Cererile: Cristioglo c. Moldovei (24163/11), Lupacescu c. Moldovei
(629/13), Mescereacov c. Moldovei (61050/11), Iovanovski c. Moldovei
(8006/08) și Banari c. Moldovei (74450/11).

***

În cauza Cristioglo c. Moldovei, reclamantul, Vasile Cristioglo,
cetățean al Republicii Moldova, născut în 1975.

În anul 2011, Procuratura orașului Comrat a pornit urmărirea penală
împotriva reclamantului pentru comiterea unei crime, în contextul căreia
Judecătoria Comrat a emis un mandat de arest pe numele reclamantului. Întrucât
reclamantul a părăsit țara, el a fost dat în căutare internațională.

La 21 ianuarie 2011, la întoarcerea reclamantului în Moldova, el a fost
reținut. În ziua reținerii reclamantul și-a tăiat abdomenul în semn de protest.
El fost transportat la spital, unde i s-a acordat ajutor medical. Reclamantul a
depus o cerere habeas corpus, însă
aceasta a fost respinsă pe motiv că timp de mai mult de 10 ani el s-a sustras
de la răspundere și ar putea să se sustragă iarăși. Ulterior, arestul preventiv
a fost prelungit de câteva ori pe aceleași motive, iar plângerile reclamantului
au fost respinse.

Ultima hotărâre judecătorească în procedurile contestate de reclamant este
din 18 octombrie 2011 și a fost pronunțată de Curtea de Apel Comrat.

În toată această perioadă reclamantul a fost deținut în Penitenciarul nr.13
din Chișinău și în Penitenciarul nr.5 din Cahul. Reclamantul susține că în
ambele închisori condițiile sunt foarte proaste. Și anume, el s-a plâns că
celulele sunt suprapopulate și murdare, că nu funcționează un sistem de
aerisire și că aerul este impregnat de un miros de canalizare, că plimbările
zilnice durează doar o oră și că mâncarea este de foarte proastă calitate. În
plus, reclamantul susține că după arest el a avut nevoie de ajutor medical de
urgență din cauza rănii la abdomen și a unei infecții la ureche, însă timp de o
lună de zile nu i-a fost acordat nicio îngrijire medicală. El a prezentat
documente doveditoare are problemelor sale de sănătate.

Reclamantul a invocat articolul 3 al Convenției în privința condițiilor de
detenție în ambele închisori, susținând că acestea echivalează cu un tratament
inuman și degradant. De asemenea, el s-a plâns de faptul că nu i s-a acordat
ajutorul medical necesar. Reclamantul a invocat faptul că detenția sa nu s-a
bazat pe motive suficiente și relevante, contrar articolului 5 § 3 al
Convenției. De asemenea, el a susținut că detenția i-a încălcat dreptul la
prezumția nevinovăției care este garantată de articolul 6 § 2 al Convenției.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere condițiile de detenție ale reclamantului și lipsa
ajutorului medical, a fost el supus unui tratament inuman și degradant, contrar
articolului 3 al Convenției?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de V. Turcan și M. Belinschi,
avocați în Chișinău.

***

În cauza Lupacescu c. Moldovei, reclamantul, Rodion Lupacescu, este
cetățean al Republicii Moldova, născut în 1977.

La 21 octombrie 2011, cauza penală în care reclamantul a fost acuzat de jaf
a fost trimisă în judecată la Judecătoria Buiucani. Față de reclamant nu a fost
aplicată nicio măsură de constrângere.

În conformitate cu procesul-verbal al ședinței de judecată, examinarea
cauzei a început la 14 ianuarie 2012. Ședințele de judecată din 14 ianuarie
2012, 14 martie 2012 și 3 mai 2013 au fost amânate deoarece procurorul nu a
asigurat prezența persoanei vătămate și a celor doi martori. Reclamantul s-a
prezentat la toate ședințele de judecată.

