În luna septembrie 2012 CtEDO a făcut
publice următoarele decizii contra Moldovei: Povestca c. Moldovei
(cererea nr.
12765/04), Glasul Națiunii SRL c. Moldovei (cererea nr. 61404/09), Panilino
SRL c. Moldovei
(cererea nr.
32842/08), Vasiliu c. Moldovei (cererea nr. 39508/06) și Lazar
c. Moldovei
(cererea nr.
2156/08).

***

În cauza Povestca, reclamantul
este dnul Stepan Povestca, cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în
anul 1968 și care locuiește în Ciutești.

Invocând articolul 3 al Convenției,
reclamantul s-a plâns de faptul că a fost supus unor tratamente inumane și
degradante din partea ofițerilor de poliție în timpul aflării sale în custodia
poliției și de faptul că nu a beneficiat de un tratament adecvat în perioada
detenției sale. De asemenea, el s-a plâns de faptul că urmărirea penală
efectuată de către autorități în privința plângerilor sale referitoare la rele
tratamente nu a fost efectivă.

La 6 și 22 iunie 2012, Curtea a primit
declarații de reglementare amiabilă a cauzei semnate de către părțile în
proces. Prin aceste declarații, Guvernul s-a obligat să plătească reclamantului
suma de 15,000 (cincisprezece mii) euro și reclamantul s-a obligat să renunțe
la orice pretenții ulterioare împotriva Republicii Moldova în ceea ce privește
faptele care au dat naștere acestei cereri.

Curtea a luat notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părțile, fiind convinsă
că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin
Convenție și Protocoalele sale și nu constată vreun motiv care ar justifica
continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 in fine al Convenției); și a decis să scoată cererea de pe rolul
său.

***

În cauza Glasul Națiunii SRL, reclamanta
este o societate cu răspundere limitată înregistrată în Republica Moldova, cu
sediul la Chișinău.

Invocând articolele 6 și 13 ale Convenției
și articolul 1 al Protocolului nr.1, reclamanta s-a plâns de neexecutarea unei
hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Curtea de Apel Chișinău la 4
august 2008. În virtutea acestei hotărâri judecătorești, Consiliul municipal
Chișinău era obligată să elibereze reclamantului anumite documente care să-i
permită să privatizeze un imobil.

Prin scrisoarea din 21 martie 2012,
reclamanta a informat Grefa că nu dorește menținerea cererii în fața Curții,
deoarece a privatizat, la o dată nespecificată, imobilul litigios și că dreptul
său de proprietate a fost înscris în cartea funciară. Ea a solicitat radierea
cererii de pe rolul Curții.

În lumina celor de mai sus, Curtea a conchis
că partea reclamantă nu dorește continuarea cauzei sale, în sensul articolului
37 § 1 a) al Convenției. Prin urmare, în conformitate cu articolul 37 § 1 in
fine
, Curtea a considerat că nu
există nicio circumstanță deosebită care să aducă atingere drepturilor
garantate de Convenție și de Protocoalele sale și care să impună continuarea
examinării cererii; și a decis
să scoată cererea de pe rol.

***

În cauza Panilino SRL, reclamantul
este o societate cu răspundere limitată înregistrată în Republica Moldova.

La 24 iunie 2005 a fost pronunțată în
favoarea societății reclamante o hotărâre judecătorească definitivă, care a
fost executată in integralitate la 7 iulie 2009.

La 27 iulie 2011, societatea reclamantă a
introdus împotriva statului o acțiune judecătorească în baza Legii nr.87 (a se
vedea paragraful 6 de mai jos). Societatea reclamantă a solicitat repararea
prejudiciului cauzat prin neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii
judecătorești din 24 iunie 2005. La 12 decembrie 2011, ea a precizat suma
pretențiilor sale. Prima ședință de judecată a avut loc la 2 mai 2012, care a
rezultat în amânarea ședinței pentru data de 27 iunie 2012. Însă, ședința de
judecată nu a avut loc din cauza absenței judecătorului. Ședința a fost din nou
amânată pentru 17 octombrie 2012.

Având în vedere aceste amânări, societatea
reclamantă și-a exprimat îndoiala în privința efectivității și a celerității
noului recurs.

La 21 aprilie 2011, Parlamentul Republicii
Moldova a adoptat Legea nr.87 privind repararea de către stat a prejudiciului
cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau
a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. La 1
iulie 2011, legea a intrat în vigoare.

Fără a invoca Convenția sau Protocoalele
sale, societatea reclamantă s-a plâns în fond de încălcarea articolelor 6 § 1
și 13 ale Convenției pe motivul duratei excesive și a ineficienței recursului
intern introdus de Legea nr.87.

Societatea reclamantă a reclamant
ineficiența recursului introdus prin Legea nr.87, deoarece ea consideră că
instanțele judecătorești naționale nu vor să aplice criteriile pentru
indemnizații stabilite de Curte, iar compensațiile acordate de instanțele
judecătorești naționale sunt net inferioare celor acordate de Curtea de la Strasbourg.

