05.06.2018 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Ceaicovschi c. Moldovei, cererea nr. 37725/15, constatând încălcarea Articolului 3 (tratament inuman şi degradant) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmare a refuzului administraţiei izolatorului de a urma prescripţia medicilor pentru o perioadă îndelungată, fapt ce a supus reclamantul la dureri considerabile şi suferinţe, şi Articolului 5 § 3 (durata detenţiei preventive), considerând că instanţele naţionale au eşuat să indice motive suficiente şi relevante pentru dispunerea şi prelungirea arestului preventiv.
În fapt
Reclamantul, Tudor Ceaicovschi, născut în 1966, locuieşte în Chişinău, şi este director executiv într-o companie specializată în importul echipamentului medical.
La data de 08 aprilie 2015 el a fost reţinut de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), în legătură cu o cauză penală iniţiată în noiembrie 2014, fiind acuzat de corupţie în contextul licitaţiilor publice. La domiciliul reclamantului şi sediul companiei au fost efectuate percheziţii, fiind ridicate documente, computere şi telefoane mobile.
Mai mult de douăzeci de persoane au fost acuzate, printre care fostul ministru al sănătăţii şi directori de spitale. Mulţi din ei au fost reţinuţi şi ulterior eliberaţi de către CNA sau instanţe de judecată. În iulie 2015 reclamantul era unica persoană care se afla încă în detenţie.
După reţinere, reclamantul a fost deţinut în izolatorul CNA, în perioada 08 aprilie – 08 octombrie 2015; iar în perioada 08 octombrie – 04 noiembrie 2015 a fost deţinut în arest la domiciliu.
Necesitatea detenţiei reclamantului a fost justificată de procurori prin următoarele: reclamantul poate să se ascundă, poate influenţa martorii, poate complota cu celelalte persoane, şi deoarece infracţiunea imputată acestuia este sancţionată cu privaţiune de libertate de până la 10 ani. Toate demersurile procurorilor privind prelungirea detenţiei reclamantului au fost identice.
Reclamantul a invocat de fiecare dată că era dispus să predea paşaportul şi că nu existau motive de a crede că el poate influenţa martorii sau periclita investigaţia. Motivele invocate de procurori în favoarea detenţiei au fost stereotipice şi nu existau dovezi că intenţiona să se ascundă, etc. De asemenea, a invocat că are familie, copii, loc de muncă, etc.
La data de 10 aprilie 2015 Judecătoria Buiucani a emis mandat de arest pentru 30 de zile, menţionând că reclamantul nu a prezentat garanţii în favoarea angajamentului de a nu periclita investigaţia, în cazul în care nu ar fi fost aplicată detenţia. Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău, care a adăugat că exista riscul ca reclamantul să comită infracţiuni noi.
Ulterior arestul reclamantului a fost prelungit până la 04 noiembrie 2015, când reclamantul a fost plasat în arest la domiciliu.
La data de 09 aprilie 2015, a doua zi după reţinere, reclamantul a simţit o durere acută în regiunea spatelui. La 22:46 a fost chemată o ambulanţă. Medicii l-au diagnosticat pe reclamant cu „Sindrom radicular lombar, cu sindrom algic pronunțat” şi i-au prescris spitalizare. Totuşi administraţia izolatorului a refuzat să urmeze prescripţia medicilor.
Câteva ori mai târziu, la data de 10 aprilie 2015, între 3:00 şi 4:00 reclamantul iarăşi a avut dureri de spate şi a solicitat chemarea ambulanţei. O ambulanţă a fost chemată abia la 09:27. Medicii au constatat aceeaşi diagnoză şi iarăşi au prescris spitalizarea. Totuşi administraţia izolatorului a refuzat să urmeze prescripţia medicilor.
La 10:10 o ambulanţă a fost chemată pentru reclamant. De această dată medicii au diagnosticat reclamantul cu „hipertensiune arterială de gradul 3”, „discopatie cu sindrom algic agravat” şi „radioculopatie lombară”. A fost iarăşi prescrisă spitalizarea, însă administraţia izolatorului a refuzat să urmeze prescripţia medicilor.
La 11:44 iarăşi a fost chemată o ambulanţă pentru reclamant. Medicii au diagnosticat repetat „radioculopatie lombară” şi „discopatie cu posibilă leziune a nervului”. Medicii au reiterat necesitatea spitalizării urgente, dar administraţia izolatorului a refuzat repetat să urmeze prescripţia medicilor.
La 14:00 administraţia a invitat câţiva medici de la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie, care au confirmat diagnoza iniţială şi spitalizarea urgentă. Doar după aceasta, administraţia izolatorului a permis transferarea reclamantului la un spital.
La data de 11 aprilie 2015 reclamantul a fost operat la coloana vertebrală la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie; unde a rămas până la 21 aprilie 2015.
La data de 22 iunie 2015 reclamantul a fost examinat de o comisie de cinci medici, care au diagnosticat colecistită și colică biliară febrilă; ei au recomandat înlăturarea glandei biliare, în maxim 7 zile.
După această dată reclamantul şi avocaţii săi au înaintat multiple demersuri şi s-au plâns diferitor autorităţi cerând aprobarea intervenţiei. Doar la 03 august 2015, după deterioarea drastică a stării reclamantului, a fost aprobată transportarea reclamantului la spital. El avea febră şi avea o umflătură-tumoare. După trei zile de pregătiri reclamantul a fost operat la 06 august 2015 şi a rămas la terapie intensivă pentru o săptămână.
