La data de 28 martie 2017 Curtea a
făcut publică hotărârea în cauza È˜olari
c. Moldovei
 (cerere
nr. 42878/05).

Reclamant în prezenta cauză este Eugen
Șolari, cetățean al Republicii Moldova, născut în 1983 și locuiește în Chișinău.

Printr-o decizie din 25 aprilie 2005,
primarul de Chișinău a autorizat Asociația „Proiect Nou – Bugeac”
(Asociația) să organizeze în data de 1 mai 2005 un miting în centrul orașului.
Autoritatea publică a indicat locul exact unde urma să aibă loc evenimentul, și
anume „în scuarul Operei Naționale, lânga havuz, la dreapta intrării din
scuar”, care măsoară aproximativ 40 metri pe 80. În conformitate cu
punctul 6 din această decizie, asociația a fost obligată să nu folosească
simboluri de partide, organizații politice și asociații neînregistrate.

La 1 mai 2005, cca patruzeci de
persoane, inclusiv reclamantul, care nu era membru al Asociației, au participat
la demonstrație. Protestatarii au scandat, printre altele, lozinci de susținere
a muncitorilor, sloganuri anti-guvernamentale și anti-capitaliste. Unii dintre
ei purtau simboluri care aminteau de Uniunea Sovetică, în special secera și
ciocanul.

La 04 mai 2005, poliție a întocmit un
proces-verbal pe numele reclamantului privind săvârșirea contravenției
administrative prevăzută de articolul 174
¹ alineat 2 din Codul cu privire la
contravențiile administrative (Încălcarea legislației cu privire la organizarea
și desfășurarea întrunirilor).

Printr-o hotărâre pronunțată în aceeași
zi, de către Judecătoria Buiucani, reclamantul a fost găsit vinovat de
comiterea contravenției administrative prevăzute de articolul 174
¹ alineat 2 al CCA.
Reclamantului i-a fost aplicată o amendă de 450 lei  (aproximativ 28 Euro la acel moment).
Judecătorul nu a luat în considerație argumentul invocat de reclamant precum că
nu a fost organizatorul evenimentului și a considerat că vinovăția acestuia a
fost constatată, printre altele, prin fotografiile efectuate la eveniment.

La data de 13 mai 2005, reclamantul a
depus apel. El a susținut, printre altele, că, în timpul evenimentului, nici
reprezentanții Primăriei nici ofițerii de poliție prezenți nu au făcut careva
observații cu privire la locul sau modul de desfășurare a evenimentului.

Printr-o hotărâre difinitivă din 25 mai
2005, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe și a rspins
apelul ca nefondat.

La 14 noiembrie 2005, Judecătoria
Buiucani a constatat neplata amenzii de către reclamant și a convertit această
pedeapsă într-o detenția adminstrativă pentru o perioadă de treizeci de zile,
fiind plasat în detenție.

La o dată nespecificată în dosar,
reclamantul a atacat decizia. Iar la 3 decembrie 2005 a achitat amenda. Printr-o
decizie din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul, a casat
hotărârea instanței inferioare și a dispus eliberarea imediată a reclamantului.
Aceasta a constatat că reclamantul a achitat amenda integral, că avea un
domiciliu, nu avea antecedente administrative sau penale, nu avea un loc de
muncă și nu avea resurse mari.

În temeiul articolelor 6, 10, 11 și 14
din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost amendat administrativ pentru că
participat în data de 1 mai 2005 la mitingul ce a avut loc în fața Operei
Naționale din Chișinău.

Responsabilă de calificarea juridică a
faptelor cauzei, Curtea a considerat că este necesar să se examineze această cerere
în temeiul unui singur articol, și anume articolul 11 din Convenției (Sáska c. Ungaria, nr. 58050/08,
§ 12, 27 noiembrie 2012 și Kudrevičius și
alții c. Lituaniei
[GC], nr. 37553/05,
§ 85, CEDO 2015).

Constatând că cererea nu este în mod
vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că aceasta nu se
confruntă nici cu un alt motiv de inadmisibilitate, Curtea a declarat cererea admisibilă.

