Decizia în cauza Nicolschi c.
Moldovei

La
data de 20 octombrie 2016, Curtea a făcut publică decizia în cauza Nicolschi c. Moldovei  (cererea nr. 11726/09).

Reclamanții,
Leonid Nicolschi și Anna Nicolschi, sunt cetățeni ai Republicii Moldova din
Glodeni.

La
sfârșitul lunii mai 2006, fiul reclamanților, care nu au avut anterior antecedente
penale, era suspectat de furt dintr-un magazin. El a fost citat să se prezinte
la poliție, dar a refuzat. Astfel acesta fost acuzat de săvâșirea unei
contravenție administrative, și anume, că nu s-a prezentat la poliție când a
fost citat, și a fost condamnat la trei zile de arest administrativ. Dânsul a
fost plasat în detenție la data de 1 iunie 2006. Conform documentelor medicale
din dosarul cauzei, la 2 iunie 2006, fiul reclamanților a simțit amețeli și a acuzat
dureri de cap. Medicul care l-a examinat i-a prescris tratament medicamentos. În
data de 4 iunie 2006, care era și ultima zi de detenției, fiul reclamanților a
început să se comporte ciudat; a început să halucineze și vorbea incoerent. El
a fost examinat de un medic și apoi a fost dus de o ambulanță la un spital
psihiatric, aproximativ la ora 14:35, când detenția sa s-a încheiat oficial.
Medicul a notat în dosarul fiului reclamanților că dânsul suferea de delirium tremens.

Potrivit
documentelor medicale de la spitalul de psihiatrie, fiul reclamanților a fost diagnosticat
cu hepatită cronică, HIV, tuberculoză miliară a ficatului și a splinei, și
alcoolism cronic. El era, de asemenea, în remisie în ceea ce privește
dependența de opium. Comportamentul lui a fost descris ca fiind specific unei
persoane cu tulburări psihice. A fost agresiv cu medicii; i-ar ar fi scuipat și
blestemat și nu ar fi permis nimănui să-l atingă. La 5 iunie 2006, aproximativ la
04:30, fiul reclamanților a început să aibă frisoane. A devenit mai violent și
starea lui de delir s-a accentuat. I-au fost administrate sedative, în urma
cărora s-a calmat. Cu toate acestea, la 05:05, a devenit palid și a încetat să
reacționeze la stimuli externi, iar respirația i-a devenit superficială. Imediat
a fost chemat un medic specializat pentru situații de urgență. I-a fost făcut
masaj cardiac și terapie intensivă. Cu toate acestea, încercările de a-l
resusciteze au eșuat, iar la 17:25 a fost declarat mort.

La 6
iunie 2006, în urma autopsiei efectuate, medicii nu au descoperit pe trupul acestuia
semne de violență și au concluzionat că moartea a survenit ca urmare a
encefalopatiei Wernicke, o afecțiune cauzată de abuzul de alcool. După ce au
analizat istoricul medical al fiului reclamanților, medicii au constatat că în
decembrie 2005, dânsul a fost internat în spital cu simptome similare. De
asemenea, medicii ajuns la concluzia că debutul bolii a fost extrem de rapid și
că, ca urmare a unor boli grave de care suferea fiul reclamanților, un număr de
organe au cedat provocând moartea. În ceea ce privește vânătăile pretins văzute
de reclamanți pe spatele fiului lor, conform medicilor, nu au fost vânătăi, ci hipostaze
post-mortem. Medicii au ajuns la concluzia că fiului reclamanților i-ar ar fi
fost necesară, de asemenea, detoxifiere intensivă de urgență; cu toate acestea,
ei nu au putut să confirme dacă o astfel de procedură i-ar fi salvat viața în
împrejurările cauzei.

La o
dată nespecificată, procuratura Glodeni a inițiat o anchetă penală privind
investigarea circumstanțelor decesului fiului reclamanților. În timpul
anchetei, primul reclamant a declarat că a discutat cu fiul său, la data de 4
iunie 2006, în timp ce era transportat de la secția de poliție la spital, iar
fiul său i-a spus că a fost maltratat de către poliție. În special, el îi
spusese că poliția l-a torturat cu șocuri electrice, a fost bătut și lovit la
cap și în zona inimei. Primul reclamant a afirmat, de asemenea, că a văzut
leziuni pe trupul neînsuflețit al fiul său.

