11 aprilie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Kommersant Moldovy c. Moldovei, cererea nr. 10661/08. Cauza se referă respingerea de către Curtea Supremă de Justiţie a cererii de revizuire a unei hotărâri din anul 2002 prin care s-a constatat că ziarul reclamant a încălcat integritatea teritorială și securitatea națională a Republicii Moldova și ca rezultat a fost obligat să-și stopeze activitatea, în temeiul hotărârii Curţii Europene din anul 2007 prin care a constatat violarea Articolului 10 din Convenție și a acordat despăgubiri ziarului reclamant pentru prejudiciul cauzat.
Reclamantul este un ziar, „Kommersant Moldovy” înregistrat în Republica Moldova.
Printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție din 29 mai 2002, s-a constatat că ziarul reclamant a încălcat integritatea teritorială și securitatea națională a Republicii Moldova și ca rezultat a fost obligat să-și stopeze activitatea.
La 9 ianuarie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în ceea ce privește cererea depusă de către ziarul reclamant. Curtea a constatat violarea Articolului 10 din Convenție și a acordat despăgubiri ziarului reclamant pentru prejudiciul cauzat (a se vedea, pentru mai multe detalii, Kommersant Moldovy c. Moldovei, nr. 41827/02, 9 ianuarie 2007). Hotărârea a devenit definitivă la 9 aprilie 2007.
La 29 mai 2007, ziarul reclamant a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire, care s-a finalizat cu hotărârea din 29 mai 2002. Cererea era întemeiată pe prevederile art. 449 (h) din Codul de procedură civilă și s-a referit la hotărârea Curții din 9 ianuarie 2007, ca temei pentru revizuire.
Potrivit ziarului reclamant, părțile nu au abordat problema înaintării tardive a cererii de revizuire și această chestiune nu a fost discutată în cadrul ședinței.
La 4 octombrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea ziarului reclamant, ca înaintată în afara termenului-limită stabilit de art. 450 (g) Cod de procedură civilă.
În fața Curții, ziarul reclamant s-a plâns de violarea Articolului 6 § 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil), deoarece Curtea Supremă de Justiție a respins cererea sa pentru un motiv care nu a fost invocat de către părți și în privința căruia nu a avut posibilitate de a înainta obiecții în fața instanței. De asemenea, s-a plâns de violarea Articolului 10 din Convenţie, deoarece prin refuzul de a anula hotărârile pe care Curtea Europeană le-a constatat ca o încălcare a Articolului 10, Curtea Supremă de Justiție a permis ca aceste hotărâri să continue încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare. Acesta s-a plâns, în cele din urmă, în temeiul Articolului 46 din Convenţie, că statul reclamat, de facto, a eșuat să se conformeze pe deplin cu hotărârea Curții.
Decizia Curţii
Plângerea reclamantului privind violarea Articolului 10 și 46 din Convenție
Curtea a considerat că plângerea reclamantului privind violarea Articolului 10 în esență este aceeași cu cea privind violarea Articolului 46. Ea vizează o pretinsă lipsă a executării corespunzătoare a hotărârii Curții Europene din 9 ianuarie 2007 în cauza precedentă din moment ce nu a fost adoptată o nouă hotărâre în care instanțele naționale ar fi examinat careva chestiuni legate de libertatea de exprimare. Omisiunea hotărârile judecătorești adoptate anterior poate fi privită ca prevenirea restitutio in integrum integrală urmare a constatării Curții violării Articolului 10 din Convenție din moment ce publicația reclamantă în continuare nu poate publica sub numele vechi. Totuși, plângerile privind omisiunea fie de a executa hotărârea Curții sau a redresa o violare deja constatată de Curte este în afara competenței Curții ratione materiae (a se vedea, spre exemplu, Lyons and Others v. the United Kingdom (dec.), no. 15227/03, ECHR 2003-IX și Bochan (2) și este mai degrabă obiectul supravegherii executării de către Comitetul de Miniștri în temeiul Articolului 46 din Convenție.
Curtea este competentă să examineze plângerile privind situațiile când autoritățile naționale au efectuat o nouă examinare a cauzei prin implementarea uneia din hotărârile Curții fie prin redeschiderea procedurilor fie prin inițierea unui întreg set de proceduri naționale noi. Totuși, în speță, când publicația reclamantă a înaintat cererea sa privind redeschiderea procedurilor, ea nu a urmărit exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, ci mai degrabă înlăturarea consecințelor violării constatate anterior (a se vedea, spre exemplu, Costică Moldovan şi alţii c. României (dec.), nr. 8229/04). Situația era să fie diferită dacă Curtea Supremă admitea cererea de revizuire și examina fondul cauzei în privința publicației reclamante sau dacă ultima se adresa pentru re-înregistrare sub numele său vechi și era refuzată pe motivul existenței hotărârii din 29 mai 2002 sau se baza pe motive noi.
Corespunzător, plângerile publicației reclamante, în ceea ce privește omisiunea de a remedia violarea ințială a Articolului 10 și 46 din Convenție după cum a fost constatat în hotărârea Curții din 9 ianuarie 2007, trebuie să fie declarată ca incompatibilă ratione materiae în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Plângerea reclamantului privind violarea Articolului 6 din Convenție
Curtea a notat că legislația națională prevede dreptul de a cerere redeschiderea procedurilor urmare a constatării Curții a violării unui drept din Convenție. Deși procedurile în acest caz trebuie să respecte reglementările pentru examinarea oricărei acțiuni, obiectul acesteia este limitat expres la admisibilitatea cererii de revizuire. Acest aspect este reflectat în continuare în întinderea competențelor instanței de la examinarea cererii de revizuire, care se limitează la fie respingerea cererii sau admiterea ei și anularea hotărârii relevante. Doar după admiterea cererii de revizuire instanța poate expedia dosarul la reexaminare instanței competente. Urmează că, diferit decât în Bochan (2) citat anterior (§§ 51-56), legislația moldovenească, nu tratează procedurile de revizuire ca o formă a recursului sau prelungirea procedurilor inițiale, dar limitează expres scopul acesteia la verificarea motivelor pentru redeschiderea unui caz și la adoptarea unei decizii separate de admitere sau respingere a cererii de revizuire.
În Bochan (2) Curtea în continuare a examinat scopul și natura „examinării” realizate de fapt de către Curtea Supremă din Ucraina în acest caz particular și a constatat că ea a revizuit materialele cauzei și deciziile judecătorești din procedurile inițiale în lumina observațiilor noi care s-au bazat în principal pe hotărârea Curții. În contrast, în prezenta speță, Curtea Supremă nu a examinat alte chestiuni decât conformarea cererii de revizuire cu cerințele legale formale privind respectarea termenelor limită pentru înaintarea unor astfel de cereri. Astfel nu se poate spune că Curtea Supremă a revizuit în vreun fel fondul acțiunii în justiție inițiale împotriva publicației reclamante.
Corespunzător, plângerea reclamantului privind violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, privind echitatea procedurilor în fața Curții Supreme de Justiție ce au dus la adoptarea deciziei din 4 octombrie 2007, trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind incompatibilă ratione materiae în temeiul Articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
Pentru motivele specificate mai sus, Curtea a declarat cererea ca fiind inadmisibilă.
