În cauza Sarupici c. Moldovei și Ucrainei și Ganea și Gherscovici c. Moldovei, reclamantul
în prima cauză, Iaroslav Șarupici, este cetățean al Republicii Moldova, născut
în 1969. Reclamanții în ce-a de-a doua cauză, Anatolie Ganea și Aurelia Gherșcovici,
sunt cetățeni ai Republicii Moldova, născuți în 1961 și 1967.

La 27 mai 2002, soțul dnei Gherșcovici, B.G., a fost găsit decedat în
locuința sa.

La 2 iulie 2002, dl Ganea a fost reținut din motive străine de decesul lui
B.G. În timpul arestului administrativ, el a fost audiat în privința
circumstanțelor morții lui B.G. La 10 iulie 2002, el a depus o declarație
scrisă în care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, indicând mai multe detalii
cu privire la circumstanțele infracțiunii și la identitatea persoanelor
implicate în săvârșirea acesteia. El a fost reprezentat de un avocat din
oficiu. Dl Ganea a recunoscut ulterior că a omorul lui B.G. a fost premeditat.
Mai târziu, el a declarat că pe B.G. l-a omorât dl  Șarupici.

La 15 iulie 2002, dna Gherșcovici a fost reținută sub acuzația de instigare
și complicitate la uciderea lui B.G.

La 23 iulie 2002 a fost emis un mandat de arest pe numele dlui Șarupici.

Potrivit dlui Șarupici, în octombrie 2002 el locuia împreună cu unchiul și
mătușa sa în Tsurupinsk, Ucraina. La 18 octombrie 2002, el a fost reținut de
către poliția ucraineană în prezența unchiului și al mătușii sale. El susține
că polițiștii nu l-au informat despre motivele reținerii și nu i-au prezentat
documentele care atestă legalitatea acesteia. Deși el s-a conformat ordinului
polițiștilor, ei i-au răsucit brațele la spate, l-au lovit în regiunea spatelui
și i-au pus cătușele. El a fost percheziționat fără să fie întocmit un
proces-verbal în acest sens. Polițiștii i-au confiscat telefonul mobil.

Dl Șarupici susține că a fost transportat la comisariatul de poliție din
Tsurupinsk, unde a fost predat poliției moldovenești. Polițiștii moldoveni l-au
transportat într-o mașină cu numere de înregistrare moldovenești peste granița
moldo-ucraineană, prin punctul de trecere vamală de la Palanca. Pe parcursul
călătoriei el a stat cu cătușele la mâini pe bancheta din spate a mașinii. El
nu are cunoștință despre existența vreunei cereri de extrădare pe numele lui,
iar la vama, polițiștii nu au prezentat vameșilor niciun document în privința
lui și nici actele sale de identitate pentru a traversa frontiera.

Potrivit Guvernului Republicii Moldova, dl Șarupici a fost reținut la 19
octombrie 2002 în Palanca, Republica Moldova. La aceeași dată el a fost
transportat la Chișinău și plasat în izolatorului Ministerului Afacerilor
Interne.

Un avocat din oficiu a fost numit să-l reprezente pe dl Șarupici. La 24
octombrie 2002 el a recunoscut că l-a omorât pe B.G. Ulterior, el s-a plâns că
polițiștii l-au torturat și l-au supus presiunii psihologice pentru a-l face să
recunoască săvârșirea infracțiunii.

Plângerea reclamanților în privința
tratamentelor la care au fost supuși

(a) Plângeri cu privire la tratamentul aplicat în timpul detenției

La 8 august 2002, dl Gandea a depus o plângere la procuror, susținând că a
fost maltratat pentru a recunoaște săvârșirea infracțiunii și că la 2 iulie
2002 el nu a fost reprezentat de un avocat la alegerea sa. Plângerea sa a fost
respinsă.

La 4 ianuarie 2003, procurorul a înregistrat o plângere din partea dlui
Șarupici în privința relelor tratamente la care a fost supus de către polițiști
în timpul detenției. La 21 ianuarie 2003, procurorul l-a informat că acuzația
sa de maltratare nu s-a confirmat și că, prin urmare, nu a fost pornită
urmărirea penală în această privință. Dl Șarupici a contestat ordonanța
respectivă, atașând la plângere declarațiile colegilor săi de celulă. La 1
august 2003, Procuratura Chișinău l-a informat pe dl Șarupici că nu s-au
identificat circumstanțe noi care să influențeze legalitatea ordonanței din 21
ianuarie 2003.

La 30 iunie 2003, dl Șarupici a depus o nouă plângere reclamând interdicția
de a primi vizite din partea familiei și a altor persoane.