Prietena
fiului reclamanților le-a spus anchetatorilor că l-a întâlnit pe primul
reclamant la data de 4 iunie 2006, iar el i-a spus că fiul său a fost dus la
spital, fiindcă se simțea rău. Primul reclamant nu i-a povestit despre
presupusa bătaie.

Anchetatorii
i-a interogat pe toți co-deținuții fiului reclamanților. Din paisprezece
co-deținuți, doar unul a declarat că l-a văzut pe un ofițer de poliție
lovindu-l peste spate, cu un baston, de două sau de trei ori într-o seară când
a început să strige că dorește să plece acasă. După aceea, victima a mers la
culcare. Cu toate acestea, această afirmație nu a fost confirmată de către alți
co-deținuți sau de către constatările medicilor de la spitalul de psihiatrie
sau de către cei care au efectuat autopsia. Anchetatorii l-au interogat și pe
medicul de pe ambulanță, care l-a examinat pe fiul reclamanților la 4 iunie
2006 înainte de a fi dus la spital. El a afirmat că nu a depistat urme vizibile
de violență pe corpul fiului reclamantului, care nu a făcut nicio plângere de
maltratare în timpul transportului.

La 31
ianuarie 2008, procuratura Glodeni a decis să înceteze urmărirea penală privind
circumstanțele morții fiului reclamanților pe motiv că decesul a survenit din
cauze naturale. În baza rapoartelor medico-legale și declarațiile martorilor,
procuratura a exclus posibilitatea aplicării forțe fizice. Procuratura a
examinat, de asemenea, dacă fiul reclamanților a primit îngrijiri medicale
adecvate în spitalul de psihiatrie din Bălți. Acesta a concluzionat că, deși ar
fi fost mai potrivit pentru el să fie dus la terapie intensivă, având în vedere
starea lui și viteza cu care s-a deteriorat starea lui de sănătate, aceasta nu
ar fi garantat că ar fi supraviețuit. În orice caz, nu a fost considerată
această problemă ca o chestiune de răspundere penală.

Reclamanții
și avocatul lor au fost informați în mod oficial cu privire la decizia de mai
sus, la data de 18 februarie 2008.

La
data de 1 august 2008, reclamanții au depus o plângere și au susținut că fiul
lor era în stare bună de sănătate și nu suferea de bolile menționate în orodanța
procurorului. Mai mult decât atât, ei au susținut că au văzut semne de
maltratare pe corpul neînsuflețit al fiului lor.

La 5
august 2008, un procurorul ierarhic superior de la procuratura din Glodeni a
respins plângerea reclamanților ca nefondată. Reclamanții au atacat refuzul la
judecătorul de instrucție, care a respins recursul la 27 noiembrie 2008.

În
fața Curții, reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 2 din Convenție, că
statul a fost responsabil pentru moartea fiului lor și că autoritățile
naționale nu au investigat în mod eficient circumstanțele decesului. De
asemenea, ei s-au plâns că fiul lor nu a primit un tratament medical adecvat
capabil să-i salveze viața.

Curtea
notează că Anna Nicolschi a decedat în august 2015 și nicio cerere nu a fost
depusă  ca examinarea cauzei în numele ei
să continue. În aceste condiții, Curtea concluzionează că, în sensul
articolului 37 § 1 (c) din Convenție, nu se justifică continuarea examinării
cererii, în măsura în care aceasta a fost depusă de Anna Nicolschi. În plus,
Curtea constată că nu există motive de natură generală, astfel cum sunt
definite la articolul 37 § 1, ceea ce ar necesita examinarea acestei părți a
cererii în temeiul articolului menționat. Prin urmare, Curtea decide radierea
cererii de pe rol, în măsura în care aceasta a fost depusă de Anna Nicolschi.

