În lunile noiembrie 2012 CtEDO a comunicat Guvernului Moldovei următoarele
cereri:  Repeșco și Repeșcu c. Moldovei (cererea
nr. 64785/11), Moscalciuc c. Moldovei (cererea nr. 42921/10), Zagrebelnîi
c. Moldovei
(cererea nr. 34181/11), Stepuleac c. Moldovei
(cererea nr. 43677/09), Gorgan c. Moldovei și Sara c. Moldovei
(cererile nr. 44744/08 și 45175/08), Stepuleac c. Moldovei (cererea nr.
43677/09), Vartic c. Moldovei (cererea nr. 36716/10), Veh c. Moldovei (cererea
nr. 69564/10), Livădari c. Moldovei (cererea nr. 47619/10), Luncașu
c. Moldovei
(cererea nr. 38202/10) și Nacai c. Moldovei
(cererea nr. 47294/07).

***

În cauza Repeșco și Repeșcu c. Moldovei (cererea nr. 64785/11),
reclamanții sunt frații Adrian Repeșcu și Constantin Repeșco. La data de 11
august 2007 ei au fost arestați fiind suspectați de omor. În urma declarațiilor
reclamanților, o terță persoană S. a fost ulterior și ea arestată.

Potrivit reclamanților, ei au fost maltratați de mai mulți polițiști din
cadrul CPs Botanica în vederea recunoașterii vinei. Relele tratamente au
constat în lovituri pe diverse părți ale corpului, suspensii pe o bară metalică
și utilizarea măștilor antigaz pentru ca să-și piardă cunoștința, de asemenea
suspendarea obiectelor grele pe organele lor genitale, lovituri peste urechi,
amenințări cu plasarea drogurilor în buzunarele acestora, sau uciderea acestora
dacă nu vor face declarații. În rezultatul maltratării primul reclamant a
pierdut trei dinți și i-a sângerat nasul. Capacitățile auditive al celui de-al
doilea reclamant au fost substanțial diminuate.

Deși avocații din oficiu au văzut leziunile pe corpurile reclamanților, aceștia
au preferat să nu observe nimic. Pe durata detenției nu le-a fost oferită careva
asistență medicală. Deoarece erau prezente urme vizibile de maltratare pe
corpul reclamanților, administrația Penitenciarului nr. 13 a refuzat să-i primească în
detenție, și aceștia au fost plasați la CPs pentru 45 zile.

Potrivit reclamanților, ei au continuat să fie maltratați și amenințați cu
serioase consecințe dacă se vor plânge de rele-tratamente. Ei s-au abținut să
facă careva plângeri, până când au fost aduși în fața instanței pentru audieri
asupra cauzei intentate împotriva lor. Prima lor plângere a fost făcută la 14
aprilie 2008 la Judecătoria Botanica.

La 8 mai 2008 procuratura a refuzat să intenteze urmărirea penală pe
marginea plângerii reclamanților, deoarece nu a fost stabilit faptul că au fost
maltratați. Al doilea, reclamant, care între timp a fost eliberat din arest
preventiv a atacat ordonanța procurorului.

La 26 iunie 2008 Judecătoria Botanica a anulat această ordonanță, motivând
că procurorul nu l-a audiat pe cel de-al doilea reclamant și nu a dispus
efectuarea expertizei medico-legale pentru e a verifica prezența leziunilor pe
corpul reclamantului. Mai mult, instanța a constatat că al doilea reclamant a
fost examinat de către un doctor pe parcursul detenției și că leziunile de pe
corul acestuia au fost depistate, iar reclamantul s-a mai plâns că și-a pierdut
practic auzul.

La 21 și 23 iulie 2008, al doilea reclamant a fost supus examinării
medicale, care a revelat că dânsul suferă de consecințe ale traumei cerebrale,
cu fractura osului temporal.

La 12 iunie 2009, procurorul a decis iarăși să nu pornească urmărirea
penală. Dânsul s-a referit la declarațiile primului reclamant date pe parcursul
detenției la sectorul de poliție, precum că s-a încăierat cu victima pe care a
omorât-o. Procurorul a concluzionat că nu este necesar de a dispune examinarea
medicală a leziunilor reclamantului, deoarece originea acestora era evidentă.