La 18 iunie 2012 a avut loc o altă ședință de judecată de la care a lipsit
atât reclamantul cât și reprezentantul său. În conformitate cu procesul-verbal
al ședinței, nici partea vătămată și nici martorii nu au fost prezenți la
ședință, iar reprezentantul reclamantului a anunțata instanța de judecată prin
telefon că nu se poate prezenta le ședință deoarece trebuie să participe la o
altă ședință de judecată la o altă instanță de judecată și că reclamantul se
afla la tratament medical în Belgia. Potrivit reclamantului, nici el, nici
reprezentantul său nu au primit vreo citație corespunzătoare la această ședință
de judecată și că el nu se afla în străinătate.

La 18 octombrie 2012 a avut loc o altă ședință de judecată de la care au
lipsit atât reclamantul cât și reprezentantul său. Procesul-verbal al ședinței
menționează că partea vătămată se află în străinătate și că martorii au lipsit
fără nicio explicație. O mențiune la dosar din data de 18 iunie 2012 atestă
faptul că personalul instanței de judecată a anunțat prin telefon pe
reprezentantul reclamantului despre ședința de judecată programată pentru 18
octombrie 2012. Potrivit reprezentantului reclamantului, el nu a fost citat
corespunzător la această ședință de judecată și că a fost telefonat de către un
angajat al instanței de judecată după ce ședința de judecată deja începuse.

În timpul ședinței de judecată, procurorul a solicitat arestarea preventivă
a reclamantului. Instanța a anunțat o pauză de 30 de minute și a chemat un
avocat din oficiu care a susținut că instanța de judecată trebuie să-l citeze
pe reclamant, nu să-l aresteze preventiv. Instanța de judecată a eliberat în
aceeași zi un mandat de arest pentru 90 de zile pe numele reclamantului,
motivând că reclamantul se sustrage de la judecată întrucât el nu s-a prezentat
în fața instanței de judecată, deși a fost citat la aceasta. De asemenea,
instanța a reținut că detenția reclamantul ar asigura prezența martorilor la
ședințele de judecată și ar contribui la examinarea adecvată a tuturor probelor
(lista probelor care cuprinde o persoană vătămată și doi martori).

La 7 noiembrie 2012, reclamantul a fost arestat la el acasă. În ziua
următoare el a contestat măsura preventivă, susținând că nici el, și nici
reprezentantul său nu au primit nicio înștiințare despre ședința din 18
octombrie 2012 și că nu există motive pentru a presupune că el se sustrage de
la judecată.

La 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial recursul
reclamantului, reducând termenul arestului preventiv la 30 de zile. Instanța de
judecată a constatat că legea interzice eliberarea primului mandat de arest
preventiv pe un termen de 90 de zile; termenul maxim admis este de 30 de zile.
Instanța și-a motivat decizia prin gravitatea infracțiunii, condamnarea
anterioară a reclamantului la muncă în folosul comunității, concluzionând că
există riscul săvârșirii altor infracțiuni și riscul sustragerii de la
executarea unei eventuale pedepse privative de libertate.

La 7 decembrie 2012, Judecătoria Buiucani a prelungit arestul preventiv cu
încă 15 zile, constatând că acest termen este suficient pentru finalizarea
urmăririi penale, care fusese tergiversată mai mult de un an de zile din cauză
că reclamantul s-a sustras de la judecată. Instanța a constatat că menținerea
reclamantului în arest preventiv va eficientiza examinarea probelor. Instanța a
concluzionat că există riscul săvârșirii unei noi infracțiuni, având în vedere
că o altă cauză penală este pendinte în fața Judecătoriei Centru.

La 11 decembrie 2012, Judecătoria Buiucani a decis să strămute cauza la
Judecătoria Centru pentru a fi conexată cu cauza penală aflată pendinte în fața
celei din urmă. Reclamantul nu a fost prezent la această ședință de judecată deoarece
s-a simțit rău și a refuzat deplasarea la instanța de judecată.

La 10 decembrie 2012, reclamantul a contestat prelungirea arestului
preventiv, reiterând faptul că niciodată nu s-a sustras de la judecată și că nu
s-a prezentat la instanța de judecată deoarece nu primit nicio citație. De
asemenea, el a susținut că amânarea examinării cauzei nu are nicio legătură cu
absența lui de la o ședință de judecată, ci absenței părții vătămate și a celor
doi martori, a căror prezență ar fi trebuit asigurată de către procuror,
deoarece acuzarea se baza exclusiv pe depozițiilor lor.

