Cererile: Pasa c. Moldovei (50473/11), Ciobanu c. Moldovei (62578/09),
Soyma
c. Moldovei, Rusiei și Ucrainei
(1203/05), Apcov c. Moldovei (13463/07)
și Cazanbaev  c. Moldovei (32510/09).

***

În cauza Pasa c. Moldovei reclamantul, Iurie Pașa, este cetățean al
Republicii Moldova, născut în
1984 și locuiește în Bălți.

La 5 februarie 2011, la ora 13.30, autoritățile l-au reținut pentru 24 de
ore pe reclamant sub acuzația de trafic de ființe umane.

La 8 februarie 2011, la ora 12.00, procurorul care conducea urmărirea
penală l-a recunoscut pe reclamant în calitate de bănuit. Potrivit
reclamantului, procurorul l-a interogat până la ora 14.00. În aceeași zi,
procurorul a depus la judecătorul de instrucție cererea de aplicare a măsurii
arestului preventiv.

Potrivit reclamantului, ședința de judecată în fața judecătorului de
instrucție a durat până la ora 16.00.

Judecătorul de instrucție a dispus aplicarea măsurii arestului preventiv și
a emis un mandat de arest pentru 30 de zile. În textul mandatului, judecătorul
a indicat faptul că respectivul document a fost emis la ora 13.20. Din faptele
cauzei reiese că reclamantul a primit o copie a acestuia la ora 15.50.

Reclamantul a atacat cu recurs încheierea respectivă. El a susținut între
altele că termenului de reținere a expirat pe 8 februarie 2011, la ora 13.30 și
că ar fi trebuit să fie eliberat deoarece nu exista niciun mandat de arest cu
dată anterioară. El a subliniat că mandatul de arest i-a fost înmânat la ora
15.50. Reclamantul s-a plâns că procurorul nu a prezentat apărării probele pe
care se baza cererea lui de aplicare a arestului preventiv.

La 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bălți a respins recursul,
nepronunțându-se asupra argumentelor invocate de reclamant. La 5 martie 2011,
procurorul a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv. În aceeași zi,
judecătorul de instrucție a satisfăcut cererea, prelungind arestul preventiv cu
încă 30 de zile și notând că acestea expiră la 6 martie 2011, ora 13.30.

La o dată necunoscută, judecătorul de instrucție a emis o nouă încheiere cu
scopul corectării erorii, indicând în aceasta că arestul preventiv expiră la 6
aprilie 2011, la ora 13.30. Reclamantul a depus un recurs, susținând, între
altele, că nu are acces la materialele dosarului de urmărire penală.

La 16 martie 2011, Curtea de Apel Bălți a admis recursul reclamantului și
l-a eliberat imediat. Ea a constatat că eroarea comisă de judecătorul de
instrucție în privința datei expirării mandatului de arest preventiv nu a fost
corectată în conformitate cu procedura prevăzută. Curtea de Apel a subliniat că
judecătorul de instrucție ar fi trebuit să adopte o încheiere suplimentară.

Invocând încălcarea articolului 5 § 3 al Convenției, reclamantul s-a plâns
că a fost deținut ilegal după expirarea termenului de reținere la 8 februarie
2011 și între 6 și 16 martie 2011. Reclamantul s-a plâns în baza articolului 6
al Convenției de faptul că în timpul procedurii privind aplicarea măsurii
arestului preventiv el nu a avut acces la materialele dosarului de urmărire
penală. Invocând încălcarea articolului 13 al
Convenției, reclamantul s-a plâns de lipsa unui recurs efectiv în cadrul căruia
să pretindă respectarea drepturilor sale garantate de articolul 5 al
Convenției.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost lipsit reclamantul de libertatea cu încălcarea
articolului 5 § 1 al Convenției pe 8 februarie 2011 și în perioada 6-16 martie
2011?

2.  Au fost respectate garanțiile
procedurale acordate reclamantului de articolul 5 § 4 al Convenției (a se vedea,
de exemplu,
Lebedev c. Russie,
nr. 4493/04, § 77, 25 octombrie 2007
)?

3.   A dispus reclamantul, în
conformitate cu articolul 13 al Convenției, de un recurs intern efectiv prin
angajarea căruia să poată invoca plângerile sale privind încălcarea articolului
5 al Convenției?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de dl A. Procopciuc, avocat în
Bălți.

***

În cauza Ciobanu c. Moldovei (62578/09), reclamanta, Veronica Ciobanu,
este cetățean al Republicii Moldova, născută în
1984 și locuiește în Fîrlădeni.