La 23 septembrie 2009 judecătoria Botanica a anulat ordonanța, invocând că
primul reclamant încă nu a fost audiat. Mai mult, procurorul nu a verificat
rapoartele medicale în ceea ce privește tratamentul primului reclamant pe
parcursul detenției sale pentru a determina dacă un asemenea tratament a fost
necesar.

La 7 iulie 2010, procurorul iarăși a dispus neînceperea urmăririi penale.
El s-a referit la declarațiilor unor martori, inclusiv declarațiile primului
reclamant precum că a fost strangulat de către victimă. Trei martori au
declarat că au văzut leziuni pe corpul celui de-al doilea reclamant atunci când
se afla în detenție la sectorul de poliție Botanica, și au explicat că
polițiștii l-au maltratat. Doctorul de la locul de detenție a declarat că a
văzut leziuni pe corpul celui de-al doilea reclamant la 11 august 2008, precum
și o rană în regiunea temporală, cicatrici pe mâna stângă, cauzate anterior
primei leziuni. Aceste leziuni, produse în timp și manieră diferită, nu erau
caracteristice ca și produse în urma relelor-tratamente. Procurorul a notat că
p parcurs au fost efectuate diferite acțiuni de urmărire penală în prezența
avocaților reclamanților. Mai mult, al doilea reclamant nu s-a prezentat
procurorului când a fost citat pentru a fi audiat și a fi supus examinării
medicale. La 18 iulie 2010 procurorul ierarhic superior a menținut ordonanța
din 7 iulie 2010.

La 27 septembrie 2010 Judecătoria Botanica a anulat ordonanțele din 7 și 18
iulie 2010, deoarece primul reclamant nu a fost audiat și că procurorul nu a
examinat rapoartele medicale în ceea ce privește tratamentul primului reclamant
pe durata detenției.

La 26 noiembrie 2010 procurorul a decis să inițieze urmărirea penală.
Într-o scrisoare adresată mamei reclamantului din 11 ianuarie 2011 de către avocatul
poporului, ultimul a informat-o că urmărirea penală a fost dispusă la solicitarea
acestuia.

La 19 ianuarie 2011 cel de-al doilea reclamant a fost declarat oficial
parte vătămată.

La 11 aprilie 2011 cel de-al doilea reclamant a solicitat să fie informat
despre acțiunile întreprinse pe marginea plângerii sale și să-i fie eliberate
copii de pe dosar.

La 15 aprilie 2011 dânsul a fost informat că potrivit legislației în
vigoare el poate să obțină o asemenea informație numai după ce va fi finisată
urmărirea penală. Mama acestuia a primit un răspuns similar la 4 mai 2011.

În fața Curții reclamanții s-au plâns de violarea art. 3 CEDO deoarece au
fost supuși relelor-tratament pe parcursul detenției. De asemenea ei s-au plâns
că nu au beneficiat de asistență medicală necesară stării lor de sănătate. În
continuare, ei au invocat lipsa efectivității investigării plângerii sale de
maltratare. În final, ei s-au plâns de violarea art. 13 CEDP deoarece nu au
beneficiat de remedii efective în ceea ce privește plângerile sale formulate în
baza art. 3 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a Articolului 3 CEDO? În particular:

Au fost maltratați reclamanții în detenție?

A avut loc o investigație efectivă, în sensul Articolului
3, pe marginea plângerii privind maltratarea acestora?

Au avut nevoie reclamanții de asistență medical în
rezultatul maltratării și dacă da, au beneficiat ei de asistența medical
necesară?

A existat o violare a Articolului 13 CEDO în conjuncție
cu Articolul 3?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați de către A. Postică, N. Hriplivii,
P.Postică și L. Potîng de la
Asociația „Promo-Lex”.

***

În cauza Moscalciuc c. Moldovei (cererea nr. 42921/10), reclamantul
Vladimir Moscalciuc, la 6 noiembrie 2003 a fost condamnat pentru furt la 15 ani de
închisoare. Instanțele superioare i-au redus pedeapsa la 10 ani de închisoare.
La 10 februarie 2010 de către Judecătoria Centru a fost acceptată cererea
reclamantului pentru a fi eliberat înainte de termen în baza amnistiei. Dânsul
a fost eliberat imediat.