Reclamantul a susținut că el a suferit
o ingerință în dreptul său la libertatea de întrunire și că acest lucru nu a
fost prevăzută de lege, deoarece, potrivit acestuia, articolul 174
¹ al CCA ar fi fost
aplicabilă numai organizatorilor și liderilor unui miting. Or el susține că nu
a fost unul dintre organizatorii sau liderii evenimentului din 1 mai 2005. De
asemenea, el a invocat că ingerința nu a avut un scop legitim  și a fost disproporționată în raport cu
circumstanțele. În acest sens, el indică faptul că protestul a fost unul pașnic
și că autoritățile nu l-au informat la momentul respectiv despre ilegalitatea
comportamentul său. El a adăugat că acestea ar fi putut pronunța o pedeapsă mai
blândă pentru atingerea scopului urmărit și că amenda aplicată a fost ulterior
transformată într-o pedeapsă cu închisoarea.

Guvernul a admis că a existat o
ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire menționat în
articolul 11 al Convenției. Însă a menționat, că ingerința a fost justificată
în temeiul celui de al doilea paragraf al acestui articol. În special, a fost
prevăzută de articolul 13 din Legea cu privire la organizarea și desfășurarea
întrunirilor și articolul 174
¹ din CCA, a urmărit menținerea ordinii
publice și a fost proporțională cu acest scop. În cele din urmă, a afirmat că
poliția nu a intervenit în timpul evenimentului și că reclamantului i-a fost
aplicată pedeapsa minimă.

În ceea ce privește dreptul la
libertatea de întrunire, Curtea a făcut trimitere la principiile generale
prezentate în hotărârea Kudrevičius și
alții
(citată mai sus, § 91-92, 100, 108-110 și 142-157).

În acest caz, Curtea a menționat că
părțile nu au contestat faptul că a existat o ingerință în dreptul reclamantului
la libertatea de întrunire și nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o
concluzie diferită. O astfel de ingerință încalcă prevederile articolului 11
din Convenție, cu excepția că a fost ”prevăzută de lege”, urmărește unul sau
mai multe scopuri legitime enumerate în paragraful 2 al acestui articol și
poate fi considerată ”necesară într-o societate democratică”.

Ulterior, Curtea a observat că părțile
nu au fost de acord cu privire la problema legalității ingerinței. S-a
constatat că dezacordul principal se referă la aplicabilitatea articolului 174
¹ alineat 2 al CCA
în situația reclamantului și, în special, dacă acesta a fost sau nu a fost un
organizator al evenimentului. S-a observat în această privință că, în
conformitate cu textul dispoziției, o amendă poate fi impusă organizatorilor
(conducătorilor) întrunirii. Conform raportului întocmit de poliție,
reclamantul a participat activ la acțiuni presupuse ilegale. Cu toate acestea,
nici Judecătoria Buiucani, nici Curtea de Apel Chișinău nu s-au întrebat dacă reclamantul
a fost un organizator sau participant la eveniment. În observațiile sale,
Guvernul nu a abordat această problemă. Prin urmare, Curtea are dubii cu
privire la legalitatea ingerinței. Se consideră, totuși, că nu este necesar să
se examineze acest punct, deoarece, în orice caz, ingerința nu a fost necesară,
în sensul articolului 11 § 2 din Convenție.

Se poate presupune că măsura litigioasă
vizată urmărește cel puțin un scop legitim în conformitate cu paragraful 2 al
articolului 11 din Convenție, și anume prevenirea dezordinii (a se vedea, de
exemplu, Körtvélyessy c. Ungaria, nr.
7871/10,
§ 23, 5 aprilie 2016).

În ceea ce privește problema dacă
ingerința în cauză a fost ”necesară într-o societate democratică”, Curtea a
reamintit că libertatea de întrunire pașnică, unul dintre fundamentele unei
societăți democratice, este însoțită de un număr de excepții care trebuie
interpretate restrictiv și necesitatea unor astfel de restricții trebuie să fie
stabilită în mod convingător. Atunci când examinează dacă restricțiile privind
drepturile și libertățile garantate de Convenție poate fi considerată ”necesare
într-o societate democratică”, Statele semnatare se bucură de o anumită marjă
de apreciere, dar aceasta nu este nelimitată. Este în puterea Curții să se
pronunțe definitiv cu privire la compatibilitatea restricției cu Convenția și
face acest lucru apreciind circumstanțele cazului (Kudrevičius și alții, citată mai sus, § 142).