(b) Plângerea dlui Șarupici în privința reținerii

La 2 aprilie 2003, reprezentantul dlui Șarupici a solicitat Procuraturii
Generale informații cu privire la circumstanțele reținerii și a extrădării dlui
Șarupici. La 14 aprilie 2003, Procuratura Generală l-a informat că nu există
nicio informație care să indice faptul că dl Șapurici a fost reținut pe
teritoriul Ucrainei.

La 16 mai 2003, dl Șapurici a solicitat Procuraturii Generale a Ucrainei să
pornească urmărirea penală pe marginea acuzației că a fost reținut ilegal de
poliția ucraineană și că a fost răpit de poliția moldovenească la 18 octombrie
2002. El a indicat în calitate de martori ai evenimentelor respective pe
unchiul și mătușa sa. La 18 august 2003, Procuratura regiunii Herson l-a
informat pe dl Șapurici că nu s-a stabilit încălcarea legislației Ucrainei de
către poliția ucraineană. La 13 noiembrie 2003, Procuratura regiunii Herson a
explicat că dl Șapurici a fost reținut la 18 octombrie 2002 de către polița
moldovenească, respingând faptul că dl Șapurici a fost dus la comisariatul de
poliție din Tsurupinsk.

La 11 mai 2005, dl Șapurici a depus o plângere scrisă la Procuratura
Generală a Ucrainei, contestând răspunsurile trimise de autoritățile de
aplicare a legii. El a solicitat începerea urmăririi penale, însă nu a primit
niciun răspuns.

La 1 decembrie 2005, unchiul și mătușa dlui Șapurici au autentificat
notarial declarația lor, conform căreia nepotul lor a fost reținut la 18
octombrie 2002, în localitatea Tsurupinsk, de către colaboratori ai poliției
ucrainene și moldovenești.

Procedurile penale în fața instanțelor
judecătorești naționale

 (a)  Prima judecare a
cauzei în instanța de fond și în instanțele de recurs

Procesul penal la Judecătoria Botanica a început la o dată nespecificată.
La 12 septembrie 2003, Judecătoria Botanica a pronunțat sentința de condamnare
a celor trei reclamanți pentru uciderea lui B.G.

Atât reclamanții, cât și procurorul au atacat sentința.

Apelurile au fost examinate de către Curtea de Apel, care la 14 mai 2004 a
respins apelul procurorului, apelul dlui Ganea și apelul dlui Șapurici.
Totodată, instanța a admis apelul declarat de dna Gherșcovici și a achitat-o.

Dl Ganea, dl Șarupici și procurorul au declarat recurs.

La 21 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a admis cele trei
recursuri și a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel.

 (b) Prima rejudecare a cauzei în
instanța de apel și recurs

La 16 iunie 2005, Curtea de Apel a pronunțat o sentință de condamnare a
celor trei reclamanți pentru uciderea lui B.G.

Reclamantul a atacat sentința cu recurs.

La 13 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul
reclamanților și a remis cauza Curții de Apel spre rejudecare, constatând că
aceasta nu s-a conformat instrucțiunilor Curții Supreme privind reexaminarea
cauzei.

 (c) A doua rejudecare a cauzei în
instanța de apel și în recurs

La 18 aprilie 2006, Curtea de Apel a reexaminat cauza și i-a găsit pe dl
Ganea și dl Șapurici vinovați de săvârșirea infracțiunii de omor a lui B.G., și
totodată a achitat-o pe dna Gherșcovici.

Atât dl Ganea și dl Șapurici, cât și procurorul au atacat sentința cu
recurs.

La 1 martie 2007, Curtea Supremă i-a achitat pe dl Ganea și dl Șarupici pe
motiv că în acțiunile lor lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii și a
menținut partea din hotărârea judecătorească a Curții de Apel din 14 mai 2004
referitoare la dl Gherșcovici.

 (d) Recursul în anulare

La 19 septembrie 2007, Procurorul General adjunct a declarat recurs în
anulare împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 1 martie 2007.

La 24 decembrie 2007, Colegiul penal al
Curții Supreme de Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul
General adjunct și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea Supremă.

 (e) Rejudecarea cauzei de către
Curtea Supremă de Justiție

Cauza reclamanților a fost rejudecată pentru a treia oară, de data aceasta
de Curtea Supremă de Justiție, care la 23 decembrie 2008 printr-o hotărâre
judecătorească definitivă și irevocabilă i-a achitat pe reclamanți.

