal era plasată sub brațele sale și pusă pe două scaune, fiind suspendat astfel timp de 40 de minute. Având corpul suspendat și capul acoperit cu un mantou, el era bătut cu un scaun în partea posterioară a craniului. Mâinile sale erau acoperite cu haine pentru ca funia să nu lase urme, iar muzica cânta tare, pentru a acoperi țipetele sale. Aceste acțiuni erau însoțite de agresiuni verbale și psihologice.


Mai târziu, în aceeași zi, reclamantul și-a tăiat venele, încercând să se sinucidă. La 27 aprilie, pentru prima dată i-a fost permisă o întrevedere cu avocatul său, dar numai în prezența polițiștilor. Reclamantul s-a plâns avocatului că a fost torturat. Potrivit reclamantului, ulterior, ca pedeapsă pentru aceasta, el a fost torturat din nou: a fost lovit în cap cu o sticlă de plastic de 2 litri umplută cu apă și bătut cu pumnii și picioarele. Guvernul neagă toate aceste alegații.


La 28 aprilie 2006, avocatul reclamantului a depus o plângere la Procuratura Buiucani, în care reclama maltratările la care a fost supus clientul său.


La 29 aprilie 2006, dl Colibaba a fost dus de polițiștii acuzați de reclamant că l-au maltratat la Centrul de Medicină Legală, unde a fost examinat în prezența polițiștilor. Această procedură a avut loc în absența avocatului reclamantului și, potrivit reclamantului, examinarea medicală a durat câteva minute și a fost superficială. Raportul medical a Centrului de Medicină Legală, care era datat din 28 aprilie 2006, conchidea că în afară de rănile cauzate de tentativa de suicid, dl Colibaba nu avea alte semne de violență pe corp.


La 2 mai 2006, avocatul reclamantului a solicitat procurorului de la Procuratura Buiucani numirea unei expertize medicale neurologică, oftalmologică, psihiatrică, care ar fi fost efectuată de către medici independenți în prezența rudelor reclamantului. Această cerere a fost respinsă.


La 16 mai 2006, reclamantul a fost eliberat din detenție. În aceeași zi, el a solicitat asistență medicală la Centrul medical de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”. O concluzie medicală eliberată de Centru la 16 iunie 2006 statua că reclamantul suferea consecințele unei traume craniene, otită post-traumatică, surditate mixtă a părții stângi și hipoacuzie a părții stângi. Același diagnostic a fost confirmat printr-un raport al Institutului de Neurologie și Neurochirugie a Ministerului Sănătății, redactat în urma examinării medicale a reclamantului la 18 mai 2006.


La 24 mai 2006, procurorul G.B. de la Procuratura Buiucani a respins plângerea avocatului reclamantului din 28 aprilie 2006. Procurorul a indicat că polițiștii implicați în pretinsele acte de tortură au negat acuzațiile aduse împotriva lor, raportul medical din 28 aprilie 2006 nu confirma că reclamantul nu avea semne de violență pe corp, iar în biroul unde reclamantul pretinde că a fost torturat nu a fost descoperit nici un cuier. În ceea ce privește tentativa de suicid, procurorul a considerat că aceasta a fost simulată pentru a evita răspunderea penală.


Reclamantul a contestat în Judecătoria Buiucani decizia din 24 mai 2006, invocând faptul că procurorul a refuzat efectuarea unei expertize medicale independente, contrar art. 3 CEDO și prezentând raportul medical efectuat de Institutul de Neurologie și Neurochirugie, care a fost admis la dosar. La 15 iunie 2006, Judecătoria Buiucani a respins cererea reclamantului despre maltratarea sa de către polițiști, invocând aceleași motive care fuseseră indicate de Procuratura Buiucani, fără a se expune asupra raportul anexat de reprezentantul reclamantului.


La 22 iunie 2006, reclamantul a sesizat CtEDO cu o cerere individuală, prin care se plângea de violarea art. 3 CEDO, deoarece a fost supus maltratărilor și deoarece plângerea cu privire la matratare nu a fost examinată adecvat.


La 26 iunie 2006, Procurorul General al Republicii Moldova, dl Valeriu BALABAN, a adresat o scrisoare Baroului Avocaților din Republica Moldova, în care se referea la „fenomenul” implicării de către unii avocați din Republica Moldova a organizațiilor internaționale specializate în protecția drepturilor omului în examinarea cauzelor penale administrate de autoritățile naționale. În scrisoare era citată cauza reclamantului, în care avocatul s-a adresat la organizația Amnesty International. În scrisoare se menționa că „aceste organizații sunt folosite ca un instrument pentru servirea intereselor personale și pentru evitarea responsabilității penale a persoanelor învinuite” și că acest gen de practici ale avocaților constituie o defăimare a statului. În consecință, Procuratura Generală urma să examineze intentarea urmăririi penale împotriva avocatului reclamantului în temeiul art. 335 § 2 Cod penal. Această scrisoarea a fost larg discutată în presă. Printr-o declarație din 30 iunie 2006, Baroul Avocaților a calificat această scrisoare ca o tentativă de intimidare a avocaților.