Imediat după părăsirea sălii de judecată, reclamantul a fost arestat de
către ofițerii de poliție fiind suspectat de crearea și organizarea unui grup
criminal de deținuți din diferite închisori din Republica Moldova, cu scopul de
a sustrage bani de la alți deținuți, precum și în scopul creării unei puteri
paralele cu administrația penitenciarului.

La 12 februarie 2010 Judecătoria Râșcani a dispus plasarea reclamantului în
arest preventiv pentru 30 zile, acceptând argumentele procurorului că
reclamantul ar putea ulterior să se ascundă și ar putea influența martorii și
victimele, precum și în scopul protejării ordinii publice. Acea decizie a fost
menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 18 februarie 2010.

Detenția reclamantului a fost prelungită de Judecătoria Râșcani la 10
martie, 9 aprilie, 10 mai, 10 iunie și 6 iulie 2010, de fiecare dată pentru 30
zile. Acele decizii au fost menținute de către Curtea de Apel Chișinău la 30
martie, 20 aprilie, 21 mai și 18 iuie 2010. La 6 august 2010 Curtea de Apel
Chișinău a extins arestarea preventivă a reclamantului pentru alte 90 zile.
Aceiași instanță a dispus alte prelungiri de 90 zile la 1 noiembrie 2010, la 3
februarie, 21 aprilie, 6 iulie și 26 octombrie 2011. Toate aceste decizii au
fost menținute de instanța superioară.

Cauza este pendinte în fața primei instanțe.

Condițiile de detenție

Reclamantul a fost deținut pentru trei săptămâni la centrul pentru detenție
preventivă al Departamentului Servicii Operative din cadrul MAI. El a fost
transferat de la centru la
Penitenciarul nr. 13 deoarece centrul urma să se închidă de
pe urma condițiilor substandard de detenție. În particular, reclamantul a
descris condițiile sale de detenție după cum urmează: celula era situată în
subsol și nu avea acces la lumina de zi sau aer curat, nu era ventilată, ceea
ce a agravat starea de sănătate a reclamantului. Potrivit unui certificat
medical din 15 februarie 2010, reclamantul avea hepatită C urmând un tratament
în anul 2008 și 2009. Un tratament ulterior a fost programat pentru luna martie
2010 și a fost făcută o recomandare pentru a urma o dietă specială și un
monitoring bio-chimic. Potrivit unui certificat al autorității naționale pentru
servicii sociale din 18 august 2006, reclamantul a fost recunoscut invalid de
gradul 3. În recursul său din 13 martie 2010 împotriva deciziei de prelungire a
arestului său preventiv, reclamantul a menționat despre boala sa drept motiv
pentru a i se schimba măsura preventivă cu o alta mai blândă.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în baza art. 3 CEDO că a fost deținut
în condiții inumane și degradante. De asemenea dânsul s-a plâns în baza art. 5
§ 3 CEDO că deciziile instanțelor naționale prin care s-a dispus prelungire
arestului său preventiv au fost nemotivate.

Curtea invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a art. 3 CEDO, în particular în ceea ce privește
condițiile de detenție ale reclamantului?

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, au motivat „suficient
și relevant” instanțele naționale deciziile sale de a prelungi arestarea
preventivă a reclamantului?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către V. Nicula și P.
Munteanu, avocați din Chișinău.

***

În cauza Zagrebelnîi c. Moldovei (cererea nr. 34181/11), reclamantul
Victor Zagrebelnîi la 22 iunie 2010
a fost amendat de poliția rutieră de încălcarea
regulilor de circulație. El s-a plâns că nu a primit o copie a decizie
polițistului și că nu a fost informat că ar fi evitat să achite amenda în decurs
de 30 zile, ceea ce ar rezulta în retragerea permisului de conducere pentru o
perioadă de la 6 la 12 luni.

Reclamantul nu a achitat amenda și ofițerul de poliție a solicitat
instanței de judecată retragerea permisului de conducere. De asemenea ofițerul
a solicitat instanței examinarea cauzei în lipsa reprezentantului poliției
rutiere.

