În lunile octombrie 2012 CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei
următoarele cereri:  Ilie Rotaru c.
Moldovei
(cererea nr. 56386/10),  Sperciuc
c. Moldovei
(cererea nr. 16938/06), Neamțu c. Moldovei (cererea nr. 44745/08)
și PECOTOX-AIR S.R.L. c. Moldovei
(cererea nr. 45506/09).

***

În cauza Ilie
Rotaru c. Molovei
(cererea nr. 56386/10), reclamantul este Ilie Rotaru.

Procedurile
inițiale împotriva reclamantului.

La 23 octombrie 2003 judecătoria Centru a dispus ca 58.15
% din acțiunile S.A. „Gemenii” (S.A.G.) care se află în proces de lichidare, să
fie administrate de biroul reclamantului.

La 22 martie 2004 majoritatea acționarilor S.A.G. au
întocmit un contract cu biroul reclamantului, potrivit căruia ulterioarele
servicii juridice al acestuia vor fi remunerate din contul a 50 % din venitul
net anual generate de acele 58.15 % de acțiuni.

În urma verificării activității economice a S.A.G.,
instanțele de judecată au mai dispus o sumă cu titlu de remunerație în contul
serviciilor biroului reclamantului în valoare de 7 % din profitul net în urma administrării
a 58. 15 % din acțiunile a S.A.G., nefiind informată de contractul existent din
data de 22 martie 2004. Astfel, biroul reclamantului a fost plătit de două ori
pentru aceleași servicii.

La 5 și 6 mai 2005 Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice și a Corupției a sechestrat conturile bancare ale reclamantului și
ale biroului său. Celelalte bunuri ale reclamantului și ale biroului său au
fost sechestrate de către Judecătoria Buiucani la 27 iulie 2005.

În cadrul cauzei penale au fost înaintate două capete separate
de acuzare.

investigațiile
în ceea ce privește pretinsul exces de putere

La 20 iulie 2005 a fost pornită urmărirea penală pe ambele
fapte. Reclamantul a fost acuzat de exces de putere în calitate de
administrator cauzând S.A.G. un prejudiciu în mărime de 1,457,658 lei .

La 28 noiembrie 2005 reclamantul a fost oficial
recunoscut în calitate de bănuit.

La 8 decembrie 2005 Judecătoria Buiucani a anulat
ordonanța din 28 noiembrie 2005, deoarece reclamantul deja era bănuit în
virtutea deciziei din 20 iulie 2005 și că prevederile legale interzic
menținerea acestei calități mai mult de 3 luni.

La 13 decembrie 2005, ofițerul de urmărire penală a
clasat oficial cauza penală împotriva reclamantului deoarece nu existau probe
că ar fi comis o infracțiune. Procurorul a mai decis să ridice sechestrul de pe
proprietățile biroului reclamantului. Această decizie nu a fost contestată.

investigațiile
în ceea ce privește pretinsa fraudă

 La 21 octombrie 2005 o altă cauză penală a fost inițiată privind pretinsa
fraudă comisă de reclamant, în urma căreia S.A.G. a pierdut 1, 457, 658 lei ,
aparent fiind aceiași sumă invocată drept prejudiciu în urma excesului de
putere.

La 24 octombrie 2005 procurorul ierarhic superior a deci
să nu înceapă urmărirea penală, deoarece nu erau probe ce ar demonstra că
reclamantul a comis o infracțiune. Ordonanța nu a fost atacată și a intrat în
vigoare.

La 23 decembrie 2005 judecătorul de instrucție de la Judecătoria Buiucani
a anulat sechestrul de pe bunurile și conturile bancare ale reclamantului și biroului
său. Acea decizie nu a fost contestată.

Redeschiderea
procedurilor împotriva reclamantului

La 26 decembrie 2006 Procurorul General a reluat
urmărirea penală pe acele două cauze penale. În primul caz (alegația de exces
de putere), dânsul a constatat că atunci când a fost adoptată ordonanța din 24
octombrie 2005, ofițerul de urmărire penală nu a înțeles prea bine cauza, în
pofida existenței probelor suficiente în dosar ce ar demonstra vina
reclamantului.

În cel de-al doilea caz (alegația de fraudă) el a notat
că ordonanța emisă de ofițerul de urmărire penală a fost una ilegală deoarece
era neîntemeiată și nu au fost elucidate toate faptele pe deplin. Dosarul conținea
informația că reclamantul și biroul său au fost plătiți pentru serviciile
acordate de către S.A.G., însă remunerația posibil că nici nu a fost achitată
în realitate.