Curtea
a notat că în speță procedura angajată de societatea reclamantă în baza Legii
nr.87 este pendinte în instanțele de judecată naționale. Având în vedere
constatările Curții în cauzele
Balan și Manascurta,
Curtea a notat că este obligația reclamanților să aștepte epuizarea acestui nou
recurs pus la dispoziția lor de legea internă. Reiese că plângerea reclamantei
este prematură și trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne,
în conformitate cu articolul
35 § 1 și § 4
al Convenției.

În ceea ce privește durata acestei
proceduri, Curtea amintește că criteriile aplicabile pentru evaluarea duratei
procedurilor comune nu trebuie aplicate și acestei proceduri (a se vedea,
Gagliano Giorgi c. Italie, nr. 23563/07, § 69, 6 martie 2012), având în vederea natura recursului instaurat
prin Legea nr.87 și faptul că aceste cauze nu prezintă nicio complexitate. În
speță, ea notează că perioada de 3 luni prevăzută de Legea nr.87 pentru
examinarea acțiunilor privind executarea tardivă a hotărârilor judecătorești
definitive a fost depășită cu mult.

Însă, Curtea a notat că procedura
instituită de Legea nr.87 este cu totalmente nouă pentru sistemul judecătoresc
moldovenesc, motiv pentru care sunt posibile anumite disfuncționalități în
aplicarea ei. Mai mult, ea relevă faptul că după intrarea în vigoare a legii,
mai mult de 300 de reclamanți în fața Curții au fost dirijați către instanțele
judecătorești naționale, iar marea lor majoritate au depus acțiuni la Judecătoria
Rîșcani și la Curtea de Apel Chișinău. Așadar, sunt previzibile anumite
dezechilibre în funcționarea acestor instanțe de judecată, inclusiv prelungirea
termenului pentru examinarea acestor cauze. În orice caz, situația din prezenta
cauză rămâne izolată, deoarece Curtea nu a fost informată despre existența
altor cauze similare în care s-au admis întârzieri atât de mari.

În
asemenea condiții, întârzierea de un an nu poate fi considerată excesivă în
prezenta cauză.

Prin
urmare, Curtea a considerat că plângerea privind durata excesivă a procedurii
instituite de Legea nr.87 este vădit nefondată și trebuie respinsă în
conformitate cu articolul
35
§ 3 și § 4 al Convenției ca inadmisibilă.

***

În
cauza Vasiliu, reclamanta
dna Efimia Vasiliu, invocând articolele 6 § 1 și 13 ale Convenției și
articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de
neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive care a fost pronunțată în
favoarea sa.

La 1 iulie 2011, a
intrat în vigoare o nouă lege (Legea nr. 87), prin care a fost instituit un
remediu
pentru repararea prejudiciului cauzat de durata excesivă a
procedurilor și împotriva problemei neexecutării într-un
termen rezonabil a hotărârilor judecătorești
definitive
.

Printr-o scrisoare recomandată, cu
confirmarea de primire la 29 septembrie 2011, Curtea a informat
reclamantul despre noul remediu, întrebându-l dacă el
intenționează să facă uz de acest remediu în termen de șase luni stabilit de
Legea nr
. 87. Atenția reclamantului a fost atrasă asupra faptului că
potrivit articolului 35 § 1 al Convenției, Curtea poate examina o chestiune
doar după epuizarea tuturor căilor interne de recurs și omisiunea de a respecta
această regulă ar putea reprezenta motiv pentru declararea cererii inadmisibile.
În conformitate cu articolul 37 § 1 al Convenției, Curtea de asemenea a
avertizat reclamantul asupra faptului că lipsa unui răspuns din partea acestuia
poate duce la concluzia că el nu mai dorește să-și mențină cererea sa pe rol și
prin urmare, Curtea poare decide radierea acestei cereri de pe rol.

Reclamantul a primit scrisoarea, însă nu a
răspuns la ea.

Curtea a observat că reclamantul nu a răspuns la scrisoarea sa din 29 septembrie
2011. Având în vedere conținutul acestei
scrisori, ea consideră că reclamantul nu mai dorește
să-și mențină
cererea, în sensul articolului 37 § 1 (a) al
Convenției
(Șișcanu c. Moldova
(déc.), nr. 17988/09, 14 februarie 2012) și a decis să scoată cererea
de pe rol.

***

În
cauza Lazar, reclamantul Aurel Lazar,
invocând articolele 3 și 13 ale Convenției,
reclamantul s-a plâns de faptul că a fost supus unor rele tratamente în timpul
detenției sale și de lipsa unei urmăriri penale efective din partea
autorităților.

La 18 și 20 iulie 2012, Curtea a primit
declarații de reglementare amiabilă a cauzei semnate de către părțile în
proces. Prin aceste declarații, Guvernul s-a obligat să plătească reclamantului
suma de 15,000 (cincisprezece mii) euro și reclamantul s-a obligat să renunțe
la orice
pretenții ulterioare împotriva Republicii Moldova în
ceea ce privește faptele care au dat naștere acestei cereri.

Curtea a luat notă de reglementarea amiabilă la care au ajuns părțile, fiind
convinsă că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului
garantate prin Convenție și Protocoalele sale și nu constată vreun motiv care
ar justifica continuarea examinării cererii și a decis să scoată cerea de pe
rol.