La 13 octombrie 2010 Judecătorie Rîșcani a dispus retragerea permisului de
conducere a reclamantului pentru 6 luni. Părțile au fost absente la ședință,
deși instanța notat că ambele părți au fost citate.

Potrivit reclamantului, acesta nu a fost informat despre decizia din 13
octombrie 2010. La 8 noiembrie 2010 poliția rutieră a efectuat un control de
rutină a actelor și a depistat că reclamantul conducea automobilul său, deși
i-a fost retras permisul de conducere. El a fost supus altor sancțiuni
administrative.

Fiindu-i cunoscută decizia din 13 octombrie 3020, reclamantul a atacat-o la Curtea de Apel Chișinău. El
s-a plâns inter alia de faptul că nu a fost citat la ședința de judecată,
contrar prevederilor art. 6 § 1 CEDO.

La 2 decembrie 2012 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul
reclamantului ca nefondat.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în baza art. 3 CEDO că retragerea
ilegală a permisului său de conducere l-a deprivat de mijloace de existență,
din moment ce el era șofer.

De asemenea el s-a plâns în baza art. 6 § 1 CEDO de faptul că nu a fost
citat legal în fața primei instanțe și că decizia a fost luată incorect,
contrar probelor din dosar.

În continuare el s-a plâns de violarea art. 13 CEDO deoarece nu a dispus de
remedii efective în ceea ce privește plângerile sale în baza art. 6 CEDO.
Reclamantul s-a mai plâns de violarea drepturilor sale garantate de art. 1 din
Protocolul nr. 1 CEDO în rezultatul incapacității de muncă pe perioada când a
fost lipsit de dreptul de a conduce și pentru că a fost nevoit să-și vândă din
proprietăți pentru a supraviețui.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A existat o violare a drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1
CEDO? În particular a fost reclamantul citat legal în fața primei instanțe și a
fost examinarea cauzei în absența reclamantului conformă prevederilor art. 6
CEDO?

***

În cauza Gorgan c. Moldovei și Sara c. Moldovei (cererile nr. 44744/08
și 45175/08), reclamanții Igor Gorgan și Igor Sara, la 3 iunie 2008 au fost
arestați pentru 72 ore fiind suspectați de contrabanda unor obiecte de valoare.
După eliberare, nu li s-a adus vreo careva învinuire.

A. Procedurile
inițiale privind detenția reclamanților

La 6 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului de a aresta
preventiv reclamanții pentru 10 zile. Instanța a reținut că există motive
plauzibile de a suspecta că reclamanții au comis o infracțiune pasibilă de
pedeapsa cu închisoare pentru un termen de mai mare de 10 ani, că nu au un loc
de muncă permanent, etc.

Cel de-al doilea reclamant a formulat un recurs împotriva deciziei din
6iunie 2008. el a invocat, inter alia, că după eliberarea sa organul de
urmărire penală urma fie să-l pună sub învinuire,fie să-l elibereze. Având în
vedere faptul că nu a fost pus sub învinuire, reclamantul a susținut că trebuia
să fie eliberat, iar plasarea sa în detenția ulterioară este ilegală. De
asemenea, reclamantul a mai denunțat lipsa oricăror probe de prelungire a
mandatului de arest.

La 12 iunie 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca nefundat.
Între timp reclamanții au fost condamnați la 13 iunie 2008 pentru jaf.

B. A doua procedură cu
privire la detenția provizorie a reclamanților.

La 13 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului de
prelungi detenția provizorie a reclamantului pentru încă 15 zile. Instanța și-a
motivat decizia prin faptul că organul de urmărire penală urmează să efectueze
careva acțiuni de urmărire penală, fără a le preciza, iar termenul de 15 zile
ar fi fost suficient.

Reclamanții au formulat un recurs, motivând că decizia instanței este
neîntemeiată.

La 19 iunie 2008 Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile ca
nefondate. În ceea ce privește primul reclamant, instanța a notat că este o
persoană periculoasă pentru societate și eventual ar putea fi implicată în alte
infracțiuni.