Procurorul General a dispus un termen limită de finisarea
urmăririi penale până la data de 27 ianuarie 2007.

La 4 ianuarie 2007 un ofițer de urmărire penală a pornit
urmărirea penală împotriva reclamantului pentru alegația de fraudă.

La 12 ianuarie 2010 reclamantul și un alt număr de
acționari ai S.A.G. au făcut o conferință de presă unde au anunțat despre
maniera în care familia ex-președintelui Republicii Moldova V.V. au încercat să
preia controlul asupra societății pe acțiuni.

La 14 ianuarie 2010 reclamantul a fost oficial acuzat de
fraudă. Alt capăt de acuzare în ceea ce privește excesul de putere a fost
adăugat într-o decizie separată de la 9 februarie 2010. Potrivit reclamantului,
toate investigațiile împotriva sa se refereau la aceleași circumstanțe deja
examinate în anul 2005.

La 11 februarie 2010 procurorul a anulat ordonanța din 13
decembrie 2005 și decizia instanței din 8 decembrie 2005. Reclamantul a atacat
ordonanța în instanța de judecată.

La 13 aprilie 2010 reclamantul a fost oficial acuzat de
fraudă și exces de putere. El s-a plâns că în rezultatul persecutării din
partea autorităților s-a îmbolnăvit, iar începând cu luna mai 2010 a fost internat în
spital pentru un tratament care a durat un an.

La 19 aprilie 2010 Judecătoria Buiucani a anulat
ordonanța din 11 februarie 2010. În aceiași zi reclamantul a aflat pentru prima
dată despre ordonanțele adoptate de către Procurorul General la 26 decembrie
2006. La 26 aprilie 2010 el a atacat acele ordonanțe în instanța de judecată.

La 23 februarie 2011 Judecătoria Buiucani a constatat mai
multe violări ale drepturilor reclamantului, inclusiv și principiul non bis in idem. Instanța a notat că mai
multe ordonanțe au fost adoptate în ceea ce privește alegațiile împotriva
reclamantului, și că urmărirea penală a încetat printr-o decizie definitivă la
23 decembrie 2005 și 19 aprilie 2010. Instanța s-a referit expres la art. 4 din
protocolul nr. 7 CEDO. Totuși, s-a constatat că instanțele nu au avut puterea
de a anula ordonanțele de pornire a urmăririi penale adoptate de către
procurori, dar numai să-i oblige să o pornească. Astfel, instanța a obligat
Procuratura Generală, inter alia, să anuleze
ordonanța din 4 ianuarie 2007 prin care s-a inițiat urmărirea penală împotriva
reclamantului pe aceleași fapte. De asemenea, a obligat Procuratura Generală să
examineze plângerea reclamantului cu privire la acele două decizii adoptate la
26 decembrie 2006.

În timp ce procuratura nu și-a anulat ordonanțele de
redeschidere a procedurilor împotriva reclamantului, acesta a formulat mai
multe plângeri Judecătoriei Buiucani. Procuratura a respins alte plângeri similare
la 15 iulie 2011, motivând că atâta timp cât el deja a solicitat anularea
ordonanței din 13 aprilie 2010, astfel el deja înaintase o plângere generală
asupra acțiunilor procurorilor și nu a convins instanța de alte acte ilegale
comise de procurori în acea ordonanță.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în baza art. 4 din
protocolul nr. 7 CEDO că a fost urmărit de două ori pentru aceiași faptă. De
asemenea, el s-a plâns în baza art. 6 CEDO de încălcarea principiului securității
raporturilor juridice. În baza aceluiași articol, reclamantul s-a plâns că
urmărirea penală a durat excesiv de mult contrar unui număr impunător de alte
principii de proces echitabil (egalitatea armelor, motivarea deciziilor,
imparțialitatea instanței). În continuare el s-a plâns de violarea art. 13 CEDO
deoarece procuratura a refuzat să investigheze presupusele crime comise de
diferite grupuri criminale împotriva intereselor S.A.G.

Reclamantul s-a plâns de violarea art. 1 din Protocolul
nr. 1 CEDO deoarece și-a pierdut proprietatea în rezultatul procedurilor
ilegale inițiate împotriva sa. În final, el s-a plâns de violarea art. 3 CEDO,
deoarece a suferit mai mult de 6 ani în urma urmăririi penale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele
întrebări:

A fost reclamantul urmărit de două ori pentru aceiași
faptă pe teritoriul statului respondent, contrar prevederilor art. 4 din
Protocolul nr. 7 CEDO ( a se vedea Zolotuhin
c. Rusiei
, nr. 14939/03, 10 februarie 2009 și Nikitin c. Rusiei, nr. 50178/99, § 37)?