În
ceea ce privește restul cererii, Curtea a notat că Guvernul a ridicat două obiecții
privind admisibilitatea. Și anume, a susținut că reclamantul nu a respectat
regula de șase luni, la depunerea cererii sale la Curte, și că nu a epuizat
căile de recurs interne. Având în vedere că cauza este inadmisibilă pentru
motivele expuse mai jos, Curtea nu a considerat că este necesar să se pronunțe
cu privire la aceste obiecții.

Curtea
a notat că probele din această cauză nu susțin afirmația reclamantului potrivit
căreia fiul său a decedat ca urmare a relelor tratamente aplicate de către poliție.
Toate rapoartele medicale indică faptul că pe corpul fiului reclamantului nu au
fost depistate urme de violență. Vânătăile pe care reclamantul le-ar fi văzut
pe corpul fiului său au fost, potrivit documentelor medicale, hipostaze
post-mortem. Mai mult decât atât, aproape toți martorii, co-deținuți cu fiul
reclamantului au declarat că nu au văzut ca acesta să fie maltratat. Doar un
singur martor a declarat că a văzut cum fiul reclamantului a fost lovit de mai
multe ori pe spate, cu un baston. Cu toate acestea, anchetatorii nu au dat
greutate declarațiilor acestui martor, fiindcă că nu au fost depistate urme pe
spatele fiului reclamantului.

Rezultatele
autopsiei au indicat că fiul reclamantului a murit din cauze naturale, iar
reclamantul nu a prezentat nicio dovadă contrarie.

Anchetatorii
au examinat, de asemenea, dacă medicii de la spitalul de psihiatrie au acordat asistență
medicală corespunzătoare. Ei au ajuns la concluzia că deși ar fi fost mai
potrivit pentru fiul reclamantului să fie dus la terapie intensivă, având în
vedere starea lui și viteza cu care s-a deteriorat starea lui de sănătate. Însă
aceast nu ar fi garantat că ar fi supraviețuit. Anchetatorii au ajuns la
concluzia că comportamentul medicilor în cazul de față nu a dezvăluit nici un
element de răspundere penală.

Curtea
a reiterat faptul că, în cazurile în care se ridică probleme în temeiul
articolului 2 din Convenție, în contextul unui presupus malpraxis medical, în
cazul în care încălcarea dreptului la viață sau integritatea personală nu este
cauzată în mod intenționat, obligația pozitivă impusă de articolul 2 nu impune
în mod necesar prevederea unei căi de atac de drept penal în fiecare caz în
parte. În sfera specifică de neglijență medicală, obligația poate fi, de
exemplu, îndeplinită în cazul în care sistemul juridic oferă victimelor o cale
de atac în instanțele civile, fie singură, fie cumulată cu o cale de atac în
instanțele penale, care să permită răspunderea medicilor în cauză care urmează
să fie stabilită și orice căi de atac civile adecvate, cum ar fi despăgubiri și
publicarea deciziei emise.

Curtea
a notat că fiul reclamantului nu se mai afla în detenție la momentul decesului.
De asemenea, ea a constatat că reclamantul a avut posibilitatea de a iniția
proceduri civile în ceea ce privește acțiunile medicilor din spitalul de
psihiatrie din Bălți și că reclamantul nu a făcut acest lucru. În aceste
condiții, nu se poate concluziona că statul nu și-a îndeplinit obligațiile sale
pozitive în ceea ce privește acest aspect.

Având
în vedere cele expuse mai sus, Curtea a considerat că nu există nimic în
materialele cauzei care ar susține afirmațiile reclamantului potrivit cărora
statul a fost responsabil pentru moartea fiului său și că investigația
efectuată de autoritățile statului a fost ineficiente. Mai mult decât atât,
după cum s-a arătat mai sus, plângerea reclamantului în sensul că fiului său nu
i-a fost acordată asistență medicală corespunzătoare este la fel nefondată.
Prin urmare, cererea este vădit nefondată și inadmisibilă în sensul articolului
35 § 3 și 4 din Convenție.