În faţa Curţii reclamantul s-a plâns, invocând Articolul 3 din Convenţie, de omisiunea autorităţilor de a-i acorda asistenţă medicală în timp util. De asemenea, reclamantul s-a plâns, invocând Articolul 5 § 3 din Convenţie, de insuficienţa motivelor privind detenţia sa.
Decizia Curţii
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 3 din Convenţie, notând că documentele medicale au indicat că reclamantul suferea de o problemă serioasă la coloana vertebrală, în perioada 9-10 aprilie 2015 şi avea dureri considerabile. Ambulanţa a fost chemată de 4 ori între 22:46 şi 11:44 şi de fiecare dată medicii au constatat deteriorarea stării reclamantului şi au recomandat spitalizarea urgentă. La sfîrşitul acestei perioade reclamantul a suferit o deficienţă senzorică/motorică şi medicii au admis că reclamantul avea o leziune la un nerv. În pofida la toate acestea, doar după ora 14:00 administraţia izolatorului a permis spitalizarea reclamantului. În ziua următoare reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală, fapt care a demonstrat seriozitatea problemelor de sănătate.
Guvernul nu a prezentat o explicaţie plauzibilă pentru întârzierea în transferarea reclamantului la un spital după prima prescripţie de spitalizare eliberată de medici în seara de 09 aprilie 2015. În opinia Curţii, refuzul administraţiei izolatorului de a urma prescripţia medicilor pentru o perioadă atât de îndelungată a supus reclamantul la dureri considerabile şi suferinţe, ce constituie tratament inuman şi degradant în sensul Articolului 3 din Convenţie.
În continuare, Curtea a notat că la 22 iunie 2015, o comisie de medici a prescris reclamantului eliminarea vezicei biliare în termen de 7 zile. În pofida recomandării şi în ciuda numeroaselor demersuri ale reclamantului, a fost permisă efectuarea intervenţiei chirurgicale doar după aproximativ 40 de zile când prezenta tumoare şi avea febră. Ca şi în primul caz, nu a fost prezentată o explicaţie plauzibilă pentru această întârziere. În opinia Curţii, tratamentul respectiv a cauzat o durere şi anxietate care a constituit tratament inuman şi degradant în sensul Articolului 3 din Convenţie.
Curtea, de asemenea, a constatat violarea Articolului 5 § 3 din Convenţie, considerând că instanţele naţionale au eşuat să indice motive suficiente şi relevante pentru dispunerea şi prelungirea arestării preventive a reclamantului şi pentru arestarea la domiciliu pentru o perioadă de aproximativ 7 luni.
Curtea a observat că, în primul rând urmărirea penală a fost iniţiată 5 luni mai devreme de la reţinerea reclamantului, în perioada în care au fost efectuate diferite măsuri de investigaţie. Din materialele cauzei nu a reieşit că reclamantul a avut încercări de a se ascunde, falsifica probe şi/sau influenţa martorii. Cu toate acestea, nu există nici un indiciu în hotărârile privind arestarea reclamantului că instanţele judecătoreşti au luat în consideraţie un atare factor important precum comportamentul reclamantului, de la începutul investigaţiei şi până la momentul când a fost dispusă pentru prima dată arestarea preventivă a acestuia.
În lumina comportamentul reclamantului pe durata primelor cinci luni a urmăririi penale, a fost de o importanţă deosebită ca instanţele naţionale să prezinte o justificare apropiată în favoarea detenţiei reclamantului pentru o perioadă de aproape 7 luni. Cu toate acestea, motivele reţinute de către instanţe aparent erau generale, abstracte şi neîntemeiate. Instanţele doar citau diferite motive pentru detenţie fără explicarea cum aceste motive se aplică în cazul reclamantului; şi nici nu au fost consistente în constatările sale, de exemplu nu au luat în consideraţie riscul ascunderii ca fiind relevant şi suficient pentru dispunerea/prelungirea detenţiei acestuia pentru primele 3 perioade. Doar la 11 iunie 2015 Curtea de Apel a menţionat acest risc pentru prima dată, fără a explica ce a determinat să creadă corespunzător în absenţa oricăror evoluţii faptice relevante.
În acelaşi mod, respingând recursul reclamantului la încheierea Judecătoriei Buiucani din 07 mai 2015, Curtea de Apel a invocat că detenţia reclamantului era necesară pentru a proteja alte persoane implicate în proceduri împotriva acţiunilor violente a acestuia. Totuşi, din materiale cauzei nu reiese, şi niciodată nu a fost invocat de procuror, că reclamantul este o persoană violentă şi a prezentat riscuri de comportament violent.
În final, examinând, la 08 octombrie 2015 două recursuri diferite împotriva a două decizii diferite privind prelungirea detenţiei reclamantului, Curtea de Apel a ajuns la concluzii total diferite privind existenţa riscurilor, fără a aduce vreo explicaţie rezultatul respectiv şi în absenţa vreunei justificări faptice în acest sens.
Reclamantul a solicitat 15.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 8.080 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Curtea a acordat reclamantului 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 4.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de V. Gribincea şi C. Scutelnic, avocaţi din Chişinău.
