La 18 septembrie 2007, Camera a Patra a Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea), examinând cauza Ivanțoc și alții c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 23687/05), a decis, în temeiul art. 30 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, să se desesizeze în favoarea Marii Camere a Curții. Orice obiecție privind desesizarea în favoarea Marii Camere urmează a fi motivată și expediată de către părți până la 19 octombrie 2007. În cazul în care una din părți se opune, cauza va fi examinată în Cameră.


***


Andrei IVANȚOC si Tudor PETROV-POPA au expediat la 10 iunie 2005 o nouă cerere la Curte. Pe lângă aceștia doi, cererea a fost semnată de către Eudochia IVANȚOC, soția primului reclamant, și de către Victor PETROV, fiul celui de-al doilea reclamant.


Primul și al doilea reclamant au fost reținuți în anul 1992 în Transnistria și condamnați de către „Judecătoria supremă a RMN” în anul 1993 la 15 ani privațiune de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva „statalității RMN”.


La 8 iulie 2004, Curtea a pronunțat hotărârea sa în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, în care, printre altele, a constatat că reclamanții nu au fost deținuți „în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent” în sensul para. 1 a) al art. 5 al Convenției și a dispus statelor pârâte asigurarea eliberării imediate a lui Ivanțoc și Petrov-Popa. Acești reclamanți au fost eliberați abia la 2 iunie 2007 și, respectiv, la 4 iunie 2007, după expirarea termenului lor de detenție.


Andrei IVANȚOC și Tudor PETROV-POPA pretind că prin detenția lor după adoptarea hotărârii Curții în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei le-a fost încălcat dreptul garantat de art. 5 al Convenției (dreptul la libertate și siguranță). Ei mai pretind că tratamentele la care au fost supuși și condițiile lor de detenție au fost contrare art. 3 al Convenției (interzicerea torturii), precum și violarea art. 8 din Convenție, pe motiv că pe perioada deținerii ilegale nu au putut să-și realizeze dreptul la viață privată și corespondență.


Eudochia IVANȚOC si Victor PETROV pretind că, datorită legăturilor familiale cu primii doi reclamanți, suferințele care le-au fost cauzate prin detenția arbitrară a lui Andrei IVANȚOC și Tudor PETROV-POPA, reprezintă tratamente contrare art. 3 al Convenției, iar limitările impuse vieții lor private si de familie nu pot fi justificate si sunt contrare art. 8 al Convenției (dreptul la respectul vieții private si familiale).


Toți reclamanții solicită constarea violării art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) și a art. 46 (forța obligatorie și executarea hotărârilor) ale Convenției, deoarece ei nu au avut șanse de a se opune efectiv violărilor drepturilor lor în statele pârâte și acestea nu au întreprins măsurile necesare pentru a pune capăt acestor încălcări.


Cererea este îndreptată împotriva guvernelor Federației Ruse și Republicii Moldova, deoarece prin hotărârea Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, Curtea a stabilit că Federația Rusă este responsabilă pentru violarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de a.n. RMN, iar Republica Moldova avea obligația de a întreprinde măsuri pentru eliberarea lui Andrei IVANȚOC si Tudor PETROV-POPA.


La 21 martie 2006, Curtea a comunicat cererea guvernelor și a invitat părțile să răspundă în observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei la următoarele întrebări:


1. Având în vedere faptul că executarea hotărârii Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, din 8 iulie 2004, este pendinte în fața Comitetului de Miniștri și luând în considerație măsurile întreprinse până acum de guvernele pârâte în vederea executării hotărârii sus-menționate, este oare Curtea competentă să examineze pretențiile reclamanților cu privire la executarea hotărârii?


2. Dacă da, există oare o violare a art. 5 sau/și a art. 46 ale Convenției, dat fiind faptul că, după aproape 20 de luni după adoptarea hotărârii Curții din 8 iulie 2004, primii doi reclamanți continuă să fie deținuți în Transnistria (para. 490 al hotărârii Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei)?


3. Sunt oare condițiile de detenție ale primilor doi reclamanți, după 8 iulie 2004, contrare art. 3 al Convenției și sunt oare aceste condiții contrare art. 8 al Convenției în măsura în care îi privește pe primii doi reclamanți?


4. Reprezintă oare condițiile de detenție ale primilor doi reclamanți, după 8 iulie 2004, o ingerință în dreptul celui de-al treilea și al patrulea reclamant garantat de art. 8 al Convenției și dacă da, este oare această ingerință justificată în sensul para. 2 al art. 8 CEDO?


Până la sfârșitul anului 2006, atât guvernele pârâte, cât și reclamanții au depus observațiile solicitate de Curte. Datorită faptului că câțiva reclamanți dețin cetățenia română, Guvernul României a acceptat să intervină în procedura în fața Curții de partea reclamanților în modul stabilit de art. 36 al Convenției.


În fața CtEDO reclamanții sunt reprezentați de Vitalie NAGACEVSCHI si Vladislav GRIBINCEA, președinte și, respectiv, membru al organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.


***


O Cameră a Curții se poate desesiza în favoarea Marii Camere doar în cazurile când cauza examinată de Cameră ridică o problemă gravă privind interpretarea Convenției sau a protocoalelor sale sau dacă soluția unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce la o contradicție cu o hotărâre emisă anterior de Curte. Până la moment, Curtea Europeană a examinat conform acestei proceduri cauzele moldovenești Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei și Guja c. Moldovei.


Circumstanțele cauzei formulate de grefa CtEDO în această cauză le puteți găsi aici.


Întrebările puse de Curte părților le puteți găsi aici.