La 14 decembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul
reclamantului în baza argumentelor că există riscul vicierii probelor care
urmau să fie colectate, riscul de a se sustrage de la judecată și riscul de a
săvârși o nouă infracțiune.

La 22 decembrie 2012, Judecătoria Buiucani a desfășurat o nouă ședință de
judecată. Într-o mențiune nedatată la dosar s-a notat faptul că angajații
instanței de judecată l-au sunat pe reprezentantul reclamantului pentru a-l
invita la ședința de judecată respectivă. Aceeași mențiune notează că a fost
invitat telefonic și un avocat din oficiu.

În cadrul ședinței de judecată procurorul a solicitat prelungirea arestului
preventiv pentru alte 90 de zile, argumentând că aceasta este necesară deoarece
reclamantul a refuzat să se prezinte la ședința de judecată din 7 decembrie
2012.

Judecătoria Buiucani a dispus în aceeași zi prelungirea arestului preventiv
pe un termen de 90 de zile, motivând că există riscul sustragerii de la
judecată, amânarea examinării cauzei penale, existența unei alte cauze penale
pendinte la Judecătoria Centru și a unui dosar penal pendinte la Comisariatul
de poliție al sectorului Centru. Instanța a respins cererea reclamantului de
aplicare a unei măsuri neprivative de libertate, motivând că temeinicia
arestului preventiv a fost susținută anterior de Curtea de Apel Centru.

La 24 decembrie 2012, reclamantul a atacat decizia, susținând, între
altele, că procurorul nu a demonstrat faptul că el ar putea vicia probele, că
amânarea examinării nu este imputabilă lui, întrucât toate ședințele de
judecată erau amânate din cauza neprezentării martorilor și a persoanei
vătămate și că în ultimele 15 zile nu a fost programată nicio ședință de judecată.

La 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul
reclamantului, reiterând argumentele precedente.

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 5 al Convenției în privința
ilegalității arestului preventiv aplicat față de el.
De asemenea, el a invocat încălcarea articolului 5 § 4 al
Convenției în privința privării de dreptul de a participa și de a fi
reprezentat de către avocatul ales de el la ședințele de judecată din 18
octombrie și 22 decembrie 2012, precum și în privința amânării nejustificate a
examinării recursului său din 24 decembrie 2012. În fine, el a reclamat
încălcarea articolului 6 al Convenției în privința duratei urmăririi penale
efectuate în privința lui.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost lipsit reclamantul de libertatea contrar articolului 5
§ 1 al Convenției? Și anume, privarea lui de libertate intră sub incidența
paragrafului (c) al acestui articol?

2.  A respectat procedura de aplicare și de prelungire a
arestului preventiv a reclamantului principiul contradictorialității reclamat
de articolul 5 § 4 al Convenției? Au respectat procedurile în prezenta cauză,
prin care reclamantul a urmărit contestarea legalității arestului preventiv,
cerința „celerității” reclamate de articolul 5 § 4 al Convenției?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de A. Donica, avocat în
Chișinău.

***

În cauza Mescereacov c. Moldovei Reclamantul, dl Alexandru Mescereacov,
este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1982.

În anul 2002 Procuratura Generală a început urmărirea penală împotriva
reclamantului, acesta fiind acuzat de crimă, iar la 14 februarie 2002
Judecătoria Buiucani a dispus arestarea preventivă a reclamantului, dar
întrucât acesta plecase din țară, reclamantul a fost dat în căutare internațională.