Soțul defunct al reclamantei, dl Alexandru Ciobanu, a fost șofer de taxi și
a decedat în timpul serviciului, într-un accident de  mașină, pe 4 aprilie 2008. Prezenta cerere
vizează circumstanțele decesului lui și investigația efectuată de autoritățile
moldovenești în privința circumstanțelor decesului.

Potrivit declarațiilor a doi martori oculari, pe 4 aprilie 2008,
aproximativ în jurul orei 23.00, mașina victimei a virat la stânga într-o
intersecție din orașul Hîncești. El a semnalizat virarea la stânga și a
încetinit viteza înainte de a începe manevra. Când mașina victimei aproape trecuse
pe partea opusă a drumului, o altă mașină cu viteză din spatele victimei l-a tamponat
în portiera din stânga, aruncând mașina într-un stâlp de lumină de pe marginea
drumului. Potrivit martorilor, mașina respectivă avea peste 100 km/pe oră
înaintea impactului. Victima a murit pe loc din cauza rănilor multiple la cap
și la organele interne.

Cei doi pasageri ai mașinii care a lovit mașina victimei nu au fost răniți
în accident. Ei au declarat în timpul investigației că se deplasau cu
aproximativ 40-50 km/pe oră când mașina victimei, care era parcată pe partea
dreaptă a drumului, a virat spontan la stânga. Ei nu au reușit să evite
impactul.

În cursul urmăririi penale, procuratura a dispus efectuarea a două
expertize, care însă nu au oferit nicio informație utilă. Experții au ajuns la
concluzia că mașina victimei vira la stânga și că mașina care venea din spate a
lovit mașina victimei în portiera stângă. Experții nu au indicat viteza mașinii
care venea din spate și nici alte informații relevante.

Reclamanta a solicitat ca un expert ales de ea să participe alături de
grupul de experți la efectuarea expertizei. Ea a invocat dispozițiile legale
care stipulează acest drept. De asemenea, ea a solicitat organizarea unei
confruntări între martorii oculari și persoanele care se aflau în mașina din
spate, însă aceasta nu a fost acceptată.

La 23 martie 2009, Procuratura Hîncești a decis să înceteze urmărirea
penală pe marginea circumstanțelor decesului soțului reclamantei. Reclamanta a
atacat ordonanța de încetare a urmăririi penale.

La 9 aprilie 2009, procurorul ierarhic superior din cadrul Procuraturii
Hîncești a respins plângerea reclamantei, motivând că nu era necesară opinia unui
expert independent sau audierea experților, deoarece circumstanțele
accidentului au fost stabilite în mod clar. Reclamanta a contestat ordonanța
Procuraturii Hîncești din 23 martie 2009 la judecătorul de instrucție, care la
14 mai 2009 a respins plângerea pe motiv că ordonanța contestată a fost
confirmată de procurorul ierarhic superior la 9 aprilie 2009 și că, prin
urmare, aceasta nu poate fi contestată.

Reclamanta a invocat articolul 2 al Convenției în privința ineficienței
investigației circumstanțelor morții soțului ei. De asemenea, ea a reclamat
faptul că urmărirea penală în privința accidentului care a dus la moartea
soțului ei nu a fost echitabilă, conform articolului 6 al Convenției.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

 

Având în vedere obligația pozitivă a statului care decurge din respectul
dreptului la viață (a se vedea Railean v. Moldova, nr. 23401/04, 5 ianuarie 2010), a respectat
urmărirea penală efectuată de către autoritățile naționale în speță obligațiile
procedurale prevăzute de articolul 2 al Convenției?

Reclamanta este reprezentată în fața Curții de dl T. Osoianu, avocat în Ialoveni.

***

În cauza Soyma c. Moldovei, Rusiei și Ucrainei reclamantul era Sergiy
Volodymyrovych Soyma, cetățean al Ucrainei, născut în 1976.

După moartea reclamantului în anul 2006, mama sa, dna Pavlina Petrivna
Soyma și-a exprimat intenția de a continua procedurile în fața Curții în locul
fiului său defunct.

În anul 2001, reclamantul a fost reținut în autoproclamata „Republică
Moldovenească Nistreană” („RMN”) sub acuzația de crimă. La 28 iunie 2002 a fost
pronunțată sentința definitivă de condamnare de către Curtea Supremă de
Justiție a RMN, fiindu-i aplicată o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani.

Potrivit reclamantului, în timpul arestului preventiv el a fost maltratat
pentru a recunoaște săvârșirea faptei.