În particular:

A fost reclamantul „achitat definitiv” prin ordonanțele
procurorilor din 24 octombrie și 13 decembrie 2005?

Redeschiderea procedurilor penale împotriva reclamantului
la 26 decembrie 2006 echivalează cu o repetare a urmăririi penale pentru
aceleași fapte cu privire la care au fost adoptate aceleași ordonanțe de
neîncepere a urmării penale (a se vedea Gorea
c. Moldovei
, nr. 21984/05, § 28, 17 iulie 2007)?

Dacă da, redeschiderea procedurilor au fost conforme
cerințelor prevederilor legale naționale și practicii, în particular termenul
limită de un an de zile prevăzut de art. 287 Cod de procedură penală?

Redeschiderea procedurilor se încadrează în excepțiile
prevăzute de art. 4 § 2 din protocolul nr. 7 CEDO?

A fost durata procedurilor în cauza prezentă contrară cerințelor
„termenului rezonabil” prevăzut la art. 6 § 1 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către
V.Maximov, avocat din Chișinău.

***

În cauza Sperciuc c. Moldovei (cererea nr.
16938/06), reclamantul Tudor Sperciuc, la 25 mai 1999 a fost arestat atunci
când conducea automobilul său. Ulterior el a fost transportat la comisariatul
de poliția Dubăsari fiind supus maltratării pentru a recunoaște o datorie a
unei persoane. Terțe persoane l-au deposedat de automobil.

Potrivit unui raport de expertiză medico-legală din 26
mai 1999, reclamantul avea excoriații și echimoze pe partea stângă a coapsei
cauzate de un obiect contodent. Expertul a calificat aceste leziuni corporale
drept ușoare care au survenit în urma condițiilor descrise de reclamant.

La o dată nespecificată, reclamantul a denunțat
maltratarea sa și deposedarea de automobilul său. A fost pornită o urmărire
penală.

Potrivit unei scrisori din 5 martie 2001, Procuratura
Generală a informat reclamantul că dosarul penal a fost pierdut și că Procuratura
raionului Dubăsari întreprinde măsuri pentru a-l reconstitui.

Potrivit unei scrisori din 24 iulie 2002, Departamentul
de anchetă penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a informat
reclamantul că în cadrul anchetei penale au fost identificate două persoane
care au intrat în posesia automobilului reclamantului prin violență și șantaj.
A fost precizat că actele au fost comise în prezența foștilor ofițeri de
poliție.

Nu este cunoscută soarta de mai departe a anchetei.

Procedurile
penale împotriva reclamantului

În luna iunie 1999, Comisariatul de poliție Dubăsari a
pornit împotriva reclamantului un dosar penal pentru fals și uz de fals. Cu
titlu de măsură preventivă, autoritatea a obligat reclamantul să nu părăsească
localitatea.

La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns
ombudsmanului de ne-revocarea măsurii provizorii.

Potrivit unei scrisori din 13 mai 2004, Procuratura Generală
a informat reclamantul că ofițerul de poliție a omis să anuleze măsura
provizorie, pentru ce a fost concediat. Procuratura a mai informat reclamantul
că Procuratura raionului Dubăsari a finalizat ancheta penală și a anulat măsura
provizorie.

La 31 mai 2004, procurorul care se ocupa de caz a clasat urmărirea
penală. La anularea măsurii provizorii de nepărăsire a localității, el a notat
că potrivit prevederilor procedurale în vigoare până la 1 iunie 2003, această
măsură provizorie era nelimitată în timp. Cu toate acestea, procurorul a notat
că înainte de a intra în vigoare noile prevederi, măsura provizorie vizată era
valabilă încă 30 zile și nu a fost prelungită. Astfel, el a subliniat că nu era
necesar să anuleze măsura provizorie pentru că aceasta nu ar fi fost valabilă.

Acțiunea
civilă a reclamantului împotriva statului

La 7 decembrie 2004, reclamantul a înaintat o acțiune
civilă reparatorie împotriva statului. El a pretins, între altele, că a fost
maltratat de polițiști și de terți și că i s-a aplicat o măsură provizorie de
nepărăsire a localității pentru o perioadă disproporționată. Afirmând că drepturile
sale garantate de Constituția Republicii Moldova și CEDO au fost încălcate,
reclamantul a solicitat repararea prejudiciului material și moral. El și-a întemeiat
acțiunea în baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998.

