La data de 17 noiembrie 2016, Curtea a
făcut publică decizia în cauza Guțul și
alții c. Moldovei
(cerere nr. 19234/08).

Reclamanții au obținut hotărâri
judecătorești irevocabile în favoarea lor. Ulterior, aceste hotărâri au fost
anulate, fie prin acceptarea apelului formulat în afara termenului legal sau
prin intermediul procedurii de revizuire. În fața Curții, reclamanții s-au
plâns cu privire la casarea abuzivă a hotărârilor judecătorești irevocabile în
favoarea lor.

Primul reclamant, Oxana Guțul, este
cetățean al Republicii Molodva, născut în anul 1979 și locuiește în
Chișinău.  În urma divorțului, prin hotărârea
Judecătoriei Botanica din 28 februarie 2007 a acordat reclamantului o pensie
alimentară lunară de 2.500 de lei. La 26 septembrie 2007, Curtea de Apel
Chișinău a admis recursul celeilalte părți, cu încălcarea termenului de
prescripție, și a scăzut pensia alimentară 1.500 lei lunar. Curtea Supremă de
Justiție a menținut hotărârea la 16 ianuarie 2008. În fața Curții, reclamantul s-a
plâns în temeiul articolului 6 din Convenție despre anularea ilegală a hotărârii
judecătorești irevocabile în favoarea sa.

Al doilea reclamant, Rodica Buzurin,
cetățean al Republicii Molodva, născut în anul 1973, locuiește în Chișinău.
Într-un proces de recuperare a datoriei, Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea
sa din 15 octombrie 2008 a
acordat reclamantului suma de 24,450 lei. La 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel
Chișinău a admis cererea de revizuire a celeilalte părți și a redeschis
procesul. În fața Curții, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din
Convenție și articolul 1 din Protocolul 1, despre anularea ilegală a hotărârii
judecătorești irevocabile în favoarea sa.

Al treilea reclamant, Svetlana Erhan, cetățean
al Republicii Molodva, născut în anul 1963, locuiește în Ialoveni. În fața
Curții a fost reprezentată de către Vasile Tarnovschi, avocat din Chișinău. Judecătoria
Ialoveni, prin hotărârea din 23 aprilie 2007 a interzis ingerința angajatorul în
drepturile de muncă ale reclamantului. La 1 iulie 2010, Curtea de Apel Chișinău
a admis cererea de revizuire depusă de către angajator și a redeschis procesul.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și
articolul 1 din Protocolul 1, despre anularea ilegală a hotărârii judecătorești
irevocabile în favoarea sa.

Cererile au fost comunicate Guvernului
Republicii Moldova în perioada 26 aprilie 2010 și 13 noiembrie 2012.

După comunicarea cererilor
reclamanților Oxana Guțul și Rodica Buzurin, Procurorul General, ca urmare a
unei solicitări din partea Agentului Guvernamental, a depus cereri de revizuire
la Curtea Supremă de Justiție, solicitând redeschiderea procedurilor și repunerea
reclamanților în drepturi. În ambele cazuri, la data de 8 decembrie 2010 și 13
aprilie 2011, respectiv, Curtea Supremă de Justiție a constatat încălcarea articolului
6 din Convenție ca urmare a anulării hotărârilor definitive pronunțate în
favoarea reclamanților. Curtea a anulat hotărârile adoptate cu încălcarea
principiului securității juridice. Drept urmare, hotărârile irevocabile
pronunțate în favoarea reclamanților au fost menținute.

După comunicarea cererii reclamantului
Svetlana Erhan, la 20 martie 2013, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul
reclamantului, a constatat încălcarea articolului 6 din Convenție ca urmare a
anulării hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa și i-a
acordat  suma de 16.000 de lei
(echivalent cu 1002 de euro (EUR)) cu titlu de prejudiciu moral. A fost menținută
hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului. Totodată, a solicitat Curții
Supreme de Justiție să emită o hotărâre suplimentară și să-i acorde suma de 9811
lei (echivalentul a 520 euro) și 350 euro cu titlu de costuri și cheltuieli. La
26 martie 2014, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea, motivând că
reclamantul nu a pretins vreo compensație în recursul său.

Curtea a constantat că, având în vedere
originea de fapt și de drept comun, este necesar să comaseze examinarea cererilor.

Guvernul a susținut că situația
reclamanților a fost restabilită și că aceștia nu au epuizat căile de atac
interne sau au pierdut statutul de victimă; în special, că ei nu au înaintat
nicio pretențiie pecuniară în fața instanțelor naționale. Guvernul a solicitat
Curții să declare cererile inadmisibile.

Reclamanții n-au fost de acord și au
susținut că au suferit prejudicii ca urmare a acțiunilor întreprinse de
autoritățile naționale atunci când au casat hotărârile irevocabile pronunțate
în favoarea lor. Ei au susținut că restabilirea valabilității acestor hotărâri
nu constituie o compensare suficientă pentru prejudiciul suportat. În fața Curții
reclamanții au înaintat următoarele pretenții pecuniare :

– Oxana Guțul: 13,000 Euro cu titlu de
prejudiciu material și 5,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral;

– Rodica Buzurin: 2,000 Euro cu titlu
de prejudiciu material și 10,000 Euro drept prejudiciu moral;

– Svetlana Erhan: 2,000 Euro drept
prejudiciu moral și 870 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli în procedurile
interne și procedurile în fața Curții.