În decembrie 2010, reclamantul a fost reținut în Federația Rusă și a fost
extrădat în Republica Moldova. La 29 decembrie 2010, reclamantul a fost arestat
preventiv în baza mandatului din 14 februarie 2002.  El a contestat încheierea prin care s-a
dispus arestarea preventivă susținând că nu a fost informat despre mandatul din
14 februarie 2002 în decurs de 72 de ore după cum prevede legea și că nu există
suficiente temeiuri pentru lipsirea lui de libertate. Recursul a fost respins
pe motiv că el s-a sustras de la urmărirea penală și că s-ar putea sustrage din
nou. Ulterior, arestul preventiv a fost prelungit de câteva ori în baza
acelorași motive. Toate recursurile reclamantului au fost respinse. Ultima
hotărâre judecătorească pronunțată în privința arestului preventiv al
reclamantului este încheierea Judecătoriei Buiucani din 27 mai 2011 prin care
s-a prelungit arestul preventiv al reclamantului până la 29 iunie 2011.

În timpul arestului preventiv reclamantului a fost deținut în Penitenciarul
nr.13 din Chișinău. Potrivit lui, condițiile în această închisoare sunt foarte
proaste: celulele sunt suprapopulate și murdare, nu există un sistem de
ventilare, lumina naturală pătrunde foarte puțin în celulă deoarece geamurile
sunt foarte mici, plimbările zilnice durează doar o oră, iar mâncarea este de
calitate foarte proastă.

La 14 iunie 2011, reclamantul a fost condamnat la 8 ani de închisoare,
detenția fiind continuată în baza sentinței respective. Curtea nu a fost
informată despre evoluțiile ulterioare în dosarul penal deschis pe numele
reclamantului.

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 3 al Convenției, susținând că
condițiile de detenție în Penitenciarul nr.13 echivalează cu un tratament
inuman și degradant. De asemenea, el a invocat încălcarea articolului 5 § 1 al
Convenției, susținând că nu a existat o bănuială rezonabilă că el a săvârșit
infracțiunea și că temeiurile invocate de instanțele de judecată naționale în
susținerea arestului preventiv nu sunt relevante și suficiente. În plus, el susține
că detenția i-a încălcat prezumția nevinovăției garantată de articolul 6 § 2 al
Convenției. Reclamantul a invocat încălcarea articolului 5
§ 2 și 3, susținând că prealabil reținerii din 29 decembrie 2010 el nu a fost
dus în fața judecătorului și că nu a fost informat în decursul a 72 de ore
despre mandatul de arest preventiv din 14 februarie 2002. În cele din urmă, el
s-a plâns de faptul că după data de 29 iunie 2011, când a expirat mandatul de
arest preventiv, detenția lui a fost ilegală.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Având în vedere condițiile de detenție ale reclamantului, a fost el supus
unui tratament inuman și degradant, contrar articolului 3 al Convenției?

Reclamantul este reprezentat în fața Curții de dl V. Turcan și dl M.
Belinschi, avocați în Chișinău.

***

În cauza Iovanovski
c. Moldovei
, Reclamantul, dl Iovan Iavonoski, este cetățean al fostei
Republici Iugoslave Macedonia, născut în 1962.

La o dată necunoscută,
autoritățile moldovenești au pornit urmărirea penală pe numele reclamantului,
care a fost acuzat de trafic de ființe umane și proxenetism.

Potrivit reclamantului,
autoritățile moldovenești l-au arestat la 7 iunie 2003.

Reclamantul a fost deținut
în izolatoarele poliției din Chișinău, după care a fost transferat, la 13
august 2003, în Penitenciarul nr.13 din Chișinău.

Potrivit reclamantului,
polițiștii l-au maltratat în timpul arestului preventiv pentru a obține de la
el un autodenunț. El a fost rănit la obraz și la ureche. Din cauza relelor
tratamente, el susține că suferă de o deficiență motorie a hemicorpului din
partea stângă.

În conformitate cu fișa
medicală a reclamantului din 1 noiembrie 2006, el suferea, între altele, de
encefalopatie discirculatorie post-traumatică, sindrom neurastenic și de subcompresie.
Potrivit documentelor în cauză, între 15 și 20 iunie 2003, reclamantul a
suferit un traumatism cranian care i-a cauzat cefalee, greață, oboseală și
slăbiciune la nivelul membrelor inferioare. În urma traumatismelor respective,
reclamantul a avut nevoie de internare la spitalul de urgență pentru a primi
îngrijirea necesară.

