La 16 ianuarie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat două hotărâri pe marginea a două cereri depuse împotriva Republicii Moldova, în ambele cauze constatând violarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.


*  *  *


În cauza Bujnița c. Moldovei (cererea nr. 36492/02), reclamantul, care era învinuit de viol, a fost achitat de Judecătoria sectorului Râșcani la 26 iunie 2001.


La 14 august 2001 Tribunalul mun. Chișinău a casat sentința Judecătoriei sectorului Râșcani, l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea violului și l-a condamnat la 5 ani privațiune de libertate. Totodată, Tribunalul mun. Chișinău a aplicat Legea privind amnistia din 10 august 2001 și l-a liberat pe reclamant de executarea pedepsei penale.


Prin decizia irevocabilă a Curții de Apel a Republicii Moldova din 30 octombrie 2001 a fost casată decizia Tribunalului mun. Chișinău, cu menținerea sentinței Judecătoriei sectorului Râșcani prin care reclamantul a fost achitat.


În urma recursului în anulare înaintat de către adjunctul Procurorului General, la 26 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 30 octombrie 2001, cu menținerea deciziei Tribunalului mun. Chișinău prin care reclamantul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de viol.


CtEDO a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenției (dreptul la un proces echitabil), deoarece prin casarea unei hotărâri judecătorești definitive printr-o procedură nelimitată în timp, lansată de procuror, a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice. Curtea a notat că autoritățile nu au prezentat argumente suficiente care ar justifica casarea sentinței irevocabile.


Curtea a acordat reclamantului EUR 2,000 cu titlu de prejudicii morale și EUR 1,250 cu titlu de cheltuieli de reprezentare. Curtea a subliniat că reclamantul continuă să suporte până în prezent consecințele casării deciziei Curții de Apel din 30 octombrie 2001 și a sugerat că cea mai bună soluție pentru înlăturarea acestor consecințe ar fi achitarea reclamantului.


Persoanele responsabile de condamnarea Moldovei în această cauză (conform funcției la ziua comiterii abaterii) sunt:



  1. a depus recursul în anulare – Vasile SOLOMON, Prim-adjunct al Procurorului General;

  2. au admis recursul în anulare – Constantin GURSCHI, Raisa BOTEZATU și Natalia MOLDOVAN, vicepreședinte și, respectiv, judecători la Curtea Supremă de Justiție.

*  *  *


I. În cauza Pruneanu c. Moldovei (cererea nr. 6888/03) reclamantul a fost reținut la domiciliul său la 10 mai 2001, fiind suspectat de furtul unor animale. El a fost dus în biroul polițistului de sector din Primăria Sipoteni unde a fost bătut de polițiști până ce și-a pierdut cunoștința. Ulterior, el a fost dus cu mașina poliției la Comisariatul de poliție din or. Călărași, unde a fost încătușat și legat cu cătușele de un radiator. După ce și-a recăpătat cunoștința, reclamantul a reușit să fugă și s-a adresat la un spital, unde a primit tratament.


La 14 mai 2001 medicii au întocmit un raport medical, în care au constatat vânătăi pe corpul reclamantului, paralizia părții stângi a feței, comoție cerebrală, perforarea timpanului urechii stângi în urma unei barotraume (traumă cauzată prin schimbarea rapidă și extremă a presiunii). Medicii au constatat că vătămările au fost cauzate prin lovituri cu obiecte contondente, posibil la 10 mai 2001.


În 2002 reclamantul s-a plâns de această maltratare avocatului parlamentar. Plângerea a fost transmisă de către avocatul parlamentar spre examinare Procuraturii județului Ungheni. La 25 februarie 2003 procuratura a respins plângerea ca neîntemeiată, deoarece vătămările corporale au fost cauzate în urma săririi din automobilul poliției cu care era transportat la Călărași. Procurorul a mai constatat că nu erau indicii de maltratare.