Curtea a reiterat că, în temeiul
articolului 34 din Convenție poate primi cereri de la orice persoană care
pretinde a fi victima unei încălcări de către una dintre Înaltele Părțile
Contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau în Protocoalele sale.
Revine în primul rând autorităților naționale pentru a remedia orice presupusă
încălcare a Convenției. În această privință, întrebarea dacă un reclamant poate
pretinde a fi victimă a pretinsei încălcări este relevantă în toate etapele
procedurii în temeiul Convenției (a se vedea, printre altele, Burdov c. Rusiei (nr. 2), nr. 33509/04,
§ 54-60 și 100, CEDO 2009 (extracte)). O decizie sau o măsură favorabilă unui reclamant,
nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul său de
„victimă”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au
recunoscut, expres sau în drept, și apoi prin căile de atac s-a redresat
încălcarea Convenției (a se vedea Dalban
v. România
[GC], nr. 28114/95,
§ 44, CEDO 1999-VI). În ceea ce privește căile de atac, care sunt adecvate și
suficiente pentru a remedia o încălcare a unui drept din Convenție la nivel
național, Curtea a considerat, în general, acest lucru ca fiind dependent de
toate circumstanțele cauzei, având în vedere, în special, natura încălcarii în
cauză a Convenției (a se vedea, în calitate de exemple recente, Gäfgen v. Germania [GC], § 116 și urm.,
CEDO 2010 și Sakhnovskiy v. Rusia [GC],
nr. 21272/03,
§ 76-84, 02 noiembrie 2010).

Revenind la circumstanțele prezentelor
cauze, Curtea a observat că Procurorul General și reclamantul respectiv, au
depus cerere pentru a constata încălcarea drepturilor reclamanților în temeiul Convenției
și pentru a remedia casarea ilegală a hotărârilor în favoarea lor. Curtea
Supremă de Justiție (CSJ) a acceptat integral cererile. În acest sens, de
asemenea, a stabilit în mod expres încălcarea drepturilor reclamanților în
temeiul articolului 6 din Convenție. Menținând hotărârile în favoarea
reclamanților, CSJ a recunoscut, în esență, încălcarea articolului 1 din
Protocolul 1 la Convenție (în cazul celui de al doilea și al treilea reclamant).
În cazul reclamantului Svetlana Erhan, CSJ i-a acordat 1,002 Euro în calitate
de prejudiciu moral. Hotărârile pronunțate de CSJ sunt definitive.

Curtea, prin urmare, a verificat dacă reclamanților
le-au fost oferite despăgubiri proporționale prejudiciul cauzat de încălcările
stabilite, astfel încât să constate dacă ei și-au pierdut statutul de victimă.

În această privință, Curtea a notat că Curtea
Supremă de Justiție prin hotărârile sale a constatat în mod expres încălcarea
drepturilor reclamanților. Cu toate acestea, reclamanții n-au înaintat careva
pretenții pecuniare sau probe care să demonstreze prejudiciul suportat, astfel
că instanța de judecată nu a acordat nicio compensație, cu excepția cauzei reclamantului
Svetlana ERHAN, unde s-a examinat un  litigiu
de muncă.

Curtea a menționat, că anterior a
declarat ca inadmisibile cererile în cazul în care o încălcare a drepturilor din
Convenție au fost pe deplin stabilite de către instanțele naționale și în cazul
în care reclamantul nu a înaintat pretenții pecuniare la nivel național (a se
vedea, mutatis mutandis, Mătăsaru și
Savițchi c. Moldovei
, nr. 38281/08,
§ 75-76, 2 noiembrie 2010, și Bisir și
Tulus c. Moldovei
, nr. 42973/05,
§ 36-37, 17 mai 2011). S-a constatat, de asemenea, că anterior instanțele
judecătorești naționale n-au acordat compensații în absența unei cereri sau au
acordat doar o parte din suma solicitată corespunzătoar probelor prezentate, situație
în care Curtea a acceptat ca suficiente căile de atac (a se vedea , de exemplu,
Vladimir Kolobov c. Rusiei (dec.),
nr. 26528/03,
28 iunie 2011, Daniel-P S.A. c. Republica Moldovei (dec.), nr. 32846/07,
20 martie 2012). Astfel, Curtea nu vede nici un motiv convingător să se abată
de la constatările sale, în cazurile menționate mai sus.

Având în vedere cele expuse mai sus,
Curtea a considerat că reclamanții și-au pierdut statutul de victime. Astfel,
Curtea, în unanimitate, a concluzionat că reclamanții nu mai sunt victime ale
presupuselor încălcări și că cererile lor urmează a fi respinse în conformitate
cu articolul 35 § 3 (a) și 4 din Convenție.