Foto: http://www.echr.coe.int

26 iunie 2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Mocanu şi alţii c. Moldovei, cererea nr. 8141/07, prin care a constatat încălcarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1 (respectarea proprietății) la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind încălcată procedura legală de expropriere a terenurilor agricole deținute de către reclamanți. Curtea a rezervat chestiunea satisfacţiei echitabile, pentru o hotărâre separată.

Reclamanţii, Victor Mocanu, Pavel Răducanu și Semion Mititelu, născuţi respectiv în 1951, 1935 şi 1961, locuiau la momentul faptelor în oraşul Sîngera, municipiul Chișinău şi erau proprietari ai unor terenuri agricole, situate în Sîngera. Victor Mocanu şi Pavel Răducanu au decedat în anul 2008, respectiv 2013. Fiul primului reclamant şi fiica celui de al doilea reclamant şi-au exprimat dorinţa de a continua examinarea cererii.

În temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi Articolului 13 din Convenție, reclamanții au pretins a fi victime ale exproprierii ilegale, fără o despăgubire promptă și echitabilă pentru prejudiciul suferit, precum și absența, în dreptul intern, a un remediu eficient împotriva acestui tip de expropriere.

În fapt

Prin decizia din 9 noiembrie 2004, Guvernul Republicii Moldova a decis să reia construcția secțiunii liniei de cale ferată Revaca-Căinari. La 21 decembrie 2004, Consiliul local al orașului Sângera a aprobat lista persoanelor ale căror terenuri agricole urmau să fie transferate în proprietatea statului pentru construirea căii ferate în cauză. Potrivit acestei liste, primul reclamant urma să fie expropriat de 0,41 hectare de teren agricol, al doilea de 1,53 hectare, iar al treilea de la 1,12 hectare. Au fost stabilite compensaţii pentru fiecare dintre proprietari.

Prin hotărârea din 21 decembrie 2004, Guvernul a transmis spre utilizare terenurile menționate mai sus Întreprinderii de Stat „Calea ferată din Moldova”. Construcția secției de cale ferată a început în ianuarie 2005.

Prin scrisoarea din 15 august 2005, directorul general al Agenției Relații Funciare și Cadastru l-a informat pe Prim-ministrul de atunci că unii proprietari au refuzat compensaţiile propuse. Prin urmare, a sugerat două soluții pentru reglementarea acestui litigiu: fie să adere la pretențiile proprietarilor și să le aloce terenuri noi, fie să pună în aplicare procedura de expropriere prevăzută de legislaţia în vigoare.

La 1 octombrie secțiunea căii ferate Revaca-Căinari 2005 a fost finalizată.

Proceduri judiciare

Între timp, la 19 mai 2005, reclamanții au înaintat o acțiune civilă pentru a-și revendica terenurile. Ei au considerat că ocuparea proprietății de către stat a fost ilegală și au denunțat, în special, lipsa unei compensații echitabile. De asemenea, au solicitat şi prejudicii morale.

La 19 decembrie 2006, Judecătoria Botanica a respins acțiunea. Această decizie a fost confirmată de Curtea de Apel Chișinău la 22 februarie 2007, şi Curtea Supremă de Justiție 1 august 2007. Curtea de Apel a hotărât în special că ocuparea terenului în litigiu de către Stat urmărea un scop de utilitate publică, şi că autoritățile erau gata să ofere o compensație echitabilă, iar restituirea terenurilor nu mai era posibilă pe motiv că calea ferată fusese deja construită.

La 10 februarie 2006, primul reclamant, Victor Mocanu, a înaintat la instanța de contencios administrativ o acțiune în anulare împotriva Hotărârii Guvernului nr. 1417 din 21 ianuarie 2004 privind transferul terenurilor care constituiau proprietatea sa privată în proprietate publică. La 17 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins această acțiune ca neîntemeiată.

La 16 ianuarie 2008, al treilea reclamant, Semion Mititelu, a înaintat o acțiune privind despăgubiri pentru prejudiciul material suferit ca urmare a ocupării terenului său. În special, a solicitat despăgubirii pentru anii 2005-2007. Prin hotărârea definitivă din 18 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menţinut hotărîrile instanțelor inferioare care i-au acordat celui de-al treilea reclamant suma de 20.627,37 Lei (1.160 Euro la cursul de schimb în vigoare la data respectivă) pentru pierderea profitului pentru anul 2005.