Reclamantul pretindea violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) prin maltratarea reclamantului pe când se afla în custodia poliției, neasigurarea cu mâncare și apă între 25 și 27 aprilie 2006 și lipsa unei anchete efective din partea autorităților cu privire la plângerile cu privire la maltratare; violarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) prin lipsa unui recurs efectiv pentru a se opune încălcării dreptului său garantat de art. 3 CEDO și violarea art. 34 CEDO (cereri individuale) deoarece, prin scrisoarea sa din 26 iunie 2006, Procurorul General a amenințat avocatul reclamantului cu intentarea unui dosar penal pentru depunerea cererii la CtEDO.


Curtea a declarat inadmisibilă, ca vădit nefondată, pretenția reclamantului referitor la violarea art. 3 CEDO prin pretinsa neasigurare cu mâncare și apă a reclamantului între 25 și 27 aprilie 2006, pe motiv că reclamantul nu a prezentat probe în susținerea acestei pretenții.


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO prin maltratarea reclamantului pe perioada detenției. Curtea a notat că îi aparține statului să aducă explicații plauzibile leziunilor cauzate unei persoane când se afla în custodia autorităților, iar neonorarea acestei obligații determină o prezumție puternică că persoana a fost maltratată de autorități. Este indisputabil faptul că între 21 aprilie și 16 mai 2006 reclamantul s-a aflat în custodia poliției. Autoritățile naționale nu au constatat că reclamantul a fost maltratat și au motivat decizia lor prin raportul medical din 28 aprilie 2006. Curtea a avut dubii în privința credibilității raportului medical din 28 aprilie 2006. Ea a menționat că reclamantul a fost dus la Centrul de Medicină Legală de către polițiștii acuzați de maltratare și că examinarea medicală a avut loc în prezența lor. Este posibil ca reclamantul să se fi simțit intimidat de persoanele pe care el le-a acuzat de tortură. Cu atât mai mult, cu cât reclamantul pretindea că la 27 aprilie 2006 a fost torturat după ce s-a plâns avocatului despre maltratări. În aceste circumstanțe, Curtea nu poate acorda credibilitate unui asemenea raport medical. În observațiile depuse la CtEDO, Guvernul pretindea că rapoartele medicale din 16 iunie și 18 mai 2006 nu demonstrau că reclamantul suferea de o traumă cerebrală la momentul eliberării sale din detenție, iar eventualele semne de maltratare ar fi putut fi cauzate după eliberarea reclamantului din detenție. Curtea a respins aceste argumente, menționând că, deși raportul întocmit de către Centrul „Memoria” era datat din 16 iunie 2006, în el era indicat expres că examinarea medicală a avut loc la 16 mai 2006; iar raportul din 18 mai 2006 confirma diagnosticul stabilit de Centru. Prin urmare, Curtea a conchis că trauma craniană a reclamantului a fost provocată pe perioada detenției sale, iar autoritățile naționale nu au furnizat nici o explicație plauzibilă cu privire la originea traumei craniene.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO din cauza lipsei unei anchete efective din partea autorităților cu privire la plângerea despre maltratare. Curtea a notat că orice plângere credibilă de maltratare de către agenții statului impune statului obligația de a efectua o anchetă efectivă pentru stabilirea și atragerea la răspundere a persoanelor responsabile de maltratare. Ea a constatat existența mai multor lacune în ancheta efectuată de autoritățile naționale. În primul rând, cererea reclamantului de examinare medicală independentă adresată procuraturii a fost respinsă fără nici un motiv rezonabil. În al doilea rând, Judecătoria Buiucani nu a examinat argumentul avocatului reclamantului cu privire la refuzul procurorului de efectuare a unei expertize medicale independente, fără a oferi motive în acest sens. Instanța de recurs nu a atras atenția asupra argumentului avocatului precum că în urma examinării medicale din 16 mai 2006, pe corpul reclamantului s-au constatat urme de maltratare, precum nici nu s-a expus asupra raportului medical din 18 mai 2006, care menționa prezența semnelor de maltratare. Mai mult, procuratura a refuzat să examineze cererea avocatului relcamantului de reexaminare a cauzei în lumina documentelor întocmite de Centrul „Memoria”. Prin urmare, Curtea a conchis că autoritățile naționale nu au depus eforturi serioase de a investiga plângerea reclamantului cu privire la maltratare.


