În luna mai 2013 CtEDO a
comunicat Guvernului Moldovei următoarele cereri: Mitu și alții c. Moldovei
(53603/10), Berber c. Moldovei (32528/10), Ciobanu c. Moldovei (69829/11),
Doroseva
c. Moldovei
(39553/12), I.P. c. Moldovei (33708/12), Pasa c.
Moldovei
(50473/11), Ciobanu c. Moldovei (62578/09), Soyma
c. Moldovei, Rusiei și Ucrainei
(1203/05), Apcov c. Moldovei (13463/07),
Cazanbaev  c. Moldovei (32510/09), Cristioglo
c. Moldovei
(24163/11), Lupacescu c. Moldovei (629/13), Mescereacov
c. Moldovei
(61050/11), Iovanovski c. Moldovei (8006/08), Banari
c. Moldovei
(74450/11), Nedelcu c. Moldovei (35149/10), Okolisan
c. Moldovei
(33200/11), Niholat c. Moldovei (18706/10), Ravlo
c. Moldovei
(31747/03) și Cornei c. Moldovei (11735/09).

***

În cauza Mitu și
alții c. Moldovei,
reclamantele, Ecaterina Mîțu, Marina Caidan și Iulia
Priguza, sunt cetățeni ai Republicii Moldova, născute în 1985, din Chișinău.

La 6 februarie 2003, prima
reclamantă, având vârsta de 17 ani, a depus la procuratură o plângere penală
împotriva tatălui său vitreg, S.M., acuzându-l că începând cu primăvara anului
2001 el a săvârșit asupra sa abuzuri sexuale și maltratări regulate. În fața procuraturii,
mama primei reclamante a afirmat că în noaptea dintre 1 și 2 februarie 2003 l-a
surprins pe soțul său în camera fiicei sale. Potrivit mamei, pe hainele lui
S.M. și pe cearșaf se găseau urme de spermă. Ulterior, S.M. a maltratat-o pe
prima reclamantă și pe mama ei, ținându-le închise în casă timp de două zile.

La 6 februarie 2003,
procurorul care conducea urmărirea penală a dispus efectuarea unei expertize
medico-legale.

Între 7 și 14 februarie
2003, prima reclamantă a fost examinată de către un medic legist, care în
raportul din 17 februarie 2003 a constatat că himenul nu a fost rupt și că
caracteristicile anatomice ale acestuia permit întreținerea de relații sexuale
integrale fără lezarea membranei. Medicul legist nu a depistat urme de spermă
sau leziuni corporale vizibile.

La 28 februarie 2003, prima
reclamantă și-a retras plângerea. În aceeași zi, procurorul a emis o ordonanță
de încetare a urmăririi penale. Potrivit rapoartelor medico-legale din 16
septembrie 2003 și 17 noiembrie 2003, mama primei reclamante prezenta urme de
violență pe corp. Potrivit primei reclamante, mama sa a fost maltratată de
către S.M.

La 2 aprilie 2004, mama
primei reclamante a solicitat redeschiderea dosarului de urmărire penală
împotriva lui S.M., susținând că S.M. le-a violat și maltratat pe cea de-a doua
și a treia reclamantă, care la data evenimentelor erau colege de clasă cu prima
reclamantă.

La 1 iunie 2004, procurorul
ierarhic superior a anulat ordonanța de încetare din 28 februarie 2003,
menționând că nu a fost stabilită cauza retragerii plângerii din 6 februarie
2003, că nici S. M. și nici a doua și a treia reclamantă nu au fost audiați, și
că concluziile expertului legist nu au fost luate în considerare. El a dispus
efectuarea unei anchete suplimentare.

La 7 iunie 2004, a doua și a
treia reclamantă au declarat că la sfârșitul anului 2001, începutul anului
2002, ele au fost violate de către S.M. în biroul său în care au fost ademenite
prin înșelăciune. A treia reclamantă a declarat că a fost violată a doua oară
în iunie 2002, când a rămas însărcinată. Ulterior a făcut o întrerupere de
sarcină.

La 10 iunie 2004, prima
reclamantă a reiterat acuzațiile împotriva lui S.M., afirmând că primul abuz
sexual a avut loc în iulie-august 1997. Între altele, ea a afirmat că a rămas
însărcinată de la S.M. și că a făcut o întrerupere de sarcină la 30 decembrie
2002. În cele din urmă, prima reclamantă a explicat că și-a retras plângerea
din 6 februarie 2002 din cauza amenințărilor și a relelor tratamente din partea
lui S.M. la adresa sa și a mamei sale.