C. A treia procedură
cu privire la detenția provizorie a reclamanților

La 27 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis cererea procurorului de a
prelungi detenția provizorie a reclamanților pentru 30 zile, motivând că
organul de urmărire penală urmează să efectueze alte acțiuni de urmărire
penală, fără a le preciza, iar termenul de 30 zile ar fi unul suficient.

Printr-o decizie din 3 iulie 2008 Curtea de Apel Chișinău a menținut
decizia din 27 iunie 2008.

D. A patra procedură
cu privire la detenția reclamanților

La 28 iulie 2008, judecătoria Centru a admis cererea procurorului de a
prelungi detenția provizorie a reclamanților pentru 30 zile suplimentare.
Instanța a invocat aceleași motive din decizia din 27 iunie 2008.

La 5 august 2008, Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile
reclamanților ca nefondate.

E. A cincea procedură
cu privire la detenția reclamanților

La 26 august 2008, judecătoria Centru a respins cererea procurorului de a
menține cel de-al doilea reclamant în arest preventiv și a obligat reclamantul
să nu părăsească țara. În ceea ce privește primul reclamant, procedurile care
au urmat în privința sa nu sunt cunoscute.

În fața Curții, invocând art. 5 § 1 și 3 și art. 6 CEDO, reclamanții s-au
plâns de absența unei baze legale în ceea ce privește plasarea acestora în
arest preventiv în perioada 6 și 13 iunie 2008. De asemenea, ei s-a plâns că
instanțele naționale nu au oferit motive suficiente și pertinente pentru a-i
menține în arest preventiv. În baza art. 13 CEDO, reclamanții au invocat lipsa
unui recurs intern efectiv pentru a se plânge de violarea drepturilor sale
garantate de art. 5 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

Au fost lipsiți reclamanții de libertate contrar art. 5 § 1 CEDO? În
particular,privarea lor de libertate în perioada 6 și 13 iunie 2008 a fost conformă
normelor naționale?

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, instanțele naționale
au oferit motive pertinente și suficiente pentru a justifica detenția
provizorie a reclamanților?

***

În cauza Stepuleac c. Moldovei (cererea nr. 43677/09), reclamantul este
Sergiu Stepuleac. La 21 iulie 2009, autoritățile naționale au pornit o urmărire
penală cu privire la punerea în circulație a semnelor bănești false. Potrivit
unei ordonanțe din aceiași zi, procurorul a dispus efectuarea expertizei la
domiciliul reclamantului.

Potrivit reclamantului, percheziția a început la 21 iulie 2009 ora 13.00. După
finalizarea percheziției, reclamantul a fost transportat în jurul orei 14.25 la
sediul Departamentului de servicii operative din cadrul MAI. Reclamantul a fost
ținut într-un birou până la ora 18.00.

Potrivit unui proces-verbal din aceeași zi, reclamantul a fost plasat în
arest la ora 18.00. De asemenea, era indicat că un terț, V.R., l-a denunțat pe
reclamant că ar fi comis acea infracțiune.

În aceeași zi, fratele reclamantului a fost arestat pentru aceleași motive.

La 24 iulie 2009, procurorul responsabil de instrumentarea cauzei a
solicitat judecătorului de instrucție plasarea reclamantului în detenție
provizorie. În aceeași zi, procurorul a solicitat plasarea în detenție
provizorie a fratelui reclamantului pretinzând că acesta a comis exact aceleași
fapte ilegale ca și reclamantul. Cu excepția numelui bănuitului, textul ambelor
demersuri de arestare preventivă este identic.

La 24 iulie 2009, judecătorul de instrucție a admis demersul procurorului
și a plasat reclamantul în detenție provizorie pentru o perioadă de 30 zile.
Reclamantul a formulat un recurs, iar la 30 iulie 2009 Curtea de Apel Chișinău
l-a respins.

La 19 august 2009 reclamantul a fost eliberat. La 23 noiembrie 2009,
procuratura a trimis cauza în judecată, care în prezent este pendinte.

