La data de 21 martie 2017
a fost comunicată cererea Roșca c. Moldovei (cererea nr.
36712/10).

Reclamanta, Valentina Roșca, este cetățean al Republicii Moldova, născută
în 1954 și locuiește în Săseni.

În septembrie 2002, a dispărut o femeie din localitatea reclamantei. Câteva
zile mai târziu cadavrul acesteia a fost găsit într-o fântână. Investigația poliției
a concluzionat că persoana s-a sinucis, și cauza a fost clasată.

La 11 iunie 2003, în adresa Ministrului Afacerilor de Interne a fost
expediată o scrisoare scrisă de mână. Scrisoarea statua că era adresată din
partea unui grup de săteni din localitatea reclamantei, însă era semnată de
primarul satului și aplicată ștampila primăriei. Presupușii autori ai scrisorii
au relatat evenimentele cu privire la cadavrul găsit în fântână și și-au
exprimat dezacordul privind rezultatul investigației poliției. Ei au susținut
că, de fapt, potrivit zvonurilor din sat, victima a fost ucisă de către o
persoană pe nume C.C., iar soțul și fiul acesteia din urmă, au ajutat-o să
transporte corpul până la fântână. Potrivit scrisorii, corpul a fost
transportat în timpul nopții, cu o mașină de culoare neagră, iar investigația
condusă de către poliție ar fi putut fi aranjată, deoarece suspecții aveau rude
de rang înalt în cadrul poliției. Presupușii autori ai scrisorii cereau
redeschiderea anchetei, și totodată a solicitat ca scrisoarea lor să fie
păstrată în secret față de C.C.

La o dată nespecificată, C.C. a obținut o copie a scrisorii de mai sus, și
în mai 2006 împreună cu soțul și fiul au inițiat o acțiune de defăimare
împotriva a patru persoane, printre care și reclamanta. În explicațiile sale
scrise în fața instanței, reclamanta a susținut că nu a scris scrisoarea. Cu
toate acestea, în cadrul examinării cauzei un expert a concluzionat că
scrisoarea a fost scrisă de către ea.

Între timp, C.C., a depus și o plângere pentru calomnie, în conformitate cu
prevederile Codului cu privire la contravențiile administrative. În timpul
acestei proceduri, reclamanta a recunoscut că a scris scrisoarea. Totodată, ea
a susținut că era în relații foarte proaste cu C.C. și a dorit doar să informeze
autoritățile cu privire la zvonurile din sat în ceea ce privește cadavrul găsit
în fântână. De asemenea, ea a recunoscut că a falsificat semnătura primarului
și abuziv a aplicat ștampila primăriei pe scrisoarea. La 25 iunie 2008,
plângerea lui C.C. a fost respinsă ca prescrisă.

La 16 decembrie 2008, Judecătoria Călărași a admis acțiunea de defăimare
împotriva reclamantei  și a obligat-o să achite
10.000 de lei (MDL) (echivalentul a 715 Euro) reclamanților cu titlu de
despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Reclamanta a depus apel împotriva hotărârii, motivând inter alia că,
potrivit unei hotărâri explicative a Curții Supreme de Justiție
cu privire la procedura civilă în cauzele de defăimarea, nu se consideră defăimare cazurile
în care declarațiile defăimătoare imputate se conțin în cererei sau petiții
adresate organelor de drept
. Reclamanții, de
asemenea, au depus apel împotriva hotărârii și au susținut că despăgubirile
acordate au fost prea mici.

La data de 3 septembrie 2009, Curtea de Apel Chișinău a respins ambele apeluri
și a menținut hotărârea primei instanțe. Curtea de Apel a considerat că
informațiile conținute în scrisoarea expediată de reclamantă către Ministrul
Afacerilor Interne a fost falsă, deoarece o anchetă anterioară a ajuns la
concluzia că victima s-a sinucis. Părțile au declarat recurs împotriva acestei decizii.

La 24 februarie 2010, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul
reclamantei, însă a admis recursul părții adverse și a mărit cuantumul
despăgubirilor la suma de 20.000 lei. Curtea Supremă de Justiție a considerat
că, într-adevăr, nu poate exista o defăimare în cazurile în care informațiile ce
se conțin într-o petiție adresată organelor de aplicare a legii nu au fost veridice.
Cu toate acestea, este doar cazul în care autorul petiției acționează cu
bună-credință, cu scopul de a informa autoritățile cu privire la o încălcare a
legii. Potrivit Curții Supreme, reclamanta a acționat cu rea-credință, fiindcă nu
ea a semnat scrisoarea, ci a falsificat semnătura primarului și a aplicat abuziv
ștampila primăriei pe scrisoarea ei.

În conformitate cu punctul 19 din Hotărârea nr. 8 a Plenului Curții Supreme de
Justiție din 9 octombrie 2006, în ceea ce privește practica în cazurile de
defăimare, o persoană care a făcut declarații într-o plângere adresată
organelor de drept, care ulterior s-au dovedit a fi false, nu poate fi tras la
răspundere pentru defăimare.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns, în temeiul articolului 10 din
Convenție că a fost încălcat dreptul său la libertatea de exprimare ca urmare a
faptului că a fost găsită responsabilă pentru defăimare în cadrul unei
proceduri civile și a fost obligată la plata despăgubirilor în favoarea reclamanților din procedurilor naționale.

Curtea a formulat părților următoarea întrebare:

– A existat o încălcare a
dreptului reclamantului la libertatea de exprimare contrar articolului 10 din
Convenție (a se vedea Zaharov c. Russia,
nr. 14881/03,
§ 26, 5 octombrie 2006 și Sofranschi c.
Moldovei
, nr. 34690/05
, § 33, 21 decembrie 2010)?

În fața Curții reclamanta este reprezentată de către Tatiana Puiu, avocat din Chișinău.