Potrivit extrasului medical
din 14 decembrie 2006, reclamantul a suferit, între altele, consecințele unui
traumatism cranian și probabil o hemipareză stânga (lezarea motorie a membrelor
superioare și inferioare stângi).

Potrivit unui raport medical
din 3 aprilie 2007, începând cu 15 decembrie 2006 reclamantul a urmat un curs
de tratament împotriva tuberculozei. Potrivit unui alt extras medical din 25
noiembrie 2008, reclamantul a continuat cursul de tratament împotriva
tuberculozei.

La 16 mai 2006, Judecătoria
Buiucani (Chișinău) l-a găsit pe reclamant vinovat de săvârșirea infracțiunilor
imputate și l-a condamnat la o pedeapsă cumulativă de 18 ani de detenție. Reclamantul
a declarat apel, invocând, între altele, că a fost maltratat de către polițiști
pentru a obține un autodenunț.

La 31 ianuarie 2007, Curtea
de Apel Chișinău a admis parțial apelul reclamantului, reducând pedeapsa la 11
ani de detenție. În ceea ce privește acuzația de maltratare, instanța a
relevant că aceasta nu are nicio incidență asupra vinovăției reclamantului.

Reclamantul a declarat
recurs, invocând, între altele, faptul că el nu vorbește nici limba rusă nici
româna și că în cursul procesului penal el nu a beneficiat de traducere în
limba macedoneană.

La 25 iulie 2007, Curtea
Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca neîntemeiat. În ceea ce
privește lipsa traducerii, instanța supremă a notat că din materialele
dosarului reiese că reclamantul înțelege limba rusă, că a vorbit în limba rusă
în cursul procesului și că a scris el însăși o serie de cereri în limba rusă și
română. Între altele, Curtea Supremă de Justiție a relevat că în tot cursul
procesului penal a fost prezent un traducător de limbă rusă și română și că
reclamantul nu a solicitat un traducător de limbă macedoneană.

Reclamantul a fost eliberat
la 8 iulie 2011, după executarea pedepsei.

Invocând articolul 3 al
Convenției, reclamantul s-a plâns, pe de o parte, de maltratare de către
polițiști în timpul arestului preventiv și, pe de altă parte, de condiții rele
de detenție și de îmbolnăvire de tuberculoză în închisoare. El a susținut că
arestul său preventiv a fost contrar articolului 5 al Convenției. În baza
articolului 6 al Convenției, el a reclamat faptul că avocatul său nu i-a
asigurat o reprezentare eficientă.  Invocând articolul 6 § 3 b) al
Convenției, el s-a plâns de faptul că nu a dispus de timp și de facilitățile
necesare pentru a-și pregăti apărarea.  Invocând articolul 6 § 3 b)
al Convenției, reclamantul s-a plâns de faptul că nu a fost asistat de un
traducător de limbă macedoneană.  În baza articolului 10 al
Convenției, reclamantul a susținut că în timpul detenție statul nu i-a acordat
acces la informație, atât de natură juridică, cât și de orice altă natură.  Invocând
articolele 13 și 17, reclamantul s-a plâns de lipsa unui recurs intern efectiv
pentru apărarea drepturilor sale.  Invocând articolul 14 al
Convenției, el a susținut că a fost discriminat de către autoritățile moldovenești
pe baza naționalității sale.

Curtea a invitat părțile să
răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost supus
reclamantul tratamentelor inumane și degradante, contrar articolului 3 al
Convenției?

Guvernul este rugat să
precizeze data exactă la care a fost arestat reclamantul de către autoritățile
moldovenești.

2.  Având
în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante (a
se vedea paragraful 131 din hotărârea Labita c. Italie [GC], nr. 26772/95,
CEDH 2000-IV), au efectuat în speță autoritățile interne o investigație în
conformitate cu exigențele articolului 3 al Convenției?