Între timp, la 9 iunie 2004,
procurorul l-a audiat pe medicul ginecolog R.P., care a afirmat că în iarna
anului 2002-2003 a efectuat o întrerupere de sarcină unei fete care a fost
însoțită de S.M. La date diferite, S.M. a făcut declarații în fața
procuraturii, negând toate acuzațiile. La 28 iunie 2004, autoritățile au
început urmărirea penală împotriva lui.

Între lunile august 2004 și
ianuarie 2005, autoritățile au audiat pe reclamantă, pe S.M. și alți martori.
De asemenea, ele au consultat registrele medicale, însă nu au identificat nicio
mențiune despre avorturile efectuate de prima și a treia reclamantă. La 6
ianuarie 2005, procuratura a încetat urmărirea penală pe motivul lipsei
elementelor constitutive ale infracțiunii.

La 28 februarie 2005, primul
procuror adjunct al Procuraturii Generale a anulat ordonanța respectivă și a
dispus efectuarea unei anchete suplimentare. La 15 septembrie 2005, procuratura
a dispus efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare primei
reclamante.

Între 18 și 28 februarie
2006, reclamanta a fost examinată de o comisie de medici legiști, care au
constatat că ipoteza unui avort nu este exclusă, însă data exactă a acestuia era
imposibil de stabilit la acel moment.

La 10 octombrie 2006,
procurorul care conducea urmărirea penală a emis o nouă ordonanță de încetare a
urmăririi penale. La 10 noiembrie 2006, procurorul ierarhic superior a anulat
ordonanța respectivă.

La 6 martie 2007, a doua și
a treia reclamantă au fost examinate de medici psihiatri, care au constatat că
faptele relatate de acestea nu sunt coerente și au conchis că depozițiilor lor
sunt false. La o dată necunoscută, doctorul ginecolog R.P. a fost audiat din
nou de autorități. El a negat faptul că a efectuat o întrerupere de sarcină
primei reclamante.

La 16 mai 2007, procurorul a
emis o ordonanță de încetare a urmăririi penale pentru lipsă de probe. La 8
octombrie 2007, judecătorul de instrucție a respins plângerea reclamantelor. La
11 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat
de reclamante și a anulat ordonanța de încetare, constatând că procuratura nu a
efectuat o anchetă detaliată și a dispus reluarea urmăririi penale.

La 10 noiembrie 2008, prima
reclamantă a fost examinată de medici psihiatri, care au conchis că aceasta nu
prezintă semne de tulburare a personalității. La 30 decembrie 2008, procuratura
a emis a cincea ordonanță de încetare a urmăririi penale. La 14 iulie 2009,
procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța respectivă și a dispus reluarea
urmăririi penale.

La 5 iunie 2009, procuratura
a emis a șasea ordonanță de încetare a urmăririi penale. La 14 iulie 2009,
procurorul ierarhic superior a anulat respectiva ordonanță.

La 13 noiembrie 2009,
procuratura a emis a șaptea ordonanță de încetare a urmăririi penale,
menționând că prima reclamantă nu a indicat în plângerea sa din 6 februarie
2003 că a rămas însărcinată și că ulterior ea a și-a retras plângerea. De
asemenea, procurorul a menționat că declarațiile celorlalte două reclamante
sunt contradictorii și că S.M. și mama primei reclamante se află în litigiu de
partajare a bunurilor, ceea ce ar putea explica acuzațiile false împotriva lui
S.M.

La 13 mai 2010 a fost emisă ultima
ordonanță de încetare a urmăririi penale, care a fost confirmată de judecătorul
de instrucție din cadrul Judecătoriei Botanica.

La 24 octombrie 2011, prima
și a doua reclamantă au acționat statul în justiție pentru compensarea prejudiciului
cauzat de durata excesivă a urmăririi penale exercitate împotriva lui S.M. Ele
au invocat Legea 87 din 1 iulie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului
cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau
a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

La 22 martie 2012, Curtea de
Apel Chișinău a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prima și a doua reclamantă au
declarat apel.