Curtea a considerat că nu este necesar de a examina separat pretenția cu privire la violarea art. 13 CEDO, deoarece aceasta este, în esență, identică cu pretenția examinată cu privire la lipsa unei anchete efective prin prisma art. 3 CEDO.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, că Moldova nu și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 34 CEDO.  Guvernul a argumentat că scrisoarea Procurorului General din 26 iunie 2006 nu avea scopul de intimida pe cineva, ci de a chema avocații să se conformeze normelor deontologice. Curtea a respins acest argument, considerând că limbajul folosit de Procurorul General; faptul că el a menționat expres numele avocatului reclamantului; și avertizarea de intentare a unui dosar penal, în urma depunerii de către avocat a cererii la organizații internaționale, pot fi interpretate ca o intimidare a avocatului reclamantului și a avocaților în general. Aceasta a fost percepția avocaților din Moldova și a Amnesty International. Curtea a notat că, deși în scrisoarea Procurorului General nu se face referire la cererea reclamantului și Curtea nu este sigură că Procurorul General cunoștea despre depunerea cererii la Curte, nici unul din aceste elemente nu este determinant, deoarece limbajul din scrisoare a avut un efect descurajator asupra intenției avocatului reclamantului de a depune și a menține cererea clientului său la Curte.


Curtea a acordat reclamantului EUR 14,000 cu titlu de daune morale și EUR 2,500 cu titlu de costuri și cheltuieli. 


Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către dl Roman ZADOINOV, avocat din Chișinău.


*  *  *



În cauza Flux și Samson c. Moldovei, ziarul Flux (primul reclamant) a publicat la 13 decembrie 2001 un articol intitulat „Un fost demnitar își înalță castele”. Acest articol se baza pe informația furnizată de către dna Z. Samson cu privire la un conflict între fiica sa, Aurelia SAMSON (al doilea reclamant), și ex-ministrul Construcțiilor, Gheorghe CÄ‚LUGÄ‚RU. În articol, printre altele, se afirma că „ex-ministrul Construcțiilor, Gheorghe Călugăru, a hotărât să se îmbogățească pe sărăcia altora”, „prin diverse metode, acesta îi forța pe bătrânii care locuiau într-o curte cu Aurelia, să-și părăsească casele în schimbul unor sume mizere”, „Gheorghe Călugăru a înălțat adevărate curți împărătești”. În afară de aceasta, în final, articolul conținea opinia dlui Călugăru oferită la telefon privind acea situație, care reclama o construcție neautorizată ridicată de familia Samson.


La 17 septembrie 2001, dl Călugăru a înaintat o acțiune împotriva celor doi reclamanți, prin care pretindea că informația din pasajele de mai sus nu corespundea realității și îi lezează onoarea și demnitatea, solicitând dezmințirea ei și compensații morale pentru defăimarea sa. Din inițiativa dnei Samson, înainte de pronunțarea hotărârii de judecată a primei instanțe, ziarul Flux a publicat scuzele sale față de fostul ministru pentru dauna morală cauzată, fără a recunoaște însă pretențiile acestuia din acțiunea de judecată.


La 17 octombrie 2002, Judecătoria sectorului Buiucani a satisfăcut parțial pretențiile dlui Călugăru, în urma publicării scuzelor. Instanța a apreciat ca necorespunzând adevărului următoarea „informație”: „un fost demnitar își înalță castele”, „vecinii spun că el le dă în chirie, agonisind o groază de bani”, „ex-ministrul Construcțiilor, Gheorghe Călugăru, a hotărât să se îmbogățească pe sărăcia altora”, „prin diverse metode, acesta îi forța pe bătrânii care locuiau într-o curte cu Aurelia, să-și părăsească casele în schimbul unor sume mizere”, „Gheorghe Călugăru a înălțat adevărate curți împărătești”, „el i-a spus Aureliei că-și va atinge scopul cu orice preț” și „că-i va face viața imposibilă”. Instanța a obligat ziarul să publice o dezmințire pe aceeași pagină a ziarului și la aceeași rubrică și să plătească dlui Călugăru MDL 1,404 (EUR 105 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral și taxa de stat.