Curtea Supremă de Justiție a constatat că pe 10 iulie 2002 dl Ganea a
semnat o declarație scrisă la o oră la care acesta încă nu era arestat pentru
săvârșirea crimei, în lipsa unui avocat, ceea ce reprezintă o încălcare a
legislației. De asemenea, lui nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a nu face
declarații împotriva sa. În ceea ce-l privește pe dl Șarupici, instanța supremă
a constatat că el a fost arestat în Ucraina, de către poliția ucraineană, la 18
octombrie 2002, că autoritățile nu au respectat procedura de extrădare
prevăzută de acordul de asistență juridică mutuală și că dl Șarupici a fost
transportat ilegal în Republica Moldova. În plus, ea a constatat că avocații
desemnați din oficiu pentru reprezentarea lui nu dețineau licența de avocat la
momentul respectiv și că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat. În
ceea ce privește acuzațiile de maltratare, instanța a reiterat obligația
autorităților de a întreprinde cu promptitudine toate acțiunile necesare pentru
investigarea acuzațiilor de maltratare și pentru colectarea probelor necesare.
Instanța supremă a conchis că ancheta efectuată de procuror a încălcat cerințele
prevăzute în Convenție. Prin urmare, probele obținute în urma aplicării relelor
tratamente sunt inadmisibile.

Acțiunile civile pentru repararea
prejudiciului

(a) Acțiunea civilă a reclamanților în temeiului Legii nr. 87

La 30 decembrie 2011, reclamanții au depus o acțiune civilă la Curtea de
Apel pentru repararea încălcării dreptului lor la un proces echitabil în termen
rezonabil, în conformitate cu Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 (a se vedea
paragraful 38 de mai jos).

La 7 iunie 2012, Curtea de Apel a respins acțiunea reclamanților. Instanța
a constatat că procesul penal împotriva reclamanților a fost deosebit de
complex, având în vedere gravitatea infracțiunii, numărul de inculpaților,
caracterului prejudiciabil al infracțiunii și importanța procesului.

La 25 octombrie 2012, reclamanții au declarat apel. La 5 decembrie 2012,
Curtea Supremă a admis apelul, constatând că procesul penal a început la 27 mai
2002 și s-a finalizat la 23 decembrie 2008, când a fost pronunțată sentința de
achitare a reclamanților. De asemenea, ea a constatat că procesul a avut o
durată excesivă, care s-a datorat acțiunilor autorităților. Având în vedere
complexitatea cauzei și jurisprudența Curții pe marginea articolului 41 al
Convenției, inclusiv faptul că în cauza Deservire
SRL v. Moldova
, nr. 17328/04, din 6
octombrie 2009, Curtea a acordat cu titlu de satisfacție echitabilă 600 de euro
(EUR) pentru un proces care a durat șase ani, instanța supremă a acordat
fiecărui reclamant 10 000 de lei moldovenești (aproximativ 625 EUR) cu titlu de
satisfacție echitabilă.

 (b) Acțiunea reclamanților în
temeiul Legii nr. 1545

La 14 decembrie 2011, reclamanții au intentat o acțiune civilă la
Judecătoria Botanica pentru repararea încălcării drepturilor prevăzute în
Convenție, în conformitate cu Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 (a se vedea
paragraful 37 de mai jos). Ei au solicitat acordarea compensațiilor pentru
prejudiciul moral cauzat prin detenția ilegală, arest ilegal, tragere la
răspundere penală ilegală, condamnare ilegală, percheziție ilegală și
confiscarea ilegală a bunurilor și prin măsuri speciale ilegale de urmărire
penală.

La 17 decembrie 2012, judecătorul raportor a solicitat reclamanților,  în conformitate cu articolul 49 § 3 (a) al
Regulamentului Curții, să confirme sau să infirme faptul că prin acțiunea
întemeiată pe Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 ei au solicitat compensații
pentru toate plângerile invocate în fața Curții; iar dacă nu, pentru care
dintre încălcările Convenției ei au solicitat acordarea compensațiilor.
Reclamanții nu au indicat detaliile solicitate în răspunsul lor, însă, au
menționat că indiferent de hotărârea Curții Supreme din 15 decembrie 2012 în
privința cererii lor în baza Legii nr. 87 (a se vedea paragraful 34 de mai
sus), ei au dreptul să solicite compensarea prejudiciului cauzat de durata
excesivă a procesului civil care este pendinte în fața Judecătoriei Botanica.

Plângeri împotriva Republicii Moldova

Dl Șarupici susține că condițiile de detenție în izolatorului Ministerului
Afacerilor Interne și relele tratamente aplicate de poliția moldovenească în
timpul audierii i-au încălcat drepturile prevăzute de articolul 3 al
Convenției.