La 25 iulie 2012, Curtea
Supremă de Justiție a casat hotărârea instanței inferioare, constatând că
autoritățile pârâte nu au dat dovadă de diligență și celeritate în exercitarea
urmăririi penale. Curtea Supremă de Justiție a acordat celor două reclamante
câte 30 000 de lei (în jur de 1900 de euro) cu titlu de despăgubiri morale.

Invocând încălcarea
articolelor 3 și 8 ale Convenției, reclamantele s-au
plâns de lipsa unei investigații efective pe marginea acuzațiilor lor de abuz
sexual săvârșit de S.M.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  Având în
vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a
se vedea paragraful 131 al hotărârii Labita c.
Italie
[GC], no 26772/95,
CEDH 2000-IV
) și obligația pozitivă de protejare a integrității fizice a
persoanelor (M.C. c. Bulgarie, nr. 39272/98,
§ 150 și 152, CEDH 2003‑XII), a respectat procedura desfășurată în speță
de autoritățile interne exigențele articolelor 3 și 8 ale Convenției?

2.  Au dispus
reclamantele, în conformitate cu articolul 13 al Convenției, de un recurs intern
efectiv în cadrul căruia să aibă posibilitatea să invoce plângerile privind
încălcarea Convenției?

Reclamantele sunt
reprezentate în fața Curții de dl Ș. Demian, avocat în Chișinău.

***

În cauza Berber
c. Moldovei
reclamantul, Vitalie Berber, este cetățean al Republicii
Moldova, născut în
1982.
El locuiește la Chișinău.

La o dată nespecificată,
autoritățile au pornit o cauză penală în urma unui furt comis la sediul unei
companii. La 3 decembrie 2009, autoritățile l-au reținut pe reclamant sub
bănuiala de a fi comis furtul.

Ulterior, procurorul
responsabil de cauză l-a pus pe reclamant sub învinuire pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat și a cerut arestarea lui preventivă. Reclamantul
a contestat arestul preventiv și a solicitat să fie pus în arest la domiciliu.
El a argumentat prin faptul că nu are antecedente penale, are un domiciliu stabil,
documentele i-au fost sechestrate și că nu are intenția să fugă.

La 5 decembrie 2009,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Centru (Chișinău) a emis un
mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Judecătorul a motivat decizia sa,
pe de o parte, prin gravitatea pedepsei și, pe de altă parte, prin pericolul de
a fugi și prin riscul de a se sustrage de la răspundere.

Reclamantul a atacat
încheierea. El a subliniat că judecătorul de instrucție nu a motivat încheierea
și că nu a examinat argumentele în favoarea sa. Reclamantul s-a plâns totodată
de faptul că cererea lui de a i se oferi acces la materialele din dosar,
formulată în fața judecătorului de instrucție, nu a fost examinată. În cele din
urmă, el a menționat că procuratura nu a prezentat dosarul său la judecătorul
de instrucție.

La 16 decembrie 2009, Curtea
de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului. Instanța a considerat că
arestarea preventivă este justificată de complexitatea cauzei, de gravitatea
infracțiunii, de pericolul de a se ascunde și de riscul de a comite o nouă
infracțiune. De asemenea, instanța a mai adăugat că odată ce urmărirea penală
nu a fost finalizată, există riscul ca reclamantul să împiedice înfăptuirea
justiției.

La o dată nespecificată,
procurorul a solicitat prelungirea arestului preventiv pe încă 30 de zile.

La 29 decembrie 2009,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Centru (Chișinău) a admis
cererea. Instanța a ținut cont de complexitatea cauzei și de necesitatea de
continuare a urmării penale. Judecătorul a considerat că în cazul eliberării
există riscul împiedicării înfăptuirii justiției și că gravitatea pedepsei l-s
putea face pe reclamant să se ascundă.

Reclamantul a declarat
recurs împotriva încheierii de prelungire a arestului preventiv. El a subliniat
faptul că nu a avut acces la dosarul de urmărire penală pentru a-și pregăti
apărarea. De asemenea, el a reclamat faptul că judecătorul de instrucție a
prelungit măsura preventivă doar în baza cererii procurorului.

La 14 ianuarie 2010, Curtea
de Apel Chișinău a respinsa recursul reclamantului, fără să răspundă la
argumentele invocate de reclamant în recurs.

