La 1 februarie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat hotărârea sa în cauza Ramazanova și alții c. Azerbaïdjanului (cererea nr. 44363/02, depusă la 22 noiembrie 2002).


Principalele circumstanțe ale cauzei


La 4 aprilie 2001 patru persoane au decis fondarea unei organizații neguvernamentale.  La 9 aprilie 2001 ei au depus o cerere la Ministerul Justiției în vederea înregistrării oficiale a organizației.


La 18 mai 2001 Ministerul a remis documentele depuse reclamanților, fără a emite un certificat de înregistrare sau a refuza oficial înregistrarea organizației, pe motiv că statutul ei nu era conform art. 6 al Legii privind organizațiile neguvernamentale. Între iunie 2001 și iulie 2002 reclamanții au depus alte trei cereri de înregistrare care au fost reîntoarse pentru rectificarea statutului organizației în vederea conformității acestuia cu legislația națională. În ianuarie 2003, după încă o modificare a statutului, reclamanții au depus a cincia cerere de înregistrare. Restituirea documentelor în aceste cazuri a avut loc peste câteva luni, chiar dacă legea prevedea un termen de 10 zile pentru o asemenea procedură.


Reclamanții au intentat patru acțiuni în care solicitau obligarea Ministerului Justiției să înregistreze organizația și să le plătească compensații morale. Prima acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, cea de-a doua ca inadmisibilă iar cea de-a patra nu a fost pusă pe rol pe motiv că acțiunile reclamanților în cadrul procedurilor anterioare erau pendinte în fața autorităților competente.


La 11 mai 2004 (după comunicarea cererii) Curtea Constituțională a admis cea de-a treia acțiune și a casat toate hotărârile judecătorești emise anterior ca fiind contrare garanțiilor judiciare care protejează drepturile omului și libertățile fundamentale‚ enunțate de Constituție. Curtea Constituțională a trimis cauza spre reexaminare.


La 18 februarie 2005, în urma celea de-a cincia solicitări a reclamanților, Ministerul Justiției a înregistrat organizația și a eliberat un certificat oficial de înregistrare. În aceeași zi a fost emisă o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă cererea reclamanților pe motiv că organizația a fost deja înregistrată, iar legea nu prevedea posibilitatea încasării daunelor morale în asemenea cauze. Această hotărâre a devenit irevocabilă.


Într-o nouă procedură reclamanții au mai solicitat o dată compensații morale pentru înregistrarea tardivă a organizației. Printr-o hotărâre judecătorească din 8 decembrie 2006 a fost constatat că înregistrarea tardivă a organizației a fost contrară art. 9 al Legii privind înregistrarea entităților juridice. Trei din patru reclamanți au primit împreună suma de aproximativ EUR 705 cu titlu de prejudiciu moral.


Reclamații pretindeau inter alia că tergiversarea înregistrării organizației neguvernamentale de către Ministerul Justiției este contrară dreptului lor la libertatea de asociere garantat de art. 11 al Convenției.


Decizia Curții


În această cauză Curtea a constatat că restituirea documentelor constitutive ale organizației obștești fără înregistrare, pe motiv că actele constitutive ale organizației nu sunt conforme legislației naționale cu privire la asociații, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la asociere garantat de art. 11 al Convenției. Curtea a notat că chiar dacă restituirea documentelor nu reprezintă un refuz formal (persoanele având dreptul să depună o nouă cerere după înlăturarea carențelor), el reprezintă un refuz de facto deoarece reclamanții nu au putut să se asocieze timp de peste 4 ani, iar fără înregistrare organizația nu putea beneficia de granturi, care este principala sursă de existență a organizațiilor neguvernamentale din Azerbaidjan.


Curtea a subliniat că Ministerul Justiției restituia documentele prezentate de reclamanți cu depășirea termenelor prevăzute de lege. Curtea a respins argumentul Guvernului precum că restituirea întârziată a documentelor se datora volumului mare de muncă al autorităților. Ea a notat că ține de sarcina fiecărui stat parte la Convenție de a-și organiza sistemul de înregistrare națională și de a lua măsurile necesare pentru ca autoritățile competente să se poată conforma termenelor fixate de propria legislație.


Dreptul intern nu prevedea posibilitatea înregistrării automate în cazul în care Ministerul Justiției nu acționa în termene legale și nici nu limita numărul de ori în care Ministerul putea reîntoarce documentele fără o decizie definitivă, permițând astfel autorităților să tergiverseze arbitrar procedura de înregistrare prin prezentarea unor noi obiecții. Din acest motiv Curtea a constatat că dreptul intern nu a oferit reclamanților o protecție juridică contra acțiunilor arbitrare ale Ministerului Justiției. Prin urmare, legislația națională care guvernează această chestiune nu reprezenta o „lege” în sensul Convenției. Din acest motiv Curtea a decis în unanimitate că a avut loc violarea art. 11 al Convenției Europene.


Curtea a acordat reclamanților EUR 4 000 cu titlu de prejudiciului moral și EUR 2 000 pentru cheltuieli de reprezentare.


Textul integral al hotărârii este disponibil în limba engleză pe pagina web a Curții Europene a Drepturilor Omului (www.echr.coe.int/echr).