Sursa foto: http://www.echr.coe.int

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 16 ianuarie 2018, a făcut publică decizia în cauza Smajić c. Bosniei şi HerțegovineiCauza se referă la informații scrise pe un forum, în care reclamantul, utilizând un pseudonim, vorbea despre acțiuni militare care ar putea fi întreprinse împotriva satelor sârbe din regiunea Brčko, Bosnia și Herțegovina, în cazul unui alt război. Dânsul a fost găsit vinovat de incitare la ură naţională, rasială şi religioasă, intoleranţă şi condamnat la un an de închisoare cu suspendare. De asemenea, computerul şi laptopul său au fost sechestrate.

Reclamantul, Abedin Smajić, de profesie avocat, este cetăţean al Bosniei şi Herțegovinei, născut în 1984 şi locuieşte în  Brčko.

Instanţele inferioare au constatat că anumite expresii utilizate de reclamant au fost extrem de insultătoare pentru membrii unui grup etnic, în particular expresiile: “Crăciun puturos”, “să eliminăm pericolul care ne pândește din spate”, “centrul orașului trebuie curățat câte puțin” și “sârbii care vin din diferite cocini”. Totodată, judecătorii au concluzionat că conţinutul postărilor, chiar dacă enunță un scenariu ipotetic, nu au constituit exprimarea propriilor idei privind chestiuni de interes general, după cum a invocat reclamantul, ci mai degrabă o formă extrem de inadecvată de dialog în raport cu un grup etnic. Decizia a fost menținută și de instanța superioară.

Reclamantul a susținut că elementele infracțiunii în cauză nu au fost săvârșite, deoarece un „forum închis” pe Internet nu putea fi considerat un „loc public”. El a susținut în continuare că nu a incitat la ură, ci și-a exprimat doar opinia personală în legătură cu un scenariu ipotetic care avea o corelație cu „lumea reală” – și anume apelurile frecvente din partea celor mai înalte autorități politice din Serbia pentru secesiune. Mai mult, reclamantul a indicat că cazul a atras atenția mass-media numai după ce a fost făcut public de procuror și ulterior s-a scris în mai multe ziare naționale.

În ceea ce privește interpretarea legii relevante, Curtea de Apel a concluzionat, pe baza declarațiilor martorilor experți, că forumul de pe Internet a fost „închis” doar în ceea ce privește participarea, deoarece acest act a cerut înregistrarea, dar conținutul a fost pe deplin disponibil pentru accesul oricui și ar putea fi astfel considerat un „loc public”. De asemenea, acesta a concluzionat că pentru consumarea infracțiunii de incitare la ură sau intoleranță nu a fost necesar ca acțiunea reclamantului să fi avut efectele negative, ci doar că acestea „au fost capabile să producă astfel de efecte”. Curtea de Apel a fost de acord că postările au fost scrise într-o formă ipotetică. Cu toate acestea, luând în considerare întregul conținut al postărilor, instanța a concluzionat că acestea nu pot fi considerate expresii ale gîndirii libere pe teme de interes general, ci mai degrabă o formă inadecvată de dialog care pledează pentru o strategie de comportament față de un grup etnic din Brčko. Instanța a susținut că afirmația reclamantului potrivit căreia poliția și procurorul și-au exprimat declarațiile în fața mass-media doar pentru a-și putea exercita urmărirea penală au fost total nefondate și au provenit din interpretarea greșită a limitelor libertății de exprimare. Aceasta a concluzionat că libertatea de exprimare a fost semnificativ redusă în comunitățile multietnice, în special atunci când aceasta a dus la ofensarea sentimentelor religioase sau naționale ale membrilor grupurilor religioase sau etnice din aceste comunități.

În final, reclamantul a formulat un recurs constituțional, bazându-se pe articolele 6, 9, 10 și 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea Constituţională a respins plângerea reclamantului ca nefondată. De asemenea, Curtea a respins ca nefondate şi plângerile reclamantului privind echitatea procedurilor împotriva sa, şi anume pretinsa lipsă de acces la un avocat în cadrul audierii iniţiale din 2010 şi aplicarea arbitrară de către instanţele judecătorești a legislaţiei naţionale relevante. În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea a concluzionat că dreptul reclamantului la asistenţă juridică nu a fost îngrădit. În particular, el a fost informat despre drepturile sale, semnând un formular potrivit căruia a declarat că nu a solicitat asistență juridică şi audierea nu a rezultat în vreo anumită probă incriminatorie împotriva sa. În ceea ce priveşte al doilea aspect, Curtea a constatat că ambele instanțe, atât instanța de fond precum și Curtea de Apel, au aplicat corect legea procedurală şi materială şi au emis hotărâri detaliate şi argumentate.

În faţa Curţii reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului Article 6 §§ 1 şi 3 (c) (dreptul la un proces echitabil şi dreptul să fie asistat de un apărător ales de el). În primul rând, s-a plâns că i sa refuzat accesul la un avocat după arestarea sa și în timpul interogării inițiale din 2010. El a susținut că avocatul său a telefonat la secția de poliție unde era deținut, dar i s-a spus că nu este acolo. În al doilea rând, s-a plâns că instanțele naționale au aplicat în mod arbitrar legea națională relevantă. În cele din urmă, dânsul a sâsusținut că a fost condamnat pentru exprimarea opiniei sale cu privire la o chestiune de interes public, încălcând Articolul 10 din Convenție (libertatea de exprimare).

Decizia Curţii

Articolul 6, dreptul la un proces echitabil

Curtea nu a văzut motive pentru a nu fi de acord cu constatările instanţelor naţionale în ceea ce priveşte plângerile reclamantului privind echitatea procedurilor. În particular, aplicarea legislaţiei naţionale nu a fost nici arbitrară şi nici nerezonabilă.

În ceea ce priveşte următoarea alegaţie că avocatul său a telefonat la staţia de poliţie, unde era deţinut şi acestuia i s-a comunicat că el nu se află acolo, Curtea a notat că, potrivit materialelor dosarului, reclamantul nu a cerut avocatului său sau oricărui alt avocat să fie prezent la audieri. În aceste circumstanţe, reclamantul, care este el însuşi un avocat, a renunţat fără echivoc de dreptul să fie asistat de un avocat.

Astfel, Curtea a constatat că ambele plângeri privind echitatea procesului sunt vădit nefondate şi le-a respins ca inadmisibile.

Articolul 10, libertatea de exprimare

Instanţele naţionale au examinat cauza reclamantului în mod corespunzător în ceea ce priveşte plângerea sa privind violarea libertăţii de exprimare. Deciziile sale au fost în conformitate cu principiile prevăzute de Articolul 10, reţinând motive suficiente şi relevante pentru condamnarea sa. S-a notat în particular că conţinutul postărilor reclamantului, chiar dacă scrise într-o formă ipotetică, au atins chestiuni foarte sensibile a relaţiilor etnice în societatea bosniacă de după conflict. Corespunzător, sancţiunea impusă acestuia, şi anume condamnarea cu suspendare şi sechestrarea computerului şi laptopului nu sunt excesive.

Prin urmare, ingerinţa în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, care a fost prevăzută de lege şi a urmărit un scop legitim de protejare a reputaţiei şi drepturilor altora, nu a relevant vreo aparenţă de violare a Articolului 10 din Convenţie. Astfel, solicitare a fost  respinsă ca inadmisibilă.