La 17 iunie 2008, CtEDO a pronunțat deciziile Berezin c. Moldovei (cererea nr. 24159/04) și 10 cereri c. Moldovei (cererile nr. 38656/05, 38657/05, 38658/05, 38659/05, 38660/05, 38661/05, 38662/05, 38663/05, 38664/05 și 38665/05).
***
În cauza Berezin c. Moldovei, reclamanta, Liubovi BEREZIN, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ea a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 1000 (USD 240 la acea dată). În 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând rezilierea contractului.
În 2001, reclamanta a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie până la acea dată și obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 9 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a obligat ASITO să plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.
În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.
În 2002, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantei, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 19 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis pretențiile ASITO și a reziliat contractul din 1994.
La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea contestată și a notat că ASITO nu putea invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.
După ce cererea reclamantei la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 noiembrie 2003. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General și a anulat decizia din 19 noiembrie 2003. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO și de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 9 aprilie 2002 și a acordat reclamantei EUR 3,515 cu titlu de daune materiale și EUR 2,000 cu titlu de daune morale. Instanța a confirmat validitatea contractului din 1994 și a notat că părțile trebuie să respecte prevederile acestuia.
În fața Curții, reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), deoarece hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea ASITO a încălcat principiului securității raporturilor juridice și a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecția proprietății.
La 26 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat prin adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, el a prezentat o dovada de plată din 23 aprilie 2008, potrivit căreia reclamanta a primit sumele acordate prin decizia din 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantei i-a fost acordată o compensație adecvată și a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curții.
La 11 aprilie 2008, reclamanta, de asemenea, a comunicat Curții rezultatul procedurilor naționale care s-au finalizat cu decizia Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, ea, de asemenea, a confirmat plata sumelor acordate prin decizia din 20 decembrie 2007 și, considerând că i-au fost acordate compensații adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curții.
Luând în considerație art. 37 § 1 (a) și (b) CEDO și faptul că reclamanta a primit o compensație adecvată la nivel național, Curtea a notat că ea nu mai dorește să-și mențină cererea. Mai mult ca atât, potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanțe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său.
***
În cauza 10 cereri c. Moldovei, reclamanții, Elena MELINTE, Alla FILIPOVICI, Nina HANGANU, Maria ȘOLTOIANU, Liubovi REDICA, Tatiana PILAT, Tamara ȘOLTOIANU, Olga ROȘU, Ion COJOCARU și Galina OPREA, activau în cadrul unei companii de stat („compania”) administrată de Ministerul Transportului și Comunicațiilor. Între 1999 și 2001, compania și-a încetat activitatea și nu a achitat salariile reclamanților. În 2001, reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva companiei, solicitând achitarea salariilor. Toți reclamanții au obținut hotărâri judecătorești executorii în favoarea lor. Totuși, hotărârile nu au fost executate până la acest moment.
În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecția proprietății), în urma neexecutării hotărârilor judecătorești în favoarea lor.
La 12 martie 2008, Guvernul a prezentat Curții o propunere de încheiere a acordului amiabil, prin care s-a angajat să plătească reclamanților, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, anumite sume de bani (dnei Melinte – EUR 3,060, dnei Filipovici – EUR 3,450, dnei Hanganu – EUR 2,986, dnei Maria Șoltoianu – EUR 2,657, dnei Redica – EUR 3,075, dnei Pilat – EUR 2,680, dnei Tamara Șoltoianu – EUR 2,370, dnei Roșu – EUR 2,910, dlui Cojocaru – EUR 3,454 și dnei Oprea – EUR 2,980) cu titlu de compensații pentru daune materiale și morale, iar reclamanții vor retrage cererile sale de pe rolul Curții.
La 12 ianuarie 2008, Curtea a primit o declarație a reprezentantului reclamanților, potrivit căreia reclamanții sunt de acord cu propunerile Guvernului în vederea încheierii acordului amiabil.
Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și că nu găsește niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.
În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către V. Guțu, avocat din Chișinău.