Contracte de schimb cu primii doi reclamanţi

La 26 decembrie 2007, Agenția Relații Funciare și Cadastru a încheiat contracte de schimb de terenuri cu primii doi reclamanţi, Victor Mocanu si Pavel Raducanu. În virtutea acestor contracte, reclamanţilor le-au fost atribuite loturi de teren cu o suprafață echivalentă cu cea a terenurilor expropriate. De asemenea, reclamanţii au fost despăgubiţi cu  diferența de preț între terenurile schimbate; astfel, primul reclamant a primit 11.155 Lei (685 Euro la cursul de schimb în vigoare la data respectivă), iar cel de-al doilea reclamant 42.665 Lei (echivalentul a 2.619 Euro).

În faţa Curţii reclamanţii s-au plâns, invocând Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie, de exproprierea ilegală a proprietăţii sale. De asemenea, s-au plâns, invocând Articolul 13 din Convenţie, de lipsa unui recurs efectiv în privinţa violării Articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Decizia Curţii

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 1 din Protocolului nr. 1 la Convenţie, respectul proprietăţii. Ea a observat că reclamanții au pierdut controlul asupra terenurilor lor din momentul în care statul le-a expropriat și le-a schimbat destinaţia. De asemenea, Curtea nu a putut accepta argumentul Guvernului potrivit căruia ocuparea terenurilor în litigiu a fost efectuată în condițiile prevăzute de lege. Ea a considerat că în speță, nu au fost respectate diverse etape ale unei exproprieri formale stabilite prin legislaţia privind exproprierea. În special, aceasta a constatat absența, în acest caz, a unei declarații de utilitate publică, menită să pună în mișcare procedura de expropriere în forma corespunzătoare. S-a acordat o atenție deosebită faptului că autoritățile moldovenești au recunoscut că o expropriere reglementată de Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu a fost pusă în aplicare în acest caz (pentru comparație Sharxhi și alții împotriva Albaniei, nr. 10613/16, §§ 169-174, 11 ianuarie 2018).

În același timp, Curtea a observat că, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, nu poate exista o expropriere fără o compensare justă și prealabilă și că, în caz de dezacord cu condițiile de expropriere – așa cum este cazul în speță – transferul dreptului de proprietate nu poate fi efectuat decât în ​​temeiul unei hotărâri judecătorești. Cu toate acestea, s-a constatat că, în speță, Statul a însușit terenurile reclamanților fără să le plătească mai întâi despăgubiri în această privință și fără a recurge la un proces judiciar.

Curtea a notat, de asemenea, că instanțele din Republica Moldova au aprobat exproprierea de facto prin faptul că au considerat că reclamanții au fost privați de proprietatea lor în scopuri publice.

În sfârșit, ea a observat că, în ceea ce privește primii doi reclamanți, actul formal de transfer de proprietate a fost încheiat numai după trei ani după ocuparea de către stat a terenului în litigiu. În ceea ce privește al treilea reclamant, aceasta a constatat că transferul de proprietate nu a fost încă înregistrat și că, până în prezent, nu a primit nicio compensație sau teren în schimb. Prin urmare, ea a consideră că situația reclamanților nu poate fi considerată „previzibilă” și care satisface cerința „securității juridice” (pentru comparaţie Burghelea c. României, nr. 26985/03, § 39, 27 ianuarie 2009, Rolim Comercial, SA c. Portugaliei, nr. 16153/09, § 67, 16 aprilie 2013). În plus, ea a considerat că situația în cauză a permis autorităților să profite de ocuparea ilegală a terenului în detrimentul reclamanților.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că ingerința invocată nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul reclamanților la respectarea proprietății lor.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a considerat că problema aplicării articolului 41, privind stabilirea satisfacţiei echitabile nu este pregătită pentru determinare. Prin urmare, a decis să o rezerve și să stabilească procedura ulterioară luând în considerare posibilitatea unui acord între Guvern și reclamanți.

În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către A. Postică, avocat din Chișinău.