La 18 martie 2005 Judecătoria Centru a respins acțiunea
ca nefondată, menționând că această lege nu este aplicabilă speței, și nu s-a
expus în privința maltratării reclamantului.

La 31 mai 2005 Curtea de Apel Chișinău a respins apelul
reclamantului menținând hotărârea primei instanțe. Reclamantul a formulat un
recurs.

La 26 octombrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a
menținut soluțiile instanțelor inferioare.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea art. 3
CEDO, deoarece a fost maltratat și lipsit de o anchetă efectivă. În baza art. 6
CEDO, el s-a plâns că instanțele naționale nu au examinat alegațiile sale de maltratare.
Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 reclamantul s-a plâns că de refuzul
autorităților naționale de a-i anula măsura provizorie fiindu-i încălcat
dreptul la libera circulație.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele
întrebări:

A fost supus reclamantul tratamentelor inumane și
degradante, contrar art. 3 CEDO?

A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libera
circulație, în sensul art. 2 § 1 din Protocolul nr. 4 CEDO? Dacă da, această
restricție a fost necesară, în sensul art. 2 § 3 din Protocolul nr. 4 CEDO?

A dispus reclamantul de un recurs intern efectiv, potrivit
art. 13 CEDO, pentru a se plânge de drepturile sale garantate de Convenție?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către V.
Iordachi,avocat din Chișinău.

***

În cauza Neamțu c. Moldovei (cererea nr. 44745/08),
reclamantul Marian Neamțu, la 3 iunie 2008 a fost arestat fiind suspectat de
contrabanda obiectelor de valoare. El a fost plasat în arest pentru o perioadă
de 72 ore. După eliberare, nu i s-a adus vreo careva învinuire oficială.

A. Procedurile
inițiale privind detenția provizorie a reclamantului

La 6 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul
procurorului de a plasa reclamanții în arest preventiv pentru 10 zile. Instanța
a reținut că există motive plauzibile de a suspecta că reclamantul a comis o
infracțiune pasibilă de pedeapsa cu închisoare pentru un termen de mai mare de
10 ani, că nu are un loc de muncă permanent, etc.

Reclamantul a formulat un recurs împotriva deciziei din 6
iunie 2008. El a invocat, inter alia, că după eliberarea sa organul de urmărire
penală urma fie să-l pună sub învinuire,fie să-l elibereze. Având în vedere
faptul că nu a fost pus sub învinuire, reclamantul a susținut că trebuia să fie
eliberat, iar plasarea sa în detenția ulterioară este ilegală. De asemenea,
reclamantul a mai denunțat lipsa oricăror probe pentru prelungirea mandatului
de arest.

La 12 iunie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins
recursul ca nefondat. La 12 iunie 2008, reclamantul a fost pus oficial sub învinuire
pentru tentativă de furt calificat.

B. A doua
procedură cu privire la detenția provizorie a reclamantului

La 13 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul
procurorului de prelungi detenția provizorie a reclamantului pentru încă 15
zile. Instanța și-a motivat decizia prin faptul că organul de urmărire penală
urmează să efectueze careva acțiuni de urmărire penală, fără a le preciza, iar
termenul de 15 zile ar fi fost suficient.

Reclamanții au formulat un recurs, motivând că decizia
instanței este neîntemeiată.

La 19 iunie 2008 Curtea de Apel Chișinău a respins
recursul ca nefondat, notând că reclamantul este o persoană periculoasă pentru
societate și eventual ar putea fi implicată în alte infracțiuni.

C. A treia
procedură cu privire la detenția provizorie a reclamantului

La 27 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul
procurorului de a prelungi detenția provizorie a reclamantului pentru 30 zile,
motivând că organul de urmărire penală urmează să efectueze alte acțiuni de
urmărire penală, fără a le preciza, iar termenul de 30 zile ar fi unul
suficient.

Printr-o decizie din 3 iulie 2008 Curtea de Apel Chișinău
a menținut decizia din 27 iunie 2008.

D. A patra
procedură cu privire la detenția reclamantului

La 28 iulie 2008, judecătoria Centru a admis demersul
procurorului de a prelungi detenția provizorie a reclamantului pentru 30 zile
suplimentare. Instanța a invocat aceleași motive din decizia din 27 iunie 2008.