În fața Curții reclamantul s-a plâns în substanță, că a fost deținut la 21
iulie 2009 între ora 14.25 și 18.00 fără o bază legală, și de nerespectarea
prevederilor legale de către procuror atunci când a cerut plasarea
reclamantului în arest preventiv. Invocând art. 5 § 1 CEDO, reclamantul s-a
plâns de absența motivelor plauzibile pentru a fi suspectat că ar fi comis
infracțiunea incriminată. Invocând art. 5 § 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de
lipsa motivelor pertinente și suficiente susceptibile de a justifica plasarea
acestuia în arest preventiv.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost privat reclamantul de libertate contrar art. 5 § 1 CEDO? În
particular, privarea sa de libertatea a fost conformă legislației naționale? În
plus, această privare de libertate se încadrează în alin. c) a acestei
prevederi, și existau motive rezonabile și plauzibile de a suspecta că
reclamantul a comis o infracțiune?

Guvernul este invitat să precizeze la ce oră reclamantul a fost arestat la
data de 21 iulie 2009 și la ce oră procurorul a solicitat la data de 24 iulie
2009 plasarea reclamantului în arest preventiv.

A existat o violare a art. 5 § 3 CEDO? În particular, instanțele naționale
au oferit motive pertinente și suficiente pentru a justifica detenția
provizorie a reclamantului?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către A. Ursachi, avocat din
Chișinău.

***

În cauza Vartic c. Moldovei (cererea nr. 36716/10), reclamantul
Alexandru Vartic a fost condamnat de către Judecătoria Ciocana la 29 decembrie
2008 la 7 ani de închisoare. În aceeași zi, instanța a dispus căutarea
reclamantului.

La 11 iulie 2009 reclamantul a fost arestat și atacat pe o stradă din
Chișinău de către polițiști. Reclamantul a fost transportat la sectorul de
poliție, și în aceeași zi, examinat de către medicii de la urgență. Contrar
indicațiilor medicilor, ofițerii de poliție au refuzat transportarea
reclamantului la spital.

La 12 iulie 2009, medicii de la urgență eu examinat reclamantul pentru a
două oară și au constatat fractura piciorului stâng și multe alte leziuni pe
corpul acestuia.

Potrivit unui raport de expertiză medico-legală din 13 iulie 2009, expertul
de la centrul de medicină legală a constatat prezența mai multor excoriații pe
membrele superioare și inferioare stânge. Expertul a notat că aceste leziuni au
fost produse de obiecte contodente, însă nu au cauzat prejudiciu sănătății.

La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere privind maltratarea
sa de către polițiștii care au participat la arestarea sa.

Potrivit unei ordonanțe din 13 noiembrie 2009, procurorul a refuzat
începerea urmăririi penale pe motivul lipsei elementelor infracțiunii,
stabilind că reclamantul a opus rezistență polițiștilor la momentul arestului
său și că aceștia au acționat în conformitate cu legea.

Reclamantul a contestat ordonanța, iar la 15 decembrie 2009 judecătorul de
instrucție a menținut ordonanța de neîncepere a urmării penale.

În fața Curții reclamantul a invocat violarea art. 3 și 6 CEDO, pe motiv că
fost supus relelor tratamente de către polițiști, precum și de absența unei
anchete efective în ceea ce privește alegațiile sale de maltratare.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost reclamantul supus tratamentelor inumane și degradante, contrar art.
3 CEDO? În particular, a fost maltratat înaintea arestului său la 11 iulie
2009, iar ulterior a beneficiat de tratament adecvat?

în lumina protecției procedurale contra tratamentelor inumane și
degradante, ancheta pornită de autorități a satisfăcut exigențele art. 3 CEDO?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către T. Barba, avocat din
Bubuieci.

***

În cauza Veh c. Moldovei (cererea nr. 69564/10), reclamantul Grigore
Veh, la 28 octombrie 2010 a
fost arestat fiind suspectat de spălare de bani.

În aceeași zi, ofițerul de urmărire penală, între orele 21.30 și 21.57 a întocmit un
proces-verbal de reținere a reclamantului, însă a indicat că reclamantul a fost
reținut la ora 16.40. Potrivit acestui proces-verbal, procurorul ar fi fost
informat la ora 21.30 că reclamantul este reținut.

La 29 octombrie 2010, reclamantul a depus plângere procurorului și
judecătorului de instrucție invocând nerespectarea dispozițiilor procedurale
atunci când a fost arestat. El a mai contestat legalitatea procesului-verbal de
reținere.