Curtea a reamintit, de asemenea, că
organizarea unui eveniment public în urma unei notificări sau o procedură de
autorizare nu atentetează la esența dreptului consacrat de articolul 11 ​​din
Convenție, astfel încât scopul procedurii este de a permite autorităților să ia
măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura buna funcționare a unor astfel
de evenimente. Organizatorii evenimentelor publice trebuie să respecte normele
care reglementează acest proces prin respectarea reglementărilor (Kudrevičius și alții, citată mai sus, §
147, și EÄŸitim ve Bilim Emekçileri
Sendikası și alții c. Turciei
, nr. 20347/07,
§ 96, 5 iulie 2016). Cu toate acestea, o situație ilegală nu justifică în mod
necesar o ingerință în exercitarea de către o persoană a dreptului său la
libertatea de întrunire și reglementările de această natură nu ar trebui să fie
un obstacol ascuns la libertatea de întrunire așa cum este protejată prin
Convenție (Samut Karabulut c. Turcia,
nr. 16999/04,
§ 35, 27 ianuarie 2009, și Berladir și
alții c. Russie
, nr. 34202/06,
§ 39, 10 iulie 2012).

În acest caz, Curtea a observat că
protestul incriminat era pașnic și fără incidente violente semnalate de către
autorități. Ea a reiterat faptul că, în lipsa unor acte de violență ale
participanților, este important ca autoritățile publice să arate o anumită
toleranță față de întrunirile pașnice, astfel încât libertatea de întrunire,
astfel cum este garantată de articolul 11 din Convenție să nu fie lipsită de
conținut (Oya Ataman c. Turcia, nr. 74552/01,
§ 42, CEDO 2006-XIV). ”Gradul de toleranță“ nu poate fi definit in abstracto; Curtea a trebuit să
examineze circumstanțele specifice ale cazului, în special, gradul de
„perturbarea vieții de zi cu zi“, care ar fi rezultat din evenimentul în cauză
(Primov și alții c. Russie, nr. 17391/06,
§ 145, 12 iunie 2014, și Kudrevičius și alții,
citată mai sus, § 155).

În prezenta speță, Curtea a constatat
că reclamantul a fost supus unei sancțiuni administrative fiindcă, în ciuda
condițiilor stipulate în autorizația prealabilă emisă de municipalitate, a
manifestat într-un altă loc decât cel permis, și pentru fluturarea simbolurilor
unor organizații politice neînregistrate în Moldova.

În ceea ce privește locația
evenimentului, Curtea a constatat că aceasta a fost cu siguranță diferită de
locul exact desemnat de Primărie în autorizația prealabilă. Cu toate acestea,
se afla doar câteva zeci de metri de locul respectiv. De asemenea, s-a constat
că mitingul a avut loc într-o zi liberă și nu pare că, prin ocuparea treptelor
Operei Naționale, protestatarii au perturbat în vreun fel funcționarea acesteia.
S-a constat în continuare că manifestanții au rămas pe toată durata
evenimentului pe treptele Operei, în care se află scuarul, nu au ieșit în
strada din apropiere și nu au perturbat în careva mod traficul. Având în vedere
acești factori, și având în vedere dimensiunile scuarului, precum și numărul relativ
mic de participanți – patruzeci – Curtea a concluzionat că perturbarea vieții
de zi cu zi a fost nesemnificativă și că, în mod evident, nu le-au depășit pe
cele de obicei cauzate prin exercitarea dreptului la întrunire pașnică (a se
compara cu Barraco c. Franța, nr. 31684/05,
§ 46, 5 martie 2009 și Budahazy c.
Ungaria
, nr 41479/10,
§ 43, 15 decembrie 2015).

Curtea a estimat, de asemenea, că
schimbarea locului de petrecere a evenimentului nu a constituit o încălcare
flagrantă a condițiilor stabilite în autorizația prealabilă, și nu poate fi
considerată un delict în sensul jurisprudenței sale (a se compara cu Kudrevičius alții, citată mai sus, §
165 și 173-174).

Curtea a observat, în continuare, că nu
pare că desfășurarea evenimentului la câteva zeci de metri de locul autorizat de
autorități a luat prin surprindere și a afectat capacitatea lor de a menține
ordinea și de a garanta în general, buna desfășurare a evenimentului. Acesta nu
a fost invocat nici de către autorități nici de către Guvern.

În ceea ce privește simbolurile arborate
de către reclamant și ceilalți participanți, Curtea a notat că seamănă izbitor
de mult cu acelea folosite de regimul comunist al Uniunii Sovietice.