La 5 august 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins
recursurile reclamantului ca nefondate.

E. A cincia
procedură cu privire la detenția reclamantului

La 26 august 2008, judecătoria Centru a respins cererea
procurorului de a menține reclamantul în arest preventiv și a obligat
reclamantul să nu părăsească țara.

Potrivit unei ordonanțe din 1 iulie 2010, procurorul a
încetat urmărirea penală în privința reclamantului.

În fața Curții, invocând art. 5 § 1 și 3 și art. 6 CEDO,
reclamantul s-a plâns de absența unei baze legale în ceea ce privește plasarea
acestuia în arest preventiv în perioada 6 și 12 iunie 2008. De asemenea, el s-a
plâns că instanțele naționale nu au oferit motive suficiente și pertinente
pentru a-l menține în arest preventiv. În baza art. 13 CEDO, reclamantul a
invocat lipsa unui recurs intern efectiv pentru a se plânge de violarea
drepturilor sale garantate de art. 5 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele
întrebări:

A fost lipsit reclamantul de libertate contrar art. 5 § 1
CEDO? În particular, privarea acestuia de libertate în perioada 6 și 12 iunie 2008 a fost conformă
normelor naționale?

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular,
instanțele naționale au oferit motive pertinente și suficiente pentru a
justifica detenția provizorie a reclamantului?

***

În cauza PECOTOX-AIR S.R.L. c. Moldovei (cererea
nr. 45506/09), societatea reclamantă are sediul la Chișinău și este
specializată în transport aerian, operând zboruri în țări precum Irak, Sudan,
Singapore etc.

În perioada 4 iunie și 8 iunie 2007, o echipă de experți
a Comisiei Europene a efectuat un control asupra activității companiei
reclamante și a depistat careva iregularități. La 14 iunie 2007, Administrația
de Stat a Aviației civile a expediat societății reclamante raportul Comisiei
Europene și le-a solicitat prezentarea comentariilor sale până la data de 22
iunie 2007.

La 18 iunie 2007, ASAC a expediat societății reclamante o
prescripție aeronautică nr. 2584 și a invitat-o să prezinte până la data de 21
iunie 2007 planul său de lichidare a iregularităților stabilite de experții
europeni. Societatea le-a expediat planul la 21 iunie 2007.

La 18 iunie 2007, ASAC a expediat societății reclamante o
altă prescripție aeronautică nr. 2585 și a invitat-o să-și elimine
iregularitățile până la data de 20 iulie 2007 și 20 septembrie 2007.

La 21 iunie 2007 ASAC a decis să retragă societății
reclamante certificatul de operator aerian. Autoritatea și-a motivat decizia
prin faptul că societatea reclamantă și-a desfășurat activitatea într-o zonă de
risc sporit și că ASAC nu dispune de resurse suficiente pentru a efectua un
control de stat asupra activității societății reclamante.

Societatea reclamantă a fost obligată să întoarcă
originalul Certificatului de operator aerian la ASAC, ceea ce a însemnat încetarea activității
sale.

La 22 iunie 2007, societatea reclamantă s-a adresat ASAC
solicitând anularea deciziei din 21 iunie 2007. Societatea a subliniat că
decizia vizată nu era clară pentru care anume iregularități a fost retras
Certificatul de operator aerian și că ASAC nu a acordat timp suficient a
remedia presupusele iregularități. ASAC a refuzat să admită cererea.

La 28 iulie 2007, societatea reclamantă a contestat
refuzul ASAC în instanța de judecată, invocând prevederile art. 23 din Legea cu
privire la aviația civilă, potrivit căruia ASAC este în drept să retragă
certificatul de operator aerian doar dacă societatea nu a lichidat, într-un
termen fix, iregularitățile stabilite de către ASAC.

La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins
acțiunea societății reclamante, soluția fiind menținută de către Curtea Supremă
de Justiție la 29 aprilie 2009.

În fața Curții societatea reclamantă s-a plâns de
violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, alegând că retragerea certificatului
de operator aerian i-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele
întrebări:

A existat o încălcare a dreptului societății reclamante
la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă
da, această ingerință a fost legală și necesară potrivit interesului general?
(Megadat.com SRL c. Moldovei, nr. 21151/04, CEDO 2008)?

În fața Curții, societatea reclamantă este reprezentată
de către S. Rastacova, avocat din Chișinău.