Toți reclamanții s-au plâns de faptul că judecătorul din cadrul
Judecătoriei Botanica care a examinat cauza nu a fost independent. Dl Șarupici
a invocat în plus articolul 6 § 2 al Convenției pe motiv că a fost reținut
exclusiv pe baza bănuielii că a comis o infracțiune și că a fost condamnat în
rezultatul recunoașterii săvârșirii infracțiunii, recunoaștere obținută prin
maltratare. Curtea a pus în discuție din oficiul incidența articolului 6 § 3
(c) al Convenției în privința asistenței juridice acordate reclamantului după
reținere.

Reclamanții au invocat articolul 6 § 1 al Convenției în privința duratei
procedurilor penale, precum și articolul 13 pe motiv că nu au dispus de o cale
de recurs efectiv în privința plângerilor lor.

Reclamanții s-au plâns de faptul că anularea deciziei Curții Supreme de
Justiție din decembrie 2007 prin care ei au fost achitați de săvârșirea
infracțiunii de ucidere a lui B.G. a încălcat principiul „securității juridice”
protejat de articolul 6 § 1 al Convenției și că rejudecarea cauzei lor de către
Curtea Supremă de Justiție le-a încălcat drepturile prevăzute de articolul 4 al
Protocolului nr.7 al Convenției.

Dl Șarupici a invocat încălcarea articolului 8, pe motiv că i s-a interzis
să aibă contacte cu familia și cu avocatul său în timpul detenției, și
articolul 1 al Protocolului  nr. 1 la
Convenție în privința faptului că telefonul său mobil a fost confiscat în
timpul reținerii în Ucrainei și nu i-a mai fost returnat.

Plângeri împotriva Republicii Moldova și a
Ucrainei

Dl Șarupici a invocat încălcarea articolului 5 § 1 al Convenției, atât în
raport cu Republica Moldova, cât și în raport cu Ucraina, pe motiv că a fost
arestat ilegal pe teritoriul Ucrainei și transportat în Republica Moldova de
către poliția moldovenească cu încălcarea procedurii de extrădare.

 Având în vedere similitudinea cauzelor în ceea ce
privește faptele și problemele de fond pe care le prezintă, Curtea a considerat
necesar să conexe cele două cereri în conformitate cu articolul 42 § 1 al
Regulamentului Curții.

Guvernul Republicii Moldova a făcut trimitere la acțiunea civilă a
reclamanților depusă la Judecătoria Botanica în temeiul Legii nr. 1545,
argumentând că procedura respectivă poate acorda reclamanților o reparație
integrală a prejudiciului suferit de ei, și a invitat Curtea să declare
cererile inadmisibile în partea care vizează Republica Moldova în temeiul
existenței unui proces pendinte la nivel național.

În plus, Guvernul s-a referit și la acțiunea civilă a reclamanților depusă
în baza Legii nr. 87, care a fost admisă de Curtea Supremă de Justiție,
indicând faptul că instanța le-a acordat despăgubiri pentru durata excesivă a
procedurilor penale. Guvernul susține că, drept
consecință, reclamanții nu se pot considera victime în raport cu această
plângere.

Reclamanții au confirmat existența unei acțiuni civile în temeiul Legii
nr.1545 pendinte în fața Judecătoriei Botanica, dar susțin că aceasta nu va fi
admisă de respectiva de instanța de judecată și nici de Curtea de Apel. Deși ei
au recunoscut că acțiunea ar putea fi admisă de Curtea Supremă de Justiție, ei
au argumentat că aceasta le-ar acorda doar despăgubiri nesemnificative. Prin
urmare, ei au argumentat că nu au dispus de un recurs efectiv la nivel
național.

Reclamanții au adăugat că, deși acțiunea lor privind durata procedurilor în
temeiul Legii nr. 87 a fost admisă de Curtea Supremă de Justiție, suma
despăgubirilor acordate este cu mult inferioară sumei care ar fi fost acordată
de Curte. Ei susțin că dețin în continuare statut de victimă. Totodată, ei au
recunoscut că au putut invoca plângerile lor în această privință în fața
instanțelor de judecată naționale printr-o acțiune civilă în baza Legii nr.
1545.