În acest sens, a reamintit că
libertatea de întrunire garantată de articolul 11 ​​al Convenției protejează
demonstrațiile ce pot deranja sau ofensa persoanele care se opun ideilor sau
revendicărilor pe care le promovează. Măsurile care împiedică libertatea de
întrunire și de exprimare, cu excepția ​​cazurilor de instigare la violență sau
la respingerea principiilor democratice – cu toate acestea șocante și
inacceptabile, care pot respinge anumite puncte de vedere sau cuvinte utilizate
în fața autorităților – servesc democrația , chiar dacă uneori o pune în
pericol (a se vedea Kudrevičius și alții,
citată mai sus, § 145, și jurisprudența citată). Curtea a admis deja că utilizarea
stelei roșii, omniprezentă sub conducerea regimurilor comuniste din mai multe
țări, a fost de natură să provoace disconfort victimelor acestora și a
familiilor acestora, care ar putea fi în mod legitim să ofenseze. Dar aceste
sentimente ușor de înțeles, nu pot să limiteze libertatea de exprimare (Vajnai c. Ungaria, nr. 33629/06,
§ 57, CEDO 2008). De asemenea, Curtea a reiterat faptul că, în pofida rolului
său autonom și a sferei sale speciale de aplicare, articolul 11 ​​trebuie, de
asemenea, să fie luat în considerare în lumina articolului 10 atunci când
exercitarea libertății de întrunire are ca scop exprimarea opiniilor personale
sau își propune să ofere locul său în dezbatere publică și să lase litigiul să
fie exprimat în mod deschis (Kudrevičius
și alții
, citată mai sus, § 86).

În acest caz, Curtea notează că
Guvernul nu a explicat modul în care portul în public de către reclamant a
simbolurilor în cauză ar fi cauzat sau risca să cauzeaze tulburări ale ordinii
publice. S-a considerat, de asemenea, că pur și simplu purtarea acestor
simboluri nu a fost de natură să încurajeze violența infiltrându-o într-o ură
profundă și irațională față de anumite persoane (a se vedea, mutatis mutandis, Fáber c. Ungaria, nr. 40721/08,
§ 56, 24 iulie 2012). Mai mult decât atât, s-a constat că nu a fost stabilit
faptul că portul simbolurile discutabile promova aderarea la idei totalitare
sau intenția de a participa în dezbateri politice contra statului de drept și a
principiilor democratice, mai ales din moment ce protestul a fost pașnic și a
fost autorizat în mod legal (a se vedea, mutatis
mutandis, Vajnai
, citată mai sus, § 53).

În ceea ce privește sancțiunea aplicată
reclamantului, Curtea a amintit că libertatea de a participa la o întrunire
pașnică este de o asemenea importanță încât o persoană nu poate fi supusă oricărei
sancțiuni – chiar și o sancțiune care este cea mai blândă – pentru participarea
la un miting neinterzis, cu condiția ca persoana să nu se angajeze, cu această
ocazie, în oricare act condamnabil (Kudrevičius
și alții
, citată mai sus, § 149). Un protest pașnic nu trebuie să facă, în
principiu, obiectul unei sancțiuni penale, inclusiv privarea de libertate
(ibidem, § 146).

Curtea a considerat că, în lipsa unei
acțiuni condamnabile a reclamantului, amenda aplicată, chiar dacă a fost suma minimă
prevăzută în acest caz, nu a fost proporțională cu scopul legitim urmărit. Mai
mult decât atât, această sancțiune a fost transformată într-o pedeapsă cu
închisoarea, pe care reclamantul a executat-o parțial.

Având în vedere toate cele de mai sus,
Curtea a concluzionat că condamnarea reclamantului pe motiv că și-a exprimat
într-un alt loc decât cel permis și a arborat simboluri comuniste
neînregistrate nu poate fi luată în considerare pentru a satisface o ”necesitate
socială imperioasă”. De asemenea, ea a constatat că autoritățile naționale au
depășit marja de apreciere în acest domeniu. Prin urmare, ingerința nu a fost ”necesară
într-o societate democratică” în sensul articolului 11 din Convenție.

Prin urmare, a existat o încălcare a
acestei dispoziții, în acest caz.

Reclamantul a pretins 28  Euro pentru prejudiciul material pe care
pretinde că l-a suferit. Acesta a indicat că această sumă corespunde amenzii
achitate. Totodată, a solicitat 4,000 Euro pentru prejudiciul moral suferit.

Reclamantul a mai pretins 1,560 Euro
pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Reclamantul a
prezentat o declarație detaliată a orelor lucrate de către avocatul său în
cadrul procedurii în fața Curții (15,6 ore facturate cu 100 Euro ora).

Guvernul a considerat că aceste pretenții
nu sunt justificate.

Curtea, în unanimitate, a constatat
încălcarea articolului 11 din Convenție și i-a acordat reclamantului 28 Euro cu
titlu de prejudiciu material; 4,000 euro Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,560
Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat
de V. Zama, avocat din Chișinău.