La 07 februarie 2012 au fost pronunțate două
hotărâri a Marii Camere a Curții de la Strasbourg, în cauzele Axel
Springer AG c. Germania
(cererea nr. 39954/08) și Von
Hannover c. Germania (nr. 2)
(cererile nr. 40660/08 și 60641/08).

În cauza Axel Springer AG Curtea a constatat, cu o
majoritate de voturi, violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).

În
cauza Von Hannover (nr. 2) Curtea a constatat, în unanimitate, că nu
a existat violarea art. 8 CEDO
(dreptul la respectul vieții private și de
familie).

Ambele
cauze vizau publicarea în mass-media a unor articole, iar a doua cauză –  a unor fotografii din viața privată a unor
persoane notorii.

Circumstanțele de fapt

În
cauza
Axel Springer AG, compania reclamantă Axel
Springer AG (în continuare “Springer”) este înregistrată în Germania. Springer
editează publicația Bild, o
publicație națională zilnică cu o circulație considerabilă.

În septembrie 2004 Bild a publicat pe prima pagina un
articol despre X, un actor de televiziune notoriu, fiind arestat într-un cort
la festivalul berii din Munich pentru posesie de cocaină. Articolul a fost
completat cu un material mai detaliat pe o altă pagină, fiind ilustrate trei
fotografii a lui X. În material se menționa că X, care a jucat rolul de polițist
superintendent într-un serial popular TV începând cu 1998, a fost condamnat în
iulie 2000, cu suspendarea executării pedepsei închisorii, pentru posesie de
droguri. Ziarul a publicat al doilea articol în iulie 2005, în care se menționa
că X a fost condamnat și amendat pentru posesie ilegală a drogurilor, în urma
recunoașterii vinovăției.

Imediat după apariția primului
articol, X a înaintat o acțiune de defăimare împotriva Springer, care la demersul lui X a interzis orice publicare
ulterioară a articolului și a fotografiilor. Interdicția de a publica articolul
a fost menținută de instanța superioară.

În luna noiembrie 2005 o instanță
germană a interzis orice viitoare publicare a întregului articol, penalitate
pentru neexecutare, și a dispus plata de către Springer a unei amenzi. Instanța a menționat că dreptul la
respectul personalității lui X a prevalat asupra interesului public de a fi
informat, chiar dacă nu a fost disputată veridicitatea faptelor relatate de
cotidian. Cauza nu a vizat o infracțiune serioasă și nu exista un interes
public particular în cunoașterea infracțiunii respective. Soluția a fost
menținută de instanțele ierarhic superioare.

Într-un alt set de proceduri
vizând cel de-al doilea articol, despre condamnarea lui X, instanța
judecătorească germană a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență
aceleași motive ca în hotărârile anterioare. Soluția a fost menținută de
instanțele ierarhic superioare.

În cauza Von Hannover (nr.
2)
reclamanții sunt
Prințesa Caroline von Hannover, fiica Prințului
Rainier III de Monaco, și soțul acesteia, Prințul Ernst August von Hannover.

Începând cu anul 1990, Prințesa Caroline a încercat să
prevină publicarea fotografiilor sale private în presă. Două serii de fotografii
au fost publicate în 1993 și respectiv în 1997 în publicațiile germane au făcut
obiectul a trei seturi de proceduri în fața instanțelor germane. În particular,
prin hotărârea Curții Federale de Justiție din 1995 și hotărârea Curții
Constituționale Federale din 1999 au fost respinse cerințele respective.
Procedurile respective au fost obiectul hotărârii Curții în cauza
Caroline von Hannover
c. Germania (nr. 59320/00)
din 24.06.2004, în care Curtea a
constatat că deciziile judiciare naționale au încălcat dreptului reclamantei la
respectarea vieții private, în sensul art. 8 CEDO.

În temeiul acestei hotărâri, Prințesa Caroline von
Hannover și Prințul Ernst August von Hannover au înaintat cîteva seturi de
proceduri în instanța civilă împotriva publicării unor fotografii, ce îi reprezentau
în cadrul unei vacanțe de schiuri, realizate fără acordul acestora, fiind
publicate în jurnalele germane Frau im Spiegel și Frau Aktuell în
peioada anilor 2002 și 2004.

Deși Curtea Federală de Justiție prin hotărârea din 6
martie 2007 a
admis pretențiile reclamanților în ceea ce privește publicarea a două
fotografii, reținând că acestea nu au contribuit la o dezbatere a unor chestiuni
de interes general, instanța a respins pretențiile în ceea ce privește alte
fotografii care au apărut în februarie 2002 în Frau im Spiegel. Fotografiile prezentau cuplu la plimbare în cadrul
vacanței sale de schiuri în St. Moritz și au fost acompaniate de un articol, ce
relata starea slabă a sănătății a Prințului Rainer de Monaco. Instanța Federală
a constatat că starea sănătății Prințului era o chestiune de interes general și
că presa era în drept să raporteze modul în care copii săi s-au împăcat cu
obligațiile de solidaritate familială cu necesitățile legitime a vieții sale
private, printre care dorința de a pleca în vacanță. Prin hotărârea din 26
februarie 2008 Curtea Constituțională Federală a respins plângerea reclamantei,
în particular alegația că instanțele germane au neglijat sau nu au considerat
în mod suficient jurisprudența Curții.

În fața Curții Axel Springer AG  s-a plâns, în temeiul art. 10 CEDO, de
interdicția de publicare în continuare a cărorva articole.

Prințesa Caroline von Hannover și Prințul Ernst August
van Hannover s-au plâns, în temeiul art. 8 CEDO, de refuzul instanțelor germane
de a interzice publicarea ulterioară a fotografiilor în litigiu. Ei au pretins
că instanțele naționale au considerat insuficient hotărârea CtEDO, Caroline von
Hannover c. Germaniei din 2004.