La o dată necunoscută,
procurorul a solicitat prelungirea arestului preventiv a reclamantului cu încă
30 de zile. Reclamantul a făcut obiecție, cerând să fie aplicată măsura
preventivă cu arestul la domiciliu.

La 29 ianuarie 2010,
judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Centru (Chișinău) a admis
cererea procurorului, reiterând motivele care au stat la baza încheierii
precedente din 29 decembrie 2009 (a se vedea mai sus).

Reclamantul a atacat
încheierea cu recurs, invocând neexaminarea cererilor adresate judecătorului de
instrucție în privința arestului la domiciliu. Reclamantul s-a plâns și de
lipsa motivelor pertinente și suficiente pentru menținerea arestului preventiv
și imposibilitatea de a obține acces la dosarul de urmărire penală. În cele din
urmă, el a subliniat iarăși faptul că judecătorul de instrucție a adoptat
încheierea privind prelungirea arestului preventiv doar în baza cererii
procurorului.

La 8 februarie 2010, Curtea
de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului.

La 1 martie 2010,
judecătorul de instrucție a decis să aplice față de reclamant măsura preventivă
de arest la domiciliu. Rezultatul urmăririi penale împotriva reclamantului nu
se cunoaște.

Invocând articolul 5 § 3 al
Convenției, reclamantul s-a plâns de faptul că arestul său preventiv nu s-a
bazat pe motive pertinente și suficiente. De asemenea, el s-a plâns de faptul
că instanțele de judecată interne nu au considerat aplicarea unei măsuri
preventive mai puțin intruzive. În baza articolului 5 § 4 al Convenției
reclamantul s-a plâns de faptul că în cursul procedurii privind aplicarea
măsurii preventive el nu a avut acces la dosarul de urmărire penală.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost lipsit reclamantul de libertate
contrar articolului 5 § 1 al Convenției? Și anume, privarea de libertatea
aplicată asupra lui a fost conformă legislației interne? Au luat în considerare
instanțele de judecată aplicarea unei măsuri mai puțin intruzive (
a se vedea, de
exemplu,
Ambruszkiewicz c.
Pologne
, nr. 38797/03, § 31, 4 mai 2006)?

2.  Au
fost respectate garanțiile procedurale ale reclamantului prevăzute de
articolul  5 § 4 al Convenției (a se
vedea, de exemplu,
Lebedev c. Russie, nr. 4493/04, § 77, 25 octombrie 2007)?

Reclamantul este reprezentat
în fața Curții de T. Osoianu, avocat în Ialoveni.

***

În cauza Ciobanu c. Moldovei (69829/11), reclamanta, Veronica Ciobanu, este
cetățean al Republicii Moldova, născută în
1974 și locuiește în Strășeni.

În baza unui acord încheiat între Guvernul României și Ministerul
Tineretului și Sportului al Republicii Moldova (Ministerul), 180 de tineri
moldoveni, printre care și fiul reclamantei, urmau să participe la o tabără de
vară la Sulina (România), pe litoralul Mării Negre, în perioada 5-12 iulie
2010. În conformitate cu ordinul Ministerului din 1 iulie 2010, grupul de
tineri a fost însoțit de trei angajați ai Ministerului care au fost desemnați
ca responsabili de grup.

La data evenimentelor, fiul reclamantei avea cincisprezece ani.

La 9 iulie 2010, în jurul orei 15.30, fiul reclamantei, însoțit de câțiva amici,
s-au îndreptat spre plaja special amenajată pentru scăldat și a intrat în apă
în locul în care unul din brațele Dunării se varsă în mare. Fiul reclamantei a
fost luat de curent și s-a înecat. Corpul său nu a fost găsit.

La 15 septembrie 2010, procuratura moldovenească a pornit o cauză penală
împotriva celor trei angajați ai Ministerului, acuzându-i de neglijență în
serviciu care a provocat decesul unei persoane (articolul 329 § 2 a) al Codului
penal).

La 4 martie 2011, procurorul responsabil de caz a emis o ordonanță de
clasare a cauzei penale, menționând că, în conformitate cu regulamentul taberei
de vară adoptat de autoritățile române, scăldatul se permitea doar în locurile
special amenajate, în prezența și sub supravegherea responsabililor de grup și
doar dacă semnalizarea și salvamarii permitea acest lucru. Procurorul a mai
notat că cei trei angajați ai Ministerului au declarat că nu au primit
instrucțiuni privind obligațiile sau sarcinile pe care trebuie să le respecte în
timpul taberei de vară. În același timp, procurorul a constatat că subiectul
infracțiunii prevăzută de articolul 329 al Codului penal este „persoana cu
funcție de răspundere” și că cei trei angajați nu dețineau astfel de funcții.
El a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii.