La 31 octombrie 2010, procurorul a solicitat judecătorului de instrucție
plasarea reclamantului în detenție provizorie.

În aceeași zi, avocatul reclamantului a depus o plângere suplimentară
judecătorului de instrucție, invocând că plasarea reclamantului în arest este
contrară prevederilor art. 166 § 1 și 2 Cod de procedură penală. Totodată,
avocatul a menționat că reclamantul a fost arestat la 28 octombrie 2010 la ora
16.40, că procesul-verbal a fost întocmit contrar prevederilor legale, adică în
decurs de trei ore de la reținere, și nu la ora 21.30, și că procurorul nu a
fost informat, în decurs de trei ore despre reținere. Avocatul a solicitat
declararea nulității procesului-verbal de reținere și eliberarea reclamantului.

La 31 octombrie 2010, judecătorul de instrucție a admis demersul
procurorului și a dispus plasarea reclamantului în detenție provizorie pe o durata
de 30 zile începând cu data 28 octombrie 2010, ora 21.30. Judecătorul de
instrucție și-a motivat soluția prin necesitatea derulării efective a urmăririi
penale. El nu a răspuns la solicitările reclamantului.

Reclamantul a formulat un recurs, invocând nemotivarea soluției instanței
inferioare.

Potrivit unei decizii din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Chișinău a
respins recursul ca nefondat, precizând că există motive plauzibile de a
suspecta că reclamantul a comis o infracțiune, iar în ceea ce privește
argumentele avocatului, au fost declarate nefondate, fără a oferi detalii.

Reclamantul a fost menținut în detenție provizorie până la data de 14
aprilie 2011.

La 12 august 2011, Judecătoria Buiucani a achitat reclamantul. Această
sentință a fost definitivă.

În fața Curții reclamantul a invocat violarea art. 6 și 13 CEDO, deoarece
nu au fost respectate prevederile legale de plasare în arest a reclamantului și
lipsa unui recurs intern efectiv pentru a contesta această măsură. El s-a mai
plâns că plasarea acestuia în detenție provizorie a fost ilegală.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost privat reclamantul de libertate contrar art. 5 § 1 CEDO? În
particular, privarea sa de libertate în perioada 28 și 31 octombrie 2010 a fost conformă
prevederilor legale?

A dispus reclamantul, conform art. 5 § 4 CEDO, de o procedură efectivă
pentru a contesta legalitatea detenției sale în perioada 28- 31 octombrie 2010?

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către Gh. Amihalachioaie și S.
Bucicov, avocați din Chișinău.

***

În cauza Livădari c. Moldovei (cererea nr. 47619/10), reclamanții sunt
Petru Livădari (este invalid din copilărie) și Vasile Livădari (suferă de o
maladie psihică cronică).

Maltratarea
reclamanților

La momentul evenimentelor reclamanții își executau pedeapsa în
Penitenciarul nr. 4 Cricova.

La 5 februarie 2008, ei au fost maltratați de către S.P., șeful serviciului
de securitate din cadrul penitenciarului, fiind loviți cu pumnii, cu
picioarele, precum și cu o bară metalică. Astfel, reclamanții și-au depus
plângerile sale de maltratare la 29 noiembrie 2007 prin intermediul gardienilor
din cadrul penitenciarului.

În aceeași zi, reclamanții au avut o întrevedere cu mama sa care s-a plâns
ombudsmanului. Câteva ore mai târziu, acesta a venit la penitenciar. A avut
întrevederi cu reclamanții și a constatat prezența urmelor de violență pe
corpurile acestora. În aceeași zi, ombudsmanul a înaintat o plângere
Procuraturii Generale, calificând actele lui S.P. drept tortură.

La 8 februarie 2008, reclamanții au fost examinați de un expert din cadrul
centrului de medicină legală.

Potrivit raportului de expertiză, primul reclamant avea un dinte rupt, o
edemă tisulară în regiunea zigomatică, urme de strangulare în zona gâtului,
răni în zona fosei cubitale a membrului superior stâng și echimoze în zona
șoldului stând și a articulației genunchiului drept. Medicul a constatat la al
doilea reclamant excoriații ale țesuturilor moi pericraniene în regiunea
parietală dreaptă și o echimoză în zona omoplatului drept.