II. Până la 10 iulie 2002 reclamantul a fost căutat de poliție. La 10 iulie 2002 el a fost reținut, în timpul unei tentative de furt împreună cu o altă persoană a unui apartament de la etajul 3, în mun. Chișinău. Reclamantul a încercat să fugă sărind de pe balcon și și-a fracturat piciorul stâng. El a fost dus la secția de poliție Buiucani. Reclamantul pretindea că la poliție a fost supus torturii pentru a-și recunoaște vina. Peste 12 ore de la reținere poliția a chemat salvarea, reclamantul fiind transportat pe targă și spitalizat la Spitalul de Urgență.


La 12 iulie 2002 a fost întocmit un raport medical în care au fost constatate mai multe fracturi ale coastelor, fractura unui deget al mânii stângi, fractura piciorului stâng, comoție cerebrală și numeroase vânătăi pe față și pe corp.


La 6 august 2002 reclamantul a depus o plângere la procuratură în privința maltratărilor la care a fost supus la 10-11 iulie 2002. Procuratura a dispus efectuarea expertizei medico-legale pentru a stabili originea vătămărilor corporale. Conform raportului de expertiză din 2 decembrie 2002, vătămările puteau fi cauzate atât prin maltratare, cât și prin cădere de la etajul 3. Ca urmare a acestei concluzii, procuratura a refuzat intentarea dosarului penal pentru maltratare.


III. Reclamantul pretindea în fața Curții că a fost maltratat la 10 mai 2001 și 10-11 iulie 2002, contrar art. 3 al Convenției. El susținea că examinarea plângerilor sale cu privire la maltratare nu au fost examinate adecvat, contrar aceluiași articol. Reclamantul solicita, în final, constatarea violării art. 13 al Convenției prin imposibilitatea de a obține compensații pentru maltratare, deoarece nu au fost stabilite persoanele care l-au maltratat.


Examinând prima învinuire de maltratare, Curtea a notat că Guvernul trebuie să aducă o explicație plauzibilă și suficientă vătămărilor corporale apărute după ce persoana se afla în custodia autorităților. Curtea a constat că explicația Guvernului precum că aceste vătămări au fost cauzate prin sărirea din automobilul poliției la 10 mai 2001 nu este plauzibilă și suficientă. Astfel, Curtea a notat că nu existau martori independenți care ar fi confirmat că reclamantul a sărit din automobilul poliției, că procuratura nu a luat în calcul contradicțiile dintre declarațiile polițiștilor, că un polițist nu a fost interogat și că nu au fost luate în considerație natura vătămărilor corporale care nu puteau fi cauzate prin cădere din automobil. Ca urmare, a existat o violare a art. 3 al Convenției (interzicerea torturii) în această parte.


Examinând cea de-a doua învinuire de maltratare, Curtea a constatat că nu poate stabili cu certitudine dacă vătămările corporale au fost cauzate prin maltratare. Raportul medical din 2 decembrie 2002 nu stabilea exact originea vătămărilor corporale și existau divergențe în declarațiile persoanelor învinuite. Prin urmare, Curtea nu a putut constata violarea art. 3 al Convenției în această parte. Curtea însă a stabilit că datorită faptului că reclamantul nu a fost dus pentru examinare medicală după ce a fost reținut, nu a putut fi stabilită originea maltratărilor. Din acest motiv a fost încălcată obligația pozitivă a statului de a ancheta adecvat învinuirile de maltratare, ceea ce reprezintă o altă violare a art. 3 al Convenției.


Curtea a mai constatat violarea art. 13 al Convenției (dreptul la un recurs efectiv), deoarece, conform Codului Civil, reclamantul putea pretinde la compensații doar pentru acțiuni ilegale, iar autoritățile nu au stabilit vinovăția polițiștilor în maltratarea reclamantului la 10 mai 2001.


Curtea a acordat reclamantului EUR 8,000 cu titlu de prejudicii morale și EUR 1,400 cu titlu de cheltuieli de reprezentare.


Persoanele responsabile de condamnarea Moldovei în această cauză (conform funcției la ziua comiterii abaterii) sunt:



– au refuzat intentarea dosarelor penale – S. Arteni, anchetator, Procuratura sectorului Calarași; V. Ciuprov, anchetator, Procuratura județului Ungheni.


*  *  *


În fața Curții ambii reclamanți au fost reprezentați de către Vitalie IORDACHI, membrul organizației obștești „Juriștii pentru drepturile omului”.


Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curții (http://www.echr.coe.int/).