După condamnare, reclamantul a solicitat de mai multe ori de la diverse
autorități ucrainene să fie transferat într-o închisoare din Ucraina, însă fără
succes. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei l-a informat că a contactat
autoritatea omologă din Republica Moldova, care i-a comunicat că Republica
Moldova nu exercită controlul asupra teritoriului RMN, și că, prin urmare, ea nu
poate asigura transferul lui la închisoarea din Ucraina.

La 24 mai 2006, reclamantul a fost găsit spânzurat în sala de sport a
închisorii în care era deținut. Din dosar nu reiese ca mama reclamantului a
solicitat și/sau a obținut un raport medico-legal privind circumstanțele morții
fiului său.

Mama reclamantului a invocat încălcarea articolului 2 al Convenției,
susținând că Republica Moldova, Federația Rusă și Ucraina sunt răspunzătoare
pentru moartea fiului ei și  încălcarea
articolului 3 al Convenției, susținând că reclamantul a fost supus torturii de
către miliția RMN. De asemenea, ea se plânge împotriva Republicii Moldova și a
Federației Ruse în baza articolului 5 § 1 al Convenției de faptul că detenția
reclamantului nu a fost dispusă de o instanță de judecată constituită legal. Mama
reclamantului a invocat încălcarea de către Republica Moldova și Federația Rusă
a articolului 6 § 1 al Convenției pe motiv că reclamantul a fost condamnat de
către instanțele de judecată constituite ilegal din RMN. În temeiul articolului
8 al Convenției, mama reclamantului a susținut faptul că în timpul detenției
autoritățile închisorii nu i-au permis reclamantului să fie vizitat de părinți.  În
cele din urmă, ea a invocat încălcarea articolului 13 pe motiv că reclamantul
nu a avut posibilitatea să conteste hotărârea Curții Supreme a RMN din 28 iunie
2002.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  Intră reclamantul în jurisdicția Republicii Moldova și/sau a
Federației Ruse în sensul articolul 1 al Convenției în modul interpretat de
Curte în cauzele Ilașcu and Others v. Moldova and Russia [GC], (nr.
48787/99, ECHR 2004-VII) și Catan and Others v. Moldova and
Russia [GC] (nr. 43370/04, 8252/05 și 18454/06, § 102-123, 19 octombrie
2012) având în vedere circumstanțele prezentei cauze?

2.  A fost încălcat în speță dreptul reclamantului la viață,
drept garantat de articolul 2 al Convenției?

3.  Relevă faptele cauzei încălcarea articolului 5 § 1 al
Convenției? Și anume, a fost detenția reclamantului dispusă de către
autoritățile RMN „legală”, în sensul articolului 5 § 1 al Convenției?

4.  A beneficiat reclamantul de judecarea cauzei sale în mod echitabil
de către o instanță care să hotărască asupra temeiniciei acuzațiile îndreptate împotriva
sa, în conformitate cu articolul 6 § 1 al Convenției? Și anume, este instanța
care a judecat cauza reclamantului o instanță de judecată înființată conform legii,
așa cum prevede articolul 6 § 1 al Convenției?

Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dl V.M. Shulgin, avocat în
Vinnytsya.

***

În cauza Apcov c. Moldovei reclamantul, Sergiu Apcov, este cetățean al
Republicii Moldova, născut în 1982. El locuiește în Tiraspol.

La 21 ianuarie 2005, reclamantul a fost reținut de către autoritățile
regiunii separatiste „republica moldovenească nistreană” („RMN”) sub acuzația
de săvârșire a infracțiunii de furt. El a susținut că a fost deținut în
condiții foarte proaste, la un loc cu persoane infectate cu HIV, și că a fost
supus relelor tratamente. De asemenea, el a susținut că a fost infectat cu HIV
de către un doctor care a folosit aceeași seringă pentru toți colegii deținuți.

În timpul urmării penale, la doi ani și jumătate de la data săvârșirii
furtului, victima a fost chemată să-l identifice pe reclamant după fotografia
acestuia. În același timp, alibiul reclamantului cum că el nu se afla în RMN la
data săvârșirii infracțiunii a fost respins fără a fi cercetat.

La 29 august 2006, Judecătoria Tiraspol l-a condamnat pe reclamant la șapte
ani de detenție.

Reclamantul a fost plasat în altă instituție de detenție în care condițiile
erau foarte proaste. Celula era suprapopulată, deținuții nu beneficiau de
plimbarea zilnică, condițiile materiale erau foarte proaste, iar unii deținuți
sufereau de boli contagioase.