Hotărârea Curții

Axel Springer AG

Părțile nu au disputat că deciziile instanțelor germane
au constituit o ingerință în libertatea de exprimare, potrivit art. 10 CEDO; că
ingerința era prevăzută de lege și că a urmărit un scop legitim, și anume
protecția reputației persoanelor.

În ceea ce privește chestiunea dacă ingerința era
necesară într-o societate democratică, Curtea a notat că articolele respective,
despre arestul și condamnarea actorului, vizau fapte judiciare publice, despre
care publicul avea interesul să le cunoască. Instanțele naționale urmau să
evalueze cât de notorie era persoana, care era cunoscută în principal la nivel
național. Curtea astfel a considerat că el era o persoană de o notorietate
suficientă pentru a fi calificată ca o persoană publică, ceea ce a reînvigorat
interesul publicului de a fi informat despre arestul și procedurile împotriva
acestuia.

Deși Curtea a fost de acord cu evaluarea instanțelor naționale
că interesul Springer de a publica articolele se reducea la faptul că era o
persoană notorie care a comis o infracțiune, care nu era să fie răspândit dacă
era să fie comisă de o persoană necunoscută publicului, s-a accentuat că
actorul a fost arestat în public la festivalul de bere din Munich. Așteptarea
actorului ca viața sa privată să fie în mod eficient protejată a fost redusă de
faptul că anterior el a relevat detalii despre viața sa privată într-o serie de
interviuri.

Potrivit declarației unui jurnalist implicat,
veridicitatea căreia nu a fost contestată de către Guvern, informația publicată
în Bild în septembrie 2004 despre
arestul actorului a fost obținută de la poliție și de procuratură. Astfel
aceasta a avut un suficient substrat factologic și veridicitatea informației nu
a fost disputată de către părți.

Nimic nu a indicat asupra faptului că Springer nu a pus în balanță interesul
său de a publica informația și interesul actorului la respectarea vieții
private. Având în vedere confirmarea de la autoritățile naționale în legătură
cu informația publicată, Springer nu a avut niciun motiv să mențină în anonimat
numele actorului, prin urmare, nu se poate spune că a fost de rea credință. În
plus, Curtea a notat că toate informațiile publicate în cotidian au fost
confirmate de procuror în anumite interviuri date pentru mai multe ziare și
televiziuni.

Așadar, Curtea a observat că în articolele date
publicității nu au apărut informații legate de viața privată a actorului, ci au
avut ca temă centrală arestarea și procesul acestuia. Nu a fost utilizată nici o
expresie injurioasă și nici o informație deplasată. În condițiile în care sancțiunile
aplicate reclamantului ar fi putut avea un efect disuasiv asupra acestuia,
Marea Cameră a decis că restricțiile impuse companiei Springer nu sunt în mod
rezonabil proporționale cu scopul legitim al protejării vieții private a
actorului, motiv pentru care au fost încălcate prevederile art. 10 din
Convenție.

Von Hannover (nr. 2)

Curtea a observat că urmare a hotărârii din 2004, Curtea
Federală de Justiție Germană a revizuit jurisprudența sa anterioară. În
particular, s-a stabilit că este important dacă articolul în media a contribuit
la o dezbatere factuală și dacă conținutul acestuia a mers mai departe decât
simpla dorință de a satisface curiozitatea publicului. Instanța federală a
notat că cât e mai valoroasă informația pentru public, cu atât mai mult
interesul unei persoane de a fi protejată împotriva răspândirii trebuie să
cedeze, și vice versa, și că
interesul cititorului în divertisment în general avea o pondere mai joasă decât
interesul în protejarea sferei private.

Faptul că instanța națională a evaluat valoarea
informativă a fotografiei în chestiune, doar aceea în privința căreia a fost
respinsă interdicția, în lumina articolului care a acompaniat-o, nu poate fi
criticat în temeiul Convenției. Curtea a putut accepta că fotografia, în
contextul articolului, cel puțin a contribuit relativ la o dezbatere a
chestiunii generale. Instanțele naționale au caracterizat boala Prințului ca un
eveniment a unei societăți contemporane, care nu putea fi considerat nerezonabil.
S-a subliniat că instanțele naționale au admis interdicția de publicare a două
alte fotografii ce prezentau reclamanții în circumstanțe similare, anume pe
motivul că ele au fost publicate doar pentru scopuri distractive.

În continuare este irelevantă chestiunea în ce măsură
Caroline von Hannover a asumat funcții oficiale a Principatului de Monaco,
reclamanții nu puteau pretinde că erau persoane private, ei urmau a fi
considerate persoane publice.

Instanțele naționale au concluzionat că reclamanții nu au
demonstrat că fotografiile au fost realizate întrun climat de hărțuială
generală, după cum s-a pretins, sau că ele au fost făcute în secret. În
circumstanțele speței, chestiunea cum au fost realizate fotografiile nu a avut
parte de o examinare detaliată, or reclamanții nu au înaintat vreun argument
relevant în acest sens.

În concluzie, instanțele naționale au pus meticulos în
balanță dreptul publicațiilor la libertatea de exprimare în raport cu dreptul
reclamanților la respectul vieții private. În acest sens, s-a luat în
considerație jurisprudența Curții, inclusiv hotărârea din 2004
Caroline von Hannover c.
Germania.

În cauza Axel Springer AG,
judecătorul Lopez Guerra a formulat o opinie disidentă, la care s-au alăturat
judecătorii Jungwiert, Jaeger, Villiger și Poalelungi.