Curtea a
declarat, în unanimitate, inadmisibilă cererea Balan c. Moldova, nr. 44746/08. Cauza a vizat noul remediu național
introdus în Republica Moldova împotriva neexecutării deciziilor naționale
definitive și termenul excesiv a procedurilor, urmare a hotărârii pilot în
cauza Olaru c. Moldova.

Reclamantul, Vasile
Balan s-a născut în 1956 și locuiește în Pănășești.

În anul 2003
reclamantul a înaintat o acțiune către D. solicitând compensarea prejudiciului
material. Prin hotărârea din noiembrie 2004 s-a dispus încasarea în beneficiul
reclamantului a echivalentului sumei de 435 Euro cu titlu de prejudiciu
material și 13 Euro cu titlu de costuri de asistență juridică. Hotărârea a
devenit definitivă și nu a fost executată până în prezent.

Urmare a
hotărârii pilot din 28 iulie 2009 în cauza 
Olaru c. Moldova, în care
Curtea a constatat, în particular, că problema neexecutării hotărârilor
naționale de asigurare cu spațiu locativ a relevat existența unei „probleme
sistemice”, Guvernul moldav a promovat o reformă, introducând în iulie 2011 un
nou remediu național împotriva neexecutării deciziilor naționale definitive și
termenul excesiv a procedurilor (Legea nr. 87).

În luna noiembrie
2011 reclamantul a informat Secția Grefă că nu intenționează să facă uz de noul
remediu, deoarece acesta este ineficient. Reclamantul  a invocat că Legea nr. 87 nu prevede un
mecanism pentru a declanșa o executare rapidă a hotărârii definitive neexecutate
și că adresarea din nou la instanțele naționale și încercarea de a epuiza noul
remediu ar constitui o sarcină excesivă.

Invocând
Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) și
Articolul 1 Protocolul nr.1 (protecția proprietății), reclamantul s-a plâns că
Republica Moldova a eșuat să asigure executarea hotărârii definitive și
favorabile acestuia.

Examinând
eficiența noului remediu, Curtea a reamintit că, la soluționarea acțiunilor
înaintate în temeiul Legii nr. 87, instanțele naționale urmează să aplice
criteriile Convenției de eficacitate potrivit abordării Curții. Astfel, Curtea
a acceptat că Legea nr. 87 a
fost elaborată, în principiu, pentru a examina chestiunea executării tardive a
hotărârilor într-o manieră eficientă și semnificativă, considerând cerințele
Convenției. Deși instanțele naționale încă nu au stabilit o practică constantă,
la această etapă Curtea nu a văzut nici un motiv să creadă că noul remediu nu
ar oferi reclamanților posibilitatea de a obține compensație adecvată și suficientă
pentru acțiunile respective și că nu ar oferi perspective rezonabile de succes.

În
continuare, Curtea a reiterat că statele membre pot alege desinestătător să
introducă un remediu compensator pentru neexecutarea hotărârilor fără care
acest remediu automat să fie considerat ca ineficient. Curtea a recunoscut că
un remediu menit să prevină tergiversări a procedurilor și să grăbească
returnarea definitivă a creanței stabilite prin hotărâre, este cel mai scontat.
Totuși, la moment compensația pecuniară, care ar putea fi adjudecată reclamanților
printr-un remediu compensatoriu, cel puțin ar putea oferi o redresare adecvată
și suficientă pentru violările Convenției.

Curtea
a notat că noul remediu a devenit disponibil doar după înaintarea cererii
Curții de către reclamant. Totuși, ca și în cazurile vizând durata
procedurilor, în care reclamanții au fost obligați de circumstanțe excepționale
să epuizeze aceste remedii, Curtea a considerat că este adecvat și justificat
ca reclamantul să facă uz de noul remediu național introdus prin Legea nr. 87.
Unul din obiectivele procedurii hotărârii pilot a fost tocmai să permită un
remediu cel mai rapid posibil pentru un număr larg de persoane ce suferă ca
rezultat al neexecutării și implicit a duratei procedurilor.

Mai
mult, Curtea a acordat o importanță deosebită prevederilor tranzitorii a Legii
nr. 87, potrivit cărora poate fi acordată o redresare în Moldova persoanelor
care s-au adresat Curții până la intrarea în vigoare a noii legi.

Deși
Curtea poate în mod excepțional, decide ca pentru motive de echitate și
eficacitate, să finalizeze procedurile în anumite cauze de acest gen cu o
hotărâre, ca o chestiune de principiu, toate cauzele noi introduse după
hotărârea pilot Olaru și care cad sub
incidența Legii nr. 87 urmează în primul rând să fie înaintate în instanțele
naționale. Totuși, poziția Curții poate fi revăzută în viitor în dependență, în
particular, de capacitatea instanțelor naționale de a stabili o jurisprudență
constantă în temeiul Legii nr. 87 în concordanță cu cerințele Convenției și să
prezinte dovezi că noul remediu a devenit în practică eficient.

Curtea
a concluzionat că adresarea din nou în instanțele naționale nu constituie o
sarcină excesivă pentru reclamant, având în vedere faptul că durata
procedurilor în instanța de fond este limitat maximum la trei luni de zile, că
au fost reduse căile de atac și că nu sunt percepute taxe de stat. Reclamantul
nu s-a adresat în instanțele naționale,astfel cererea urmează a fi respinsă
pentru neepuizarea căilor de recurs interne (Articolul 35 § 1 și 4 din
Convenție).