Reclamantul a atacat ordonanța la procurorul ierarhic superior.La 4 mai
2011, adjunctul Procurorului general al or. Chișinău a respins plângerea reclamantei.

Reclamanta a atacat ordonanța de respingere la judecătorul de instrucție
din cadrul Judecătoriei Rîșcani, care, la 7 iulie 2011, a respins plângerea
reclamantei.

Reclamanta a invocat articolul 2 al Convenției în privința morții fiului ei
în tabăra de vară. De asemenea, ea a invocat articolul 6 al Convenției în
privința neefectuării unei investigații efective. În fine, reclamanta a
invocat articolul 13 al Convenției coroborat cu articolul 2 în privința lipsei
unui recurs intern efectiv.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost încălcat în speță dreptul fiului reclamantei la viață,
contrar articolului 2 al Convenției? Și anume, a respectat statul obligațiile
sale pozitive care reies din articolul 2 al Convenției (a se vedea, de exemplu,
Pereira Henriques c. Luxembourg, nr. 60255/00, § 54 și 56, 9 mai 2006) ?

2.  S-a conformat investigația efectuată de autoritățile interne
în speță exigențelor articolului 2 al Convenției în ceea ce privește protecția
procedurală a dreptului la viață (a se vedea paragraful 104 al hotărârii Salman c. Turquie [GC], nr. 21986/93,
CEDH 2000-VII)?

3.  A dispus reclamanta, în conformitate cu articolul 13 al
Convenției, de un recurs intern efectiv în cadrul căruia să poată invoca
plângerile privind încălcarea articolului 2?

***

În cauza Doroseva c. Moldovei, reclamanta, Ecaterina Doroseva, este
cetățean al Republicii Moldova, născută în
1978 și locuiește în Chișinău.

La 11 noiembrie 2009, în jurul orei 23.30, reclamanta a fost reținută pe
stradă de câțiva polițiști în civil fiind acuzată de posesie de droguri. Potrivit
reclamantei, ea a fost maltratată de către polițiști înainte de a fi
transportată la comisariatul de poliție, unde a fost ținută până în dimineața
următoare.

În raportul medical din 13 noiembrie 2009, medicul legist a constat că
reclamanta prezenta numeroase vânătăi pe față, brațe și șolduri. Examenul
radiologic al craniului reclamantei, care potrivit raportului medical a fost
efectuat în acea zi, a arătat că reclamanta avea nasul rupt.

La 15 noiembrie 2009, reclamanta a fost consultată de un neurolog care a
constatat că ea a suferit o contuzie la cap.

La 14 ianuarie 2010, reclamanta a depus la procuratură o plângere penală
denunțând relele tratamente aplicate de polițiști la 11 noiembrie 2009.

La 1 aprilie 2010, Procuratura Rîșcani a emis o ordonanță de neîncepere a
urmăririi penale pe motiv că plângerea reclamantei este neîntemeiată.
Procuratura a ajuns la această concluzie în urma audierii polițiștilor acuzați,
care au negat faptul că au maltratat-o pe reclamantă.

La 15 octombrie 2010, procurorul ierarhic superior din cadrul aceleiași
procuraturi a repins plângerea reclamantei.

La 29 noiembrie 2010, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei
Rîșcani a admis recursul reclamantei și a dispus reexaminarea cauzei
reclamantei. Judecătorul a constatat că urmărirea penală efectuată de
procuratură este superficială și incompletă.

La 20 mai 2010, Procuratura Rîșcani a emis o nouă ordonanță de neîncepere a
urmăririi penale. De data aceasta, procurorul a argumentat că în urma
verificărilor efectuate, radiografia nasului reclamantei nu a fost făcută în
data de 13 noiembrie 2009 ci în 10 noiembrie 2009. Ordonanța procurorului nu
conține o explicație în privința concluziilor experților medico-legiști
cuprinse în raportul medical și potrivit cărora radiografia respectivă a fost
făcută în data de 13 noiembrie 2009. Această ordonanță a fost confirmată de
procurorul ierarhic superior la 26 septembrie 2011 și de judecătorul de
instrucție din cadrul Judecătoriei Rîșcani la 1 noiembrie 2011.

