Foto: www.echr.coe.int

18 septembrie 2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Stomatii c. Moldovei și Rusiei, cererea nr. 69528/10. Cauza se referă la moartea fiului reclamantei, în timp ce efectua serviciul militar obligatoriu în armata „Republicii Moldovenești Nistrene” („rmn”). Curtea a constatat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de fiul reclamantului și că nu a încălcat Articolul 2 din Convenție, în timp ce Federația Rusă a încălcat sub aspect procedural și material Articolul 2 din Convenție.

Reclamanta, Svetlana Stomatii, este de naționalitate ucraineană, născută în 1963 și locuiește în Vărăncău (regiunea transnistreană a Republicii Moldova).

În mai 2010, fiul reclamantei,  Alexander Stomatii a fost găsit mort în jurul orei 22:00 la pământ întins pe spate, la aproximativ cinci metri de baracă. Medicul legist a ajuns la concluzia că a murit în urma unei răni la cap provocate de un glonț – care cel mai probabil a fost tras dintr-o armă de tip Kalashnikov – și un al doilea glonț tras în spate. O lună mai târziu, procurorul militar din „rmn” a informat-o pe doamna Somatii că ancheta a dezvăluit că moartea fiului său a survenit în rezultatul unor acțiuni imprudente ale recrutului F., care și-a recunoscut vina. Potrivit lui F., Alexander Somatii băuse în timp ce era în gardă și, în prezența altor soldați, își puse arma la bărbie. F. a încercat să-i ia arma, dar a apăsat accidental declanșatorul, cauzând astfel moartea lui Alexander Somatii. Două-trei minute mai târziu, F. hotărî să mute arma, care se afla la pământ, dar, din nefericire, a tras un alt glonț care a lovit victima în spate.

În martie 2011, F., a fost găsit vinovat și a fost condamnat la doi ani de detenție. Sentința a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție din „rmn” în mai 2011. Totuși, F. a fost eliberat în temeiul unei legi privind amnistia.

Plângerile înaintate de doamna Somatii autorităților moldovenești și ruse au rămas nesoluționate. Autoritățile ruse nu au răspuns, iar autoritățile moldovenești au suspendat procedura de două ori pe motiv că nimeni care ar putea fi acuzat nu a fost identificat.

Bazându-se pe Articolele 2 (dreptul la viață) și 13 (dreptul la o cale de atac efectivă) din Convenție, reclamanta s-a plâns de moartea fiului său în timpul executării serviciului militar obligatoriu și de lipsa unei investigații efective asupra circumstanțelor morții sale.

Decizia Curții

Jurisdicția

Curtea a notat, că deși Moldova nu deține nici un control efectiv asupra actelor „rmn”, faptul că regiunea este recunoscută în temeiul dreptului public internațional, ca parte a teritoriului Moldovei dă naștere unei obligații pentru statul respectiv, în conformitate cu Articolul 1 din Convenție, să ia măsurile diplomatice, economice, judiciare și alte care sunt atât în puterea sa și în conformitate cu dreptul internațional, în scopul de a garanta exercitarea drepturilor și libertăților definite în Convenție celor care locuiesc acolo. Obligația Moldovei, în temeiul Articolului 1 din Convenție, este o obligație pozitivă.

În măsura în care Federația Rusă este parte în cauză, Curtea a notat că a constatat deja că Federația Rusă a contribuit atât militar cât și politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană în 1991-1992 (a se vedea cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei). De asemenea, Curtea a constatat, în cazurile ulterioare vizând regiunea transnistreană, „rmn” a fost capabilă să continue să existe și să reziste eforturilor Moldovei și comunității internaționale de rezolvare a conflictului, datorită suportului Rusiei în domeniul militar, economic și politic (a se vedea cauza Mozer c. Moldovei și Rusiei). Prin urmare, Curtea a concluzionat în cauza Mozer, că „rmn” este la un nivel înalt de dependență de sprijinul oferit de Federația Rusă, un indiciu puternic că Rusia exercită un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților „rmn” și că, prin urmare, reclamantul intră sub jurisdicția Rusiei în temeiul Articolului 1 din Convenție.

Cu privire la aspectul procedural al articolului 2 din Convenției

Curtea a reiterat faptul că obligația de a proteja dreptul la viață impusă prin Articolul 2 din Convenției obligă efectuarea unei forme eficiente de investigații atunci când o persoană își pierde viața în circumstanțe suspecte.

De asemenea, a reamintit că eficiența investigației trebuie să fie evaluată pe baza mai multor parametri-cheie: caracterul adecvat al investigației, promptitudinea anchetei, participarea rudelor victimei la ea și independența investigației. Acești parametri sunt interdependenți și nu constituie, în mod izolat, un scop în sine.

Curtea a considerat că ancheta în acest caz nu a fost adecvată. În consecință, a constatat că a avut loc o încălcare de ordin procedural al Articolului 2 din Convenție.

Cu privire la aspectul material al Articolului 2 din Convenției

Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, atunci când evenimentele în cauză, în totalitate sau în mare parte, sunt cunoscute exclusiv de autorități, ca și în cazul persoanelor aflate în custodia autorităților, decesul sau vătămarea corporală în timpul acestei perioade de detenție dă naștere unor prezumții puternice de facto. Sarcina probei revine în acest caz, autoritățile care trebuie să furnizeze o explicație satisfăcătoare și convingătoare.

În unele cazuri, această obligație a fost extinsă la decese în zonele aflate sub controlul autorităților de stat, cum ar fi cazărmi militare (a se vedea, de exemplu, Bekr c. Turciei, nr. 27866/03, § 42 -43, 24 martie 2009).

Curtea a reiterat că Articolul 2 din Convenția impune statelor o obligație pozitivă de a lua toate măsurile preventive necesare pentru a proteja o persoană a cărei viață este în pericol de actele criminale ale altora sau, după caz, prin propriile sale acțiuni, atunci când acea persoană este responsabilitatea autorităților. Se subliniază faptul că această obligație este fără îndoială în domeniul serviciului militar obligatoriu și că, atunci când un stat impune serviciu național obligatoriu cetățenilor săi el trebuie să exercite cea mai mare diligență, în special în ceea ce privește utilizarea armelor. Cu toate acestea, trebuie luat în considerare imprevizibilitatea comportamentului uman și trebuie interpretată obligația pozitivă a statului, astfel încât să nu impună o sarcină imposibilă sau disproporționată.

Curtea a concluzionat că ancheta în acest caz nu a fost adecvată, deoarece deficiențele grave au împiedicat rigurozitatea. Prin urmare, este de părere că autoritățile „rmn” nu au oferit o explicație satisfăcătoare și convingătoare a circumstanțelor legate de moartea lui Alexandru Stomațiu.

Astfel, Curtea a constatat că a fost încălcat sub aspect material Articolul 2 din Convenție.

Totodată, Curtea a constatat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive față de fiul reclamantului și că nu a încălcat Articolul 2 din Convenție, în timp ce Federația Rusă a încălcat sub aspect procedural și material Articolul 2 din Convenție.

Reclamanta a cerut 60.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 6.450 cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea i-a acordat 50.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 3.000 cu titlu de costuri și cheltuieli și urmează a fi achitați de către Federația Rusă.

În fața Curții reclamanta a fost reprezentată de către A. Postică, avocat din Chișinău.