La 26 septembrie 2006, curtea supremă a RMN a respins recursul
reclamantului.

La o dată nespecificată ulterioară sentinței definitive, mama reclamantului
a angajat un avocat în scopul depunerii unei plângeri la Curte. Ulterior ea l-a
vizitat pe reclamant cu intenția de a obține semnătura lui pe formularul de
cerere. Însă, gardienii închisorii nu i-au permis pe motiv că cererea nu era
scrisă în limba rusă și din această cauză trebuia mai întâi autorizată de către
administrația închisorii. Se pare că în cele din urmă ea a reușit să obțină
semnătura reclamantului pe formularul de cerere.

În privința arestului preventiv, reclamantul a invocat articolul 3 al
Convenției pe motiv că a fost maltratat, infestat cu HIV, deținut în condiții
proaste și lipsit de îngrijirea medicală corespunzătoare. În ceea ce privește
cea de-a doua perioadă de detenție, de după condamnare, reclamantul a invocat
articolul 3 al Convenției pe motiv că a fost deținut în condiții proaste și că
nu i s-a acordat îngrijirea medicală corespunzătoare.  În plus,
reclamantul a invocat articolul 5 § 1 al Convenției în privința faptului că arestarea
sa preventivă nu a fost dispusă de o instanță de judecată constituită legal. De
asemenea, reclamantul a invocat articolul 6 § 1 al Convenției, susținând că a
fost condamnat ilegal de către instanțele de judecată ale RMN și că procesul de
judecată a fost inechitabil.  Invocând articolul 8 și articolul 34 al
Convenției, reclamantul s-a plâns de faptul că nu s-a putut întâlni cu mama sa
în condiții de confidențialitate și că gardienii nu i-au permis să semneze
formularul de cerere care urma să fie depus la Curte.  În fine,
reclamantul s-a plâns de faptul că nu a avut la dispoziție niciun recurs
efectiv, contrar articolului 13 al Convenției, fără însă a specifica
încălcările Convenției în privința cărora nu a dispus de un recurs efectiv.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, intră
reclamantul în jurisdicția Republicii Moldova și/sau a Rusiei în sensul
articolului 1 al Convenției așa cum a fost interpretată de Curte, inter alia,
în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei [GC], (nr. 48787/99, ECHR
2004-VII) și Catan și alții c. Moldova și Rusiei [GC] (nr. 43370/04, 8252/05 și
18454/06, § 102-123, 19 octombrie 2012)?

2.  A fost reclamantului supus tratamentului inuman și degradant,
contrar articolului 3 al Convenției, în raport cu plângerea lui privind
condițiile de detenție și lipsa asistenței medicale post-condamnare?

3.  Relevă faptele cauzei o încălcare a articolului 5 § 1 al
Convenției? Și anume, este detenția reclamantului de către autoritățile RMN
„legală” în sensul articolului 5 § 1 al Convenției?

4.  A beneficiat reclamantul de o examinare echitabilă a acuzațiilor
penale îndreptate împotriva sa, în conformitate cu articolul 6 § 1 al
Convenției?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de dl P. Postică, avocat în
Chișinău.

***

În cauza Cazanbaev  c. Moldovei, reclamantul,
Iurie Cazanbaev, cetățean al Republicii Moldova, născut în
1956.

La o dată nespecificată, autoritățile au pornit urmărirea penală împotriva
reclamantului pentru acțiuni de amenințare.

La 18 august 2005, colaboratorii poliției au efectuat o percheziție la
domiciliul reclamantului, care a declarat că polițiștii l-au lovit cu pumnii,
picioarele și cu armele lor. Loviturile au fost aplicate în zona capului și au
corpului, ceea ce i-a provocat vomă și sângerări la cap.

Ulterior, polițiștii au sechestrat mai multe bunuri din apartamentul
reclamantului, după care a fost dus la Comisariatul de poliție al sectorului
Centru din Chișinău. Potrivit reclamantului, polițiștii au continuat să-l
maltrateze în incinta comisariatului cu scopul de a-l forța să semneze o
declarație de recunoaștere a datoriei către un terț în sumă de 40 000 dolari
americani. Reclamantul a fost bătut până și-a pierdut cunoștința.

La 19 august 2005, la ora 02.45, o echipă a serviciului medical de urgență
s-a deplasat la sediul comisariatului pentru a-i acorda ajutor medical.

