La
data de 28 iulie 2016, Curtea a făcut publică decizia în cauza Lisnyy și alții c. Ucrainei și Rusiei  (cererea
nr. 5355/15)
.

Reclamanții
sunt Anton Lisnyy, născut în anul 1984, Svetlana Piven, născută în anul 1946 și
Volodimir Anokhin, născut în anul 1957. Toți trei sunt cetățeni ucraineni.

La începutul
lunii aprilie 2014, grupuri  armate
pro-ruse au început să ocupe clădirile oficiale în estul Ucrainei și au anunțat
crearea așa-numitelor „Republici Populare Donețk și Lugansk”. Ca
răspuns la aceste acțiuni, Guvernul nou-înființat de la Kiev, a demarat o
operațiune „anti-teroristă”.

În
acest context, casa reclamantului Lisnyy din regiunea Donețk a fost distrusă în
timpul bombardamentelor în luna august 2014; casa reclamantei Piven, de
asemenea, situată în regiunea Donețk, a fost deteriorată de tirurile de
artilerie, în aprilie 2014; și casa reclamantului Anokhin, situată în regiunea
Lugansk, a fost deteriorată de tirurile de artilerie permanente din vara anului
2014. Ca dovadă, toți cei trei reclamanți au prezentat copii ale pașapoartele
lor, fotografii ale unei case distruse (dl Lisnyy) și copii ale rapoartelor
privind situația generală din estul Ucrainei (dna Piven).

Reclamanții
s-au plâns că viața lor a fost pusă în pericol, ca urmare a bombardării
localităților în care au trăit și că proprietățile lor au fost distruse sau
deteriorate. De asemenea, reclamanții s-au plâns că toate instituțiile statului
din estul Ucrainei, inclusiv instanțele de judecată, și-au suspendat
operațiunile și au fost mutate în zone controlate de către Guvernul Ucrainei. În
adresarea lor către Curte, reclamanții au făcut trimitere la Articolul 1 din
Protocolul 1 (protecția proprietății), Articolul 2 (dreptul la viață),
Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la
respectarea vieții private), Articolul 10 (dreptul la libertatea de exprimare)
și Articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenție.

Cererile
au fost depuse la Curte la 26 decembrie 2014, 27 august 2015 și respectiv 15
septembrie 2015.

Decizia Curții

În
primul rând, Curtea a subliniat faptul că reclamanții sunt obligați să
furnizeze dovezi suficiente în sprijinul plângerillor sale privind distrugerea
proprietății în contextul unui conflict armat. În general, în cazul în care un reclamant
nu prezintă vreo dovadă a titlului de proprietate sau de domiciliu, plângerile
sale sunt sortite eșecului. Abordări similare au fost aplicate și în raport cu
celorlalte pretenții ale reclamanților formulate în temeiul altor articole ale
Convenției în măsura în care au examinate.

Cu
toate că reclamanții, în aceste cauze, au fost reprezentați, ei au depus doar copii
ale pașapoartelor lor. Dl Lisnyy a prezentat fotografii ale unei case distruse,
dar fără să probeze dreptul de proprietate asupra acelei case sau orice alt
drept pe care el l-ar fi putut avea vizavi de acea proprietate. Reclamanții
nici nu s-au referit la motivele pentru care n-au prezentat careva documente relevante
în susținerea cererilor către Curte, cum ar fi titluri de proprietate, extrase
din registre sau dovada achitării impozitului pentru terenuri, documente de la
administrația locală, planuri, fotografii și facturi pentru întreținere sau
dovada livrării corespondenței sau declarații ale martorilor. În plus, ei nu au
informat Curtea despre careva încercări de a obține cel puțin o dovadă
documentară intru susținerea afirmațiilor lor.

În
aceste condiții, și în pofida faptului că Curtea, în anumite circumstanțe
excepționale – cum ar fi în cazul în care există o situație de conflict în curs
de desfășurare – a luat o abordare mai puțin severă în ceea ce privește
elementele de probă care urmează să fie prezentat în susținerea cererilor
individuale, Curtea a ajuns la concluzia că cererile reclamanților nu au fost
suficient fundamentate, astfel le-a declarat vădit nefondate și le-a respins în
conformitate cu Articolul 35 § 3 (a) și 4 din Convenție.