În cauza Topa v. Moldova (dec.),
nr. 25451/08, 14 septembrie 2010, Curtea a stabilit că, în raport cu o plângere
în baza articolului 5 § 3 al Convenției, Legea nr. 1545 constituia un cadru
efectiv de reparare a prejudiciului pe care reclamantul a omis să îl epuizeze
după achitare, ceea ce a dus la declararea inadmisibilității cererii.
Efectivitatea recursului instituit prin Legea nr. 1545 a fost confirmată în
cauza Mătăsaru and Savițchi
v. Moldova
, nr. 38281/08, § 75, 2 noiembrie 2010, în care Curtea a
respins plângerile reclamanților în baza articolului 5 pe motiv că au omis să
inițieze procedurile civile prevăzute de respectiva lege. În mod similar, în
cauza Bisir and Tulus v. Moldova,
nr. 42973/05
, § 37, 17 mai 2011,
Curtea a respins plângerile reclamanților întemeiate pe articolele 5 § 3 și 8
pe motiv că ei au omis să solicite despăgubiri în temeiul respectivei legi.

În speță, Curtea nu a găsit motive concludente pentru a se îndepărta de
constatările sale în cauzele Topa, Mătăsaru and Savițchi and Bisir and Tulus. Deși reclamanții susțin
că li s-ar fi acordat doar despăgubiri nesemnificative, ei nu și-au fundamentat
această pretenție cu trimiteri la jurisprudența instanțelor de judecată
naționale pe marginea acțiunilor depuse în baza Legii nr. 1545. În aceste
circumstanțe, având în vedere prevederile Legii nr. 1545, Curtea nu a găsit
vreun motiv pentru a specula pe seama faptului că cererea de solicitare a
despăgubirilor depusă la 14 decembrie 2011 nu va fi examinată în mod efectiv în
ceea ce privește plângerile lor izvorâte din Convenție.

În concluzie,
plângerile reclamanților îndreptate împotriva Republicii Moldova sunt premature
și trebuie respinse pe motivul neepuizării căilor de atac interne, în
conformitate cu articolul 35 § 1 și 4 al Convenției.

Guvernul Ucrainei a susținut că dl Șarupici nu a invocat în fața
autorităților naționale ale Ucrainei ilegalitatea arestului și a detenției. El
ar fi putut depune o plângere la procuratură, pe care aceasta ar fi avut
obligația să o investigheze. Ordonanța emisă de procuror ar fi putut fi
ulterior contestată la procurorul ierarhic superior sau în instanța de judecată
pe motiv că încălcă drepturile și libertățile dlui Șarupici.

 Orice decizie favorabilă dlui Șarupici ar fi putut sta la baza unei
acțiuni în despăgubire a prejudiciului cauzat. Articolul 1167 al Codului civil
prevede dreptul de solicitare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauza prin
acțiunile funcționarilor publici. Guvernul Ucrainei a considerat că aceste
opțiuni au oferit dlui Șarupici un remediu adecvat și accesibil în privința
plângerii sale în baza articolului 5 § 1 al Convenției.

Pe de altă parte, Guvernul Ucrainei a argumentat că, întrucât pretinsul
arest ilegal și extrădarea ilegală au avut loc la 18 octombrie 2002, iar
reclamantul a depus cererea la Curte doar la 28 octombrie 2003, cererea este
inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni.

Dl Șarupici a argumentat că era inutil să inițieze proceduri civile,
întrucât nu exista nicio perspectivă procedurală de succes în această privință.
El consideră că la data la care a primit răspunsul procurorului la 18 august
2003 el epuizase toate căile de recurs prevăzute de legislația ucraineană.

În speță, Curtea a reamintit că ea a constatat anterior faptul că
legislația Ucrainei în vigoare la data evenimentelor nu prevede o bază legală
suficientă pentru reținerea și detenția unei persoane care urmează a fi
extrădată (a se vedea, Mokallal v.
Ukraine
, nr. 19246/10, § 39, 10 noiembrie 2011). Absența unui
asemenea cadru legal a determinat Curtea să constate că nu există o procedură
pentru examinarea legalității detenției sau o posibilitate de solicitare a
compensațiilor în procedurile naționale pentru detenția ilegală (a se vedea, între
altele, Svetlorusov v. Ukraine, nr.
2929/05, § 58 și 69, 12 martie 2009). Prin urmare, reclamantul nu a dispus de
nicio cale efectivă pentru contestarea ilegalității arestului și extrădării.

Așadar, termenul de șase luni a început să curgă de la data reținerii,
detenției și extrădării reclamantului, și anume din 18 octombrie 2002.
Totodată, reclamantul a depus cererea abia un an mai târziu, la 28 octombrie
2003. Prin urmare, cererea a fost depusă tardiv, cu depășirea termenului de
șase luni și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 1 și 4 al Convenției.

Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții dl V. Țurcan, avocat în
Chișinău.