Procesul penal
împotriva S.P.

La 21 februarie 2008, procuratura a pornit urmărirea penală împotriva lui
S.P. pentru acte de tortură. La o dată nespecificată, faptele lui S.P. au fost
recalificate în exces de putere cu aplicare violenței.

Potrivit unei sentințe din 29 octombrie 2008, Judecătoria militară l-a
achitat pe S.P. pe motiv că nu a comis faptele incriminate. Au fost, de
asemenea, respinse și pretențiile de ordin civil ale reclamanților.

Procuratura și reclamanții au depus apel, iar la 28 ianuarie 2009 Curtea de
Apel Chișinău l-a condamnat pe S.P. pentru tortură, însă în virtutea unor
circumstanțe atenuante i-a aplicat doar o amendă administrativă în sumă de 3
000 lei, iar pretențiile de ordin civil ale reclamanților au fost respinse.

Procuratura a formulat un recurs, iar la 19 mai 2009 Curtea Supremă de
Justiție a trimis cauza la nouă rejudecare în instanța de apel.

La 18 decembrie 2009 a
condamnat pe S.P. pentru exces de putere cu aplicare violenței la 3 ani de
închisoare cu amânare. S.P. a fost, de asemenea, privat de dreptul de a ocupa
în decurs de 3 ani vreo poziție în cadrul organelor Ministerului Justiției.

Procuratura a formulat un recurs, iar la 15 iunie 2010 acesta a fost
respins ca nefondat fiind menținută decizia instanței de apel.

Condițiile de detenție
ale reclamanților

La 6 februarie 2008, reclamanții au fost transferați la Penitenciarul nr. 13
din Chișinău. La o dată nespecificată, reclamanții au fost deținuți și la Penitenciarul nr. 18
din Brănești.

Celulele din cadrul Penitenciarului nr. 13 erau supraaglomerate, pline de
fum de țigară, neventilate și umede. Era prezent un miros puternic neplăcut de
veceu. Hrana era necomestibilă și asistența medicală inadaptabilă.

În cadrul Penitenciarului nr. 18, reclamanții au afirmat că erau plasați în
celule mari unde nu existau instalații sanitare pentru toți, nu existau spații
pentru a dormi și pentru alte activități. Celulele nu erau încălzite pe timp de
iarnă, sumbre, umede, fără a fi ventilate etc.

La 6 iulie 2009, primul reclamant a fost eliberat.

La 25 februarie 2010, ombudsmanul a adresat o scrisoare ministrului
Justiției unde a criticat condițiile de detenție în cadrul Penitenciarului nr.
18.

În fața Curții, invocând art. 3 CEDO, reclamanții s-au plâns că au fost
maltratați la 5 februarie 2008 și de absența unei anchete efective și rapide.
De asemenea, ei au invocat condițiile proaste de detenție din cadrul
penitenciarelor nr. 13 și 18.

În baza art. 13 CEDO, reclamanții s-au plâns de lipsa unui recurs intern
efectiv susceptibil de a le acorda o reparație pentru maltratarea la care au
fost supuși.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A fost supuși reclamanții torturii și tratamentelor inumane și degradante,
contrar art. 3 CEDO? Având în vedere protecția procedurală contra torturii și a
condițiilor inumane și degradante, ancheta din speță efectuată de autorități a
satisfăcut exigențele art. 3 CEDO?

Avînd în vedere adoptarea de către Curtea Supremă a Justiție a deciziei din
15 iunie 2010, reclamanții s-au putut încă pretinde victimele violării art. 3,
în sensul art. 34 (a se vedea Valeriu și Nicolae Roșca c. Moldovei, nr.
41704/02, § 64-77, 20 octombrie 2009)?

Condițiile de detenție ale celui de-al doilea reclamant au constituit
tratamente inumane și degradante, contrar art. 3 CEDO?

Au dispus reclamanții, conform art. 13 CEDO, de un recurs intern efectiv
pentru a-și putea formula plângerile sale de rele-tratamente?

În fața Curții, reclamanții sunt reprezentați de către R. Cebotari, avocat
din Chișinău.