Reclamanta susține că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției
atât sub aspect de fond cât și sub aspect procedural.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  A fost reclamanta maltratată, contrar articolului 3 al
Convenției (a se vedea, de exemplu, Tomasi
v. France
, hotărâre din 27 august 1992, Series A nr. 241 A)?

2.  Având în vedere protecția procedurală împotriva relelor
tratamente, prevăzută de articolul 3 al Convenției (a se vedea Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, §
131, ECHR 2000-IV), au efectuat autoritățile naționale vreo investigație în
prezenta cauză? Dacă da, a fost aceasta efectivă în sensul articolului
respectiv?

Guvernul este rugat să prezinte o copie integrală a dosarului care vizează
urmărirea penală pornită de procuratură pe marginea plângerii penale a
reclamantei.

Reclamanta este reprezentată în fața Curții de dl R. Zadoinov, avocat în
Chișinău.

***

În cauza I.P. c. Moldovei Reclamanta, dna
I.P., este cetățean al Republicii Moldova, născută în 1987. Ea locuiește în
Chișinău.

În seara zilei de
10 mai 2010, reclamanta a fost acostată pe stradă de fostul ei prieten O.P.,
care a forțat-o să intre într-o mașină. Ea a încercat să fugă, dar O.P. s-a
comportat violent și a amenințat-o. Potrivit reclamantei, el a lovit-o cu
pumnii, a tras-o de păr și a amenințat-o de fiecare dată când a încercat să
iasă din mașină.

La miezul nopții,
reclamanta și O.P. au ajuns acasă la O.P., într-un sat de lângă Chișinău. O.P.
a încuiat-o pe reclamantă în casă și a plecat pentru aproximativ 45 de minute.
Reclamanta a încercat să fugă, dar nu a reușit, iar în casă nu exista niciun
telefon. După ce s-a întors, O.P. i-a spus să se dezbrace și să se culce cu el
în pat. Reclamanta s-a opus, dar O.P. i-a înfrânt rezistența atacând-o violent
și amenințând-o, după care a violat-o. Dimineața, când reclamanta a încercat să
plece din casa lui O.P., el a violat-o din nou, după care a chemat un taxi
pentru ea.

La 11 mai 2010,
reclamanta a depus o plângere penală împotriva lui O.P., efectuând o
investigație medico-legală. Raportul medical întocmit în aceeași zi a constatat
multiple vânătăi pe fața și toracele reclamantei și urme de spermă în vaginul
ei.

La 14 mai 2010,
O.P. a fost supus unui examen medico-legal la ordinul procurorului. Raportul
medical a constat zgârieturi de unghii pe gâtul lui. De asemenea, raportul
medical a reținut că O.P. a negat orice raport sexual cu reclamanta, totodată,
insistând că ambii parteneri au consimțit. De asemenea, el a explicat că leziunile
de pe corpurile lor sunt rezultatul unei bătăi între ei.

În declarația dată
procurorului, O.P. a negat faptul că a avut raporturi sexuale cu reclamanta la
11 mai 2010, declarând că ultimul lor raport sexual a avut loc la 7 mai 2010.

La 6 august 2010,
Procuratura Chișinău a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale.
Procurorul s-a bazat pe versiunea faptelor indicată de O.P., potrivit căreia
reclamanta s-a întâlnit cu el și a întreținut cu el relații sexuale timp de un
an de zile. În seara de 10 mai 2010, O.P. a venit la ea acasă, dar nu a
găsit-o. El a așteptat-o, iar când s-a întors, ei au început să se certe; el a
lovit-o, iar ea l-a zgâriat pe gât. După aceea, ambii s-a clamat și s-au dus la
O.P. acasă, unde au petrecut noaptea. Deși O.P. a declarat că a nu a avut
relații sexuale cu reclamanta în acea noapte, procurorul a reținut în ordonanță
că, potrivit lui O.P., el și reclamanta au întreținut relații sexuale în timpul
acelei nopți.