În cererea de apel împotriva hotărârii din 17 octombrie 2002, ziarul Flux a susținut că declarațiile publicate constituiau judecăți de valoare, veridicitatea cărora nu era susceptibilă de a fi demonstrată și a subliniat că nu a existat nici o reacție asupra faptului că mama celui de-al doilea reclamant și-a confirmat afirmațiile în instanța de judecată. La 14 ianuarie 2003, Tribunalul Chișinău a respins apelul reclamantului și a menținut hotărârea de judecată din 17 octombrie 2002. Cererea de recurs a reclamantului împotriva deciziei Tribunalului Chișinău a fost respinsă de Curtea de Apel a Republicii Moldova la 20 martie 2003.


În fața Curții, ziarul Flux  pretindea violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare) prin obligarea sa la plata despăgubirilor și publicarea dezmințirilor în cauza în defăimare intentată de Gheorghe Călugăru, ex-ministru al Construcțiilor. Aurelia SAMSON pretindea violarea art. 8 CEDO.


După depunerea cererii, Aurelia SAMSON a informat Curtea că nu mai dorește să mențină pretenția sa. Din acest motiv, Curtea a decis să lase pretenția ei fără examinare. 


Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că în această cauză a existat o ingerință în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” și urmărea „un scop legitim” de protecție a reputației dlui Călugăru, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.


Curtea a notat că ziarul Flux a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece nu a putut demonstra veridicitatea informației publicate. Chiar dacă ziarul a susținut că cea mai mare parte a informației publicate constituia judecăți de valoare și, în cererile sale de apel și recurs, s-a referit la câteva fapte suplimentare, nici una dintre instanțele naționale nu a comentat și nu a răspuns la aceste argumente. Curtea a considerat că expresiile „un fost demnitar își înalță castele”, „ex-ministrul Construcțiilor, Gheorghe Călugăru, a hotărât să se îmbogățească pe sărăcia altora” constituie judecăți de valoare care exprimau opinia ziarului asupra activităților de construcție ale dlui Călugăru și consecințele lor asupra vecinilor acestuia și nu se poate spune că acestea nu se bazau pe un substrat factologic suficient. Curtea a reamintit că cerința de a demonstra că judecățile de valoare corespund adevărului este irealizabilă și afectează libertatea de opinie, care este un element fundamental garantat de art. 10 CEDO.


Curtea a notat că obligarea ziarului de a proba adevărul informației răspândite și, pe de altă parte, ignorarea probelor prezentate în acest sens nu poate fi justificată într-o societate democratică.  În procedurile naționale ziarul a făcut referire la declarațiile mamei celui de al doilea reclamant pentru a demonstra că faptele răspândite de el nu sunt false. Instanțele de judecată nu s-au expus asupra acestei probe prezentate de ziar.


Curtea a reiterat că „pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la diseminarea declarațiilor făcute de o altă persoană într-un interviu ar afecta serios contribuția presei la discutarea chestiunilor de interes public și nu ar trebui să fie admisă decât dacă există motive deosebit de întemeiate pentru a face acest lucru”. În articol se conțineau următoarele declarații ale unor terțe persoane: „vecinii spun că el le dă în chirie, agonisind o groază de bani”, „el i-a spus Aureliei că-și va atinge scopul cu orice preț” și „că-i va face viața imposibilă”. Curtea a ținut cont de tonul balansat al articolului și de faptul că după ce a prezentat punctul de vedere al uneia din părți, ziarul a dat posibilitate cititorului de a afla punctul de vedere al celeilalte părți și s-a referit la unele documente care sugerau că al doilea reclamant nu a respectat unele prevederi legale. Chiar dacă în articol se conținea o doză de exagerare sau de provocare, ziarul Flux a respectat principiile inerente unui jurnalism responsabil. Pe lângă acestea, articolul punea în discuție întrebări de interes public, și anume, pretinsele abuzuri ale unui fost funcționar de stat și incapacitatea justiției moldave de a reacționa în mod adecvat. În circumstanțele de mai sus, Curtea nu a găsit motive suficient de convingătoare pentru a admite pedepsirea ziarului pentru declarațiile terților.


Ținând cont de cele expuse și de faptul că orice prejudiciere care ar fi putut fi adusă reputației dlui Călugăru a fost reparată prin publicarea promptă a scuzelor, Curtea a considerat că ingerința în libertatea de exprimare a ziarului nu a fost „necesară într-o societate democratică”.


Curtea a acordat ziarului Flux EUR 112 cu titlu de daune materiale (echivalentul în euro la ziua pronunțării hotărârii naționale a sumelor acordate lui Gheorghe CÄ‚LUGÄ‚RU și echivalentul în euro a taxei de stat plătite pentru examinarea cauzei în apel și recurs), EUR 3,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli. 


Reclamanții au fost reprezentați la CtEDO de către Vladislav GRIBINCEA, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.