În cauza Spînu c. Moldovei, reclamanții sunt Dumitru
Spînu și Sergiu Spînu, născuți în 1943 și 1974, din Peticeni. Ei sunt soțul și
feciorul lui Varvara Spînu. În seara zilei de 21 mai 2008, aproximativ la
22.00, primul reclamant și Varvara Spînu se întorceau acasă, când Varvara Spînu
a căzut într-un șanț pe drumul public. Dimineața Varvara Spînu a fost dusă la
spital și diagnosticată, printre altele, cu fractura coloanei vertebrale. La
data de 11 iunie 2008 ea a decedat.

La data de 13 iunie 2008 poliția a inițiat o investigație
pe faptul decesului lui Varvara Spînu și a constatat că șanțul a fost săpat de
către un contractant a unei companii de telefonie pentru instalarea cablurilor
optice. Șanțul nu a fost marcat și/sau nu a fost securizat în nici un fel.

La data de 13 februarie 2009 Procuratura Călărași a decis
să nu inițieze urmărirea penală pe faptul decesului lui Varvara Spînu, pe motiv
că circumstanțele cauzei nu cad sub incidența Codului penal și chestiunea
urmează a fi soluționată în ordine civilă.

La data de 21 aprilie 2009 judecătoria Călărași a respins
plângerea reclamantului la ordonanța Procuraturii Călărași, decizia
judecătorească a fost înmânată reclamantului la data de 15 iunie 2009.

În fața Curții reclamanții s-au plâns, în temeiul
Articolului 2 din Convenție, dreptul la viață, de decesul soției și mamei
Varvara Spînu, în rezultatul omisiunii autorităților naționale de a proteja
viața acesteia. De asemenea, ei s-au plâns de omisiunea autorităților naționale
de a onora obligațiile pozitive, în particular lipsa unei anchete eficiente și
responsabilizarea persoanelor vinovate. În final, reclamanții s-au plâns, în
temeiul Articolului 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv, de lipsa
unor remedii eficiente împotriva încălcării Articolului 2 din Convenție.

În observațiile sale din 17 ianuarie 2012, Guvernul a
invocat obiecția neepuizării de către reclamanți a căilor interne de recurs,
făcând referire la jurisprudența în materia neglijenței medicale și a invocat
că reclamanții urmau să încerce căile de recurs interne în ordine civilă, să
ceară compensații pentru decesul lui Varvara Spînu.

Reclamanții au cerut Curții să respingă obiecția
Guvernului, pe motivul că jurisprudența în materia neglijenței medicale nu este
aplicabilă speței.

În cadrul examinării prezentei cauze, în special
examinând jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materia decesului în urma
neglijenței, Curtea a aflat că prezenta situație a fost examinată de către instanțele
naționale civile. În particular, la 23 mai 2011 reclamanții au inițiat o
acțiune civilă împotriva companiei de telefonice și contractantului care a
săpat șanțul. Procedurile respective s-au finalizat prin decizia Curții Supreme
de Justiție, prin care reclamanții au primit o compensație în mărime de 25,000
Euro.

Prin scrisoarea din 03 aprilie 2015 Curtea a cerut
reclamanților să explice motivul pentru care nu au informat-o despre
procedurile civile și finalitatea acestora. Prin scrisoarea din 07 aprilie 2015
reclamanții au răspuns că procedurile civile naționale erau irelevante
procedurilor inițiate în fața Curții și că nu au avut intenția să ducă în
eroare Curtea.

Curtea a reamintit că potrivit punctului 47 § 6 din Regulamentul Curții
reclamanții trebuie să informeze Curtea despre toate circumstanțele relevante
cererii. Ea a notat, de asemenea, că reclamanții au fost atenționați despre
această obligație în scrisoarea Curții prin care a fost confirmată primirea și
înregistrarea cererii. În continuare Curtea a reamintit că cererea poate fi
respinsă ca abuzivă, în temeiul Articolului 35
§ 3 din Convenție, printre altele, bazată pe date conștient false (a se vedea Varbanov c. Bulgariei, nr. 31365/96, § 36, ECHR 2000-X; Popov c. Moldovei (nr. 1), nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Å˜ehák c. Cehiei (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004; Kérétchachvili c. Georgiei (dec.), nr. 5667/02, 2 May 2006; Gross c. Elveției [MC], nr. 67810/10, § 28, ECHR 2014; S.A.S. c. Franței [GC], no. 43835/11, § 67, ECHR 2014 (extrase)).
Informația incompletă și prin urmare înșelătoare poate, de asemenea să
constituite un abuz de dreptul de petiționare, în special dacă informația
vizează fondul cauzei și nu este prezentată o explicație plauzibilă pentru
omisiunea de a prezenta informația (
Poznanski și Alții c. Germaniei (dec.), nr. 25101/05, 3 iulie 2007).

În speță,
reclamanții, care au fost reprezentați de către un avocat, nu au prezentat o
explicație plauzibilă a omisiunii de a informa Curtea despre faptul inițierii
procedurilor civile și obținerii compensației la nivel național. Curtea nu a
fost de acord cu argumentul reclamanților că procedurile naționale nu sunt
relevante prezentelor proceduri. În contrariu, Curtea a considerat că
procedurile naționale și finalitatea acestora au fost de o importanță majoră
pentru determinarea chestiunii dacă Statul și-a onorat obligațiile în temeiul
Articolului 2 din Convenție. Având în vedere importanța informației respective
pentru examinarea corespunzătoare a prezentei cauze, Curtea a constatat că
conduita reclamanților a fost contrară scopului dreptului la depunerea cererii
individuale, în sensul Articolului 34 din Convenție.

În lumina celor
menționate, cererea a fost respinsă ca abuzivă, în temeiul Articolului 35
§ 3 și 4 din Convenție.