Procurorul a
respins versiunea evenimentelor descrisă de reclamantă pe motiv că ea ar fi
putut opune rezistență dacă ar fi vrut cu adevărat. Procurorul a conchis că
reclamanta a fost de acord să meargă acasă la O.P. și că părinții lui O.P. ar
fi auzit dacă ea cu adevărat ar fi opus rezistență.

La 6 august 2010, Procuratura
Chișinău a pornit o cauză contravențională pe numele lui O.P., care însă a fost
ulterior încetată pe motiv că contravenția s-a prescris.

Reclamanta a
contestat ordonanța procuraturii, însă procurorul ierarhic superior din cadrul
Procuraturii Chișinău i-a respins plângerea la 9 decembrie 2010, fără a efectua
cercetări suplimentare în privința circumstanțelor cauzei.

La 7 februarie
2011, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Rîșcani a admis
plângerea reclamantei și a dispus reexaminarea cauzei. El a constatat că
investigația a fost superficială și incompletă.

La 18 aprilie
2011, plângerea reclamantei a fost din nou respinsă de Procuratura Chișinău.
Procurorul responsabil i-a audiat din nou pe reclamantă și pe O.P., care și-a
menținut versiunea inițială a evenimentelor. Astfel, O.P. a susținut că pe 11
mai 2010 el nu a avut relații sexuale cu reclamanta, menționând că pe 10 mai
2010 reclamanta a ieșit la plimbare cu un alt bărbat, și anume cu colegul ei de
cameră, ceea ce l-a făcut pe O.P. gelos, deoarece s-a întors târziu acasă și că
l-a făcut să o aștepte mai mult timp. Părinții lui O.P., care locuiesc într-o
casă alături de casa lui O.P., au declarat că ei știau că reclamantul are o
relație cu reclamanta și că ei nu au auzit zgomote în seara de 11 mai 2010.
Unul din prietenii lui O.P. a declarat că știa despre faptul că O.P. și
reclamanta sunt împreună. Procurorul a concluzionat ă reclamanta nu a fost
violată în noaptea de 11 mai 2010 și că urmele de spermă din vagin au rămas de
la ultimul contact sexual cu O.P.  În
același timp, procurorul a susținut că, chiar dacă ei au avut un contact sexual
pe 11 mai 2010, acesta trebuie să fi fost consimțit de ambii parteneri.

Procurorul a
concluzionat că reacția violentă a lui O.P. a fost provocată de comportamentul
amoral al reclamantei, care a ieșit la plimbare cu un alt bărbat și nu i-a
răspuns la telefoanele lui O.P., întorcându-se târziu acasă și făcându-l să
aștepte o oră și jumătate.

Plângerea
reclamantei a fost respinsă la 22 august 2011 de către procurorul ierarhic
superior și la 23 noiembrie 2011 de către Judecătoria Rîșcani.

1. Reclamanta
susține că statul, prin nerespectarea obligațiilor sale pozitive în privința investigării
și judecării infracțiunilor privind viața sexuală, i-a încălcat dreptul de a nu
fi supusă tratamentului inuman și degradant, reprobat de articolul 3, și
dreptul la respectul vieții private, ocrotit de articolul 8.

2. Reclamanta
susține că nu a dispus de niciun recurs național efectiv în cadrul căruia să
pretindă repararea și compensarea încălcării drepturilor sale. Ea a reclamat
încălcarea articolului 13 coroborat cu articolele 3 și 8 ale Convenției.

Curtea
a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1.  Având
în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane și degradante,
precum și obligația pozitivă a statului în raport cu dreptul reclamantei la
respectul vieții private, a încălcat investigația efectuată de către
autoritățile naționale în prezenta cauză articolele 3 și 8 ale Convenției (a se
vedea M.C. v. Bulgaria, nr. 39272/98,
ECHR 2003 XII)?

2.  A
dispus reclamanta, în conformitate cu articolul 13 al Convenției, de un recurs
intern efectiv în ceea ce privește plângerile sale întemeiate pe articolele 3
și 8 ale Convenției? Și anume, a avut ea posibilitatea efectivă de a reclama
compensații în cadrul unor proceduri civile?

Guvernul a fost
rugat să prezinte o copie integrală a dosarului cauzei privind urmărirea penală
efectuată de procuratură pe marginea acuzațiilor reclamantei de viol și
maltratare.

 Reclamanta este reprezentată în fața Curții de I. Dodon,
avocat în Chișinău.