La 19 august 2005, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Centru
din Chișinău a declarat percheziția ca fiind ilegală și a dispus restituirea
bunurilor.

La 22 august 2005, reclamantul, care se afla în arest, a încercat să se
sinucidă.

La 30 august 2005, o comisie de experți medico-legali psihiatri l-au
examinat pe reclamant. Experții au constatat echimoze în regiunea suborbitală,
hemoragia globului ocular stâng, urme ale contuziei țesuturilor moi ale feței
și excoriații pe mâna dreaptă. Comisia a concluzionat că leziunile au fost
cauzate cu un obiect contondent. Întrucât reclamantul se plângea de insomnie,
cefalee și dificultăți de contrare, comisia a indicat efectuarea unei expertize
psihiatrice în condiții de spitalizare.

Potrivit concluziilor medicului neurolog din 16 septembrie 2005,
reclamantul suferea de consecințele unui traumatism cranian. Neurologul a
depistat și alte disfuncții cerebrale. De asemenea, el a notat în cursul
spitalizării, că reclamantul s-a plâns de mai multe ori de tulburări
cerebro-astenice. 

La 22 decembrie 2005, Judecătoria Centru din Chișinău l-a găsit pe
reclamant vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 155 al
Codului penal („amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrității corporale sau a sănătății”). Instanța de judecată l-a amendat cu 6
000 de lei moldovenești (circa 400 de euro).

Potrivit unui raport medical din 28 iulie 2010, reclamantul a suferit
următoarele tulburări: insuficiență circulatorie vertebro-bazilară post-traumatică
(cauzată prin contuzie cerebelară în august 2005), cu sindromul hipertensiunii
intracraniene și vestibulo-cerebral pronunțat cu tulburări vegetative
paroxistice și permanente; sindromul astenico-nevrotic stabile
decompensat. 

În august 2006, reclamantul a depus la procuratură o plângere penală denunțând
relele tratamente suferite.

La 25 septembrie 2006, procurorul responsabil de cauză a clasat plângerea.
La 17 noiembrie 2006, procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanță.

La 16 ianuarie 2007, procurorul a clasat din nou cauza, iar la 7 mai 2007,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din Chișinău a anula
ordonanța pe motiv că ancheta nu a fost aprofundată și a restituit cauza.

La 18 iunie 2007, procurorul a clasat din nou dosarul reclamantului, iar la
3 octombrie 2007, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din
Chișinău a anula ordonanța și a restituit dosarul.

La 20 noiembrie 2007, procurorul a emis o nouă ordonanță de clasare. La 19
februarie 2008, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani din
Chișinău a anula ordonanța, motivând că verificările întreprinse de procuror
sunt superficiale.

La 26 mai 2008, procurorul a clasat iarăși cauza, iar la 21 iulie 2008,
procurorul ierarhic superior a anulat această ordonanță și a restituit cauza.

La 6 octombrie 2008, procurorul a emis a șasea ordonanță de clasare a
cauzei. Reclamantul a atacat și această ordonanță.

În fața judecătorului de instrucție procurorul a relevat faptul că
acuzațiile reclamantului nu au fost confirmate nici de avocații care l-au
apărat la data evenimentelor, nici de depozițiile privind percheziția la
domiciliul reclamantului.

La 15 ianuarie 2009, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei
Râșcani din Chișinău a confirmat clasarea cauzei penale. Judecătorul a
constatat că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii,
menționând între altele că reclamantul s-a plâns de rele tratamente după
pronunțarea sentinței penale împotriva sa, ceea ce ar fi trebuit să facă în
cursul procesului penal. Judecătorul de instrucție nu s-a referit la
rezultatele expertizelor medicale efectuate în perioada august-septembrie 2005.

Invocând articolul 3 al Convenției, reclamantul s-a plâns de maltratare de
către polițiști și   Invocând articolul 6 al Convenției, el s-a plâns
de neefectuarea unei investigații efective și rapide în privința acuzațiilor
sale de maltratare.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost supus reclamantului unor tratamente contrarii
articolului 3 al Convenției?

2.  În ceea ce privește protecția
procedurală împotriva relelor tratamente sau degradante (a se vedea paragraful
131 din hotărârea Labita c. Italie
[GC], nr. 26772/95, CEDH 2000-IV), au efectuat autoritățile interne o
investigație corespunzătoare articolului 3 al Convenției?

3.  A dispus reclamantul, în conformitate cu articolul 13 al
Convenției, de un recurs intern efectiv în cadrul căruia să poată invoca
încălcarea articolului 3 al Convenției?