3.  A dispus
reclamantul, în conformitate cu articolul 13 al Convenției, de un recurs intern
efectiv în cadrul căruia să poată invoca încălcarea articolului 3 al
Convenției?

***

În
cauza Banari c. Moldovei,
reclamantul, Radu Banari, este cetățean al Republicii Moldova, născut în
1989.

La 5 aprilie 2009, în
Republica Moldova au avut loc alegeri generale, în urma cărora Partidul
Comunist din Moldova, care deținea majoritatea mandatelor în Parlamentul
precedent, a câștigat 60 de mandate din 101 în noul Parlament.

La 6 și 7 aprilie 2009, în
centrul Chișinăului au avut loc proteste împotriva presupuselor fraude
electorale. Acestea au început pașnic, însă în după-masa zilei de 7 aprilie
2009, unii protestatari au devenit violenți. Au avut loc ciocniri între
protestatari și poliție, în urma cărora au fost avariate cu pietre clădirile
Parlamentului și a Președinției. Mulți polițiști și protestatari au fost
răniți. La un moment dat forțele poliției, care erau depășite numeric de către
protestatari, au abandonat cele două clădiri, lăsând pe cele câteva sute de
protestatari să intre în incinta lor. Aceștia le-au distrus și prădat, dând foc
anumitor părți ale clădirilor. În aceeași noapte, câteva 200 de persoane au
fost reținute sub acuzația de dezordini în masă. Opoziția a fost acuzată de
tentativă de lovitură de stat.

În noaptea zilei de 7
aprilie 2009, reclamantul împreună cu un grup de prieteni s-au deplasat în
centrul orașului pentru a vedea rezultatele protestelor violente. În jurul orei
22.00, ei au fost opriți de un grup de persoane mascate în uniforme militare,
iar după ce au fost loviți cu pumnii și picioarele, au fost transportați la
comisariatul de poliție. La comisariat, reclamantul a fost forțat să stea în
genunchi, fiind grav maltratat. A doua zi a fost eliberat.

După ce a fost eliberat,
reclamantul nu se putea deplasa singur, de aceea a fost dus de către un prieten
la spital. Potrivit registrelor medicale, reclamantul avea o coastă ruptă și
numeroase răni pe tot corpul. Starea lui a necesitat aproximativ 30 de zile de
îngrijire medicală.

La o dată nespecificată,
reclamantul a depus o plângere penală pe marginea maltratării sale de către
polițiști. După audierea martorilor și a polițiștilor din cadrul comisariatului
de poliției în care reclamantul a fost deținut, la 26 mai 2010, procuratura a
dispus încetarea urmăririi penale pe motiv că nu s-au putut identifica
persoanele răspunzătoare de maltratarea reclamantului. Plângerile reclamantului
au fost ulterior respinse de către procurorul ierarhic superior și de către
judecătorul de instrucție la 8 mai și 12 iunie 2012.

Reclamantul susține că a
fost maltratat de către colaboratorii poliției, contrar articolului 3 al Convenției.
De asemenea, el susține că autoritățile de stat nu au efectuat o investigație
efectivă a plângerii sale privind maltratarea. În fine, el a invocat articolul
13 al Convenției, reclamând lipsa oricăror recursuri efective în privința
încălcărilor menționate mai sus.

Curtea a invitat părțile să
răspundă la următoarele întrebări:

1.  Este
reclamantul victima relelor tratamente, contrar articolului 3 al Convenției (a
se vedea, de exemplu, Tomasi v. France,
hotărârea din 27 august 1992, Seria A nr. 241‑A)?

2.  Având în
vedere protecția procedurală împotriva relelor tratamente prevăzută de
articolul 3 al Convenției (a se vedea Labita
v. Italy
[GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV), au efectuat autoritățile
naționale o investigație efectivă în prezenta cauză? Dacă da, a fost aceasta
efectivă în sensul acestui articolul?

3.  A dispus
reclamantul de recursuri naționale efective în privința plângerii sale
întemeiate pe articolul 3, în conformitate cu articolul 13 al Convenției?

Reclamantul este reprezentat
în fața Curții de dna M. Banari, avocat în Chișinău.